Sursa: Wikiwand.com

Relatările de duminică

Suzana calomniată şi achitată (Dan 13,1-64). Arma vorbirii de rău folosită împotriva femeilor

de Frederic Manns

Suntem în Babilonia printre exilaţi. La probele generale se adaugă cele personale. Suzana, soţia lui Ioachim, este acuzată de adulter de doi bătrâni. Istoria este o bijuterie narativă. Se citeşte dintr-o suflare. Face parte din episoadele tinereţii profetului Daniel. Textul grec care prezintă episodul a ajuns la noi în două versiuni: prima, considerată cea mai veche, se află într-un cod din LXX (Septuaginta) şi este adăugată drept capitol suplimentar la carte. În celelalte coduri este luată din versiunea lui Theodotion, un prozelit evreu din Efes, autor al unei revizuiri a Bibliei greceşti. Relatarea a fost considerată ca parte a literaturii lui Daniel şi inserată la începutul cărţii sale în multe manuscrise greceşti ale Vechiului Testament. În Vulgata, Ieronim a poziţionat-o la sfârşitul textului ebraic al lui Daniel, afirmând că nu era prezentă în Biblia ebraică.

Trebuie spus că numele Suzana are deja destinul în rădăcina sa: Nomen Omen. Derivă din ebraicul shushan, care înseamnă crin, adică simbolul curăţiei. Între altele, această floare este îndrăgită de Cântarea Cântărilor. Şi numele Daniel conţine un întreg program. Înseamnă: "El este judecătorul meu".

Consensul primilor creştini s-a făcut rapid pentru a considera textul ca şi canonic. Excepţia care confirmă regula a fost Iuliu Africanul. Origene afirmă în Epistola ad Africanum care a fost "ascunsă" de evrei şi în Commentarium in Mattheum că textul a fost recepţionat de Bisericile creştine. Evenimentul întâmplat Suzanei subliniază că mântuirea adevărată este aceea a sufletului care trebuie urmărită şi cu jertfa vieţii (Hom. in Gen 15, 2).

Istoria este bine cunoscută: Suzana, o tânără femeie de o frumuseţe rară şi temătoare de Dumnezeu, este dorită de doi bătrâni libidinoşi care frecventează casa soţului ei, un evreu înstărit. Cei doi reuşesc să intre în grădina sa surprinzând-o pe soţia sa în timp ce făcea baie. Pentru a adăuga un element tragicomic se aminteşte că bătrânii au fost aleşi judecători de comunitate. Înflăcăraţi de necurăţie, ameninţau că acuză femeia: că ar fi prins-o cu un tânăr amant. La refuzul Suzanei de a li se încredinţa ei o acuză de adulter, un delict care era pedepsit cu moartea fără apel. Pentru voinţa pătimaşă neînfrânată calomnia era mijlocul cel mai eficace pentru a induce femeia să comită fapte imorale.

Dusă în faţa tribunalului, Suzana este recunoscută vinovată şi condamnată la uciderea cu pietre. În acest moment iese în faţă tânărul Daniel care i-a demascat pe bătrânii acuzatori falşi: "Pe când era dusă ca să fie ucisă, Dumnezeu a făcut să se ridice duhul sfânt al unui tinerel, al cărui nume era Daniel. El a strigat cu glas puternic: «Eu sunt curat de sângele acesteia». Tot poporul s-a întors spre el şi a zis: «Ce este cuvântul acesta pe care l-ai spus?». Apoi, stând în mijlocul lor, a spus: «Aşa de nebuni sunteţi, fii ai lui Israel? Nu aţi cercetat şi fără ca să ştiţi cu certitudine aţi condamnat o fiică a lui Israel. Întoarceţi-vă la judecată! Aceştia au dat mărturie falsă împotriva ei»" (Dan 13,45-49). Intervenţia tânărului Daniel, interogându-i separat pe cei doi bătrâni - care, căzuţi în contradicţie, dezvăluie minciuna lor - va reuşi să demonstreze nevinovăţia Suzanei. Daniel va deveni mediator de mântuire pentru femeie. Această operaţiune a devenit începutul parcursului său public de profet. Faima sa creştea în rândul poporului (Dan 13,45) în pofida vârstei sale tinere. Se poate da încredere tinerilor. Înţelepciunea lor este capabilă să distingă pe adevăraţii martori de cei falşi.

Valoarea morală a relatării încheiate cu achitarea Suzanei şi uciderea cu pietre a celor doi martori răi a devenit temă de reflecţie pentru creştini. Pentru Sfinţii Părinţi această istorie furnizează ocazia de a elogia credinţa solidă în adversităţi. Ciprian vede în Suzana figura Bisericii din Cartagina acuzată de schismatici (Ep 43,4). Şi Hipolit din Roma o identifică pe Suzana cu Biserica, pe Ioachim cu Cristos şi pe bătrâni cu persecutorii Bisericii (Com. in Dan 1,12). "În sensul evanghelic - a scris Hipolit - Suzana i-a dispreţuit pe cei care putea să ucidă trupul, în aşa fel încât să-şi poată salva sufletul de la moarte". În tratatul său Împotriva ereziilor IV, 26,2, Irineu din Lyon comentează rugăciunea Suzanei: "O, Dumnezeule veşnic, Tu care cunoşti secretele şi cunoşti toate lucrurile înainte ca să se întâmple". Se încrede în aparenţa înşelătoare a celor doi judecători pentru a-i lăuda pe prezbiterii exemplari şi a-i condamna pe cei care se separă de succesiunea apostolică, care sunt "eretici cu un spirit fals, sau schismatici plini de orgoliu şi mândrie, sau şi ipocriţi care acţionează numai pentru profit şi laudă deşartă".

Începând de la Renaştere, istoria Suzanei a devenit simbolul virtuţilor şi al fidelităţii conjugale care se potrivesc tinerelor soţii. Contrastul intrigant între eros şi sfinţenie este subliniat adesea. Caracterul edificator şi sfârşitul bun al relatării au făcut în aşa fel încât şi artişti numeroşi să-l reproducă. Istoria Suzanei şi bătrânii se măsoară cu tema calomniei şi a premiului pe care Domnul îl dă celui care perseverează în bine, în pofida acuzelor şi a judecăţilor false care îl pun la încercare în mod grav. Evenimentul este şi evidenţiere a curăţiei matrimoniale, a fidelităţii şi a castităţii. În acelaşi timp, intenţionează să dezrădăcineze vorbiri de rău şi calomnii, răspândite în toate societăţile. Nevinovăţia femeii este recunoscută şi calomnia bătrânilor este pedepsită. Este istoria din toate timpurile precum şi a istoriei de astăzi: atâtea nevinovate au soarta Suzanei, dar sunt judecate în mod nedrept, calomniate în identitatea lor, condamnate şi ucise şi de judecata comună. Dar există mai mult: evenimentul Suzanei a devenit şi un simbol al lui Isus acuzat şi condamnat în mod nedrept. Aşa cum Suzana nu scotea niciun cuvânt pentru a se apăra, Isus tăcea în timpul pătimirii sale.

În epoca secularizării sau a desacralizării a ceea ce este sacru, în epoca defăimărilor lansate împotriva Bisericii de martori adevăraţi şi falşi, istoria Suzanei rămâne de o mare actualitate. Nu există motiv de a o neglija în lectura continuă a Scripturii.

(După L'Osservatore Romano, 2 octombrie 2021)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 722.