Papa Francisc: Angelus (27 martie 2022)

Iubiţi fraţi şi surori, duminică frumoasă, bună ziua!

Evanghelia de la liturgia din această duminică relatează aşa-numita parabolă a fiului risipitor (cf. Lc 15,11-32). Ea ne duce la inima lui Dumnezeu, care iartă mereu cu compasiune şi duioşie, mereu. Dumnezeu iartă mereu, noi încetăm să cerem iertare, dar el iartă mereu. Ne spune că Dumnezeu este Tată, care nu numai că reprimeşte, ci se bucură şi face sărbătoare pentru fiul său, întors acasă după ce a delapidat toate averile. Noi suntem acel fiu şi emoţionează să ne gândim cât de mult Tatăl ne iubeşte şi ne aşteaptă mereu.

Dar în aceeaşi parabolă este şi fiul mai mare, care intră în criză în faţa acestui Tată. Şi care poate să ne pună în criză şi pe noi. De fapt, înăuntrul nostru este şi fiul mai mare şi, cel puţin în parte, suntem tentaţi să-i dăm dreptate: şi-a făcut datoria întotdeauna, n-a plecat de acasă, de aceea se supără văzându-l pe Tatăl că în îmbrăţişează din nou pe fratele care s-a comportat rău. Protestează şi spune: "Îţi slujesc de atâţia ani şi n-am încălcat niciodată o poruncă a ta", în schimb pentru "acest fiu al tău" chiar faci sărbătoare! (v. 29-30). "Nu te înţeleg". Este supărarea fiului mai mare.

Din aceste cuvinte reiese problema fiului mai mare. În raportul cu Tatăl el bazează totul pe simpla respectare a poruncilor, pe simţul datoriei. Poate să fie şi problema noastră, problema noastră între noi şi cu Dumnezeu: a pierde din vedere că este Tată şi a trăi o religie distantă, făcută din interdicţii şi obligaţii. Şi consecinţa acestei distanţe este rigiditatea faţă de aproapele, care nu mai este văzut ca frate. De fapt, în parabolă fiul mai mare nu spune Tatălui fratele meu, nu, el spune fiul tău, ca şi cum ar spune: nu este fratele meu. Şi la sfârşit chiar el riscă să rămână în afara casei. De fapt - spune textul - "nu voia să intre" (v. 28). Pentru că era acolo celălalt.

Văzând asta, Tatăl iese pentru a-l îndupleca: "Fiule, tu eşti cu mine întotdeauna şi toate ale mele sunt ale tale" (v. 31). Încearcă să-l facă să înţeleagă că pentru el fiecare fiu este toată viaţa sa. Ştiu bine asta părinţii, care se apropie mult de simţirea lui Dumnezeu. Este frumos ceea ce spune un tată într-un roman: "Când am devenit tată, l-am înţeles pe Dumnezeu" (H. de Balzac, Il padre Goriot, Milano 2004, 112). În acest punct al parabolei, Tatăl îşi deschide inima fiului mai mare şi îi exprimă două necesităţi, care nu sunt porunci, ci necesităţi ale inimii: "Trebuia să ne bucurăm şi să ne veselim, pentru că acest frate al tău era mort, şi a revenit la viaţă" (v. 32). Să vedem dacă şi noi avem în inimă cele două necesităţi ale Tatălui: să ne bucurăm şi să ne veselim.

Înainte de toate să ne bucurăm, adică să-i arătăm celui care se căieşte sau este pe cale, celui care este în criză sau este departe, apropierea noastră. De ce trebuie făcut aşa? Pentru că asta va ajuta să se depăşească frica şi descurajarea, care pot să vină din amintirea propriilor păcate. Cel care a greşit, adesea se simte certat chiar de însăşi inima sa; distanţă, indiferenţă şi cuvinte înţepătoare nu ajută. De aceea, conform Tatălui, trebuie să-i oferim o primire caldă, care să încurajeze să meargă înainte. "Dar, părinte, acesta a făcut atâtea lucruri!": primire caldă. Şi noi, facem aşa? Îl căutăm pe cel care este departe, dorim să ne bucurăm cu el? Cât bine poate să facă o inimă deschisă, o ascultare adevărată, un zâmbet transparent; a ne bucura, a nu provoca suferinţă! Tatăl putea să spună: Bine, fiule, întoarce-te acasă, întoarce-te la muncă, mergi în camera ta, aranjează-te, şi la muncă! Şi asta ar fi fost o iertare bună. Dar nu! Dumnezeu nu ştie să ierte fără să facă sărbătoare! Şi tatăl face sărbătoare, datorită bucuriei pe care o are deoarece s-a întors fiul.

Şi după aceea, conform Tatălui, trebuie să ne veselim. Cel care are o inimă sintonizată cu Dumnezeu, care vede căinţa unei persoane, oricât de grave ar fi fost greşelile sale, se bucură pentru asta. Nu rămâne blocat asupra greşelilor, nu arată răul cu degetul, ci se bucură pentru bine, pentru că binele celuilalt este şi binele meu! Şi noi, ştim să-i vedem aşa pe ceilalţi?

