Particularităţi ale celei de-a doua părţi a Adventului

"Doamne Isuse, nu întârzia!"

de Valentina Angelucci

În timpul zilelor care precedau Crăciunul din anul 1720, în Biserica "Neprihănita Zămislire" la Torino răsuna un refren de speranţă: Regem venturum Dominum. Venite adoremus. S-a născut novena de Crăciun. Conform tradiţiei, părintele Carlo Antonio Vacchetta, preot vincenţian torinez, a scris structura şi muzica. Ea, construită după dispunerea vesperelor, începe cu cântare profeţiilor biblice care vestesc venirea Mântuitorului, alternate cu refrenul, ca un invitatoriu. Urmează un poli-psalm, o lectură scurtă şi un imn. După aceea Magnificat este precedat de una din aşa-numitele "antifonuri majore", sau "antifonuri O" urmat de un titlul cristologic.

Totuşi, în 2002, Directoriul despre evlavia populară şi liturgie la nr. 103, dedicat novenei de Crăciun, afirmă: "În timpul nostru, în care a fost făcută mai uşoară participarea poporului la celebrările liturgice, va fi de dorit ca în zilele 17-23 decembrie să fie făcută solemn celebrarea Vesperelor cu «antifonurile majore» şi credincioşii să fie invitaţi să participe la ea". De fapt, de la 17 decembrie liturgia pare să accelereze, aşteptarea devine vibrantă, dorinţa este palpitantă. Dacă prima parte a Adventului pune accentul pe aşteptarea escatologică a întoarcerii Domnului, începând din această zi atenţia se concentrează mai mult asupra venirii istorice a lui Cristos. Creşterea de intensitate este subliniată de diferite elemente. Înainte de toate, de la 17 la 23 decembrie, liturghierul şi liturgia orelor prezintă formulare specifice zilnice, independent de ziua săptămânală în care cad acele date, exceptând duminica, zi care menţine formularul său. Asta face încât să vorbim despre "zile majore din Advent". De exemplu, formularul specific din 22 decembrie prevede această colectă: "Dumnezeule, care, privind la omul căzut în puterea morţii, ai voit să-l răscumperi prin venirea Fiului tău unul-născut, dă-ne, te rugăm harul ca mărturisind cu smerenie şi evlavie întruparea lui, să ne facem părtaşi de viaţa Răscumpărătorului nostru".

Vesperele din aceste zile sunt marcate de un semn special: antifonurile de la Magnificat sunt aceleaşi înglobate în novena de Crăciun. Aceste antifonuri sunt aşa de vechi şi înrădăcinate în tradiţia Bisericii care, pentru a le sublinia, au fost preluate şi în versetul de la Aleluia din celebrarea euharistică de la ziua respectivă. Astfel, de exemplu, la 17 decembrie vom găsi ca antifon la Magnificat precum şi la versetul de la Aleluia această rugăciune: O Sapientia, quae ex ore Altissimi prodiisti, attingens a fine usque ad finem fortiter suaviterque disponens omnia: veni ad docendum nos viam prudentiae ("O, Înţelepciune, care, ieşind din gura Celui Preaînalt, străbaţi lumea de la un capăt la altul, orânduindu-le pe toate cu putere şi blândeţe, vino şi ne învaţă calea înţelepciunii").

În zilele următoare vom descoperi alte moduri cu care este indicat Cristos: O Adonai, O Radix Iesse, O Clavis David, O Oriens, O Rex gentium, O Emmanuel. Toate aceste rugăciuni conţin invocaţia Vino, evidenţiind cum cu ele Biserica mireasă se roagă pentru ca Mirele său să se întoarcă în curând. Toate sunt compuse din texte biblice şi, punând împreună literele iniţiale ale titlurilor de la ultima la prima, formează acrostihul "ERO CRAS" adică "voi fi mâine", promisiunea întoarcerii lui Cristos cu care Apocalipsul încheie toată Scriptura: "Cel care dă mărturie spune acestea: «Da, voi veni curând». «Amin! Vino, Doamne Isuse!»" (22,20).

O altă notă care caracterizează această perioadă este în cele două prefeţe, specifice pentru aceste zile. Prima, deşi se încheie cu privirea spre viitor, este în mod clar concentrată asupra figurilor care pregătesc naşterea istorică al lui Cristos: "Pe el l-au prevestit toţi prorocii, Fecioara Mamă cu dragoste negrăită l-a purtat, Ioan Botezătorul a vestit că e aproape şi l-a arătat venit între oameni. Şi nouă Domnul Cristos ne dă harul să întâmpinăm cu bucurie misterul naşterii sale, ca, la venirea lui, să ne găsească priveghind în rugăciune şi tresăltând în cântări de laudă". În schimb, a doua ne conduce în apropierea ieslei din Betleem privind la misterul Fecioarei Maria şi rezumând în puţine rânduri teologia întrupării: "De la vechiul vrăjmaş a venit ruina, din sânul feciorelnic al fiicei Sionului a răsărit cel care ne hrăneşte cu pâine îngerilor şi au apărut mântuirea şi pacea pentru întregul neam omenesc. Harul pe care Eva ni l-a luat ne este dăruit din nou în Maria. În ea, Mama tuturor oamenilor, maternitatea, răscumpărată de păcat şi de moarte, se deschide la darul vieţii noi. Unde s-a înmulţit păcatul, prisoseşte milostivirea ta în Cristos Mântuitorul nostru".

Tot discursul dezvoltat în aceste zile culminează cu ceea ce sună aproape ca un strigăt, o dorinţă de acum insistentă pe care ziua de 24 decembrie face ca Biserica şi noi toţi să spunem în rugăciunea zilei: "Doamne Isuse, te rugăm, grăbeşte-te şi nu întârzia şi, prin venirea ta, dă mângâiere şi speranţă celor care se încred în iubirea ta". Având certitudinea că foarte curând se încheie timpul Adventului şi începe timpul Crăciunului.

(După L'Osservatore Romano, 13 decembrie 2021)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 482.