Interviu luat cardinalului Beniamino Stella, postulator al cauzei de beatificare
Minunea Papei Luciani, vindecarea unei fetițe aflate în condiții disperate
de Alessandro Di Bussolo
"O minune pe care o datorăm credinței celui care s-a rugat în jurul căpătâiului acestei fetițe bolnave" cu probleme neurologice grave, "în condiții practic disperate". Astfel se exprimă postulatorul cauzei de beatificare a lui Ioan Paul I, cardinalul Beniamino Stella, prefect emerit al Congregației pentru Cler și originar din Dieceza de Vittorio Veneto, care a avut ca episcop pe Albino Luciani din 1959 până în 1969, vorbește despre minunea care va permite în curând să-l venerăm ca fericit pe "Papa zâmbetului". Iată interviul său la mass-media vaticane.
Cardinal Beniamino Stella, ca unul din Veneto, din provincia Treviso și din Dieceza Vittorio, care sunt sentimentele dumneavoastră pentru această mare veste, atât de așteptată și cum credeți că va fi primită în ținutul dumneavoastră?
Eu l-am cunoscut pe cel care a fost episcopul meu, Monseniorul Albino Luciani, am participat la hirotonirea sa episcopală, în prima mea călătorie la Roma, în 1958. Era un episcop iubit de popor, iubit de preoți și a rămas practic ca episcop tot timpul în Veneto, mai întâi ca episcop la Vittorio Veneto, cam zece ani, apoi aproape nouă ani ca patriarh de Veneția. Proveniența sa familială, din Belluno de unde venea, l-a făcut mereu foarte îndrăgit, și printr-un stil de viață foarte simplu, foarte uman și foarte sobru, însă și cu o puternică identitate creștină și sacerdotală. Întâlnesc și acum oameni care îmi spune: "M-a miruit, l-am întâlnit" și toți vorbesc bine despre acest episcop, pentru că și-l amintesc cu un zâmbet, cu multă umanitate. Desigur este o veste splendidă, aceasta a decretului papal. Îmi imaginez că va fi sunetul clopotelor, dar mai ales va fi bucuria în inimă din partea atâtor preoți și a atâtor credincioși din Veneto, pentru că este un preot, un episcop cu adevărat în ținutul Veneto. Le-a păstrat mereu, nu le-a ascuns niciodată și este amintit tocmai pentru aceste caracteristici ale sale: muncitor generos, dedicat slujirii sale, persoană care s-a făcut iubită tocmai printr-o mare umanitate și viața sa de preot și episcop.
Ne puteți spune ceva mai mult despre minunea care ne va permite să-l venerăm în curând ca fericit pe Ioan Paul I?
Este o minune petrecută în Argentina, la Buenos Aires, în urmă cu zece ani. Era atunci o fetiță, astăzi o tânără în vârstă de aproape douăzeci de ani, care a fost vindecată în circumstanțe extraordinare de probleme neurologice foarte serioase, în condiții practic disperate. Și astăzi am văzut materiale video care o arată în timp ce merge, în timp ce vorbește și se vede o tânără în vârstă de aproape douăzeci de ani care se simte bine. Datorăm asta credinței celui care s-a rugat în jurul acestei persoane când era bolnavă. Este un eveniment care are desigur caracteristici extraordinare, pentru că s-au străduit pe planul medical, dar mai ales a existat o noapte, un lung moment de rugăciune, de mijlocire, care este ceea ce la sfârșit califică un eveniment de acest gen.
La 43 de ani de la întoarcerea la casa Tatălui a Papei Luciani, ce sugestie dați credincioșilor care ar vrea astăzi să cunoască mai mult viața sa și mărturia sa? De la care scriere pe care ne-a lăsat-o se poate începe?
Există vestitele sale scrieri de cateheză, deoarece ca preot și episcop a fost un catehet, un comunicator. El nu era o persoană care căuta microfonul, însă în fața microfonului se năștea cu adevărat verva sa, carisma sa de bun comunicator, cu cuvinte simple, de mare umanitate. Apoi vestita carte Ilustrissimi: sunt zeci de scrisori, să le numim fictive, pe care el le-a scris marilor personaje ale istoriei, autori, poeți, naratori, romancieri și filozofi.
A scris aceste scrisori unde a scos în evidență pregătirea sa literară și istorică. Este o carte care a fost republicată și recent și care dă ideea modului în care Papa Luciani era om de mare cultură, de mare calitate literară. Și apoi aș vrea să menționez positio care a fost rescrisă pentru difuzarea publică, adică biografia oficială a postulaturii. Există și o scriere care se referă la moartea papei. Apoi sunt omiliile sale, care se pot și asculta, pentru că multe au fost înregistrate, și apoi există acel fascicul care se referă la omiliile sale și la discursurile sale ca pontif. Este un fascicul de 100-130 de pagini, micuț, și se vede și acolo un papă foarte foarte simplu, cu o bună pregătire teologică, ce vorbește cu poporul lui Dumnezeu, se face înțeles, se face iubit. Astfel este mod de a-l cunoaște: este un pontif de care ne putem apropia și care se va face iubit și de lectura a ceea ce a lăsat, cum sunt scrieri, cum sunt omilii precum și materiale audio și video din timpul pontificatului său.
Ca postulator, din Vittorio, sau și ca persoană care datorează mult Papei Luciani, ați voit să oferiți acest dar la Canale d'Agordo de a cumpăra casa natală a lui Albino Luciani.
Casa, în urmă cu trei ani a fost cumpărată de Dieceza de Vittorio Veneto. Eu am putut să pun la dispoziție suma care era necesară și am acceptat ca să fie dată știrea în august anul acesta, la împlinirea celor 80 de ani ai mei. Am spus că la 80 de ani unul trebuie să fie și ușor în fața lui Dumnezeu, deci am spus că se putea vorbi despre această tranzacție între dieceză și nepoții Papei Luciani. Casa era de vânzare și trebuia procedat repede, pentru că de acum se vedea destul de clar itinerarul către altare și prin urmare am considerat că era important să se poată cumpăra casa aceea. Am dat o mână de ajutor diecezei mele, care astăzi o are în proprietate, și a făcut și lucrări de restaurare. Acum cred că se lucrează și la grădina din fața casei, tocmai pentru a face casa, cu ocazia viitoarei beatificări, vizibilă și vizitabilă. Și cred că această casă va fi țintă de vizită pentru mulți pelerini, deoarece Canale d'Agordo este un sat care are această amintire puternică a concetățeanului său și prin urmare cred că viitoarea beatificare va mări acest mers al poporului creștin spre rădăcinile acestui pontif, Ioan Paul I.
Acele camere, mici, dar demne, și toată casa aceea, spun mult și despre rădăcinile sale, despre simplitatea sa, dar și despre forța unei familii pe care o avea în spate...
Desigur, el a trăit intens propria istorie familială, cu părinții, apoi cu frații, surorile și nepoții. A mers mereu, și atunci când era episcop, patriarh și cardinal, ca să revadă aceasta ca a fost casa sa natală. Dacă unul o vizitează mai găsește camera unde el s-a născut. Este soba, sunt atâtea amintiri și este și camera unde el mergea și se retrăgea uneori pentru vreo scurtă ședere ca episcop și cardinal. Merită de mers în acest loc, acolo între Dolomiți, sunt locuri foarte frumoase și foarte dragi: Canale d'Agordo este o țintă turistică, dar mai ales de pelerinaj care va reînverzi, eu cred, și credința atâtor pelerini.
(După L'Osservatore Romano, 13 octombrie 2021)
Traducere de pr. Mihai Pătrașcu
lecturi: 633.