Papa Francisc: Discurs adresat Adunării Plenare a Academiei Pontificale pentru Viaţă (27 septembrie 2021)

Dragi surori şi dragi fraţi,

Sunt bucuros să vă pot întâlni cu ocazia adunării voastre generale şi îi mulţumesc Monseniorului Paglia pentru cuvintele sale. Adresez un salut şi multor academicieni conectaţi.

Tema pe care aţi ales-o pentru aceste zile de lucru este deosebit de actuală: cea a sănătăţii publice în orizontul globalizării. De fapt, criza pandemică a făcut să răsune şi mai puternic "atât strigătul pământului, cât şi strigătul săracilor" (Enciclica Laudato si’, 49). Nu putem fi surzi la acest strigăt dublu, trebuie să-l ascultăm bine! Şi este ceea ce voi vă propuneţi să faceţi.

Examinarea numeroasele şi gravelor probleme reieşite în aceşti ultimi doi ani nu este o misiune uşoară. Pe de o parte suntem uzaţi de pandemia de Covid-19 şi de inflaţia de discursuri care au fost provocate: aproape că nu mai vrem să auzim vorbindu-se despre asta şi ne grăbim să trecem la alte teme. Însă, pe de altă parte, este indispensabil să reflectăm cu calm pentru a examina în profunzime ceea ce s-a întâmplat şi să întrevedem drumul spre un viitor mai bun pentru toţi. Cu adevărat, "mai rău din această criză este drama de a o irosi" (Omilia de Rusalii, 31 mai 2020). Şi ştim că dintr-o criză nu ieşim la fel: ori vom ieşi mai buni, ori vom ieşi mai răi. Dar la fel nu. Alegerea este în mâinile noastre. Şi, repet, mai rău din această criză este numai drama de a o irosi. Vă încurajez în această angajare; şi consider înţeleaptă şi oportună dinamica de discernământ după care se desfăşoară întâlnirea voastră: înainte de toate a asculta atent situaţia, pentru a putea favoriza o adevărată convertire şi a ajunge la precizarea de decizii concrete pentru a ieşi din criză mai buni.

Reflecţia pe care aţi întreprins-o în ultimii ani despre bioetica globală se arată preţioasă. Vă încurajasem în această perspectivă cu scrisoarea Humana communitas, cu ocazia celei de-a XXV-a aniversări a academiei voastre. De fapt orizontul sănătăţii publice permite să se analizeze aspecte importante ale familiei umane şi pentru întărirea unui ţesut de prietenie socială. Sunt tematici centrale în enciclica Fratelli tutti (cf. cap. 6).

Criza pandemică a scos în evidenţă cât de profundă este interdependenţa fie între noi, fie între familia umană şi casa comună (cf. Enciclica Laudato si’, 86; 164). Societăţile noastre, mai ales în Occident, au avut tendinţa de a uita această interconexiune. Şi consecinţele amare sunt sub ochii noştri. În această trecere de epocă este urgent aşadar să se schimbe această tendinţă nocivă şi este posibil să se facă asta prin sinergia între diferite discipline. Este nevoie de cunoştinţe de biologie şi de igienă, de medicină şi de epidemiologie, dar şi de economie şi sociologie, antropologie şi ecologie. În afară de a înţelege fenomenele, este vorba de a găsi şi criterii de acţiune tehnologice, politice şi etice cu privire la sistemele sanitare, la familie, la muncă şi la ambient.

Această organizare este deosebit de importantă în domeniul sănătăţii, pentru că sănătatea şi boala sunt determinate nu numai de procesele naturii, ci şi de viaţa socială. În afară de asta, nu este suficient ca o problemă să fie gravă pentru ca să se impună atenţiei şi astfel să fie înfruntată: atâtea probleme foarte grave sunt ignorate din cauza unei lipse de angajare corespunzătoare. Să ne gândim la impactul devastator al anumitor boli, precum malaria şi tuberculoza: precaritatea condiţiilor igienico-sanitare provoacă în lume în fiecare an milioane de decese evitabile. Dacă noi comparăm această realitate cu preocuparea pe care a provocat-o pandemia de Covid-19, vedem cum percepţia gravităţii problemei şi respectiva mobilizare de energii şi de resurse este foarte diferită.

Desigur, facem bine să luăm toate măsurile pentru a bloca şi a înfrânge Covid-19 pe planul global, însă aceasta conjunctură istorică în care suntem ameninţaţi de aproape în sănătatea noastră ar trebui să ne facă atenţi la ceea ce înseamnă a fi vulnerabili şi a trăi zilnic în precaritate. Astfel vom putea deveni responsabili şi de acele condiţii grave în care trăiesc alţii şi de care ne-am interesat puţin sau deloc până acum. Astfel vom învăţa să nu proiectăm priorităţile noastre asupra populaţiilor care locuiesc în alte continente, unde alte necesităţi sunt mai urgente; unde, de exemplu, lipsesc nu numai vaccinurile, ci apa potabilă şi pâinea zilnică. Ne face, nu ştiu, să râdem sau să plângem, uneori să plângem, când auzim guvernanţi sau responsabili de comunităţi care sfătuiesc locuitorii din cartierele de barăci să se igienizeze de mai multe ori pe zi cu apă şi săpun. Dar, dragule, tu n-ai fost niciodată într-un cartier de barăci: acolo nu este apă, nu cunosc săpunul. "Nu, nu ieşiţi din casă!": dar acolo casa este tot cartierul, pentru că trăiesc… Vă rog, să ne îngrijim de aceste realităţi, şi atunci când reflectăm despre sănătate. Aşadar, este foarte bună angajarea pentru o distribuire egală şi universală a vaccinurilor - acest lucru este important -, dar ţinând cont de domeniul mai vast în care se cer aceleaşi criterii de dreptate, pentru nevoile de sănătate şi promovare a vieţii.

A lua în considerare sănătatea în dimensiunile sale multiple şi la nivel global ajută la înţelegerea şi asumarea în mod responsabil a interconexiunii între fenomene. Şi astfel se observă mai bine cum şi condiţiile de viaţă, care sunt rod al alegerilor politice, sociale şi ambientale, produc un impact asupra sănătăţii fiinţelor umane. Dacă examinăm, în diferite ţări şi în diferite grupuri sociale, speranţa de viaţă - şi de viaţă în sănătate - descoperim inegalităţi puternice. Ele depind de variabile ca nivelul de retribuire, titlul de studiu, cartierul de reşedinţă în acelaşi oraş. Noi afirmăm că viaţa şi sănătatea sunt valori la fel de fundamentale pentru toţi, bazate pe demnitatea inalienabilă a persoanei umane. Însă, dacă după această afirmaţie nu urmează angajarea corespunzătoare pentru a depăşi inegalităţile, noi acceptăm, de fapt, realitatea dureroasă că nu toate vieţile sunt egale şi sănătatea nu este tutelată pentru toţi în acelaşi mod. Şi aici aş vrea să repet neliniştea [preocuparea] mea, pentru ca să fie mereu un sistem sanitar gratuit: să nu-l piardă ţările care-l au, de exemplu Italia şi altele, care au un bun sistem sanitar gratuit; să nu-l piardă, pentru că altminteri s-ar ajunge la situaţia că, în populaţie, vor avea drept la îngrijirea sănătăţii numai cei care pot s-o plătească, ceilalţi nu. Şi aceasta este o provocare foarte mare. Asta ajută la depăşirea inegalităţilor.

De aceea trebuie susţinute iniţiativele internaţionale - mă gândesc, de exemplu, la cele promovate recent de G20 - menite să creeze o governance globală pentru sănătatea tuturor locuitorilor planetei, adică un ansamblu de reguli clare şi concertate la nivel internaţional, care respectă demnitatea umană. De fapt, riscul de noi pandemii va continua să fie o ameninţare şi pentru viitor.

Şi Academia Pontificală pentru Viaţă poate să ofere o contribuţie preţioasă în acest sens, simţindu-se însoţitoare de drum a altor organizaţii internaţionale angajate pentru aceeaşi finalitate. În această privinţă, este important de a participa la iniţiative comune şi, în modalităţile adecvate, la dezbaterea publică. Asta cere desigur ca, fără "a dilua" conţinuturile, să se încerce ca să fie comunicate cu un limbaj corespunzător şi argumentări comprehensibile în actualul context social; aşa încât propunerea antropologică creştină, inspirată de Revelaţie, să poată ajuta şi bărbaţii şi femeile de astăzi să redescopere "ca primar dreptul la viaţă de la concepere până la sfârşitul său natural"[1].

Şi aici aş vrea să amintesc că noi suntem victime ale unei culturi a rebutului. Mons. Paglia, în prezentare, a amintit ceva, dar există rebutarea copiilor pe care nu vrem să-i primim, cu acea lege a avortului care îi trimite la expeditor şi îi ucide direct. Şi astăzi acesta a devenit un mod "normal", o obişnuinţă care este foarte urâtă, este chiar o crimă, şi pentru a înţelege bine probabil că ne ajută să punem o dublă întrebare: este corect a elimina, a ucide o viaţă umană pentru a rezolva o problemă? Este corect a închiria un călău pentru a rezolva o problemă? Acesta este avortul. Şi apoi, pe de altă parte, bătrânii: bătrânii sunt şi ei un pic "material de rebutat", pentru că nu sunt de folos… Dar ei sunt înţelepciunea, sunt rădăcinile de înţelepciune ale civilizaţiei noastre, şi această civilizaţie îi rebutează! Da, în atâtea părţi există şi legea eutanasiei "ascunse", cum o numesc eu: este aceea care afirmă: "medicamentele sunt scumpe, se dă numai jumătate"; şi asta înseamnă a scurta viaţa bătrânilor. Cu asta noi renegăm speranţa: speranţa copiilor care ne aduc viaţa ce ne face să mergem înainte, şi speranţa care este în rădăcinile pe care ne-o dau bătrânii. Le rebutăm pe amândouă. Şi apoi, acea rebutare de toate zilele, viaţa este rebutată. Să fim atenţi la această cultură a rebutului: nu este o problemă a unei legi sau a alteia, este o problemă a rebutului. Şi cu privire la acest punct [în această direcţie] voi, academicienii, universităţile catolice, precum şi spitalele catolice, nu-şi pot permite să meargă. Acesta este un drum pe care noi nu putem merge: drumul rebutului.

De aceea trebuie privit cu favoare studiul pe care academia voastră l-a făcut în aceşti ultimi ani despre tema impactului noilor tehnologii asupra vieţii umane şi, mai specific, asupra "algoreticii", în aşa fel încât "ştiinţa să fie cu adevărat în slujba omului şi nu omul în slujba ştiinţei"[2]. În această privinţă, încurajez munca nou-născutei Fundaţii renAIssance, pentru răspândirea şi aprofundarea lui Rome Call for AI Ethics, care sper din inimă ca să poată primi adeziunea din partea multora.

În sfârşit, doresc să vă mulţumesc pentru angajarea şi contribuţia pe care academia a furnizat-o participând activ la Comisia Covid din Vatican. Mulţumesc pentru asta. Este frumos a vedea cooperarea care se realizează în cadrul Curiei Romane în realizarea unui proiect împărtăşit. Trebuie să dezvoltăm tot mai mult aceste procese duse înainte împreună, la care ştiu că mulţi dintre voi au participat, solicitând o atenţie mai mare faţă de persoanele mai vulnerabile, precum bătrânii, cei cu dizabilităţi şi cei mai tineri.

Cu aceste sentimente de recunoştinţă, încredinţez Fecioarei Maria lucrările acestei adunări precum şi ansamblul activităţii voastre ca academie pentru apărarea şi promovarea vieţii. Binecuvântez din inimă pe fiecare dintre voi şi pe cei dragi ai voştri. Şi vă cer, cu rugăminte, să vă rugaţi pentru mine, deoarece am nevoie de asta. Mulţumesc!

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

Note:

[1] Discurs adresat participanţilor la Întâlnirea promovată de Asociaţia Ştiinţă şi Viaţă, 30 mai 2015.

[2] Ibid.

lecturi: 289.