Papa Francisc: Angelus (27 iunie 2021)

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

Astăzi în Evanghelie (cf. Mc 5,21-43) Isus se întâlneşte cu două situaţii ale noastre mai dramatice, moartea şi boala. De ele eliberează două persoane: o fetiţă, care moare chiar în timp ce tatăl a mers să ceară ajutor lui Isus; şi o femeie, care de mulţi ani are hemoragie. Isus se lasă atins de durerea noastră şi de moartea noastră şi realizează două semne de vindecare pentru a ne spune că nici durerea nici moartea nu au ultimul cuvânt. Ne spune că moartea nu este sfârşitul. El învinge acest duşman, de care nu putem să ne eliberăm singuri.

Însă să ne concentrăm, în această perioadă în care boala este încă în centrul cronicilor, asupra celuilalt semn, vindecarea femeii. Mai mult decât sănătatea sa, erau compromise afectele sale. De ce? Avea hemoragie şi de aceea, conform mentalităţii de atunci, era considerată impură. Era o femeie marginalizată, nu putea să aibă relaţii stabile, nu putea să aibă un soţ, nu putea să aibă o familie şi nu putea să aibă raporturi sociale normale pentru că era "impură", o boală care o făcea "impură". Trăia singură, cu inima rănită. Boala cea mai mare a vieţii, care este? Cancerul? Tuberculoza? Pandemia? Nu. Boala cea mai mare a vieţii este lipsa de iubire, este când cineva nu reuşeşte să iubească. Această sărmană femeie era bolnavă e adevărat de hemoragie, dar prin urmare, de lipsă de iubire, pentru că nu putea fi cu alţii din punct de vedere social. Şi vindecarea care contează mai mult este aceea a afectelor. Dar cum s-o găsească? Noi putem să ne gândim la afectele noastre: sunt bolnave sau sunt sănătoase? Sunt bolnave? Isus este capabil să le vindece.

Istoria acestei femei fără nume - o numim aşa "femeia fără nume" -, în care ne putem vedea toţi, este exemplară. Textul spune că a făcut multe îngrijiri, "îşi cheltuise toată averea, dar nu-i folosise la nimic, dimpotrivă, ajunsese mult mai rău" (v. 26). Şi noi, de câte ori ne aruncăm în remedii greşite pentru a sătura lipsa noastră de iubire? Credem că ne fac fericiţi succesul şi banii, însă iubirea nu se cumpără, este gratuită. Ne refugiem în virtual, însă iubirea este concretă. Nu ne acceptăm aşa cum suntem şi ne ascundem în spatele machiajelor exteriorităţii, însă iubirea nu este aparenţă. Căutăm soluţii la ghicitoare, la bigoţi, pentru a ajunge după aceea fără bani şi fără pace, ca femeia aceea. Ea, în sfârşit, îl alege pe Isus şi se aruncă prin mulţime pentru a atinge mantia, mantia lui Isus. Adică acea femeie caută contactul direct, contactul fizic cu Isus. Mai ales în acest timp, am înţeles cât de importante sunt contactul, relaţiile. Acelaşi lucru este valabil cu Isus: uneori ne mulţumim să respectăm vreun precept şi să repetăm rugăciuni - de atâtea ori ca papagalii -, însă Domnul aşteaptă ca să-l întâlnim, ca să-i deschidem inima, ca, asemenea femeii, să atingem mantia sa pentru a ne vindeca. Pentru că, intrând în intimitate cu Isus, suntem vindecaţi în afectele noastre.

Asta vrea Isus. De fapt, citim că, deşi îngrămădit de mulţime, priveşte în jurul său pentru a căuta pe cel care l-a atins. Discipolii spuneau: "Dar uite că lumea se îmbulzeşte în jurul tău...". Nu: "Cine m-a atins?". Este privirea lui Isus: există atâţia oameni, dar el merge în căutarea unei feţe şi a unei inimi pline de credinţă. Isus nu priveşte la ansamblu, cum facem noi, ci priveşte la persoană. Nu se opreşte în faţa rănilor şi a greşelilor din trecut, ci merge dincolo de păcate şi de prejudecăţi. Noi toţi avem o istorie şi fiecare dintre noi, în secretul său, cunoaşte bine lucrurile urâte din propria istorie. Însă Isus le priveşte pentru a le vindeca. În schimb nouă ne place să privim lucrurile urâte ale altora. De câte ori, atunci când noi vorbim, cădem în bârfă, care înseamnă a vorbi rău despre alţii, "a-i jumuli" pe alţii. Priveşte: ce orizont de viaţă este acesta? Nu ca Isus, care priveşte mereu modul de a ne mântui, priveşte ziua de astăzi, buna voinţă şi nu istoria urâtă pe care o avem noi. Isus merge dincolo de păcate. Isus merge dincolo de prejudecăţi. Nu se opreşte la aparenţe, Isus ajunge la inimă. Şi o vindecă tocmai pe ea, care era rebutată de toţi, o impură. Cu duioşie o numeşte "fiică" (v. 34) - stilul lui Isus era apropierea, compasiunea şi duioşia: "Fiică..." - şi laudă credinţa sa, restituindu-i încredere în ea însăşi.

Soră, frate, eşti aici, lasă ca Isus să privească şi să vindece inima ta. Şi eu trebuie să fac asta: să las ca Isus să privească inima mea şi s-o vindece. Şi dacă ai simţit deja privirea sa duioasă asupra ta, imită-l şi fă ca el. Priveşte în jurul tău: vei vedea că atâtea persoane care trăiesc lângă tine se simt rănite şi singure, au nevoie să se simtă iubite: fă pasul. Isus îţi cere o privire care să nu se oprească la exterioritate, ci să meargă la inimă; o privire care nu judecă - să terminăm odată să-i judecăm pe alţii - Isus ne cere o privire care nu judecă, ci primitoare. Să deschidem inima noastră pentru a-i primi pe alţii. Pentru că numai iubirea vindecă viaţa, numai iubirea vindecă viaţa. Sfânta Fecioară Maria, Mângâietoarea mâhniţilor, să ne ajute să ducem o mângâiere celor răniţi în inimă pe care-i întâlnim pe drumul nostru. Şi să nu judecăm, să nu judecăm realitatea personală, socială, a altora. Dumnezeu îi iubeşte pe toţi! Să nu judecăm, lăsaţi-i pe alţii să trăiască şi încercaţi să vă apropiaţi cu iubire.

________________

După Angelus

Iubiţi fraţi şi surori,

Astăzi, în apropierea sărbătorii sfinţilor Petru şi Paul, vă cer să vă rugaţi pentru papa. Rugaţi-vă în mod special: papa are nevoie de rugăciunile voastre! Mulţumesc. Ştiu că veţi face asta.

Cu ocazia actualei Zile pentru pacea în Orient, invit pe toţi să implore milostivirea lui Dumnezeu şi pacea asupra acelei regiuni. Domnul să susţină eforturile celor care se străduiesc pentru dialog şi convieţuire fraternă în Orientul Mijlociu, unde credinţa creştină s-a născut şi este vie, în pofida suferinţelor. Dumnezeu să acorde mereu acelor dragi populaţii tărie, perseverenţă şi curaj.

Asigur apropierea mea de populaţiile din sud-estul Republicii Cehe lovite de un uragan puternic. Mă rog pentru răposaţi şi pentru răniţi şi pentru cei care au trebuit să lase casele lor, grav avariate.

Adresez un bun-venit cordial vouă tuturor, care proveniţi din Roma, din Italia şi din alte ţări. Văd polonezi, spanioli... Mulţi sunt acolo şi acolo... Vizita la mormintele sfinţilor Petru şi Paul să întărească în voi iubirea faţă de Cristos şi faţă de Biserică.

Urez tuturor o duminică frumoasă. Şi vă rog, nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine. Poftă bună şi la revedere! Sunt buni tinerii Neprihănitei!

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 472.