Sfânta Liturghie şi binecuvântarea pallium-ului noilor mitropoliţi

Omilia Sfântului Părinte Francisc (Bazilica vaticană, marţi, 29 iunie 2021)

Doi mari apostoli, apostoli ai evangheliei, şi doi stâlpi ai Bisericii: Petru şi Paul. Astăzi sărbătorim amintirea lor. Să privim de aproape aceşti doi martori ai credinţei: în centrul istoriei lor nu este bravura lor, ci în centru este întâlnirea cu Cristos care le-a schimbat viaţa. Au trăit experienţa unei iubiri care i-a vindecat şi i-a eliberat şi, pentru aceasta, au devenit apostoli şi slujitori de eliberare pentru alţii.

Petru şi Paul sunt liberi numai pentru că au fost eliberaţi. Să ne oprim asupra acestui punct central.

Petru, pescarul din Galileea, a fost înainte de toate eliberat de sentimentul de nepotrivire şi de amărăciunea eşecului, şi asta s-a întâmplat graţie iubirii necondiţionate a lui Isus. Deşi era un pescar expert, a experimentat de mai multe ori, în inima nopţii, gustul amar al înfrângerii pentru că nu a pescuit nimic (cf. Lc 5,5; In 21,5) şi, în faţa năvoadelor goale, a avut ispita de a trage năvoadele în barcă; deşi era puternic şi impetuos, s-a lăsat adesea cuprins de frică (cf. Mt 14,30); deşi era un pasionat discipol al Domnului, a continuat să raţioneze conform lumii fără a reuşi să înţeleagă şi să primească semnificaţia Crucii lui Cristos (cf. Mt 16,22); deşi s-a declarat gata să-şi dea viaţa pentru el, i-a fost suficient să se simtă suspectat că este dintre ai săi pentru a se înspăimânta şi a ajunge să-l renege pe Învăţătorul (cf. Mc 14,66-72).

Şi totuşi Isus l-a iubit gratuit şi a pariat pe el. L-a încurajat să nu capituleze, să arunce iar năvoadele în mare, să meargă pe apă, să privească la propria slăbiciune cu curaj, să-l urmeze pe calea Crucii, să-şi dea viaţa pentru fraţi, să pască oile sale. Astfel l-a eliberat de frică, de calculele bazate numai pe siguranţele umane, de preocupările lumeşti, revărsând în el curajul de a risca totul şi bucuria de a se simţi pescar de oameni. L-a chemat chiar pe el să-i întărească în credinţă pe fraţi (cf. Lc 22,32). Lui i-a dat - am ascultat în Evanghelie - cheile pentru a deschide porţile care conduc la întâlnirea cu Domnului şi puterea de a lega şi a dezlega: a-i lega pe fraţi cu Cristos şi a dezlega nodurile şi lanţurile vieţii lor (cf. Mt 16,19).

Toate acestea au fost posibile numai pentru că - aşa cum ne-a relatat prima lectură - Petru cel dintâi a fost eliberat. Lanţurile care-l ţin prizonier sunt frânte şi, exact cum s-a întâmplat în noaptea eliberării israeliţilor din sclavia Egiptului, i se cere să se ridice în grabă, să-şi pună centura şi să-şi lege sandalele pentru a ieşi. Şi Domnul deschide larg porţile în faţa lui (cf. Fap 12,7-10). Este o nouă istorie de deschidere, de eliberare, de lanţuri frânte, de ieşire din închisoarea care închide. Petru trăieşte experienţa Paştelui: Domnul l-a eliberat.

Şi apostolul Paul a experimentat eliberarea din partea lui Cristos. A fost eliberat din sclavia mai oprimantă, aceea a eului său, şi din Saul, nume al primului rege al lui Israel, a devenit Paul, care înseamnă "mic". A fost eliberat şi de zelul religios care-l făcuse învârtoşat în susţinerea tradiţiilor primite (cf. Gal 1,14) şi violent în persecutarea creştinilor. A fost eliberat. Respectarea formală a religiei şi apărarea tradiţiei cu sabia scoasă, în loc de a-l deschide la iubirea lui Dumnezeu şi a fraţilor, l-au învârtoşat: era un fundamentalist. Dumnezeu l-a eliberat de acest lucru; şi, în schimb, nu la cruţat de atâtea slăbiciuni şi dificultăţi care au făcut mai rodnică misiunea sa evanghelizatoare: trudele apostolatului, infirmitatea fizică (cf. Gal 4,13-14); violenţele, persecuţiile, naufragiile, foamea şi setea, şi, aşa cum relatează el însuşi, un ghimpe care l-a chinuit în trup (cf. 2Cor 12,7-10).

Astfel Paul a înţeles că "Dumnezeu a ales cele slabe ale lumii pentru ca să le facă de ruşine pe cele puternice" (1Cor 1,27), că toate le putem în el care ne dă forţă (cf. Fil 4,13), că nimic nu ne poate despărţi vreodată de iubirea sa (cf. Rom 8,35-39). Pentru aceasta, la sfârşitul vieţii sale - ne-a relatat lectura a doua - Paul poate să spună: "Domnul mi-a fost alături" şi "mă va salva din orice lucrare rea" (2Tim 4,17.18). Paul a trăit experienţa Paştelui: Domnul l-a eliberat.

Iubiţi fraţi şi surori, Biserica priveşte la aceşti doi giganţi ai credinţei şi vede doi apostoli care au eliberat puterea evangheliei în lume, numai pentru că au fost mai înainte eliberaţi de întâlnirea cu Cristos. El nu i-a judecat, nu i-a umilit, ci a împărtăşit viaţa lor cu afect şi apropiere, susţinându-i cu însăşi rugăciunea sa şi, uneori, avertizându-i pentru a-i zgâlţâi la schimbare. Isus îi spune lui Petru cu duioşie: "Eu m-am rugat pentru tine, ca să nu piară credinţa ta" (Lc 22,32); pe Paul îl întreabă: "Saul, Saul, pentru ce mă prigoneşti?" (Fap 9,4). Aşa face Isus şi cu noi: ne asigură apropierea sa rugându-se pentru noi şi mijlocind la Tatăl; şi ne reproşează cu dulceaţă când greşim, pentru ca să putem regăsi forţa de a ne ridica şi a relua drumul.

Atinşi de Domnul, suntem eliberaţi şi noi. Şi avem nevoie mereu să fim eliberaţi, pentru că numai o Biserică liberă este o Biserică credibilă. Ca şi Petru, suntem chemaţi să fim liberi de sentimentul înfrângerii în faţa pescuirii noastre uneori falimentare; să fim liberi de teama care ne imobilizează şi ne face fricoşi, închizându-ne în siguranţele noastre şi luându-ne curajul profeţiei. Ca şi Paul, suntem chemaţi să fim liberi de ipocriziile exteriorităţii; să fim liberi de ispita de a ne impune cu forţa lumii şi nu cu slăbiciunea care-i face spaţiu lui Dumnezeu; liberi de o respectare religioasă care ne face rigizi şi inflexibili; liberi de legăturile ambigue cu puterea şi de frica de a fi neînţeleşi şi atacaţi.

Petru şi Paul ne încredinţează imaginea unei Biserici încredinţate mâinilor noastre, dar conduse de Domnul cu fidelitate şi duioşie - el este cel care conduce Biserica -; a unei Biserici slabe, dar întărite de prezenţa lui Dumnezeu; imaginea unei Biserici eliberate care poate să ofere lumii acea eliberare pe care singură nu şi-o poate da: eliberarea de păcat, de moarte, de resemnare, de sentimentul nedreptăţii, de pierderea speranţei care urâţeşte viaţa femeilor şi bărbaţilor din timpul nostru.

Să ne întrebăm astăzi, la această celebrare şi după aceea, să ne întrebăm: oraşele noastre, societăţile noastre, lumea noastră, câtă nevoie au de eliberare? Câte lanţuri trebuie frânte şi câte porţi ferecate trebuie să fie deschise! Noi putem să fim colaboratori ai acestei eliberări, dar numai dacă noi cei dintâi ne lăsăm eliberaţi de noutatea lui Isus şi umblăm în libertatea Duhului Sfânt.

Astăzi fraţii noştri arhiepiscopi primesc pallium. Acest semn de unitate cu Petru aminteşte misiunea păstorului care îşi dă viaţa pentru turmă. Dăruindu-şi viaţa, păstorul, eliberat de sine însuşi, devine instrument de eliberare pentru fraţi. Astăzi este cu noi delegaţia Patriarhiei Ecumenice, trimisă cu această ocazie de iubitul frate Bartolomeu: prezenţa voastră plăcută este un semn preţios de unitate pe drumul de eliberare de distanţele care în mod scandalos îi despart pe cei care cred în Cristos. Mulţumesc pentru prezenţa voastră.

Ne rugăm pentru voi, pentru păstori, pentru Biserică, pentru noi toţi: pentru ca, eliberaţi de Cristos, să putem fi apostoli de eliberare în întreaga lume.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 443.