Sfântul Iosif: campion al lui "tu", în timp de pandemie

de Fabio Colagrande

Drumul în urmarea Sfântului Iosif inaugurat de Papa Francisc la 8 decembrie 2020 cu scrisoarea apostolică Patris corde s-a încheiat miercuri, 16 februarie 2022, cu ultima din cele douăsprezece cateheze dedicate lui. "Niciodată ca astăzi, în acest timp marcat de o criză globală cu diferite componente, el ne poate fi sprijin, mângâiere şi călăuză", a afirmat Papa Francisc miercuri, 17 noiembrie 2021, inaugurând ciclul de cateheze chiar la încheierea Anului special dedicat Sfântului Iosif, la 150 de ani de la proclamarea sa ca patron al Bisericii universale. Iosif bărbat drept şi soţ al Mariei, om al tăcerii, migrant persecutat şi curajos, tată purtător de grijă al lui Isus şi lemnar, tată în duioşie şi om care visează, au fost câteva din temele tratate în aceste luni de papa întâlnind pelerinii în timpul audienţelor de miercuri. La încheierea ciclului am vorbit despre aceasta cu părintele Tullio Locatelli, superior general al Iosefinilor lui Murialdo, expert în teologia iosefină.

Cum aţi primit ideea papei de a încheia Anul Sfântului Iosif cu un ciclu de cateheze, terminate recent?

A fost o iniţiativă foarte frumoasă care pentru noi a însemnat că trebuia mers dincolo de 2021 şi că Anul Sfântului Iosif într-un anume fel continua. A fost un mod pentru a ne aminti că, şi dacă s-a terminat anul dedicat lui, reflecţia despre Sfântul Iosif, patron al Bisericii universale, continuă.

Francisc a reafirmat că Iosif este "Păzitorul Bisericii"...

Aşa cum Sfântul Iosif i-a păzit pe Maria şi pe Isus, tot aşa astăzi ne păzeşte pe noi. În sensul că ne ajută să creştem şi ne ajută să ne maturizăm. Este cel care ne ocroteşte, dar nu pentru a ne îndepărta de realitate, ci pentru a ne face să creştem, pentru a ne face să ne deschidem lumii, pentru a ne pregăti să facem ceea ce Domnul ne cere. În fond Iosif a exprimat capacitatea sa de ocrotire mai ales când l-a educat pe Isus, când l-a pregătit să împlinească până la capăt voinţa Tatălui.

Care din aceste cateheze despre Sfântul Iosif v-a impresionat în mod deosebit?

Aş spune cea din 19 ianuarie despre tema duioşiei, care se leagă cu prima omilie rostită de Papa Francisc, la Sfânta Liturghie pentru începerea slujirii petrine la 19 martie 2013. Nouă uneori ne este frică să vorbim despre duioşie, în raporturile dintre Iosif, Maria şi Isus. În schimb, este o temă care ne face să percepem aspectul uman, aspectul profund care ne face o familie. Un aspect esenţial care atinge cu adevărat coardele inimii, ale spiritului şi ale sufletului.

Între catehezele mai intense a fost cea din 12 ianuarie dedicată Sfântului Iosif "lemnar" care i-a dat papei ocazia pentru un apel cu privire la demnitatea muncitorilor... Însă în catehezele papei, Sfântul Iosif a fost văzut şi ca un maestru spiritual: cu capacitatea sa de a face tăcere, de a asculta, cu capacitatea sa de a visa, de a fi un tată în umbra Fiului...

Sfânta Tereza de Avila spunea că Sfântul Iosif este un contemplativ. Noi ni-l imaginăm mereu la bancul de lucru, dar să ne amintim că alături de el este Isus şi un pic mai încolo eventual este Maria. Acesta este astăzi adevăratul contemplativ: cel care nu pierde niciodată convingerea unei prezenţe iubitoare care te însoţeşte. Cel care are conştiinţa unei paternităţi care nu te abandonează niciodată. După părerea mea dimensiunea mistică a vieţii este de a trăi în prezenţa lui Dumnezeu ştiind că Dumnezeu este prezent la tine. Ştiind că el cel dintâi este "credinciosul". Sfântul Iosif, în realitatea cotidiană, în anumită măsură ascunsă, din Nazaret, trăieşte tocmai o contemplaţie continuă: faptul de a fi alături de Maria şi Isus şi împreună cu ei. Dar, desigur, această realitate contemplativă, în ochii oamenilor de atunci, era complet ascunsă, învăluită. Însă probabil pentru asta era şi mai interioară şi mai profundă şi mai legată strâns de viaţă, pentru că se exprima în cotidian, în obişnuit.

De ce credeţi că papa a voit să indice Bisericii figura lui Iosif ca punct de referinţă în acest moment istoric deosebit?

Pentru că Sfântul Iosif a fost cel care a realizat până la capăt voinţa Tatălui. Nu a fost un erou, nu a fost, ca să spunem aşa, un campion al lui "eu", ci un campion al lui "tu". Tu mă chemi şi eu te urmez, tu mă trezeşti noaptea şi eu mă ridic. Probabil că astăzi avem nevoie tocmai de asta. Avem nevoie să abandonăm un pic egoul nostru şi să fim mai capabili de ascultare şi de primire, şi apoi de operativitate faţă de acel tu care ne interpelează. Este ceea ce noi numim "vocaţie" şi putem s-o numim în atâtea moduri, dar cred că tema de fond este să ieşim din eu-l nostru şi să ne punem cu adevărat în ascultarea unui tu. Un tu care poate să fie "Tu"-ul cu majusculă, care este Tatăl, dar este tu-ul fratelui meu, al surorii mele, al celui care este lângă mine, al celei care-mi cere ajutor. După părerea mea tocmai în acest moment Iosif ne poate transmite această disponibilitate a sa de a întâlni, de a asculta acest tu care este Dumnezeu şi care ne interpelează.

(După Vatican News, 22 februarie 2022)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 472.