|
Papa Francisc: Angelus (21 noiembrie 2021) Iubiți frați și surori, bună ziua! Evanghelia de la liturgia de astăzi, ultima duminică din anul liturgic, culminează într-o afirmație a lui Isus, care spune: "Eu sunt rege" (In 18,37). El rostește aceste cuvinte în fața lui Pilat, în timp ce mulțimea strigă să-l condamne la moarte. El spune: "Eu sunt rege", iar mulțimea strigă să-l condamne la moarte: frumos contrast! A venit ora crucială. Anterior, pare că Isus nu voia ca oamenii să-l aclame ca rege: ne amintim de momentul de după înmulțirea pâinilor și a peștilor, când s-a retras singur ca să se roage (cf. In 6,14-15). Faptul este că regalitatea lui Isus este foarte diferită de cea lumească. "Împărăția mea - îi spune lui Pilat - nu este din lumea aceasta" (In 18,36). El nu vine pentru a domina, ci pentru a sluji. Nu vine cu semnele puterii, ci cu puterea semnelor. Nu este îmbrăcat în distincții prețioase, ci este despuiat pe cruce. Și tocmai în inscripția pusă pe cruce Isus este definit "rege" (cf. In 19,19). Cu adevărat regalitatea sa este dincolo de parametrii umani! Am putea spune că nu este rege ca alții, ci este Rege pentru alții. Să ne gândim la asta: Cristos, în fața lui Pilat, spune că este rege în momentul în care mulțimea este împotriva lui, în timp ce atunci când îl urma și îl aclama el s-a distanțat de această aclamație. Adică Isus se dovedește în mod suveran liber de dorința de faimă și de glorie pământească. Și noi - să ne întrebăm - știm să-l imităm în asta? Știm să guvernăm tendința noastră de a fi încontinuu căutați și aprobați, sau facem totul pentru a fi stimați din partea altora? În ceea ce facem, îndeosebi în angajarea noastră creștină, mă întreb: ce anume contează? Contează aplauzele sau contează slujirea? Isus nu numai că fuge de orice căutare de măreție pământească, ci face liberă și suverană și inima celui care-l urmează. El, iubiți frați și surori, ne eliberează de supunerea răului. Împărăția sa este eliberatoare, nu are nimic oprimant. El îl tratează pe fiecare discipol ca prieten, nu ca supus. Cristos, deși este deasupra tuturor suveranilor, nu trasează linii de separare între el și ceilalți; dorește în schimb frați cu care să împărtășească bucuria sa (cf. In 15,11). Urmându-l nu se pierde, nu se pierde nimic, ci se câștigă demnitate. Deoarece Cristos nu vrea în jurul său servilism, ci oameni liberi. Și - acum să ne întrebăm - de unde se naște libertatea lui Isus? Descoperim asta întorcându-ne la afirmația sa în fața lui Pilat: "Eu sunt rege. Eu pentru aceasta m-am născut și pentru aceasta am venit în lume, ca să dau mărturie despre" (In 18,37). Libertatea lui Isus vine din adevăr. Adevărul său ne eliberează (cf. In 8,32). Însă adevărul lui Isus nu este o idee, ceva abstract: adevărul lui Isus este o realitate, El însuși face adevărul în noi, ne eliberează de ficțiunile, de falsitățile pe care le avem înăuntru, de limbajul dublu. Stând cu Isus, devenim adevărați. Viața creștinului nu este un rol în care se poate îmbrăca masca mai potrivită. Pentru că atunci când Isus domnește în inimă, o eliberează de ipocrizie, o eliberează de subterfugii, de duplicități. Cea mai bună dovadă că Cristos este regele nostru este dezlipirea de ceea ce poluează viața, făcând-o ambiguă, opacă, tristă. Atunci când viața este ambiguă, un pic de aici, un pic de acolo, este tristă, este foarte tristă. Desigur, cu limitele și defectele trebuie să ne confruntăm mereu: toți suntem păcătoși. Însă, atunci când trăim sub domnia lui Isus, nu devenim corupți, nu devenim falși, înclinați să acoperim adevărul. Nu se trăiește viață dublă. Amintiți-vă bine: păcătoși da, toți suntem, corupți, niciodată! Păcătoși da, corupți niciodată. Să ne ajute Sfânta Fecioară Maria să căutăm în fiecare zi adevărul lui Isus, Regele Universului, care ne eliberează de sclaviile pământești și ne învață să guvernăm viciile noastre. ________________ După Angelus Iubiți frați și surori, Astăzi, pentru prima dată în solemnitatea lui Cristos Rege, în toate Bisericile particulare se celebrează Ziua Mondială a Tineretului. Pentru aceasta, alături de mine sunt doi tineri din Roma, care reprezintă tot tineretul din Roma. Salut din inimă tinerii și tinerele din dieceza noastră și doresc ca toți tinerii din lume să se simtă parte vie a Bisericii, protagoniști ai misiunii sale. Mulțumesc că ați venit! Și nu uitați că a domni înseamnă a sluji. Cum este asta? A domni înseamnă a sluji. Toți împreună: a domni înseamnă a sluji. Așa cum ne învață Regele nostru. Acum voi cere tinerilor ca să vă salute. Tânăra: Zi Mondială a Tineretului frumoasă vouă tuturor! Tânărul: Să mărturisim că a crede în Isus este foarte frumos! Papa: Dar, iată: este frumos acest lucru! Mulțumesc. Rămâneți aici. Astăzi este și Ziua Mondială a Pescuitului. Îi salut pe toți pescarii și mă rog pentru cei care trăiesc în condiții dificile și uneori, din păcate, de muncă silnică. Îi încurajez pe capelanii și pe voluntarii de la Stella Maris să continue în slujirea pastorală adusă acestor persoane și familiilor lor. Și în această zi amintim și toate victimele străzii: să ne rugăm pentru ei și să ne angajăm să prevenim accidentele. În afară de asta, doresc să încurajez inițiativele care se desfășoară la Națiunile Unite pentru ca să se ajungă la un control mai mare cu privire la comerțul de arme. Ieri la Katowice, în Polonia, a fost beatificat preotul Ioan Francisc Macha, ucis din ură față de credință în 1942, în contextul persecuției regimului nazist împotriva Bisericii. În întunericul închisorii, el a găsit în Dumnezeu forța și blândețea pentru a înfrunta acel calvar. Martiriul său să fie sămânță rodnică de speranță și de pace. Aplauze pentru noul fericit! Vă salut pe voi toți, credincioși din Roma și pelerini din diferite țări, îndeosebi pe cei care provin din Polonia și din Statele Unite ale Americii. Îi salut pe scoutiștii din Arhidieceza de Braga din Portugalia. Un salut special pentru comunitatea ecuadoriană din Roma, care o celebrează pe La Virgen de El Quince. Salut credincioșii din Sant'Antimo (Napoli) și din Catania; tinerii de la Mir din Pattada; și voluntarii de la Banca Alimentară, care se pregătesc pentru Ziua colectei alimentare, sâmbăta viitoare. Multe mulțumiri! Precum și tinerii Neprihănitei. Urez tuturor o duminică frumoasă. Și vă rog, nu uitați să vă rugați pentru mine. Poftă bună și la revedere! Franciscus Traducere de pr. Mihai Pătrașcu
lecturi: 388.
|
|
Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS) tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro design și conținut copyright 2001-2024 * * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat |