Papa Francisc: Audienţa generală de miercuri, 28 aprilie 2021

Cateheze despre rugăciune: 31. Meditaţia

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

Astăzi vorbim despre acea formă de rugăciune care este meditaţia. Pentru un creştin "a medita" înseamnă a căuta o sinteză: înseamnă a ne pune în faţa marii pagini a Revelaţiei pentru a încerca să ne-o însuşim, asumând-o complet. Şi creştinul, după ce a primit cuvântul lui Dumnezeu, nu îl ţine închis înăuntrul său, pentru că acel Cuvânt trebuie să se întâlnească cu "o altă carte", pe care Catehismul o numeşte "cea a vieţii" (cf. Catehismul Bisericii Catolice, 2706). Este ceea ce încercăm să facem de fiecare dată când medităm cuvântul.

Practica meditaţiei a primit în aceşti ani o mare atenţie. Despre ea nu vorbesc numai creştinii: există o practică meditativă în aproape toate religiile din lume. Însă este vorba de o activitate răspândită şi printre persoane care nu au o viziune religioasă despre viaţă. Toţi avem nevoie să medităm, să reflectăm, să ne regăsim pe noi înşine, este o dinamică umană. Mai ales în lumea occidentală nesătulă se caută meditaţia pentru că ea reprezintă un dig ridicat împotriva stresului zilnic şi a golului care se răspândeşte peste tot. Iată, aşadar, imaginea cu tineri şi adulţi aşezaţi în reculegere, în tăcere, cu ochii închişi... Dar putem să ne întrebăm: ce fac aceste persoane? Meditează. Este un fenomen de privit cu favoare: de fapt, noi nu suntem făcuţi pentru a alerga încontinuu, posedăm o viaţă interioară care nu poate să fie mereu călcată în picioare. Aşadar, a medita este o nevoie a tuturor. A medita, pentru a spune aşa, s-ar asemăna cu oprirea şi respirarea în viaţă.

Însă ne dăm seama că acest cuvânt, odată primit într-un context creştin, asumă un specific care nu trebuie să fie şters. A medita este o dimensiune umană necesară, însă a medita în contextul creştin merge mai departe: este o dimensiune care nu trebuie să fie ştearsă. Marea poartă prin care trece rugăciunea unui botezat - amintim asta încă o dată - este Isus Cristos. Pentru creştin meditaţia intră prin poarta lui Isus Cristos. Şi practica meditaţiei urmează această cărare. Şi creştinul, atunci când se roagă, nu aspiră la deplina transparenţă de sine, nu se pune în căutarea nucleului mai profund al eului său. Acest lucru este permis, însă creştinul caută altceva. Rugăciunea creştinului este înainte de toate întâlnire cu Altul, cu Altul, dar cu A majusculă: întâlnirea transcendentă cu Dumnezeu. Dacă o experienţă de rugăciune ne dăruieşte pacea interioară, sau stăpânirea de noi înşine, sau luciditatea cu privire la drumul de întreprins, aceste rezultate sunt, ca să spunem aşa, efecte colaterale ale harului rugăciunii creştine care este întâlnirea cu Isus, adică a medita înseamnă a merge la întâlnirea cu Isus, conduşi de o frază sau de un cuvânt din Sfânta Scriptură.

Termenul "meditaţie" în decursul istoriei a avut semnificaţii diferite. Şi în cadrul creştinismului el se referă la experienţe spirituale diferite. Totuşi, se poate găsi şi linie comună, şi în asta ne ajută iar Catehismul, care spune aşa: "Metodele de meditaţie sunt tot atâtea câţi sunt maeştrii spirituali. [...] Însă o metodă nu este decât un ghid; important este a înainta, cu Duhul Sfânt, pe singura cale a rugăciunii: Isus Cristos" (nr. 2707). Şi aici este semnalat un însoţitor de drum, unul care ne conduce: Duhul Sfânt. Nu este posibilă meditaţia creştină fără Duhul Sfânt. El este cel care ne conduce la întâlnirea cu Isus. Isus ne-a spus: "Vi-l voi trimite pe Duhul Sfânt. El vă va învăţa şi vă va explica. Vă va învăţa şi vă va explica". Şi în meditaţie Duhul Sfântul este călăuza pentru a merge înainte în întâlnirea cu Isus Cristos.

Aşadar, sunt multe metodele de meditaţie creştină: unele foarte sobre, altele mai articulate; unele accentuează dimensiunea intelectivă a persoanei, altele mai degrabă pe cea afectivă şi emotivă. Sunt metode. Toate sunt importante şi toate sunt demne de a fi practicate, întrucât pot ajuta experienţa credinţei să devină un act total al persoanei: nu se roagă numai mintea, se roagă tot omul, totalitatea persoanei, aşa cum nu se roagă numai sentimentul. Cei din vechime obişnuiau să spună că organul rugăciunii este inima şi astfel explicau că tot omul, pornind de la centrul său, intră în relaţie cu Dumnezeu, şi numai unele facultăţi ale sale. De aceea, trebuie amintit mereu că metoda este un drum, nu o destinaţie: orice metodă de rugăciune, dacă vrea să fie creştină, face parte din acea sequela Christi care este esenţa credinţei noastre. Metodele de meditaţie sunt drumuri de parcurs pentru a ajunge la întâlnirea cu Isus, însă, dacă tu te opreşti pe drum şi priveşti numai drumul, nu-l vei găsi niciodată pe Isus. Vei face din drum un dumnezeu, însă drumul este un mijloc pentru a te duce la Isus. Catehismul precizează: "Meditaţia pune în acţiune gândirea, imaginaţia, emoţia şi dorinţa. O atare mobilizare este necesară pentru a aprofunda convingerile de credinţă, a trezi convertirea inimii şi a întări voinţa de a-l urma pe Cristos. Rugăciunea creştină se străduieşte, mai ales, să mediteze «misterele lui Cristos»" (nr. 2708).

Iată, aşadar, harul rugăciunii creştine: Cristos nu este departe, ci este mereu în relaţie cu noi. Nu există aspect al persoanei sale divino-umane care să nu poată deveni pentru noi loc de mântuire şi de fericire. Fiecare moment al vieţii pământeşti a lui Isus, prin harul rugăciunii, poate să devină contemporan cu noi, graţie Duhului Sfânt, călăuza. Însă voi ştiţi că nu ne putem ruga fără călăuzirea Duhului Sfânt. El este cel care ne conduce! Şi graţie Duhului Sfânt, şi noi suntem prezenţi la râul Iordan, când Isus intră în el pentru a primi botezul. Şi noi suntem comeseni la nunta din Cana, când Isus dăruieşte vinul mai bun pentru fericirea soţilor, adică Duhul Sfânt este cel care ne conectează cu acest mistere ale vieţii lui Cristos pentru că în contemplarea lui Isus trăim experienţa rugăciunii pentru a ne uni mai mult cu el. Şi noi asistăm uimiţi la miile de vindecări făcute de Învăţătorul. Să luăm evanghelia, să facem meditaţia acelor mistere din evanghelie şi Duhul ne conduce să fim prezenţi acolo. Şi în rugăciune - atunci când ne rugăm - noi toţi suntem ca leprosul curăţat, ca orbul Bartimeu care recapătă vederea, ca Lazăr care iese din mormânt... Şi noi suntem vindecaţi în rugăciune aşa cum a fost vindecat orbul Bartimeu, celălalt, leprosul... Şi noi suntem înviaţi, aşa cum a fost înviat Lazăr, pentru că rugăciunea de meditaţie condusă de Duhul Sfânt ne face să retrăim aceste mistere ale vieţii lui Cristos şi să ne întâlnim cu Cristos şi să spunem, cu orbul: "Doamne, ai milă de mine! Ai milă de mine!" - "Şi ce vrei?" - "Să văd, să intru în acel dialog". Şi meditaţia creştină, condusă de Duhul ne aduce acest dialog cu Isus. Nu există pagină din evanghelie în care să nu fie loc pentru noi. A medita, pentru noi, creştinii, este un mod de a-l întâlni pe Isus. Şi astfel, numai astfel, să ne regăsim pe noi înşine. Şi aceasta nu este o concentrare asupra noastră înşine, nu: a merge la Isus şi de la Isus a ne întâlni pe noi înşine, vindecaţi, înviaţi, întăriţi prin harul lui Isus. Şi a-l întâlni pe Isus Mântuitorul tuturor, şi al meu. Şi asta graţie conducerii Duhului Sfânt.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 483.