Îmi permit să povestesc o istorie, ficţiune, dar care arată inima tatălui. A existat o operă pop, în urmă cu trei ani, despre tema fiului risipitor, cu toată istoria. Şi la sfârşit, când acel fiu decide să se întoarcă la tatăl, vorbeşte cu un prieten şi îi spune: "Ştii, mi-e teamă că tatăl meu mă va refuza, că nu mă va ierta". Şi prietenul îl sfătuieşte: "Trimite o scrisoare tatălui tău şi spune-i: «Tată, eu sunt căit, vreau să mă întorc acasă, dar nu sunt sigur dacă tu vei fi bucuros. Dacă tu vrei să mă primeşti, te rog, pune la fereastră o batistă albă»". Şi apoi a început drumul. Şi când era aproape de casă, unde strada era la ultima cotitură, a avut în faţă casa sa. Şi ce a văzut? Nu o batistă: era plină de batiste albe, ferestrele, totul! Aşa ne primeşte Tatăl, cu plinătate, cu bucurie. Acesta este Tatăl nostru!

Ştim să ne bucurăm pentru ceilalţi? Fecioara Maria să ne înveţe să primim milostivirea lui Dumnezeu, pentru ca să devină lumina în care să-l privim pe aproapele nostru.

________________

După Angelus

Iubiţi fraţi şi surori,

A trecut mai mult de o lună de la începutul invadării Ucrainei, de la începutul acestui război crunt şi nesăbuit care, ca orice război, reprezintă o înfrângere pentru toţi, pentru noi toţi. Este nevoie să respingem războiul, loc de moarte unde taţii şi mamele îşi îngroapă copiii, unde oamenii îi ucid pe fraţii lor fără măcar să-i fi văzut, unde cei puternici decid şi cei săraci mor.

Războiul nu devastează numai prezentul, ci şi viitorul unei societăţi. Am citit că de la începutul agresiunii împotriva Ucrainei un copil din doi a fost evacuat din ţară. Asta înseamnă a distruge viitorul, a prova traume dramatice în cei mai mici şi nevinovaţi dintre noi. Iată bestialitatea războiului, act barbar şi sacrileg!

Războiul nu poate să fie ceva inevitabil: nu trebuie să ne obişnuim cu războiul! În schimb, trebuie să transformăm mânia de astăzi în angajarea de mâine. Pentru că, dacă din acest eveniment vom ieşi aşa cum eram înainte, vom fi într-un fel vinovaţi cu toţii. În faţa pericolului de a se autodistruge, omenirea să înţeleagă că a venit momentul de a aboli războiul, de a-l şterge din istoria omului înainte ca războiul să-l şteargă pe om din istorie.

Mă rog pentru fiecare responsabil politic să reflecteze asupra acestui lucru, să se angajeze cu privire la asta! Şi, privind la Ucraina martirizată, să înţeleagă că fiecare zi de război înrăutăţeşte situaţia pentru toţi. De aceea reînnoiesc apelul meu: ajunge, să se oprească, să tacă armele, să se trateze serios pentru pace! Să o rugăm iarăşi, fără încetare, pe Regina păcii, căreia i-am consacrat omenirea, îndeosebi Rusia şi Ucraina, cu o participare mare şi intensă, pentru care vă mulţumesc vouă tuturor. Să ne rugăm împreună. Bucură-te, Marie...

Vă salut pe voi toţi, romani şi pelerini veniţi din Italia şi din diferite ţări. Îndeosebi, salut credincioşi care provin din Mexic, din Madrid şi din León; studenţii din Pamplona şi din Huelva şi tinerii din diferite ţări care au trăit o perioadă de formare la Loppiano. Salut enoriaşii din Parohia "Nostra Signora di Valme" din Roma şi pe cei din San Giorgio in Bosco, Bassano del Grappa şi Gel; candidaţii la mir din Frascati şi grupul "Amici di Zaccheo" din Reggio Emilia; precum şi Comitetul Promotor al Marşului Perugia-Assisi al Păcii şi al Fraternităţii, venit cu o elevi pentru a reînnoi angajarea de educaţie la pace.

Salut participanţii la Maratonul din Roma! Anul acesta, din iniţiativa lui "Athletica Vaticana", numeroşi sportivi au fost implicaţi în iniţiative de solidaritate cu persoanele care trăiesc în nevoie în oraş. Vă felicit!

Chiar în urmă cu doi ani, din această piaţă, am înălţat rugăciunea pentru sfârşitul pandemiei. Astăzi am făcut asta pentru sfârşitul războiului din Ucraina. La ieşirea din piaţă vi se va oferi în dar o carte, realizată de Comisia Vaticană Covid-19 cu Dicasterul pentru Comunicare, pentru a invita la rugăciune în momentele de dificultate, fără frică, având mereu credinţă în Domnul.

Urez tuturor o duminică frumoasă şi, vă rog, nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine. Poftă bună şi la revedere.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 322.