Anul pastoral
2024‑2025

Jubileul Speranței
2024-2026

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Roman: Celebrare specială, în sărbătoarea Sfântului Luca, pentru personalul sanitar

În ziua comemorării sfântului evanghelist și medic, Luca, patronul lucrătorilor sanitari, luni, 18 octombrie 2021, Parohia "Isus, Bunul Păstor" din Roman a fost în sărbătoare. Comunitatea "micilor samariteni catolici", personalul sanitar (medici, asistenți, farmaciști și infirmieri), care activează în cadrul Spitalului Municipal de Urgență din Roman, cât și cei din mediul privat, s-a unit în rugăciune la ora 18.00, în cadrul unei celebrări solemne.

Prin acest gest ne-am exprimat recunoștința față de cei care dau din timpul lor pentru a-i îngriji pe cei bolnavi cu profesionalism, iubire și devotament, iar lucrătorii sanitari, prin mijlocirea și binecuvântarea Sfântului Luca, au primit un nou mandat de slujire în folosul oamenilor și pentru binele comunității.

De asemenea, părintele Iacob Stolnicu, parohul comunității, ne-a amintit la predică să acționăm în slujirea noastră asemenea bunului samaritean, căutând să-l vedem pe Isus în cel pe care-l îngrijim.

La sfârșitul celebrării am rostit o rugăciune în cinstea Fericitului Ieremia, rugăciune pe care cei prezenți s-au angajat să o spună atunci când își încep slujirea în spital.

În cadrul spitalului este o capela ce are ca patron pe Sfântul Luca unde se celebrează Sfânta Liturghie în fiecare duminică și sărbătoare de poruncă. De asemenea, un preot stă mereu la dispoziția credincioșilor încercați de suferință și care găsesc vindecare și mângâiere în primirea sfintelor sacramente.

Rugăciunea personalului sanitar
Doamne, Părinte Sfânt, la începutul acestei noi zile îți ofer munca mea, pe care vreau s-o îndeplinesc spre slava numelui tău și pentru binele fraților. După exemplul Fericitului Ieremia, care timp de 40 de ani i-a slujit pe confrații săi în suferință, doresc să mă dedic celui bolnav cu o față senină, blândă și îngăduitoare; ajută-mă ca în cel suferind pe care vreau să-l slujesc, să te văd pe tine și fă ca timpul petrecut alături de el să aducă roade pentru viața veșnică. Amin.
Tatăl nostru..., Bucură-te, Marie..., Slavă Tatălui...

Pr. Albert Babiaș,
capelan sanitar

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 18 octombrie: Roman: Celebrare specială, în sărbătoarea Sfântului Luca, pentru personalul sanitar


 

lecturi: 1328.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064-Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2025 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat