|
Mons. Petru Sescu a fost hirotonit episcop auxiliar de Iași Mons. Petru Sescu a fost hirotonit episcop auxiliar de Iași joi, 11 noiembrie 2021, în cadrul Sfintei Liturghii solemne care a avut loc în Catedrala "Sfânta Fecioară Maria, Regină", începând cu ora 10.30, prin impunerea mâinilor PS Iosif Păuleț, episcop de Iași. ÎPS Aurel Percă, arhiepiscop mitropolit de București, și PS Petru Gherghel, episcop emerit de Iași, au fost co-consacratori. La celebrare au participat ÎPS Miguel Maury Buendía, nunțiu apostolic în România și Republica Moldova, alți opt episcopi, peste 200 de preoți, oficialități, persoane consacrate și credincioși laici veniți din diverse părți ale Diecezei de Iași. Evenimentul a fost transmis în direct de către ERCIS Media și ERCIS FM, fiind preluat de TVR Iași, Angelus TV, Maria TV și Radio Maria. În jurul orei 10.30 crucea procesională înainta spre altar anunțând, împreună cu imnul Introibo, intonat de corul catedralei, începerea Liturghiei solemne în cadrul căreia Mons. Petru Sescu avea să primească hirotonirea episcopală. În catedrală umplută de credincioși își făceau intrarea cei 11 episcopi, de rit romano- și greco-catolic, veniți din toate părțile României, în frunte cu ÎPS Miguel Maury Buendía, reprezentantul Sfântului Părinte Papa Francisc în România: PS Iosif Păuleț, episcop de Iași, ÎPS Aurel Percă, arhiepiscop mitropolit de București (între anii 1999 și 2019 a fost episcop auxiliar de Iași), PS Petru Gherghel, episcop emerit de Iași, PS Anton Coșa, episcop de Chișinău, PS Virgil Bercea, episcop greco-catolic de Oradea, PS László Böcskei, episcop de Oradea, PS Claudiu Lucian Pop, episcop de Cluj-Gherla, PS Eugen Schönberger, episcop de Satu Mare, PS Călin Ioan Bot, episcop auxiliar de Lugoj, și PS Cornel Damian, episcop auxiliar de București. Însoțit de preoții Iosif Dorcu și Isidor Iacovici, pășea spre altar pentru a primi plinătatea Sfintei Preoții Mons. Petru Sescu. Fiind candidat la această demnitate ecleziastică, conform normelor liturgice a rămas înaintea prezbiterului, unde se puteau vedea, în aranjament floral, cârja și mitra, simboluri ale slujirii episcopale. PS Iosif Păuleț i-a salutat pe toți cei prezenți la celebrarea euharistică: pe episcopi, autoritățile civile, de stat și locale, pe Victor Opaschi, secretar de stat la Secretariatul de Stat pentru Culte, persoanele consacrate și pe cei aflați în comuniune prin intermediul transmisiunii, din țară și din străinătate: "Vă invit pe toți să ne unim în rugăciune, pentru ca Duhul Sfânt să dăruiască noului ales pentru misiunea de episcop, lumina și puterea sa, să-l ajute să fie un instrument eficace al iubirii sale în Biserică și în lume". După citirea lecturilor sfinte de către două persoane dintre rudele Mons. Sescu, diaconul Petru Vârgă a proclamat și a cântat fragmentul evanghelic, luat din finalul Evangheliei după Sfântul Ioan, cel în care ni se relatează tripla mărturisire a iubirii apostolului Petru înaintea Mântuitorului înviat. Acestui moment i-a urmat cântarea Veni, Creator Spiritus, prin care a fost invocat Duhul Sfânt cu darurile sale, protagonistul oricărei acțiuni de sfințire în Biserică. Episcopul ales a fost prezentat întregii adunări, cerându-se prin cuvintele rostite de pr. Egidiu Condac, vicar general al Episcopiei de Iași, hirotonirea acestuia: "Preasfințite, Biserica de Iași vă cere ca preotul Petru Sescu să fie hirotonit în treapta episcopatului". Conform ritualului hirotonirii, a urmat citirea decretului papal, parțial în limba latină, de către nunțiul apostolic, și în întregime în limba română de către pr. Daniel Iacobuț, paroh și decan de Iași. În omilia sa, PS Iosif Păuleț a vorbit despre semnificația teologică și spirituală a slujirii episcopale, evidențiind trei momente puternice din ritualul hirotonirii: așezarea evangheliarului pe capul candidatului, primirea inelului episcopal și a cârjei pastorale: "Dacă Evangheliarul ne amintește de primatul absolut al lui Cristos și al cuvântului său în viața păstorului, inelul exprimă unirea, comuniunea dintre păstor și Biserică". Referindu-se la însemnătatea simbolică a cârjei pastorale, PS Iosif a spus: "Să ne amintim cuvintele Sfântului Părinte Papa Francisc cu privire la misiunea pastorală a preoților și, mai ales, a episcopilor: păstorul trebuie să meargă în fața turmei sale indicând celorlalți calea pe care să pășească; să meargă în mijlocul turmei, pentru a întări poporul în unitate; să meargă în spatele turmei pentru ca nimeni să nu rămână în urmă. Este extrem de important ca păstorul să asculte glasul oilor, să stea printre ele și să răspundă nevoilor sale". La finalul predicii, adresându-i-se direct episcopului ales, i-a făcut această urare: "Te încredințăm mijlocirii Sfintei Fecioare Maria și a Fericitului nostru episcop Anton Durcovici, și te încurajăm să fii un păstor bun, după inima Bunului Păstor, Cristos Domnul". După omilie, stând în picioare înaintea episcopului consacrator, Mons. Petru Sescu a răspuns de nouă ori un "Vreau" hotărât și plin de încredere, la ultimul adăugând cuvintele: "cu ajutorul lui Dumnezeu", exprimând conștiința dăruirii de sine în slujirea înaltă și exigentă a episcopatului. A urmat momentul intens și emoționant al prosternării înaintea altarului, timp în care corul a intonat Litania tuturor sfinților. "Ca să binevoiești a-l binecuvânta, a-l sfinți și a-l consacra pe acest ales al tău" era rugăciunea tuturor pe care Dumnezeu o împlinea prin mijlocirea sfinților invocați. Episcopul consacrator mai întâi, apoi ceilalți episcopi și-au impus mâinile în tăcere - moment central al hirotonirii episcopale. A fost așezată cartea Evangheliilor deasupra capului celui ales, timp în care s-a rostit rugăciunea de invocare a Duhului Sfânt. A urmat ungerea capului episcopului hirotonit cu sfânta crismă și i-a fost înmânat Evangheliarul. Noul episcop a primit inelul în deget inelar al mâinii drepte, i-a fost încredințată mitra și cârja pastorală, semn al slujirii lui de păstor. Acest ultim moment a încheiat ritualul propriu-zis al hirotonirii episcopale. Hirotonit episcop, PS Petru Sescu a stat înaintea adunării, a primit aplauze din partea tuturor, iar episcopii concelebranți i-au oferit salutul păcii. Liturgia euharistică a fost prezidată în continuare de PS Petru Sescu, care la altarul catedralei își unea slujirea episcopală cu actul suprem de slujire al Fiului lui Dumnezeu, culminat cu jertfa mântuirii noastre. La finalul Sfintei Liturghii, PS Petru Sescu având cârja în mână și mitra pe cap, condus de ÎPS Aurel Percă și PS Iosif Păuleț pe culoarul central al catedralei și în afara ei, a împărțit binecuvântarea sa de episcop nou sfințit tuturor. Corul a intonat cântecul interpretat în canon "Servite Domino in laetitia", cuvinte care constituie motoul noului episcop auxiliar de Iași. Alocuțiuni și gânduri de mulțumire și felicitare au fost exprimate la finalul celebrării mai întâi de Victor Opaschi, secretat de stat pentru culte, care a subliniat importanța sărbătorii pe care o trăiește comunitatea catolică a Diecezei de Iași: "Este un moment solemn de mare încărcătură simbolică, o formă de afirmare a credinței, a valorilor catolice". I-a urat noului episcop sănătate și binecuvântare în activitatea pe care o începe. ÎPS Aurel Percă, în cuvântul său de felicitare, a spus că "bucuria Diecezei de Iași este bucuria Bisericii universale, pentru că astăzi un nou apostol a fost asociat colegiului episcopilor". Mai departe a spus: "Bun venit în rândul episcopilor din Conferința Episcopilor Catolici din România... Ne bucurăm că această conferința a noastră, întărită cu prezența Preasfinției tale, poate lucra mai departe cu mult folos spre binele credincioșilor din România". Referindu-se la Sfântul Petru care a spus de trei ori "Doamne, te iubesc", a amintit că PS Petru Sescu a răspuns de nouă ori "Vreau". I-a urat bucurie în lucrarea pentru care a fost ales, mulți ani de apostolat, asigurându-l de însoțirea rugăciunii sale. PS Petru Gherghel, luând cuvântul, a întărit adevărul că darul apostolatului s-a realizat în catedrală. Gratias agamus Domino Deo nostro - să-i mulțumim Domnului Dumnezeului nostru: "E un moment în care trebuie să-i cântăm lui Dumnezeu. Îți mulțumim, Doamne, că rămâi cu noi prin apostoli, prin Sfântul Părinte, prin episcopi și preoți!" Referindu-se la noul episcop a spus: "Binecuvântat este cel care vine în numele Domnului! Fii binecuvântat, Preasfințite Petru, pentru această împlinire! Binecuvântat să fii mereu, venind între noi în numele Domnului!" Pr. prof. dr. Gheorghe Popa a vorbit ca delegat al ÎPS Teofan, mitropolit al Moldovei și Bucovinei, transmițând salutul și felicitarea acestuia. "Biserica Mântuitorului Hristos este una" a spus părintele ortodox Gheorghe Popa. Pe mărturisirea apostolului Petru, că Cristos este Fiul Dumnezeului celui viu, se bazează unitatea Bisericii și acest orizont de înțelegere a Bisericii împărtășim cu toții: "Biserica este această frumoasă catedrală, Biserica este această comunitate de credință, Biserica este fiecare suflet care primește Botezul, Mirungerea și Euharistia". Deviza episcopală, a mai spus părintele, este deosebit de importantă pentru toți: "Cred că niciodată n-am avut nevoie să cultivăm mai mult acest sentiment de bucurie ca astăzi!" I-a urat noului episcop mulți ani binecuvântați de Dumnezeu cu o slujire roditoare. Mihai Chirica, primarul municipiului Iași, a ținut să-i adrese cuvinte de felicitare noului episcop, considerând celebrarea din catedrală ca un moment istoric. Amintind de deviza după care își orientează întreaga activitate, Nihil sine Deo, primarul Iașului a spus că "o Biserică activă este temeinicia unei comunități sănătoase în care cetățeanul se regăsește". Cu noul episcop, "se întregește echipa Preasfințitului Iosif". I-a urat proaspătului episcop Petru Sescu să-și ducă misiunea până la capăt, înmânându-i un buchet de flori și o diplomă. PS Petru Sescu a adresat tuturor celor prezenți un împătrit "Mulțumesc", inspirat de o predică recentă a Papei Francisc: lui Dumnezeu, episcopilor, preoților și credincioșilor. Lui Dumnezeu pentru chemarea primită: "Răspunsul meu la această chemare vreau să fie slujirea Domnului cu bucurie: dăruire totală, fără jumătăți de măsură". Apoi, episcopilor Aurel Percă, Iosif Păuleț și Petru Gherghel, dar și celor din Conferința Episcopilor: "Preasfințitului Iosif Păuleț, pe care, încă din 1994, pe când lucram împreună la Seminarul din Bacău, l-am simțit ca un adevărat prieten; Înaltpreasfințitului Aurel Percă, arhiepiscop mitropolit de București, care mi-a fost un adevărat model în ceea ce privește răbdarea și capacitatea de muncă. Preasfințitului Petru Gherghel, episcop emerit, care cu bunătate, dar și cu fermitate, s-a arătat pentru mine a fi un adevărat tată". Mulțumiri a adresat preoților, mai ales preoților Ștefan Erdeș (+), Cornel Cadar (+), Anton Săboanu, Iosif Dorcu, Isidor Iacovici și Alois Bulai. A mulțumit familiei, unde a făcut experiența primului Seminar, fiind al zecelea copil al părinților Francisc și Margareta. Mulțumiri a adresat corului, dirijat de pr. Robert Râtan, acompaniat la orgă de Octavian Bișoc, și celor care s-au implicat în pregătirea sărbătorii hirotonirii. Cuvinte de mulțumire a adresat celor care au făcut posibilă transmisiunea celebrării: echipei ERCIS Media și ERCIS FM, și celor care au preluat-o: TVR Iași, Maria TV, Angelus TV și Radio Maria. Credincioșilor din satul natal, Săbăoani, celor din Iași și Bacău le-a mulțumit în mod deosebit pentru a fi fost alături de Preasfinția Sa în toți cei 30 de ani de slujire ca preot. "Vă îndemn pe toți să vă rugați și să mă ajutați ca, prin cuvintele și faptele mele, să pot fi un semn viu al lui Cristos, Bunul Păstor" au fost ultimele cuvinte ale mulțumirii. După Sfânta Liturghie, episcopii împreună cu noul hirotonit PS Petru Sescu s-au îndreptat spre catedrala veche "Adormirea Maicii Domnului" pentru a mulțumi Maicii Domnului, prin cântarea Salve Regina, pentru toate harurile revărsate în această zi memorabilă asupra Diecezei de Iași. PS Petru Sescu a primit felicitări în curtea catedralei din partea preoților și a credincioșilor. Domnul să asiste, să binecuvânteze și să facă rodnică întreaga slujire episcopală a PS Petru Sescu, începută astăzi în comemorarea Sfântului Martin de Tours, spre răspândirea evangheliei, spre slava lui Cristos între oameni și spre mântuirea tuturor. Pr. Cristian Diac * * * Înregistrarea transmisiunii în direct a Liturghiei:
* * * Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: - 11 noiembrie: Mons. Petru Sescu a fost hirotonit episcop auxiliar de Iași. Foto: Ovidiu Bișog * * * Din arhiva ercis.ro:
Moment liric: "Preasfințite Petru Sescu" Comunicat de presă: Mons. Petru Sescu va fi hirotonit episcop ERCIS FM: Interviu cu PS Iosif Păuleț, despre hirotonirea episcopală a Mons. Petru Sescu (10 noiembrie) ERCIS FM: Interviu cu pr. Vasile Petrișor, cancelar al Episcopiei de Iași, despre rolul episcopilor în Biserică (9 noiembrie) Descrierea stemei episcopului Petru Sescu Explicația ritualului hirotonirii episcopale a Mons. Petru Sescu lecturi: 2929.
|
|
Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS) tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro design și conținut copyright 2001-2024 * * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat |