"Curajul de a vorbi deschis". A treia cateheză a episcopului Iosif Păuleţ pentru timpul Adventului 2021

A treia cateheză a PS Iosif Păuleţ, episcop de Iaşi, pentru timpul Adventului 2021, prezentată joi, 16 decembrie 2021, în Catedrala "Adormirea Maicii Domnului" din Iaşi, a avut tema: "Curajul de a vorbi deschis".

Itinerarul catehetic susţinut de PS Iosif Păuleţ pentru timpul Adventului, care va continua şi în Postul Mare, răspunde îndemnului Papei Francisc, adresat Bisericii universale, de a reflecta asupra temei "Pentru o Biserică sinodală: comuniune, participare, misiune". Pe parcursul catehezelor va fi aprofundată această temă în dorinţa de a înţelege mai bine ce înseamnă "a merge împreună" ca Biserică locală în comuniune cu Biserica universală.

În scrisoarea pastorală intitulată "Părtaşi la viaţa Bisericii", PS Iosif Păuleţ a evidenţiat importanţa de a parcurge împreună drumul credinţei: "În mijlocul dificultăţilor cu care ne confruntăm şi al provocărilor care ne ies în cale, suntem chemaţi să descoperim că nu suntem singuri şi că doar ascultându-ne unii pe alţii, trăind în comuniune şi participând la aceeaşi misiune a Bisericii, putem merge cu adevărat împreună pe calea speranţei".

A patra şi ultima cateheză va fi joi, 23 decembrie 2021, începând cu ora 19.00 [după Sfânta Liturghie de la ora 18.00] şi va fi transmisă în direct la ERCIS FM, ERCIS Media şi Angelus TV.

Pr. Felix Roca

* * *

Înregistrarea transmisiunii în direct:

* * *

"Părtaşi la viaţa Bisericii"

Cateheza a III-a

Curajul de a vorbi deschis

Text biblic

Fap 4,13-20

¹³ Văzând îndrăzneala lui Petru şi a lui Ioan şi ştiind că sunt oameni fără învăţătură şi necunoscători, au rămas uimiţi. Îi recunoşteau că fuseseră cu Isus. ¹⁴ Dar, privindu-l pe omul vindecat, care stătea în picioare împreună cu ei, nu puteau spune nimic împotrivă. ¹⁵ Atunci, poruncindu-le să iasă afară din Sinedriu, s-au sfătuit între ei, ¹⁶ spunând: "Ce să facem cu aceşti oameni? Căci le este cunoscut tuturor celor care locuiesc în Ierusalim că prin ei s-a săvârşit o adevărată minune şi nu o putem nega. ¹⁷ Dar ca [aceasta] să nu se răspândească şi mai mult în popor, să-i ameninţăm să nu mai vorbească nimănui în numele acesta". ¹⁸ Şi chemându-i, le-au poruncit să nu mai vorbească absolut deloc şi să nu mai înveţe în numele lui Isus. ¹⁹ Dar Petru şi Ioan le-au răspuns: "Judecaţi voi dacă este drept înaintea lui Dumnezeu să ascultăm mai degrabă de voi decât de Dumnezeu. ²⁰ Căci noi nu putem să nu vorbim despre ceea ce am văzut şi am auzit".

Cateheza episcopului

Introducere

Continuăm itinerarul nostru catehetic cu tema "Părtaşi la viaţa Bisericii" reflectând asupra temelor propuse în parcursul sinodal "Pentru o Biserică sinodală: comuniune, participare, misiune". În cateheza precedentă am vorbit despre valoarea ascultării şi spuneam atunci că: "Esenţa experienţei sinodale este ascultarea lui Dumnezeu prin ascultarea reciprocă, inspiraţi de Cuvântul lui Dumnezeu. Ne ascultăm unii pe alţii pentru a auzi mai bine glasul Duhului Sfânt vorbind în lumea noastră de astăzi".

Dacă vorbim despre valoarea ascultării, nu putem să nu ne oprim şi asupra importanţei de a vorbi deschis, cu sinceritate şi curaj.

Aşadar, în această cateheză mă voi opri asupra a trei puncte:

1. Puterea cuvântului;

2. Cuvântul care dărâmă;

3. Cuvântul care zideşte.

1. Puterea cuvântului

Ştim că niciunul dintre cuvintele pe care le rostim nu sunt neutre. Tot ceea ce transmitem prin cuvinte are o anumită valenţă, deoarece împărtăşim ceea ce vine din mintea şi inima noastră. Astfel, cuvintele pe care le rostim pot informa, clarifica, edifica, încuraja, mângâia etc. La fel cum ceea ce rostim poate dezinforma, dezorienta, dărâma, descuraja, jigni, răni etc. Ştim aceste lucruri şi, totuşi, nu suntem destul de conştienţi în privinţa aceasta... Avem nevoie să fi mai atenţi la puterea pe care o au cuvintele noastre.

Iată de ce, a treia temă asupra căreia parcursul sinodal ne invită să reflectăm, face referinţă la capacitatea de a vorbi deschis şi la modul în care luăm cuvântul în comunităţile noastre. Pentru ca toţi să fie ascultaţi este nevoie de curajul de a vorbi deschis despre comunităţile noastre, despre Biserică şi despre lumea în care trăim. Îndrăzneala de a lua cuvântul şi de a încredinţa celorlalţi propriile opinii este semnul interesului şi al grijii noastre faţă de comunitatea în care trăim, fără a aştepta mereu ca alţii să gândească, alţii să se exprime, alţii să ia decizii. Însă, este mare nevoie să nu "trădăm" cuvântul prin minciună, jigniri, bârfe, insinuări. Să fim mereu atenţi să ne întoarcem la puritatea şi sobrietatea cuvintelor la care ne îndeamnă înţelepciunea Sfintei Scripturi: "¹¹ Ca merele de aur încrustate în argint este cuvântul spus la timpul potrivit. ¹² Ca un inel de aur, ca o podoabă de aur fin este mustrarea unui înţelept în urechea ascultătoare" (Prov 25,11-12).

2. Cuvântul care dărâmă

Înainte să vedem în fel suntem invitaţi să vorbim deschis în comunităţile noastre, astfel încât opiniile noastre să ajute la creşterea tuturor, încercăm să înţelegem cât de important este să evităm cuvintele care pot dărâma atât de mult.

Nu mă opresc asupra cuvintelor care sunt deformate de minciună, se înarmează cu jignire sau se murdăresc de vulgaritate. Cred că suntem conştienţi de răul pe care îl provoacă! Însă, reamintesc că la originea multor tensiuni şi conflicte stă bârfa, vorbirea de rău. Aceasta răspândeşte mereu invidie, gelozie şi dorinţă de putere. Bârfa este fiica invidiei pe care mereu o alimentează cu ură. Putem să ucidem cu limba! Insinuările, presupunerile, "jumătăţile de adevăr", "vorba pe la spate" etc. "ucid" demnitatea unei persoane, liniştea şi pacea sa. Suntem responsabili de cuvintele noastre şi suntem chemaţi să le folosim cu mult discernământ, cu multă caritate, fiind atenţi să nu aducem niciun prejudiciu nimănui.

Cel care obişnuieşte să vorbească de rău despre aproapele îşi face rău şi sieşi, cade într-o capcană care poate deveni, de asemenea, o cauză de suferinţă şi necaz. În plus, cel care vorbeşte prea mult dobândeşte reputaţia de persoană periculoasă, pe care este mai bine să o ţii la distanţă şi care, pe termen lung, devine detestabilă, aşa cum ne avertizează în mod repetat Cartea Proverbelor: "Gura celui nesimţit este distrugerea lui şi buzele sale sunt o cursă pentru sufletul lui" (Prov 18,7). "Cine-şi păzeşte gura şi limba îşi păzeşte sufletul de strâmtorări" (Prov 21,23).

Îndemnul Sfintei Scripturi este foarte clar în privinţa bârfei: "Păziţi-vă, de aceea, de murmurarea nefolositoare, feriţi limba de vorbirea de rău, deoarece cuvântul secret nu va umbla în gol şi gura mincinoasă ucide sufletul!" (Înţ 1,11). "¹ Doamne, cine va locui în cortul tău? Cine se va odihni pe muntele tău cel sfânt? ² Cel care umblă fără prihană, face dreptatea şi spune adevărul din inimă; ³ cel care nu calomniază cu limba şi nu face rău semenului său, nici nu aruncă ocară asupra aproapelui" (Ps 15,1-3).

Prin bârfă nu se vor schimba niciodată în bine lucrurile în comunităţile noastre, însă deschiderea, onestitatea, îndrăzneala bună de a transmite propriile idei ajută o comunitate să crească şi să îşi împlinească misiunea.

3. Cuvântul care zideşte

Ucenicul lui Cristos este chemat să zidească prin întreaga sa viaţă, deci şi prin cuvinte. Este un lucru absolut necesar şi în parcursul sinodal pe care îl trăim: toţi sunt invitaţi să vorbească în mod deschis. În discursul adresat părinţilor sinodali la începutul Sinodului extraordinar despre familie, în data de 6 octombrie 2014, Papa Francisc spunea următoarele:

"O condiţie generală de bază este următoarea: vorbiţi clar. Nimeni nu ar trebui să spună: «Asta nu se poate spune; va gândi despre mine aşa şi aşa...». Trebuie să spui tot ceea ce simţi cu parresia. [...] Trebuie să spui ceea ce simţi că trebuie să spui în Domnul: fără respect uman, fără frică. Şi, în acelaşi timp, trebuie să asculţi cu umilinţă şi să primeşti cu inima deschisă ceea ce spun fraţii tăi. Sinodalitatea se exercită prin aceste două atitudini. De aceea, vă rog să adoptaţi aceste atitudini de fraţi în Domnul: să vorbiţi cu parresia şi să ascultaţi cu umilinţă".

Sfântul Părinte foloseşte cuvântul parresia care conform rădăcinii greceşti înseamnă "tot ceea ce se spune". Este vorba despre modul direct şi sincer în care primii creştini proclamau Evanghelia. Noul Testament foloseşte adesea acest termen pentru a desemna predica apostolilor şi face din el una dintre cheile succesului, în ciuda rezistenţei oponenţilor.

Găsim acest termen şi în fragmentul biblic pe care l-am proclamat la început. Petru şi Ioan vorbesc cu îndrăzneală (cu parresia). Discursul lui Petru şi al lui Ioan nu este construit după regulile retoricii pentru a-şi convinge ascultătorii: toată lumea îşi dă seama că sunt oameni simpli şi nu filozofi. Şi totuşi, cuvintele lor sunt purtătoare de o evidenţă care dezarmează şi face aproape imposibil de răspuns, ca atunci când ne aflăm în faţa unui fapt evident. În cazul de faţă vindecarea paraliticului care stătea în faţa tuturor nu putea fi negată. Simţindu-se interpelat, Sinedriul i-a atacat şi ameninţat pe apostoli, primind de la aceştia un răspuns la fel de direct şi de franc: nu putem să nu vorbim.

A te exprima cu îndrăzneală înseamnă să spui deschis ceea ce gândeşti şi crezi că este adevărat, chiar dacă acest lucru este riscant pentru siguranţa ta fizică sau pentru reputaţia ta, fără să te îngrijorezi de consecinţe. Scopul nu este de a convinge, ci pur şi simplu de a afirma adevărul, cu libertate şi în caritate. Acest mod de a vorbi deschis, cu mult curaj şi onestitate nu este legat de statutul, rolul social sau instituţional al vorbitorului, ci de libertatea acestuia, de absenţa fricii reverenţioase sau a grijii faţă de propria imagine. De exemplu, dacă un lucru nu merge bine în propria comunitate, oricine ar trebui să aibă curajul să exprime acest lucru, deoarece: "Fiecăruia îi este dată manifestarea Duhului spre binele tuturor" (1Cor 12,7).

Este foarte important ca toate cuvintele noastre să fie conectate la minte şi la inimă. A gândi şi a spune trebuie să fie corelate, fiind astfel semnul unei bogăţii interioare şi, chiar, al înţelepciunii. Un scriitor german, Gotthold E. Lessing (1729 - 1781), spunea astfel:

"Oamenii înţelepţi sunt mereu autentici atât în comportament, cât şi în discursurile lor. Nu spun tot ceea ce gândesc, dar gândesc tot ceea ce spun".

A vorbi deschis şi sincer este rodul exerciţiului, este o virtute ce se dobândeşte prin supunerea la disciplina adevărului. Nu înseamnă să spunem tot ceea ce ne trece prin cap, fără discernământ, ci să avem curajul să luăm cuvântul şi să ne spunem părerea în ceea ce priveşte binele tuturor, fără să ne temem de ceea ce vor gândi sau vor spune ceilalţi despre noi. Binele comunităţii este mult mai important decât propria imagine.

La final, vă încredinţez câteva îndemnuri:

- Evitaţi orice bârfă şi orice vorbă inutilă la adresa cuiva! Tăcerea, în acest caz, este de aur!

- Indiferent de condiţia în care vă găsiţi, nu ezitaţi să împărtăşiţi propriile păreri care pot ajuta la bunul mers al comunităţii!

- Vorbiţi deschis, cu mult curaj, dar şi cu mult respect faţă de ceilalţi!

Iată şi câteva întrebări care pot fi de ajutor în reflecţia noastră în ceea ce priveşte deschiderea de a lua cuvântul:

- Ce ne împiedică să vorbim deschis şi în mod liber în comunitatea noastră?

- Ce ne ajută să vorbim cu mult curaj şi sincer?

- Cum putem promova în comunităţile noastre un mod de comunicare liber şi autentic?

* * *

Mai multe informaţii despre Sinodul 2021-2023 în secţiunea specială: www.ercis.ro/sinod.

lecturi: 741.