Cardinalul Tagle: Misionarul relatează "o istorie de iubire" cu Isus
"Întâlnirea cu Dumnezeu care ne-a atins inima și care a făcut lucrări minunate nu putem s-o ținem pentru noi. Așa cum au făcut apostolii, împărtășim iubirea pe care am experimentat-o. Ceea ce am primit de la Dumnezeu este un dar pentru alții. Și cu cât mai mult o împărtășim, cu atât crește credința noastră. Dacă o ținem pentru noi, cu trecerea timpului slăbește. Dacă o ținem într-un grup mic, devine afacere a unei elite. Misionarii sunt inspirați de iubirea lui Dumnezeu ca să iasă din ei înșiși, din fricile lor, pentru a ajunge la toate națiunile, geografice și existențiale. Dintr-o motivație fundamentală: din recunoștință. Sunt persoane recunoscătoare": este ceea ce a spus cardinalul Luis Antonio Tagle, prefect al Congregației pentru Evanghelizarea Popoarelor, intervenind la prezentarea Zilei Misionare Mondiale, ținută la 21 octombrie 2021, în Vatican.
Cardinalul Tagle a comentat Mesajul Papei Francisc pentru Ziua Misionară Mondială, cu titlul "Nu putem să nu vorbim despre ceea ce am văzut și am auzit" (Fap 4,20), luat din Faptele Apostolilor. Și a spus: "Privind episodul lui Petru și Ioan, relatat în Fapte, putem să ne întrebăm: care este secretul zelului misionar al apostolilor? Este faptul de a fi trăit experiența iubirii lui Dumnezeu, în Cristos. Ei au trăit prietenia cu Isus, au văzut cum Isus a trăit și au împărtășit viața sa. Experiența profundă a lui Isus duce la o «stare de misiune», deoarece misiunea este o reflexie a recunoștinței, nu o povară și nici un act numai funcțional sau pragmatic. Este o exprimare de bucurie și de recunoștință față de Dumnezeu pentru lucrurile minunate pe care le-a făcut pentru noi. Văzând și trăind toate acestea, apostolii sunt misionari de compasiune și de speranță".
Prefectul de la "Propaganda Fide" a subliniat că "spiritualitatea și întâlnirea cu Dumnezeu sunt izvorul misionarului, care este mereu înrădăcinat în Cristos. El relatează «o istorie de iubire», trăită cu Isus și duce lumii compasiunea lui Cristos". După aceea, referindu-se la provocările misionare din lume și din societatea de astăzi, cardinalul a spus că "așa cum spune Sfântul Părinte, întâlnirea cu Cristos și cu evanghelia sa generează deschidere și comuniune față de aproapele: experiența lui Cristos nu construiește ziduri, separându-ne pe unii de alții, ci ne stimulează spre ceilalți cu bucurie, nu drept cuceritori în sens triumfalist, ci în sensul de a împărtăși bunătatea a ceea ce am văzut, am auzit, am trăit. Trebuie să recuperăm acest aspect: misiunea este în inima noastră a tuturor, fiecare botezat este misionar al împărăției lui Dumnezeu, misiunea este o chemare pentru toți cei botezați".
Cardinalul a amintit opera de evanghelizare în diferite zone ale lumii precum Asia, de unde provine el însuși, în care creștinii sunt o minoritate mică, subliniind cât de prețios este "raportul personal, vestirea și împărtășirea credinței de la persoană la persoană"; în sfârșit, referindu-se la evanghelizare și în contexte de tradiție creștină antică precum Europa, care trăiesc timpuri de "descreștinare", cardinalul a spus că "înainte de toate trebuie să ne rugăm deoarece credința este dar al Duhului Sfânt. Evanghelia ne învață să iubim, chiar și în micile gesturi zilnice și în lucrurile mici. Gesturile mici de iubire nu trebuie minimalizate, un simplu gest de iubire evanghelizează".
(După agenția Fides, 21 octombrie 2021)
Traducere de pr. Mihai Pătrașcu
lecturi: 401.