Anul pastoral
2024‑2025

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Iași: Liturghie solemnă și prima sesiune a cauzei "Dumitru Matei"

Duminică, 30 ianuarie 2022, s-a deschis faza diecezană a cauzei de beatificare și canonizare a slujitorului lui Dumnezeu preotul Dumitru Matei printr-o Liturghie solemnă, prezidată de PS Iosif Păuleț, începând cu ora 11.00. În jurul altarului au fost PS Petru Gherghel, episcop emerit, pr. Isidor Iacovici, postulator al cauzei, pr. Alois Moraru, vice-postulator și responsabil diecezan al cauzei "Dumitru Matei", precum și alți preoți, în special cei care au primit numirea de a constitui Tribunalul bisericesc însărcinat cu pregătirea documentelor necesare întregului proces de beatificare. După Sfânta Liturghie, tot în catedrală, a avut loc prima sesiune publică a cauzei. Evenimentul, considerat istoric, a fost transmis pe ERCIS FM și Angelus TV.

Salutându-i pe cei prezenți și amintindu-le de semnificația momentului pe care îl trăiesc, PS Iosif Păuleț a precizat că "procesul părintelui Matei de beatificare și canonizare va fi lung și anevoios. Îl rugăm pe Dumnezeu să binecuvânteze dieceza noastră cu încă un semen de-al nostru, ca să fie ridicat la cinstea altarelor alături de ceilalți: Fericitul Anton Durcovici, Fericitul Ieremia Valahul, Fericita Veronica Antal".

După proclamarea lecturilor sfinte și a evangheliei, pr. Isidor Iacovici a vorbit la omilie mai întâi despre fragmentul evanghelic pe care Biserica l-a orânduit pentru această cea de-a patra duminică din timpul de peste an, care relatează revenirea lui Isus în satul de proveniență, Nazaret. Acolo a fost întâmpinat de gelozia și invidia consătenilor, incapabili să recunoască în Isus darurile extraordinare pe care le-a arătat în Cafarnaum, din cauza lipsei de credință. Tratamentul primit de Isus s-a repetat și în istoria Bisericii, predicatorul dând exemplul Sfintei Ioana d'Arc. "Ce trebuie să facem? Să avem o inimă sinceră și umilă", inima văduvei din Naim sau a comandantului sirian.

În a doua parte a predicii, pr. Isidor Iacovici a creionat firul biografic al părintelui Dumitru Matei, născut la 28 iulie 1913, în localitatea Sarata din Bacău. Acesta, după 12 ani de formare seminarială, la 24 iunie 1939 a fost sfințit preot la Iași, în capela surorilor Notre Dame de Sion: "Isuse, de ce ți-ai oprit ochii asupra mea și m-au purtat până aici să fiu consacrat preot?" au fost cuvintele pe care i le-a adresat lui Isus. A fost numit vicar la parohia catedralei, iar după doi ani era considerat "apostolul săracilor". Timp de doi ani a fost preot militar. Reîntors la Iași, și-a continuat activitatea de preot și de om dedicat celor săraci și nevoiași. După instaurarea regimului comunist ateu, încep urmăririle opozanților sistemului. A fost la Iași concomitent cu Fericitul Anton Durcovici, după numirea acestuia ca episcop de Iași.

După ce s-a perindat în mai multe parohii, a fost arestat în mai 1950, iar în octombrie același an a primit decizia condamnării la moarte. Condamnaților li se făceau cadou două rânduri de lanțuri: unul la mâini și altul la picioare, cel de la picioare având greutatea de până la 10 kg. Acestora, dacă erau periculoși, li se adăuga uneori și o bilă la curea, așa încât mișcarea lor să fie aproape imposibilă. Pr. Matei Dumitru a fost executat prin împușcare la 21 februarie 1951, în penitenciarul din Jilava, trupul lui, sfârtecat de gloanțe, fiind aruncat într-o groapă comună. "Vă imaginați că pe aceste alei, din curtea catedralei, a călcat cu 70 de ani în urmă, un sfânt și, sperăm, și un viitor sfânt? Ar trebui, când intrăm pe poarta catedralei, să călcăm cu multă sfială... Cine este preotul Dumitru Matei? Este profetul care a fost incomod pentru că vorbea în numele lui Dumnezeu, a fost martorul carității, care, pentru că a împrăștiat în jurul său iubirea cea adevărată, iată, a fost purtat spre veșnicie...", a mai adăugat pr. Iacovici.

Memorabil este gândul exprimat de Papa Pius al XII-lea față de cei care au murit pentru Cristos: "Aș dori să sărut lanțurile voastre, acele lanțuri cu care ați fost încătușați, legați, acele lanțuri care v-au strâns trupul, dar inima și sufletul v-au rămas libere".

După binecuvântarea finală, din dorința episcopului, în catedrală s-a desfășurat prima sesiune a cauzei, deschisă printr-o cântare de invocare a Duhului Sfânt: Veni, Creator Spiritus.

