Monseniorul Piero Coda: Sinodul este evenimentul cel mai important după conciliu

de Fabio Colagrande

"Reafirm că sinodul nu este un parlament, nu este o investigaţie cu privire la opinii", a afirmat Papa Francisc în Aula Nouă a Sinodului sâmbătă, 9 octombrie 2021, în discursul său la momentul de reflecţie care a precedat deschiderea Sinodului 2021-2023, dedicat temei "Pentru o Biserică sinodală: comuniune, participare, misiune". Acelaşi concept a fost reafirmat de pontif în ziua următoare, duminică, 10 octombrie, la omilia de la Sfânta Liturghie care a deschis Sinodul despre Sinodalitate. Nu trebuie să fie o "convention" eclezială, o "întâlnire de studii" sau un "congres politic", a adăugat Papa Francisc, pentru a sublinia că este vorba de un eveniment de har, un "proces de vindecare condus de Duhul". Conform Monseniorului Piero Coda, membru al Comisiei Teologice Internaţionale, cuvintele papei clarifică modul de a insista asupra sinodalităţii, asupra participării: "să nu fie o alegere de democratizare" ci "o problemă de identitate profundă". Pentru teolog, profesor la Institutul Universitar Sophia din Loppiano, evenimentul abia inaugurat în Vatican este "evenimentul eclezial cel mai important după Conciliul al II-lea din Vatican". "Pentru prima dată în două mii de ani de istorie a Bisericii - explică în acest interviu - un sinod este chemat să implice tot poporul lui Dumnezeu".

De ce papa insistă atât de mult pe distincţia dintre sinod şi parlament?

Există pericolul unei înţelegeri greşite. Se riscă să se creadă că a face să strălucească sinodalitatea în viaţa Bisericii înseamnă a se deschide la un soi de democratizare, unde jocul de majoritate şi minoritate este cel care decide. În schimb nu, nu este aşa. Biserica este un eveniment al Duhului Sfânt, deci adevăratul protagonist al sinodului este tocmai Duhul Sfânt care - aşa cum spune tot Papa Francisc - armonizează diversităţile, le reconciliază, le adună în unitatea care este Cristos însuşi, viu şi prezent în Biserica sa. Aşadar, a realiza o procedură sinodală înseamnă a realiza faptul pentru care Biserica este Biserică: un popor al lui Dumnezeu pe cale, o simfonie de diversităţi care converg însă în unitate pentru a sluji lumea.

Pentru aceasta insistă mult papa pe necesitatea rugăciunii de adoraţie, pe necesitatea de a-l asculta pe Duhul?

Fie deschizând lucrările procesului sinodal, fie la Sfânta Liturghie inaugurală, papa a afirmat că ar trebui încurajată rugăciunea de adoraţie. Este o circumstanţă care m-a impresionat. Cred că Papa Francisc vrea să ne amintească faptul că viaţa în Cristos este în mod esenţial şi înainte de toate deschidere a inimii şi a minţii fiecăruia la ascultarea glasului Duhului, la adoraţia feţei lui Cristos care ne deschide la misterul insondabil de iubire a Tatălui. Şi asta înseamnă "adoraţie". Adică, a fi deschişi, a fi recunoscători, conştienţi că noi primim totul de la iubirea Tatălui, că el ne iubeşte cel dintâi şi că noi, prin urmare, suntem chemaţi să-i ascultăm pe ceilalţi şi să redăm iubirea sa celorlalţi. Iată, aceasta este rădăcina vieţii ecleziale şi este şi rădăcina procesului sinodal.

De ce tocmai un Sinod despre Biserica sinodală?

Eu cred, şi n-aş vrea să fiu prea entuziast, că acesta este evenimentul eclezial cel mai important, mai strategi, după Conciliul al II-lea din Vatican. Conciliul ne-a făcut să redescoperim Biserica aşa cum este: unitate în numele Tatălui, al Fiului şi al Duhului Sfânt, comuniune şi misiune. Astăzi, după un întreg drum în care am găsit noi energii şi am trăit experienţă, suntem gata să face un alt pas. Astăzi putem face să devină viaţă, în toate exprimările comuniunii şi misiunii ale Bisericii, acea participare la misterul lui Cristos în care suntem inseraţi în harul Botezului. Aşadar, a face un sinod despre sinodalitate nu înseamnă a-l face despre o temă ca atâtea altele, ci despre identitatea cea mai profundă a Bisericii drept comuniune şi misiune care devine concretă, incisivă din punct de vedere istoric atunci când este participată de toţi. De fapt, Biserica este astfel numai atunci când este purtată pe umerii proprii de toţi şi este împărtăşită în inima proprie de toţi, în slujba fraţilor, mai ales începând de la cei din urmă, de la cei rebutaţi şi de la periferiile existenţiale şi spirituale din timpul nostru.

Cu privire la participare, în discursul său inaugural Papa Francisc a afirmat că aceasta este "o exigenţă de credinţă şi nu de stil". De ce această precizare?

După părerea mea, pentru că papa voia să sublinieze că participarea nu este pur şi simplu un optional, adică nu este vorba de cosmetizare eclezială, pentru a arăta că suntem "politically correct", capabili de o anumită măsură de împărtăşire. Mai degrabă este vorba de o problemă de identitate profundă. De fapt, noi participăm la unicul mister al lui Cristos, suntem împreună moştenitori cu Cristos - spune Noul Testament - ai darului infinit de iubire pe care Tatăl ni-l oferă în Duhul Sfânt. Aşadar, ori realizăm această participare la viaţa de har, de credinţă şi de iubire, la speranţa lui Cristos, ori nu suntem până la capăt ceea ce ar trebui să fim prin harul Botezului nostru. Aşadar este problemă de identitate şi nu pur şi simplu de cosmetizare eclezială.

De aceea, sinodul ia act că, până astăzi, nu toţi botezaţii au participat pe deplin la dezvoltarea Bisericii?

Situaţia este din punct de vedere istoric o realitate de fapt. În Biserică timp de secole lungi, în mileniul al doilea, de la reforma gregoriană până la Conciliul al II-lea din Vatican, datorită necesităţii de creştere istorică, de maturizare, precum şi de misiune a Bisericii, într-o lume dificilă, a prevalat o viziune îndeosebi piramidală, ierarhoentrică. Asta a împiedicat adesea ca să fie valorizate toate energiile Duhului prezente în poporul lui Dumnezeu. Chiar dacă au exista mari sfinţi, mari mişcări de reînnoire spirituală, a fost vorba însă de exprimări care nu au implicat până la capăt toate membrele poporului lui Cristos. Cu Conciliul al II-lea din Vatican se vorbeşte despre chemarea universală la sfinţenie, toţi avem aceeaşi demnitate ca popor al lui Dumnezeu, deci momentul istoric, kairós, cum spune Isus în Noul Testament, adică momentul lui Dumnezeu, este tocmai acesta. De aceea trebuie să încercăm să ne deschidem la acţiunea Duhului care îi face pe toţi coresponsabili personal de acest mare eveniment de har care este însuşi faptul Bisericii care se află în lume pentru mântuirea tuturor.

Acesta este şi primul sinod care se desfăşoară după un mecanism în care ascultarea poporului lui Dumnezeu devine structurală...

Aşa cum este definit de documentul Episcopalis communio, dat de papa Francisc tocmai pentru reînnoirea instituţiei Sinodului Episcopilor voit de Paul al VI-lea după Conciliul al II-lea din Vatican, acest sinod se dezvoltă într-o formă desigur nouă care prevede trei mai faze. Faza de implicare a întregului popor al lui Dumnezeu, care se articulează în viaţa Bisericilor locale. Apoi cea de celebrare a sinodului episcopilor propriu-zis, unde sunt adunate toate instanţele, propunerile care se nasc din ascultarea poporului lui Dumnezeu. Şi apoi faza receptării cu întoarcerea la Bisericile locale şi primirea şi interpretarea creativă a liniilor de fond care au reieşit. Să ţinem cont că nu numai că este o noutate prin această dinamică procesuală de drum, ci este prima dată în două mii de ani de istorie a Bisericii în care un eveniment de acest gen este chemat să implice întregul popor al lui Dumnezeu. Aşadar, cred că trebuie să-i mulţumim lui Dumnezeu, să ne angajăm cu extremă responsabilitate, pentru ca nimeni să nu se uite de la fereastră şi pentru ca să nu fie o ocazie pierdută.

(După Vatican News, 12 octombrie 2021)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 502.