La Granada cardinalul Semeraro a beatificat şaisprezece martiri

Dar şi har pentru toată Biserica

Sfinţenia martirilor nu este niciodată "un eveniment din trecut"; este întotdeauna "dimpotrivă, un har pentru Biserică". Aşa a spus cardinalul Marcello Semeraro, prefect al Congregaţiei Cauzelor Sfinţilor, în timpul beatificării la Granada a lui Cayetano Giménez Martín şi cincisprezece însoţitori martiri - treisprezece preoţi, un seminarist şi un laic membru al Acţiunii Catolice - ucişi din ură faţă de credinţă în 1936 în timpul războiului civil din Spania. Ritul, prezidat de cardinal ca reprezentant al Papei Francisc, s-a desfăşurat sâmbătă, 26 februarie 2022, în catedrala din oraş, după ce a fost amânat la 23 mai 2020 din cauza pandemiei de covid-19.

În omilie cardinalul a amintit cum Sfântul Ambroziu spunea că "noi suntem rod al martirilor şi pentru aceasta trebuie să-i invocăm. Ei sunt pentru noi ca o garanţie de viaţă veşnică". Deşi au fost slabi, a adăugat, el, şi "au comis păcate", au fost "purificaţi de însuşi sângele lor şi acum pot mijloci pentru păcatele noastre".

Martirii lui Dumnezeu, a explicat prefectul, sunt "cei care ne conduc, cei care ne ajută să privim în însăşi viaţa noastră". Aşadar, nu trebuie "să ne fie frică să le arătăm infirmităţile noastre pentru că ei înşişi, deşi au obţinut victoria, au experimentat fragilitatea umană".

Astfel, a afirmat celebrantul, "îi cinstim şi îi venerăm pe noii fericiţi martiri, conştienţi că în ei, deşi fragili şi slabi ca şi noi, chiar dacă în mod misterios, Cristos este prezent". În această privinţă a citat cuvintele lui Tertulian Christus in martyre este, pentru ca arăta că Isus Cristos este forţa oamenilor, în aşa fel încât, aşa cum scrie Sfântul Paul, fiecare poate spune cu încredere: "Toate le pot în cel care mă întăreşte" (Fil 4,13).

Martirii din Granada pe care "îi cinstim şi îi venerăm, ca pe atâţia alţii şi altele din acest ţinut minunat, au dat despre Cristos mărturia lor suportând mari suferinţe şi îndurând chiar moartea în contextul evenimentelor tragice şi dureroase cu caracter anticreştin". Preoţii şi credincioşii care sunt beatificaţi au fost "încă de la început indicaţi ca martiri ai Granadei", dat fiind că în cauza pentru beatificarea lor "au fost imediat implicaţi arhiepiscopii acestei Biserici şi întregul popor creştin din Granada".

Totul s-a desfăşurat în 1936, a afirmat prefectul, dar deja în 1939 numele lor "au fost sculptate pe doi pilaştri de marmură din capela mare" din catedrală. Primul dintre aceşti martiri, Cayetano Giménez Martín, este amintit ca "om contemplativ şi simplu" care în fiecare "recunoştea imaginea lui Dumnezeu şi o respecta ca atare". Între atâţia preoţi era şi un seminarist, Antonio Caba Pozo, avea doar douăzeci şi doi de ani şi a spus persecutorului care-l ameninţa: "Ucide-mă când vrei: eu mor pentru Cristos". Şi cu ei era şi un credincios laic, José Mu?oz Calvo, preşedinte al secţiunii tineretului din Acţiunea Catolică de Alhama din Granada. Încuraja pe însoţitorii săi: "Murim liniştiţi, suntem catolici şi unicul nostru delict este că suntem catolici. Trăiască Cristos Regele!"

Cardinalul a evidenţiat că toţi, "îndurând moartea violentă, în interiorul inimii lor au strigat către Dumnezeu: Îndurarea este mai bună decât viaţa (Ps 63,4)". Cassiodor, a adăugat prefectul, literat şi politician calabrez care a trăit în secolul al VI-lea, comenta astfel versetul citat: "Psalmistul numeşte îndurare bunurile pe care Domnul le promite sfinţilor săi cu bunătate generoasă şi care sunt mult mai de dorit decât viaţa prezentă. Această viaţă este plină de nenumărate chinuri, în schimb cealaltă este plină de o seninătate veşnică. Aceasta diferă atât de mult de lumina lumii cât de mult chinurile pot să fie diferite de pacea veşnică. Pentru acest motiv mulţimi de martiri acceptă de bunăvoie să moară pentru această lume, convinşi fiind că, din cauza acestei morţi vremelnice, vor fi învingători în veci".

În lumina Evangheliei proclamate în liturgia zilei, se poate reuşi să se înţeleagă sensul unei alegeri paradoxale: "a alege moartea pentru viaţă!". După aceea a făcut o referinţă la acel "a fi pentru moarte" al filozofului Martin Heidegger cardinalul Semeraro, afirmând că "noi, în lumina credinţei în Cristos răstignit şi înviat, recunoaştem că tocmai din moarte se naşte viaţa".

Isus, a continuat cardinalul, este "bobul de grâu care îngropat în pământ renaşte ca spic şi aceasta este Biserica". Însă legea amintită de Domnul "este valabilă şi în Biserică". De fapt, pentru "a produce rod trebuie să se moară". Tot în această optică, "a roadelor de viaţă veşnică", trebuie privit la evenimentul martirilor. Este o privire care "deschide sufletul la speranţa unui rod îmbelşugat. Semen est sanguis christianorum spune Tertulian, autor creştin antic".

Exemplul de fidelitate faţă de Cristos care se află "în sfârşitul sângeros al noilor fericiţi să fie, aşadar, premisă şi promisiune a unei noi semănături". Să răsară din ea, şi-a dorit el, "grâul suficient pentru a demara o mare înmulţire a pâinii pentru a sătura mulţimea oamenilor". De fapt, sfinţenia martirilor "nu este niciodată un eveniment din trecut"; dimpotrivă, este "un har pentru Biserică". În sfârşit, cardinalul a încheiat reevocând un imn pentru laudele din sărbătoarea martirilor din antica liturgie mozarabică - născută în secolul al IV-lea în peninsula iberică - ce începe astfel: Laudes sanctorum martyrum - quos sacra fecit passio - Christi conformes gloriae - puris canamus cordibus (PL 86, 1003). Este cântarea pe care "şi noi vrem s-o înălţăm astăzi către Domnul, recunoscători pentru darul pe care el l-a oferit Bisericii" al acestor şaisprezece noi fericiţi: "Cu inimă curată, cântăm laudele sfinţilor martiri, pe care fericita pătimire i-a făcut asemănători cu Cristos glorios".

(După L'Osservatore Romano, 26 februarie 2022)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 424.