Pr. Alois Moraru a făcut precizări cu privire la însemnătatea momentului, spunând că în urmă cu 25 de ani se deschidea cauza "Anton Durcovici". Împreună cu alți istorici, a avut posibilitatea de a citi multe despre pr. Dumitru Matei, având acces la arhivele Securității. A indicat spre cel care l-a cunoscut personal pe pr. Dumitru Matei, pr. Anton Despinescu. A trecut în revistă toate momentele care s-au organizat până acum în jurul persoanei pr. Matei și a semnalat apariția cărții Pr. Dumitru Matei, erou al carității creștine, anul trecut cu ocazia împlinirii a 70 de ani de la moartea sa.

Pr. Isidor Iacovici, postulator al cauzei, a dat citire cererii pe care a adresat-o episcopului Iosif Păuleț, de a decreta cât mai curând începerea fazei diecezane a procesului de beatificare a preotului Dumitru Matei: "Consider necesar și urgent să fie deschisă cât mai curând această cauză și să fie constituit tribunalul prevăzut de normele Bisericii Catolice, care să conducă întreaga investigație".

Pr. Vasile Petrișor a dat mai întâi citire scrisorii Congregației pentru Cauzele Sfinților de la Vatican, ca răspuns favorabil acordat cererii episcopului de Iași, de a iniția procesul de beatificare a preotului Matei. Apoi a citit decretul episcopal prin care PS Iosif Păuleț deschide cauza de beatificare, nominalizându-i pe cei care formează Tribunalul bisericesc. A fost înființată totodată și comisia istorică, precum și doi cenzori teologi, al căror nume rămâne secret. A urmat apoi depunerea jurămintelor. Cei care au jurat, în primul rând PS Iosif Păuleț, au exprimat cu fermitate angajarea lor înaintea lui Dumnezeu în numele adevărului, punând mâna dreaptă pe Evangheliarul așezat pe o masă înaintea altarului.

După acest moment, pr. Alois Moraru i-a menționat pe martorii direcți, care l-au cunoscut pe pr. Dumitru Matei, printre care și pr. Anton Despinescu, din partea cărora se vor primi mărturii directe. Lor li se adaugă doi parohi din Sarata, ca martori ex auditu (din cele auzite).

Luând cuvântul, PS Petru Gherghel a spus că "sângele martirilor a adăpat continuu credința din țara noastră, din dieceza noastră". În timp ce pr. Dumitru Matei suferea, Preasfinția Sa și cei din promoția sa se gândeau cum să ajungă la seminar. Pe el și pe alții, a spus episcopul emerit, "i-am avut nu numai în spatele nostru, ci la rădăcina gândului nostru de a intra și noi pe urmele lor".

Încheind această sesiune, PS Iosif Păuleț și-a exprimat bucuria trăirii acestui moment istoric, mulțumind celor din tribunalul special stabilit pentru rezolvarea cauzei. I-a îndemnat pe credincioși să citească materialele care urmează să fie difuzate. La final a rostit o rugăciune, care poate fi recitată în particular de oricine.

Următoarea sesiune va avea loc pe 21 februarie 2022, dată până la care vor fi audiați o parte dintre martori.

Pr. Cristian Diac

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto:

- 30 ianuarie: Iași: Liturghie solemnă și prima sesiune a cauzei "Dumitru Matei". Foto: Adrian Cuba

- 30 ianuarie: Iași: Liturghie solemnă și prima sesiune a cauzei "Dumitru Matei". Foto: Andreea Dima / ERCIS Media

* * *

Din arhiva ercis.ro:

Iași: Va fi deschisă faza diecezană a cauzei de beatificare și canonizare a slujitorului lui Dumnezeu preotul Dumitru Matei

Editura "Presa Bună": A apărut "Buletin istoric", nr. 21

Sărata: Sfințirea monumentului dedicat preotului martir Dumitru Sandu-Matei

Editura "Presa Bună": Dumitru Matei, erou al carității creștine

Cauza "Dumitru Matei", în revista "Lumina creștinului", nr. 4/2021

Numirea unui responsabil diecezan pentru Cauza "Dumitru Matei"

Sărata: Preotul martir Dumitru Matei, comemorat în localitatea natală

Iași: Dublu aniversar în Catedrala "Sfânta Fecioară Maria, Regină"

1951 - 21 februarie - 2021: 70 de ani de la execuția prin împușcare a preotului Dumitru Sandu Matei

Părintele Dumitru Sandu Matei, apostol al carității creștine

La TVR 2, în cadrul serialului "Memorialul durerii", va fi un episod dedicat preotului erou Dumitru Sandu Matei

"Amintiri despre pr. Dumitru-Sandu Matei", în revista "Lumina creștinului", nr. 1/2009

In memoriam pr. Dumitru Sandu Matei

Comemorare (Din revista "Lumina creștinului", nr. 3/2001)

Iași: Va fi deschisă faza diecezană a cauzei de beatificare și canonizare a slujitorului lui Dumnezeu preotul Dumitru Matei (30 ianuarie)


 

lecturi: 1180.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat