Anul pastoral
2024‑2025

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Paolo, copilul așezat lângă papa: "Lecția sa este una care vine din inimă"

de Salvatore Cernuzio

Vorbitorul în germană citea lectura din Scrisoarea către Galateni, în centrul catehezei papei în timpul audienței generale, când micul Paolo jr. a urcat liniștit pe scările din Aula "Paul al VI-lea". În vârstă de zece ani, bolnav de un retard cognitiv, venit la Roma cu familia sa din San Ferdinando din Puglia, s-a îndreptat direct spre fotoliul papei. Și Papa Francisc l-a privit urcând cu un zâmbet. Imediat ce copilul a apărut în fața sa i-a strâns mâinile, dându-i o mică lovitură și o mângâiere. În mijlocul privirii vesele a credincioșilor prezenți în aulă, în timp ce continua lectura în diferite limbi din Scrisoarea sfântului Paul, papa a schimbat câteva cuvinte cu copilul și l-a întrebat dacă vrea să se așeze lângă el. Imediat Monseniorul Leonardo Sapienza, regent al Prefecturii Casei Pontificale, s-a ridicat pentru a-i da fotoliul. Aplauzele au pornit spontan și Paolo jr. s-a alăturat bătând și el din mâini, zâmbind desigur de sub mască. Apoi a privit în jurul său și s-a ridicat din nou, întorcându-se la papa căruia i-a luat ambele mâini sărind în sus. Papa Francisc i-a mai spus câteva cuvinte, însă Paolo a mers în spatele fotoliului papal unde fusese adus între timp un scaun pentru Monseniorul Sapienza. Copilul i-a cerut regentului Casei Pontificale să aibă tichia pontifului, indicând-o cu degetul. Cerere făcută și vorbitorului în portugheză, imediat ce a ajuns la microfon pentru a citi lectura. Paolo jr., cu un gest spontan, l-a luat de mână și l-a tras spre papa, spunând că vrea tichia albă. Între timp credincioșii aplaudau și încercau să fotografieze cu smartphone-urile lor acest eveniment.

Copilul, după ce l-a îmbrățișat pe papa și a primit o tichie pe care a pus-o pe cap, a fost însoțit după aceea la locul său de mama, care între timp a urcat pentru ca să-l ia. Papa Francisc a voit să amintească scena la începutul catehezei: "În aceste zile vorbim despre libertatea credinței, ascultând Scrisoarea către Galateni. Dar mi-a venit în minte ceea ce spunea Isus despre spontaneitatea și libertatea copiilor, când acest copil a avut libertatea de a se apropia și de a se mișca de parcă era acasă la el...", a spus el. "Și Isus - a amintit papa Francisc - ne spune: «Și voi, dacă nu deveniți asemenea copiilor, nu veți intra în împărăția cerurilor». Curajul de a ne apropia de Domnul, de a fi deschiși față de Domnul, de a nu ne teme de Domnul: eu îi mulțumesc acestui copil pentru lecția pe care ne-a dat-o nouă tuturor. Și Domnul să-l ajute în limitarea sa, în creșterea sa pentru că a dat această mărturie care i-a venit din inimă". "Copiii - a concluzionat papa - nu au un traducător automat de la inimă la viață: inima merge înainte".

Copilul din Puglia nu este primul protagonist al unui instantaneu cu Papa Francisc. De mai multe ori în trecut, și mai ales în timpul audienței generale, copii de diferite vârste s-au apropiat de pontif sau el însuși i-a chemat să se așeze lângă el sau direct pe scaunul său sau, în audiențele din Piața "Sfântul Petru", i-a găzduit în papa-mobil pentru turul printre credincioși.

(După Vatican News, 20 octombrie 2021)

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu


 

lecturi: 2495.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat