Anul pastoral
2024‑2025

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Galbeni: Ieslea de Crăciun 2021 pregătită la Casa memorială "Martin Benedict"

Ajunsă la cea de-a noua ediție, și în acest an, la Galbeni, începând din ziua de 8 decembrie 2021 până în ziua de 9 ianuarie 2022, va avea loc inițiativa de Crăciun intitulată: "Martin Benedict gazda ieslei din Bethleem". Deschiderea va avea loc miercuri, 8 decembrie 2021, după Sfânta Liturghie de la ora 18.00.

Ieslea expusă sub porticul din complexul Casei memoriale "Martin Benedict" are ca temă un fragment din scrisorile medicului preot Martin Benedict: "Numai în veșnicie vom putea înțelege acest măreț mister de Iubire a lui Isus!".

Scena nașterii lui Isus este așezată între rădăcinile încâlcite ale unui mare arbore adus de apele Siretului până la Galbeni dintr-un loc necunoscut, iar personajele din ceramică colorată sunt realizate de artistul italian Roberto Vanadia din Agrigento. Cadrul nașterii Domnului este creat cu măiestrie din cele mai simple elemente naturale ale locului oferite de lunca Siretului: trunchiuri și ramuri de răchită, pietre șlefuite de apă.

Creația transpune prin artă cuvintele profetul Isaia care spune: "Va ieși o mlădiță din trunchiul lui Iese și un vlăstar se va ridica din rădăcinile lui..." (Is 11,1). Profetul visează la un viitor pe care nu-l putem imagina. Doar o ramură mică și verde răsare din uscăciunea copacului. Acesta este viitorul lui Isaia. Aproape prea puțin pentru a crede, nu?

Isaia leagă realizarea totală a viziunii sale de un viitor conducător divin. Sute de ani mai târziu, îngerii au anunțat sosirea lui în lumea noastră cu mesajul de Crăciun: "Astăzi vi s-a născut Mântuitorul". Și: "Pace pe pământ".

Un om nou aduce o nouă ordine pentru întreaga lume și pentru noi, oamenii. În copilul din ieslea din Bethleem, Isus Cristos, îl recunoaștem și îl credem pe cel pe care Dumnezeu l-a trimis ca să reînnoiască lumea, să dea viață nouă trunchiului de copac cu rădăcini încâlcite - pentru a rămâne în imaginea lui Isaia - care se credea mort. Pentru că în el vine Dumnezeu însuși.

Deci viața noastră are sens, în ciuda tuturor lucrurilor respingătoare care ne înconjoară iar și iar. Crăciunul înseamnă a nu te lăsa convins că totul trebuie să rămână așa cum este: societate agitată, circumstanțe dificile, oameni răi și geloși, nevoia, mizeria, suferința... Odată cu Crăciunul, viitorul lui Dumnezeu a început de mult cu noi.

În această optică, pentru Martin Benedict nu există nimic în viața omului care să fie lipsit de sens, care să nu poată fi transformat de Dumnezeu în frumusețe și splendoare. Pentru el Crăciunul este un mare mister: «Se apropie cea mai mare sărbătoare a anului: Misterul Întrupării Fiului lui Dumnezeu, care s-a făcut om pentru ca să ne înalțe pe noi până la Dumnezeu. Numai în veșnicie vom putea înțelege acest măreț mister de Iubire a lui Isus!» (14 decembrie 1983).

Vă așteptăm cu drag și vă rugăm să faceți cunoscută această inițiativă de Crăciun familiei, rudelor, prietenilor și tuturor cunoscuților dumneavoastră. Vă mulțumim!

Pr. Eusebio Bejan, OFMConv.


 

lecturi: 950.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat