Papa Francisc: Audienţa generală de miercuri, 25 august 2021

Cateheze despre Scrisoarea către Galateni: 6. Pericolele Legii

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

Scrisoarea către Galateni prezintă un fapt destul de surprinzător. Aşa cum am ascultat, Paul spune că l-a certat pe Chefa, adică pe Petru, în faţa comunităţii din Antiohia, deoarece comportamentul său nu era bun. Ce s-a întâmplat aşa de grav încât să-l oblige pe Paul să se adreseze în termeni duri chiar lui Petru? Oare Paul a exagerat, a lăsat prea mult spaţiu caracterului său fără a şti să fie reţinut? Vom vedea că nu este aşa, dar că încă o dată este în joc raportul între Lege şi libertate. Şi trebuie să ne întoarcem asupra acestui lucru de multe ori.

Scriind galatenilor, Paul menţionează în mod voit acest episod care s-a petrecut la Antiohia cu ani înainte. Vrea să le amintească creştinilor din acele comunităţi că nu trebuie să asculte deloc de cei care predică necesitatea de a se circumcide, deci de a cădea "sub Lege" cu toate prescrierile sale. Amintim că sunt aceşti predicatori fundamentalişti care au ajuns acolo şi au creat dezorientare şi au luat şi pacea din acea comunitate. Obiect al criticii faţă de Petru era comportamentul său în participarea la masă. Unui iudeu, Legea îi interzicea să stea la masă cu non-evreii. Însă însuşi Petru, într-o altă circumstanţă, a mers la Cezareea în casa centurionului Corneliu, deşi ştia că încalcă Legea. Atunci a afirmat: "Dumnezeu mi-a arătat că nu pot declara pe niciun om impur sau necurat" (Fap 10,28). Odată întors la Ierusalim, creştinii circumcişi fideli Legii mozaice l-au certat pe Petru pentru acest comportament al său, dar el s-a justificat spunând: "Atunci mi-am adus aminte de cuvântul Domnului, care a spus: «Ioan a botezat cu apă, dar voi veţi fi botezaţi în Duhul Sfânt». Aşadar, dacă Dumnezeu le-a dat şi lor acelaşi dar ca şi nouă, pentru că au crezut în Domnul Isus Cristos, cine eram eu ca să-l pot împiedica pe Dumnezeu?" (Fap 11,16-17). Amintim că Duhul Sfânt a venit în acel moment în casa lui Corneliu când Petru a mers acolo.

Un fapt asemănător s-a petrecut şi la Antiohia în prezenţa lui Paul. Mai înainte Petru stătea la masă fără nicio dificultate cu creştinii veniţi din păgânism; însă atunci când au venit unii creştini circumcişi de la Ierusalim - cei care veneau din iudaism - atunci n-a mai făcut la fel, pentru a nu cădea în criticile lor. Aceasta este greşeala: era mai atent la critici, să facă o figură frumoasă. Şi acest lucru este grav în ochii lui Paul, şi pentru că Petru era imitat de alţi discipoli, primul între toţi Barnaba, care cu Paul i-a evanghelizat chiar pe galateni (cf. Gal 2,13). Fără a voi asta, Petru, cu acel mod de a face - un pic aşa, un pic altfel... neclar, netransparent - crea de fapt o diviziune nedreaptă în comunitate: "Eu sunt pur... eu merg pe această linie, eu trebuie să merg aşa, asta nu poate...".

Paul, în reproşul său - şi aici este miezul problemei - utilizează un termen care permite să intre în subiectul reacţiei sale: ipocrizie (cf. Gal 2,13). Acesta este un cuvânt care va reveni de multe ori: ipocrizie. Cred că noi toţi înţelegem ce înseamnă. Respectarea Legii din partea creştinilor ducea la acest comportament ipocrit, pe care apostolul intenţionează să-l combată cu forţă şi convingere. Paul era corect, avea defectele sale - multe, caracterul său era teribil - dar era corect. Ce este ipocrizia? Când noi spunem: "Fiţi atenţi că acela este un ipocrit", ce vrem să spunem? Ce este ipocrizia? Se poate spune că este frică faţă de adevăr. Ipocritului îi este frică de adevăr. Unii preferă mai degrabă să se prefacă decât să fie ei înşişi. Este ca o machiere a sufletului, ca o machiere în atitudini, ca o machiere în modul de a proceda: nu este adevărul. "Îmi este frică să procedez aşa cum sunt şi mă machiez cu aceste atitudini". Şi prefăcătoria împiedică acel curaj de a spune deschis adevărul şi astfel se sustrage cu uşurinţă de la obligaţia de a-l spune mereu, peste tot şi în pofida a toate. Prefăcătoria te duce la asta: la jumătăţile de adevăr. Şi jumătăţile de adevăr sunt o prefăcătorie: pentru că adevărul este adevăr sau nu este adevăr. Însă jumătăţile de adevăr sunt acest mod neadevărat de a acţiona. Unii preferă, aşa cum am spus, mai degrabă să se prefacă decât să fie ei înşişi, iar prefăcătoria împiedică acel curaj, de a spune deschis adevărul. Şi astfel unii se sustrag de la obligaţie - şi aceasta este o poruncă - de a spune mereu adevărul, de a-l spune peste tot şi de a-l spune în pofida a toate. Şi într-un ambient unde relaţiile interpersonale sunt trăite conform formalismului, se răspândeşte cu uşurinţă virusul ipocriziei. Acel zâmbet care nu vine din inimă, acea încercare de a fi în ordine cu toţi, dar cu nimeni...

În Biblie se găsesc diferite exemple în care se combate ipocrizia. O mărturie frumoasă pentru a combate ipocrizia este cea a bătrânului Eleazar, căruia i se cerea să se prefacă doar că mănâncă din carnea jertfită divinităţilor păgâne pentru a-şi salva viaţa: a se preface doar că o mânca, dar nu o mânca. Sau să se prefacă doar că mânca din carnea de porc, dar prietenii îi pregătiseră altă carne. Însă acel om temător de Dumnezeu a răspuns: "Nu este demn de vârsta noastră să ne prefacem, în aşa fel încât mulţi dintre tineri, crezând că Eleazar, la nouăzeci de ani, a trecut la obiceiurile străinilor, şi ei, din cauza ipocriziei mele şi pentru acest mic rest de viaţă, să fie înşelaţi, iar eu să-mi atrag la bătrâneţe ocară şi necinste" (2Mac 6,24-25). Cinstit: nu intră pe calea ipocriziei. Ce pagină frumoasă asupra căreia să reflectăm pentru a ne îndepărta de ipocrizie! Şi Evangheliile prezintă diferite situaţii în care Isus le reproşează puternic celor care apar drepţi în exterior, dar înăuntru sunt plini de falsitate şi de fărădelege (cf. Mt 23,13-29). Dacă aveţi un pic de timp astăzi luaţi capitolul 23 din Evanghelia Sfântului Matei şi vedeţi de câte ori spune Isus: "ipocriţi, ipocriţi, ipocriţi", şi dezvăluie ce este ipocrizia.

Ipocritul este o persoană care se preface, linguşeşte şi înşală pentru că trăieşte cu o mască pe faţă şi nu are curajul de a se confrunta cu adevărul. Pentru aceasta, nu este capabil să iubească într-adevăr - un ipocrit nu ştie să iubească - se limitează să trăiască din egoism şi nu are forţa de a arăta cu transparenţă inima sa. Există multe situaţii în care se poate constata ipocrizia. Adesea se ascunde la locul de muncă, unde se încearcă să se apară prieteni cu colegii în timp şi competiţia duce la lovirea lor pe la spate. În politică nu este neobişnuit de a găsi ipocriţi care trăiesc o dedublare între public şi privat. Este deosebit de detestabilă ipocrizia în Biserică, şi din păcate există ipocrizia în Biserică, şi există atâţia creştini şi atâţia slujitori ipocriţi. N-ar trebui să uităm niciodată cuvintele Domnului: "Cuvântul vostru să fie: da, da; nu, nu! Ceea ce este în plus faţă de acestea este de la Cel Rău" (Mt 5,37). Fraţi şi surori, să ne gândim astăzi la ceea ce condamnă Paul şi la ceea ce condamnă Isus: ipocrizia. Şi să nu ne fie frică să fim adevăraţi, să spunem adevărul, să auzim adevărul, să ne conformăm cu adevărul. Astfel vom putea iubi. Un ipocrit nu ştie să iubească. A acţiona altfel faţă de adevăr înseamnă a pune în pericol unitatea Bisericii, aceea pentru care însuşi Domnul s-a rugat.

____________________

APEL

Ieri, la Tokyo, au început Jocurile Paralimpice. Trimit salutul meu sportivilor şi le mulţumesc pentru că oferă tuturor o mărturie de speranţă şi de curaj. De fapt, ei manifestă cum activitatea sportivă ajută la depăşirea dificultăţilor aparent insurmontabile.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 598.