Conferinţă de presă a Sfântului Părinte Francisc în zborul de întoarcere din călătoria apostolică în Cipru şi în Grecia (2-6 decembrie 2021)

Matteo Bruni:

Bună ziua, Sanctitate, şi mulţumim pentru că ne-aţi condus, în aceste zile intense, chiar să atingem cu mâna ceea ce dumneavoastră numeaţi "răni". Mulţumim şi pentru acest spaţiu, pentru a putea vorbi împreună. Mulţumim!

Papa Francisc:

Bună ziua şi mulţumesc! Îmi era teamă că nu va funcţiona asta din cauza întârzierii, dar se vede că funcţionează. Multe mulţumiri şi aştept întrebările voastre.

Matteo Bruni:

Mulţumim, Sanctitate! Prima întrebare vine de la Constandinos Tsindas de la televiziunea cipriotă.

Constandinos Tsindas de la televiziunea cipriotă (în engleză):

Sanctitatea Voastră, mulţumesc pentru oportunitate şi pentru vizita dumneavoastră în Cipru şi în Grecia. Sanctitate, observaţiile dumneavoastră puternice despre dialogul interreligios [ecumenic] atât în Cipru, cât şi în Grecia au provocat la nivel internaţional aşteptări stimulante. Spun că a cere scuze este lucrul cel mai dificil de făcut. Dumneavoastră aţi făcut asta în mod spectaculos. Dar ce are Vaticanul în program să facă pentru a pune împreună creştinătatea catolică şi ortodoxă? Este în program un Sinod?

A fi sinodali este substanţa creştinătăţii, care îşi trage originea din Treime şi care rezultă în vocea comună a Bisericii în lume. Aşa cum este dovedit acum, numai o Biserică unită într-un ambient globalizat şi dezumanizat poate cu adevărat să fie eficace. Sfântul Ioan Gură de Aur, aşa cum aţi spus dumneavoastră, este un exemplu al osmozei dintre gândirea greacă şi creştinătate; el a afirmat că "în termeni umani Biserica este cler şi laici, în timp ce pentru Dumnezeu toţi suntem turma sa".

Împreună cu patriarhul ecumenic Bartolomeu, aţi făcut apel ca toţi creştinii să celebreze în 2025 cele 17 secole de la primul Sinod ecumenic din Niceea. Care sunt paşii făcuţi în acest proces?

În sfârşit - mă scuzaţi pentru această întrebare lungă, dar este în spiritul călătoriei dumneavoastră -, o viziune a fost exprimată recent la UE: am înlocuit urările de "Crăciun fericit" cu "Vacanţă plăcută". De ce persoanele nu realizează că creştinătatea nu este o ideologie, ci o experienţă de viaţă care tinde să-i ducă pe oameni de la un timp muritor la veşnicie? Deci, eu exist pentru că însoţitorul meu poate să existe şi el. Este acel noi, nu eul. Mulţumesc foarte mult, Sanctitate.

Papa Francisc:

Da, mulţumesc. Am cerut scuze, am cerut scuze în faţa lui Ieronymos, fratele meu Ieronymos. Am cerut scuze pentru toate diviziunile care există între creştini, dar mai ales pentru acelea pe care le-am provocat noi, catolicii. Şi am voit să cer scuze, privind la războiul pentru independenţă. Ieronymos m-a învăţat ceva: că o parte dintre catolici au fost de partea guvernelor europene ca să nu se facă independenţa greacă; în schimb, în insule, catolicii din insule au susţinut independenţa, au mers în război, unii şi-au dat viaţa pentru patrie. Dar centrul - să spunem aşa - în acel moment a fost de partea Europei... Şi faptul de a cere scuze pentru scandalul diviziunii, cel puţin pentru care noi suntem vinovaţi. Spiritul de autosuficienţă. Ne tace gura când auzim că trebuie să cerem scuze, dar mie îmi face bine mereu să mă gândesc că Dumnezeu nu încetează niciodată să ierte, niciodată. Noi suntem cei care încetăm să cerem iertare, şi atunci când nu cerem iertare lui Dumnezeu, cu greu vom cere iertare fraţilor. Este mai greu a cere iertare unui frate decât lui Dumnezeu, pentru că noi ştim că acolo spune: "Da, mergi, mergi, eşti iertat". În schimb, cu fraţii, este ruşinea şi umilirea... Dar în lumea de astăzi este nevoie de atitudinea umilirii şi de a cere scuze. Atâtea lucruri se întâmplă în lume, atâtea vieţi pierdute, atâtea războaie... Oare cum nu vom cere scuze?

Întorcându-ne la asta, am voit să cer scuze pentru diviziuni, cel puţin pentru acelea pe care le-am provocat noi. Pentru celelalte, responsabilii trebuie să facă asta, dar pentru ale noastre cer scuze. Precum şi pentru acel episod al războiului, unde parte dintre catolici a fost de partea guvernului european, iar cei din insule au mers în război pentru a apăra... Nu ştiu dacă este suficient...

Şi o ultimă scuză - aceasta mi-a venit din inimă: pentru scandalul dramei migranţilor, pentru scandalul atâtor vieţi înecate în mare.

Matteo Bruni:

A doua întrebare era despre aspectul sinodal. El scrie: "Biserica este sinteză, în termeni umani, Biserica este cler şi laici, în timp ce pentru Dumnezeu suntem o unică turmă".

Papa Francisc:

Da, suntem o unică turmă, este adevărat. Şi această diviziune - cler şi laici - este o diviziune funcţională, da, de calificare, dar există o unitate, o unică turmă. Şi dinamica dintre diferenţe în cadrul Bisericii este sinodalitatea: adică a se asculta unul cu altul şi a merge împreună. Syn odós: a merge împreună. Acesta este sensul sinodalităţii. Bisericile voastre ortodoxe, precum şi Bisericile catolice orientale, au păstrat asta. În schimb, Biserica latină a uitat de sinod, iar Sfântul Paul al VI-lea a fost cel care a reinstaurat drumul sinodal, în urmă cu 54, 56 de ani. Şi parcurgem un drum pentru a avea obişnuinţa sinodalităţii, a mersului împreună.

Matteo Bruni:

În schimb, ultima întrebare era despre Crăciun, în care spune: "Este posibil să nu se înţeleagă că creştinismul nu este o ideologie, ci o experienţă de viaţă?" Vor să-l şteargă...

Papa Francisc:

Ah, dumneavoastră vă referiţi la documentul Uniunii Europene despre Crăciun... Acesta este un anacronism. În istorie, atâţia, atâtea dictaturi, au încercat să facă asta. Gândiţi-vă la Napoleon. Gândiţi-vă la dictatura nazistă, la cea comunistă... Este o modă a unei laicităţi diluate, apă distilată... Dar acesta este un lucru care n-a funcţionat în timpul istoriei. Asta mă face să mă gândesc la un lucru, vorbind despre Uniunea Europeană, care cred că este necesar: Uniunea Europeană trebuie să ia în mână idealurile părinţilor fondatori, care erau idealuri de unitate, de măreţie, şi să fie atentă să nu facă spaţiu colonizărilor ideologice. Asta ar putea ajunge să despartă ţările şi să eşueze Uniunea Europeană. Uniunea Europeană trebuie să respecte fiecare ţară aşa cum este structurată înăuntru. Varietatea ţărilor, şi a nu voi uniformizarea. Eu cred că nu va face asta, nu era intenţia sa, dar să fie atentă, pentru că uneori vin şi aruncă acolo proiecte ca acesta şi nu ştiu ce să facă... Nu, fiecare ţară are propria particularitate, dar fiecare ţară este deschisă la celelalte. Uniunea Europeană: suveranitatea sa, suveranitatea fraţilor într-o unitate care respectă singularitatea fiecărei ţări. Şi a fi atenţi să nu fim vehicule de colonizări ideologice. Pentru aceasta, acea intervenţie despre Crăciun este un anacronism.

Matteo Bruni:

Mulţumim, Sanctitate. A doua - sau a treia întrebare - vine de la Iliana Magra, de la Kathīmerinī: este un cotidian grec.

Iliana Magra, de la Kathīmerinī (în engleză)

Bună ziua, Sfinte Părinte, mulţumesc pentru vizita dumneavoastră în Grecia. În timpul discursului la Palatul prezidenţial de la Atena, dumneavoastră aţi vorbit de "înapoiere" a democraţiei în lume, îndeosebi în Europa...

Matteo Bruni:

[îi traduce papei...] Aţi vorbit despre democraţie care rămâne în urmă, o democraţie care cedează spaţiu, care cedează...

Iliana Magra:

Puteţi să ne spuneţi ceva despre asta şi puteţi să ne spuneţi la care ţări vă refereaţi? Şi ce aţi spune liderilor şi alegătorilor de extremă dreapta din Europa, care mărturisesc că sunt creştini evlavioşi, dar, în acelaşi timp, promovează valori şi politici nedemocratice?

Papa Francisc:

Da, democraţia este o comoară, o comoară de civilizaţie, şi trebuie păzită, trebuie păzită, şi păzită nu numai de o entitate superioară, ci păzită chiar între ţări: a păzi democraţia altuia. Împotriva democraţiei eu văd astăzi probabil două pericole. Unul este cel al populismelor, care sunt aici, acolo, acolo, şi încep să-şi arate ghearele. Şi eu mă gândesc la un mare populism din secolul trecut: nazismul. Nazismul a fost un populism care, apărând valorile naţionale - aşa spunea el -, a reuşit să elimine viaţa democratică, ba chiar, cu moartea oamenilor, să elimine, să devină o dictatură sângeroasă. Astăzi voi spune - pentru că tu ai întrebat despre guvernele de dreapta - să fim atenţi ca guvernele - nu spun guvernele de dreapta şi stânga, ci un alt lucru -: ca guvernele să nu alunece pe acest drum al populismelor, al aşa-numitelor politic "populiste". Care nu au nimic de-a face cu popularismele, care sunt exprimare a popoarelor, liberă: poporul care se arată cu propria identitate, cu folclorul său, valorile sale, arta sa, şi se menţine. Populismul este un lucru, popularismul este altceva. Pe de altă parte, democraţia slăbeşte, intră pe un drum de declin lent, când se sacrifică valorile naţionale, se diluează mergând spre - să spunem un cuvânt urât, n-aş vrea să spun asta, dar nu găsesc altul - spre un "imperiu", un soi de guvern supranaţional. Şi acesta este un lucru care trebuie să ne dea de gândit. Nici să se cadă în populisme, unde se face apel la popor, dar nu este poporul, este dictatura noastră - gândiţi-vă la nazism; nici să se cadă într-o diluare a propriilor identităţi într-un guvern internaţional. Cu privire la asta, există un roman scris în 1903. Tu vei spune că acest papă este învechit în literatură... Scris de Benson, un scriitor englez. Acest domn Benson a scris un roman care se numeşte: The Lord of the Earth sau The Lord of the World - are două titluri -, care visează viitorul într-un guvern internaţional unde, cu măsurile economice, măsurile politice, guvernează toate celelalte ţări. Şi când apare acest guvern, acest tip de guverne - explică el - se pierde libertatea şi se încearcă să se facă o egalitate între toţi. Dar asta se întâmplă atunci când există o superputere care dictează comportamentele culturale, economice şi sociale ale celorlalte ţări. Slăbirea democraţiei, da, din cauza pericolului populismelor - care nu sunt popularism, acesta este frumos - şi pericolului acestor referinţe la puteri internaţionale: referinţe economice, culturale, oricare ar fi ele. Nu ştiu, este ceea ce îmi vine în minte, eu nu sunt un cunoscător al politicii, vorbesc despre ceea ce mi se pare.

Matteo Bruni:

Mulţumim, Sanctitate. A treia întrebare ne vine de la Manuel Schwartz de la DPA (Deutsche Presse-Agentur), agenţia de presă germană.

