Interviu luat cardinalului Tagle despre anul dedicat patronului Bisericii Universale şi despre "Patris corde"

Să ne lăsăm inspiraţi de Sfântul Iosif şi în procesul sinodal

de Alessandro Gisotti

Sfântul Iosif este o figură actuală şi rodnică nu numai pentru taţi, ci pentru toţi botezaţii. Este ceea ce subliniază cardinalul Luis Antonio Tagle într-un interviu cu mass-media vaticane despre anul special voit de papa Francisc cu ocazia celei de-a 150-a aniversări a declarării Sfântului Iosif ca patron al Bisericii Universale. În afară de asta, prefectul de la Propaganda Fide se opreşte asupra scrisorii Patris corde şi indică în sfântul Iosif - în faptul de a deveni păzitor al lui Isus şi al Mariei deşi asta cere "schimbarea drumului" - o figură care poate inspira Biserica în procesul sinodal demarat de Papa Francisc.

Trăim un an special voit de Papa Francisc pentru a-l celebra pe Sfântul Iosif. După părerea dumneavoastră, care sunt roadele pe care toţi botezaţii, noi toţi putem să le primim de la acest an special?

Figura Sfântului Iosif este pe bună dreptate legată cu aceea a taţilor. Totuşi, consider că dumneavoastră aţi subliniat corect că noi, toţi botezaţii, putem scoate beneficiu de la acest an special. În special în următoarele domenii: sper ca, asemenea Sfântului Iosif, fiecare botezat să fie atent la glasul şi la călăuzirea lui Dumnezeu. În special în momentele de încercare ale vieţii. În afară de asta, ca toţi botezaţii să aibă încredere în Dumnezeu pentru a urmări planul lui Dumnezeu şi atunci când lucrurile nu sunt mereu clare. După aceea, şi pentru a fi un bun "administrator", un gardian, un păzitor al poporului pe care Dumnezeu ni-l încredinţează.

În scrisoarea sa "Patris corde", Papa Francisc subliniază importanţa Sfântului Iosif pentru taţii de astăzi. Ce anume apreciaţi mai mult din acest document?

Există atâtea, atâtea lucruri pe care ni le oferă acest document, în special taţilor. Unul dintre lucruri pe care-l apreciez cu adevărat este că înainte de toate îl prezintă pe Sfântul Iosif ca o persoană care acceptă realitatea. A accepta realitate nu înseamnă a fi pasivi sau pur şi simplu toleranţi în faţa a ceva. El acceptă realitatea aşa cum este, trăieşte conform acelei realităţi. Şi când acceptă acea realitate, vede ceea ce vrea Dumnezeu ca el să facă pentru a o transforma. Uneori suntem tentaţi să nu acceptăm realitatea. Trăim în trecutul pe care l-am idealizat. Sau trăim într-o utopie care încă nu există. Şi prin urmare nu ştim în ce mod să transformăm prezentul. În schimb, Sfântul Iosif, conform Patris corde, a acceptat realitatea şi, în acea acceptare, a auzit cuvântul lui Dumnezeu şi a acţionat cu curaj pentru a transforma acea realitate.

Tocmai cu privire la realitate... în ziua de astăzi suntem obişnuiţi cu faptul de a avea dreptate numai dacă vorbim, dacă avem ultimul cuvânt într-o conversaţie. Sfântul Iosif arată în schimb forţa sa rămânând în tăcere, în umbră. Ce anume ne învaţă această atitudine?

Este adevărat. Când eram seminarist, numele seminarului meu era San José Seminary, adică Seminarul "Sfântul Iosif". Virtutea tăcerii este una din virtuţile Sfântului Iosif care ni s-a recomandat. Evanghelia nu prezintă niciun cuvânt al său, însă el păstrează cuvântul lui Dumnezeu în tăcere. Isus este cel care vorbeşte în tăcerea sa. El a ocrotit cuvântul lui Dumnezeu de cei care voiau să-l ucidă şi să-l reducă la tăcere. De aceea, asta ne învaţă o lecţie. Înainte de toate: dorinţa noastră de a vorbi, a vorbi, a vorbi. "Este pentru mine însumi sau este pentru cuvântul lui Dumnezeu?" În al doilea rând: uneori tăcerea este discursul cel mai puternic. Şi Isus, când a fost judecat de Pilat, la un moment dat a tăcut. Însă în tăcerea sa, cine era judecat? În tăcerea lui Isus a fost dezvăluit sistemul corupt. Aşadar, cred că Isus a învăţat tăcerea de la Sfântul Iosif.

Sfântul Iosif este şi tatăl care merge înainte, care schimbă drumul numai să protejeze familia sa. Ce spune credinţa sa Bisericii, angajate acum în procesul sinodal?

Procesul sinodal pentru noi este o invitaţie de a merge împreună, de a călători împreună. Există un drum pe care Sfântul Iosif ni-l arată. El a parcurs cărări periculoase cu Maria şi Isus, condus de indicaţiile îngerului lui Dumnezeu. Este un drum care înseamnă protecţie, care înseamnă îngrijire. Sperăm să putem dezvolta, în timpul procesului sinodal, această capacitate de a-l iubi pe Isus, de a iubi Biserica. Şi chiar dacă vor fi observaţii nu întotdeauna pozitive, trebuie să facem asta din grijă, din iubire, în aşa fel încât numele lui Isus să fie proclamat şi ocrotit.

Ultima întrebare, un pic mai personală. Dumneavoastră sunteţi mare cinstitor al Sfântului Iosif. Aţi şi declarat această devoţiune în diferite ocazii. Ce anume vă impresionează mai mult la acest sfânt?

Această devoţiune îmi permite să mă adresez lui în diferite situaţii. În special când sunt momente dificile şi mă simt ameninţat şi spun: "Nu ştiu ce să fac". Atunci cer ocrotirea sfântului Iosif. În mod deosebit şi curajul de a rămâne în umbră. Este nevoie de curaj, în special când ai senzaţia că posezi ideea corectă şi vrei s-o propui. Crezi că ai soluţia corectă, dar după aceea purifici intenţiile tale şi spui: "Aşteaptă o clipă, mă promovez pe mine însumi sau caut binele?". Dacă nu este atât pentru binele celorlalţi, atunci este corect a rămâne în umbră şi a lăsa ca Dumnezeu şi îngerul lui Dumnezeu să facă minunăţiile sale!

(După L'Osservatore Romano, 12 octombrie 2021)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 323.