Papa Francisc: Discurs adresat participanţilor la Adunarea Plenară a Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei (21 ianuarie 2022)

Domnilor cardinali,
iubiţi fraţi întru episcopat şi întru preoţie,
iubiţi fraţi şi surori!

Sunt bucuros să vă primesc la sfârşitul lucrărilor Adunării Plenare. Îi mulţumesc prefectului pentru introducerea sa şi vă salut pe voi toţi, superiori, oficiali şi membri ai Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei. Reînnoiesc recunoştinţa mea pentru slujirea voastră preţioasă adusă Bisericii universale, în promovarea şi tutelarea integrităţii doctrinei catolice despre credinţă şi despre morală. Integritate rodnică.

Cu această ocazie, aş vrea să împărtăşesc cu voi câteva reflecţii adunându-le în jurul a trei cuvinte: demnitate, discernământ şi credinţă.

Primul cuvânt: demnitate. Aşa cum am scris la începutul enciclicei Fratelli tutti, este marea mea dorinţă "ca, în acest timp care ne este dat să-l trăim, recunoscând demnitatea fiecărei persoane umane, să putem face să renască între toţi o aspiraţie mondială la fraternitate" (nr. 8). Dacă fraternitatea este destinaţia pe care Creatorul a plănuit-o pentru drumul omenirii, calea principală rămâne aceea a recunoaşterii demnităţii fiecărei persoane umane.

Totuşi, în epoca noastră, marcată de atâtea tensiuni sociale, politice şi chiar sanitare, creşte ispita de a-l considera pe celălalt ca străin sau duşman, negându-i o demnitate reală. De aceea, în special în acest timp, suntem chemaţi să amintim, "la timp potrivit şi la timp nepotrivit" (2Tim 4,2), şi urmând cu fidelitate o învăţătură socială bimilenară, că demnitatea fiecărei fiinţe umane are un caracter intrinsec şi este valabilă din momentul conceperii sale până la moartea sa naturală. Tocmai afirmarea unei astfel de demnităţi este fundamentul indispensabil pentru tutelarea unei existenţe personale şi sociale, precum şi condiţia necesară pentru ca fraternitatea şi prietenia socială să se poată realiza între toate popoarele pământului.

Biserica, încă de la începutul misiunii sale, a proclamat şi a promovat mereu valoarea intangibilă a demnităţii umane. De fapt, omul este capodopera creaţiei: este voit şi iubit de Dumnezeu ca partner al planurilor sale veşnice, şi pentru mântuirea sa Isus şi-a dat viaţa până la moartea pe cruce pentru fiecare om, pentru fiecare dintre noi.

Aşadar, vă mulţumesc pentru reflecţia pe care aţi demarat-o cu privire la valoarea demnităţii umane, ţinând cont de provocările pe care realitatea actuală le pune în această privinţă.

Al doilea cuvânt este discernământ. Tot mai mult astăzi se cere credincioşilor arta discernământului. În schimbarea de epocă prin care trecem, în timp ce, pe de o parte, credincioşii se află în faţa unor probleme inedite şi complexe, pe de altă parte, creşte o nevoie de spiritualitate care nu găseşte mereu în Evanghelie punctul său de referinţă. Astfel se întâmplă că adesea avem de-a face cu presupuse fenomene supranaturale, pentru care poporul lui Dumnezeu trebuie să primească indicaţii sigure şi solide.

Apoi, exerciţiul discernământului găseşte un domeniu de aplicaţie necesară în lupta împotriva abuzurilor de orice tip. Cu ajutorul lui Dumnezeu, Biserica duce înainte cu hotărâre fermă angajarea de a face dreptate victimelor abuzurilor făcute de membrii săi, aplicând cu atenţie şi rigoare deosebită legislaţia canonică prevăzută. În această lumină am procedat recent la actualizarea Normelor despre delictele rezervate Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei, cu dorinţa de a face mai incisivă acţiunea judecătorească. Aceasta, singură, nu poate fi suficientă pentru a zăgăzui fenomenul, dar constituie un pas necesar pentru a restabili dreptatea, a repara scandalul şi a-l corecta pe vinovat.

O asemenea angajare de discernământ se exprimă şi într-un alt domeniu de care vă ocupaţi zilnic: desfacerea legământului matrimonial in favorem fidei. Când, în virtutea puterii petrine, Biserica acordă desfacerea unei legături matrimoniale non-sacramentale, nu este vorba numai de a pune capăt canonic unei căsătorii, oricum deja eşuată de fapt, ci, în realitate, prin acest act eminamente pastoral vrea să favorizeze mereu credinţa catolică - in favorem fidei! - în noua unire şi în familie, al cărei nucleu va fi această nouă căsătorie.

Şi aici aş vrea să mă opresc şi asupra necesităţii discernământului în parcursul sinodal. Cineva poate crede că parcursul sinodal înseamnă a-i asculta pe toţi, a face o investigaţie şi a da rezultate. Atâtea voturi, atâtea voturi, atâtea voturi... Nu. Un parcurs sinodal fără discernământ nu este un parcurs sinodal. Trebuie - în parcursul sinodal - să se discearnă încontinuu opiniile, punctele de vedere, reflecţiile. Nu se poate merge în parcursul sinodal fără a discerne. Acest discernământ este ceea ce va face din Sinod un adevărat Sinod, al cărui personaj - să spunem aşa - mai important este Duhul Sfânt, şi nu un parlament sau o investigaţie de opinii pe care pot să le facă mass-media. Pentru aceasta subliniez: este important discernământul în parcursul sinodal.

Ultimul cuvânt este credinţă. Congregaţia voastră este chemată nu numai să apere, ci şi să promoveze credinţa. Fără credinţă, prezenţa credincioşilor în lume s-ar reduce la aceea a unei agenţii umanitare. Credinţa trebuie să fie inima vieţii şi acţiunii fiecărui botezat. Şi nu o credinţă generică sau vagă, ca şi cum ar fi vin diluat care pierde valoarea; ci o credinţă genuină, sinceră, aşa cum o vrea Domnul când le spune discipolilor: "Dacă aţi avea credinţă cât un grăunte de muştar..." (Lc 17,6). Pentru aceasta, nu trebuie să uităm niciodată că "o credinţă care nu ne pune în criză este o credinţă în criză; o credinţă care nu ne face să creştem este o credinţă care trebuie să crească; o credinţă care nu ne interoghează este o credinţa asupra căreia trebuie să ne întrebăm; o credinţă care nu ne însufleţeşte este o credinţă care trebuie zdruncinată" (Discurs adresat Curiei Romane, 21 decembrie 2017).

Să nu ne mulţumim cu o credinţă lâncedă, normală, de manual. Să colaborăm cu Duhul Sfânt şi să colaborăm între noi pentru ca focul pe care Isus a venit să-l aducă în lume să poată continua să ardă şi să înflăcăreze inima tuturor.

Preaiubiţilor, vă mulţumesc mult pentru munca voastră şi vă încurajez să mergeţi înainte cu ajutorul Domnului. Şi vă rog, nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine. Mulţumesc.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

* * *

Mai multe informaţii despre Sinodul 2021-2023 în secţiunea specială: www.ercis.ro/sinod.

lecturi: 337.