Manuel Schwartz, Deutsche Presse-Agentur:

Sfinte Părinte, mulţumim înainte de toate pentru că ne-aţi luat cu dumneavoastră în această călătorie importantă. Migraţia este o temă centrală nu numai în Mediterana, dar şi în alte părţi ale Europei, mai ales în Europa de Est, în aceste zile, cu atâtea garduri de sârmă ghimpată, aşa cum le-aţi numit dumneavoastră, precum şi cu criza bielorusă. Ce aşteptaţi de la ţările din această zonă, de exemplu de la Polonia, precum şi de la Rusia, şi apoi ce aşteptaţi de la alte ţări importante din Europa, de exemplu Germania, unde acum va fi un nou guvern după era lui Angela Merkel?

Papa Francisc:

Despre acele persoane care împiedică migraţiile sau care închid graniţele - acum este la modă, a face ziduri, a face garduri de sârmă ghimpată, precum şi sârma cu concertinas (sârma ghimpată pus în spirală), spaniolii ştiu ce înseamnă asta: este obişnuit a face aceste lucruri pentru a împiedica accesul - primul lucru pe care l-aş spune, dacă aş avea un guvernant în faţa mea: "dar gândeşte-te la timpul în care tu ai fost migrant şi nu te lăsau să intri, când tu voiai să fugi din ţara ta, şi acum eşti tu cel care construieşti ziduri". Asta face bine, pentru că acela care construieşte ziduri pierde simţul istoriei, al propriei istorii, când era sclav al unei alte ţări. Nu toţi au această experienţă, dar măcar o mare parte din cei care construiesc ziduri au această experienţă: de a fi fost sclavi. Dumneavoastră îmi veţi putea spune: "Dar guvernele au datoria de a guverna, iar dacă vine un astfel de val de migranţi, nu se poate guverna!" Eu voi spune asta: fiecare guvern trebuie să spună clar: "Eu pot să primesc atâţia", pentru că guvernanţii ştiu cât sunt capabili să primească: este dreptul lor, acest lucru este adevărat. Dar migranţii trebuie primiţi, însoţiţi, promovaţi şi integraţi. Dacă nu guvern nu poate să facă asta, trebuie să intre în dialog cu ceilalţi şi ca să se îngrijească ei, fiecare. Şi acest lucru este important pentru Uniunea Europeană, pentru că Uniunea Europeană este capabilă să facă armonia între toate guvernele pentru distribuirea migranţilor. Însă, tu gândeşte-te la Cipru, gândeşte-te la Grecia, gândeşte-te la Lampedusa, gândeşte-te la Sicilia: vin migranţii şi nu există o armonie între toate ţările din Uniunea Europeană pentru a-i trimit pe aceştia aici, pe aceştia acolo, pe aceştia acolo... Lipseşte această armonia generală.

Şi după aceea, ultimul cuvânt pe care l-am spus este integraţi, nu-i aşa? Trebuie primiţi, însoţiţi, promovaţi şi integraţi. Integraţi, de ce? Pentru că dacă nu-l integrezi pe migrant, acest migrant va avea o cetăţenie de ghetou. Exemplul - nu ştiu dacă am spus asta în avion, odată - exemplul care mă impresionează mai mult este tragedia de la Zaventem: tinerii care au făcut măcelul la aeroport erau belgieni, dar fii de migranţi ghetoizaţi, nu integraţi. Dacă tu nu integrezi un migrant - cu educaţia, cu locul de muncă, îngrijirea migrantului -, tu rişti să ai un luptător de gherilă, unul care îţi face aceste lucruri. Nu este uşor a-i primi pe migranţi, nu este uşor a rezolva problema migranţilor; dar dacă noi nu rezolvăm problema migranţilor, riscăm să naufragiem civilizaţia. Astăzi, în Europa, aşa cum sunt lucrurile. Nu sunt naufragiaţi numai migranţii în Mediterana, ci civilizaţia noastră. Pentru aceasta este nevoie ca reprezentanţii guvernelor europene să se pună de acord. Pentru mine, un model - în vremea aceea - de integrare, de primire şi integrare, a fost Suedia, care a primit toţi migranţii latinoamericani din dictaturile militare - chilieni, argentinieni, uruguayeni, brazilieni -, i-au primit şi i-au integrat. Şi astăzi am fost într-o şcoală, la Atena, şi eu priveam şi îi spuneam traducătorului: "Dar uite, aici este - am folosit un cuvânt familial - este o «salată de fructe» de culturi, toţi sunt amestecaţi!" Şi el mi-a răspuns: "Acesta este viitorul Greciei". Integrarea. A creşte în integrare. Este important.

Şi apoi o altă dramă, aş vrea s-o subliniez: când migranţii, înainte de a veni, cad în mâinile traficanţilor care le iau toţi banii pe care-i au şi îi duc în barcă. Când sunt retrimişi [respinşi], îi iau aceşti traficanţi. În Dicasterul pentru migranţi [Dicasterul pentru Slujirea Dezvoltării Umane Integrale - Secţiunea migranţi şi refugiaţi] sunt filmări cu ceea ce se întâmplă în acele locuri unde merg migranţii care se întorc. Aşa cum nu pot fi primiţi şi abandonaţi, pentru că trebuie să-i însoţim, să-i promovăm şi să-i integrăm, tot aşa dacă eu trimit înapoi un migrant trebuie să-l însoţesc, să-l promovez şi să-l integrez în ţara sa, nu să-l las pe coasta libiană. Aceasta este o cruzime. Dacă vreţi mai mult despre asta, întrebaţi la Dicasterul migraţiilor care are aceste filmări. Şi există şi o filmare - voi o cunoaşteţi cu siguranţă - despre "Open Arms", care este un pic romantică, dar arată realitatea celor care se îneacă. Acesta este un lucru care provoacă durere. Dar riscăm civilizaţia, riscăm civilizaţia.

Matteo Bruni:

Mulţumim, Sanctitate. Şi acum o întrebare a jurnaliştilor de limbă franceză: este dr. Cécile Chambraud de la Le Monde care va pune următoarea întrebare.

Cécile Chambraud de la Le Monde (în spaniolă):

Sfinte Părinte, pun întrebarea în spaniolă pentru colegi. Joi, când am ajuns la Nicosia, am aflat că dumneavoastră aţi acceptat renunţarea arhiepiscopului de Paris, mons. Aupetit. Ne explicaţi de ce, şi de ce cu atâta grabă? A doua întrebare: prin munca unei comisii independente despre abuzurile sexuale, Conferinţa Episcopală din Franţa a recunoscut că Biserica are o responsabilitate instituţională cu privire la suferinţele a mii de victime. Se vorbeşte şi despre o dimensiune sistemică a acestei violenţe. Ce părere aveţi dumneavoastră despre această declaraţie a episcopilor francezi? Ce semnificaţie poate avea pentru Biserica universală? Şi, ultima întrebare: Dumneavoastră îi veţi primi pe membrii acestei comisii independente?

Papa Francisc:

Încep de la a doua, apoi ne întoarcem la prima. Când se fac aceste studii, trebuie să fim atenţi la interpretările care se fac pentru sectoare de timp. Când se face despre un timp aşa de lung, există riscul de a confunda modul de a simţi problema al unei epoci, 70 de ani înainte de cealaltă. Aş vrea să spun numai asta, ca principiu. O situaţie istorică trebuie interpretată cu hermeneutica epocii, nu cu a noastră. De exemplu, sclavia: noi spunem "este o brutalitate". Abuzurile de acum 100 de ani sau de acum 70 de ani, spunem că "este o brutalitate". Dar modul în care îl trăiau ei nu este acelaşi de astăzi: exista o altă hermeneutică. De exemplu, în cazul abuzurilor în Biserică, acoperirea, care este modul care se foloseşte - din păcate - în familii, şi astăzi, în marea pare a familiilor, în cartiere, a încerca să se acopere, noi spunem: "nu, asta nu merge, trebuie să descoperim". Dar o epocă o interpretăm mereu cu hermeneutica epocii şi nu cu a noastră. Acesta este primul lucru. De exemplu, studiul din Indianapolis, vestit: acela a căzut din cauzalipsei unei interpretări corecte. Erau lucruri adevărate unele, altele, nu; se amestecau epocile. În acest punct, ajută sectorizarea.

Despre informe [raportul]: nu l-am citit, am ascultat comentariile episcopilor francezi. Nu, nu ştiu cum să răspund, cu adevărat. Vor veni, acum, episcopii francezi, în această lună, şi eu le voi cere să-mi explice această situaţie.

Şi prima întrebare, despre cazul Aupetit. Eu mă întreb: dar ce a făcut, Aupetit, aşa de grav încât a trebuit să-şi dea demisia? Ce a făcut? Să-mi răspundă cineva...

Cécile Chambraud:

Nu ştiu. Nu ştiu.

Papa Francisc:

Dacă nu cunoaştem acuza, nu putem condamna. Care a fost acuza? Cine ştie? [nu răspunde nimeni] Este urât!

Cécile Chambraud:

O problemă de conducere [a diecezei] sau altceva, nu ştim.

Papa Francisc:

Înainte de a răspunde eu, voi spune: faceţi investigaţia. Faceţi investigaţia. Pentru că există pericolul de a spune: "A fost condamnat". Dar cine l-a condamnat? "Opinia publică, bârfa..." Dar ce a făcut? "Nu ştim. Ceva..." Dacă voi ştiţi de ce, spuneţi. Altminteri, nu pot să răspund. Şi voi nu veţi şti de ce, pentru că a fost o lipsă a lui, o lipsă împotriva poruncii a şasea, dar nu totală, ci de mici mângâieri şi mesaje pe care el le trimitea: aşa este acuza. Acesta este păcat, dar nu este dintre păcatele mai grave, pentru că păcatele trupeşti nu sunt cele mai grave. Păcatele cel mai grave sunt acelea care au mai mult "angelic": mândria, ura... acestea sunt mai grave. Astfel, Aupetit este păcătos aşa cum sunt eu. Nu ştiu dacă dumneavoastră vă simţiţi aşa, dar probabil... aşa cum a fost Petru, episcopul pe care Cristos a întemeiat Biserica. Oare cum de comunitatea din acel timp a acceptat un episcop păcătos? Şi acela era cu păcate cu atâta "angelic", cum era renegarea lui Cristos, nu-i aşa? Dar era o Biserică normală, era obişnuită să se simtă păcătoasă mereu, toţi: era o Biserică umilă. Se vede că Biserica noastră nu este obişnuită să aibă un episcop păcătos şi ne prefacem că spunem "episcopul meu este un sfânt". Nu, acesta este Scufiţa Roşie. Toţi suntem păcătoşi. Dar atunci când bârfa creşte, şi creşte, şi creşte şi îţi ia buna reputaţie a unei persoane, acel om nu va putea conduce, pentru că a pierdut reputaţia, nu din cauza păcatului său - care este păcat, ca acela al lui Petru, ca al meu, ca al tău: este păcat! -, ci din cauza bârfei persoanelor responsabile să relateze lucrurile. Un om căruia i-au luat reputaţia astfel, public, nu poate conduce. Şi aceasta este o nedreptate. Pentru aceasta, eu am acceptat demisia lui Aupetit nu pe altarul adevărului, ci pe altarul ipocriziei. Asta vreau să spun. Mulţumesc.

Matteo Bruni:

Mulţumim, Sanctitate. Probabil că mai avem câteva minute pentru o ultimă întrebare? Din partea lui Vera Shcherbakova, de la Tass.

Papa Francisc:

Ah! Bravo! "Succesoarea" lui Alexei Bulgakov... era bun...

Vera Shcherbakova:

Da, şi îmi lipseşte mult; îmi lipseşte mult, o spun mereu. Mii de mulţumiri, Sfinte Părinte, pentru atitudinea dumneavoastră faţă de Bulgakov al nostru care este un patrimoniu al Rusiei şi al agenţiei noastre. Dar eu voiam să vă întreb următorul lucru: dumneavoastră, în această călătorie, aţi văzut conducătorii Bisericilor ortodoxe, aţi spus cuvinte foarte frumoase despre comuniune şi reunificare. Aşadar, când va fi următoarea întâlnire a dumneavoastră cu patriarhul Kiril? Care sunt proiectele comune cu Biserica rusă? Şi, eventual, ce dificultăţi observaţi dumneavoastră pe acest drum de apropiere? Mulţumesc.

Papa Francisc:

Mulţumesc. Este o întrebare frumoasă!

Este într-un orizont nu îndepărtat întâlnirea cu patriarhul Kiril. Cred că săptămâna viitoare vine la mine Hilarion pentru a concorda o posibilă întâlnire, pentru că patriarhul trebuie să călătorească - nu ştiu unde merge... merge în Finlanda, dar nu sunt sigur. Eu sunt dispus mereu, sunt dispus să merg şi la Moscova: pentru a dialoga cu un frate nu există protocoale. Fratele este frate, înainte de toate protocoalele. Şi eu cu fratele ortodox - că se numeşte Chiril, că se numeşte Crysostomos, că se numeşte Ieronymos, este un frate - suntem fraţi şi ne spunem lucrurile în faţă. Nu dansăm menuet, nu, ne spunem lucrurile în faţă. Dar ca fraţi. Este frumos a-i vedea pe fraţi certându-se: este foarte frumos, pentru că aparţin aceleiaşi Mame, Maica Biserică, dar sunt un pic divizaţi, unii datorită moştenirii, alţii datorită istoriei care i-a divizat... Dar noi trebuie să mergem împreună şi să încercăm să lucrăm şi să mergem în unitate şi pentru unitate. Eu îi sunt recunoscător lui Ieronymos, lui Chrysostomos, tuturor patriarhilor care au această voinţă de a merge împreună. Unitatea... Marele teolog ortodox Zizioulas studiază escatologia, şi odată, glumind, am spus că unitatea o vom găsi în eschaton, acolo va fi unitatea. Dar este un mod de a spune. Asta nu înseamnă că trebuie să stăm pe loc aşteptând ca teologii să se pună de acord, nu. Aceasta este o frază, un mod de a spune, este ceea ce spun că i-ar fi spus Athenagoras lui Paul al VI-lea: "Să-i punem pe toţi teologii într-o insulă şi noi să mergem împreună în cealaltă parte". Este o glumă. Dar teologii să continue să studieze, pentru că asta ne face bine şi ne face să înţelegem bine şi să găsim unitatea. Dar, între timp, noi să mergem înainte împreună. "Dar cum?" Da, rugându-ne împreună, făcând caritatea împreună. De exemplu, mă gândesc la Suedia, care are Caritas luteran-catolic, împreună. A lucra împreună, nu? A lucra împreună şi a ne ruga împreună: asta putem s-o facem noi. Restul să facă teologii, pentru că noi nu înţelegem cum se face. Dar să facem asta: unitatea începe astăzi, pe acest drum.

Matteo Bruni:

Mulţumim, Sanctitate. Mulţumim pentru timpul pe care aţi voit să-l dedicaţi şi întrebărilor noastre. Cred că mai mult sau mai puţin suntem şi la timpul prânzului.

Papa Francisc:

Multe mulţumiri şi poftă bună!

Matteo Bruni:

Nişte jurnalişti voiau să vă dea o copie a Acropolei din Atena, a Partenonului, pentru că le-a părut rău că nu aţi reuşit să atingeţi cu mâna.

Papa Francisc:

Da, exista pericolul ca să plec fără să-l văd [Partenonul] şi aseară am spus: "Nu, eu vreau să-l văd!" M-au dus acolo, l-am văzut de departe, iluminat: cel puţin l-am văzut. Nu l-am atins, dar am spus: "mulţumesc pentru această amabilitate".

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 485.