Anul pastoral
2024‑2025

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Oficiul pentru Vocații: Novenă de pregătire pentru Ziua Mondială de Rugăciune pentru Vocații

"Rugăciunea constantă și profundă face să crească credința comunității creștine, având certitudinea mereu reînnoită că Dumnezeu nu părăsește niciodată poporul său și că-l susține ridicând vocații speciale, la preoție și la viața consacrată, pentru ca să fie semne de speranță pentru lume" (din mesajul Papei Benedict al XVI-lea pentru cea de-a 50-a Zi Mondială de Rugăciune pentru Vocații, 21 aprilie 2013).

Încurajați de aceste cuvinte, Oficiul pentru Vocații al Diecezei de Iași propune o novenă de rugăciune care are menirea de a pregăti cea de-a 58-a Zi Mondială de Rugăciune pentru Vocații care se va celebra în duminica a patra a Paștelui, la 25 aprilie 2021.

Novena are la bază mesajul Sfântului Părinte Papa Francisc pentru Ziua Mondială de Rugăciune pentru Vocații din acest an. Pentru fiecare zi a fost ales câte un fragment din acest mesaj, la care am adăugat apoi un fragment biblic, o rugăciune de introducere și una de încheiere.

Novena se cere a fi meditată, de aceea ea este mai bogată în conținut. Ea se adresează grupurilor de rugăciune, seminariștilor, persoanelor consacrate, celor care doresc să acorde câteva minute din zi pentru a se ruga pentru vocații.

Preoții din parohii pot prelua rugăciunea de la finalul fiecărei zile a novenei pentru a fi spusă fie înainte, fie după Sfânta liturghie.

Începem această novenă cu încredere în cuvintele lui Isus: "Rugați-l pe Domnul secerișului să trimită lucrători în secerișul său" (Lc 10,2).

"Această cerință a lui Isus este valabilă întotdeauna. Trebuie să-l rugăm mereu pe Domnul secerișului, adică pe Dumnezeu Tatăl, să trimită lucrători ca să lucreze în ogorul său, care este lumea. Fiecare dintre noi trebuie să o facă cu inima deschisă, cu o atitudine misionară; rugăciunea noastră nu trebuie să fie limitată doar la nevoile noastre, la necesitățile noastre: rugăciunea este cu adevărat creștină dacă are și o dimensiune universală. Să invocăm împreună ocrotirea de mamă a Preasfintei Maria ca să susțină în orice loc misiunea discipolilor lui Cristos; misiunea de a vesti tuturor că Dumnezeu ne iubește, vrea să ne mântuim și ne cheamă să facem parte din Împărăția sa" (Papa Francisc).

Ziua I
Vineri, 16 aprilie
Vocația la a da viață

Disponibilitate la voința lui Dumnezeu: Ps 143(142),8-10

Doamne, fă să aud dis-de-dimineață îndurarea ta, căci în tine mi-am pus încrederea! Fă-mă să cunosc calea pe care voi merge, căci sufletul meu spre tine îl înalț! Eliberează-mă de dușmanii mei, Doamne, căci la tine îmi aflu adăpost! Învață-mă să fac voia ta, căci tu ești Dumnezeul meu! Duhul tău cel bun mă va călăuzi către pământul drept.

Lectură din Cartea întâi a lui Samuel 16,4-13

Samuél a făcut ce i-a zis Domnul și s-a dus la Betleém. Bătrânii cetății au ieșit tremurând înaintea lui și i-au zis: "Este pașnică venirea ta?". El a răspuns: "Da! Vin să aduc o jertfă Domnului. Sfințiți-vă și veniți cu mine la jertfă!". I-a sfințit și pe Iése, și pe fiii lui și i-a chemat la jertfă.

Când ei au venit, Samuél l-a văzut pe Elíab și a zis: "Cu siguranță, unsul Domnului este înaintea lui". Domnul i-a zis lui Samuél: "Nu te uita la chipul și înălțimea staturii lui, căci l-am îndepărtat. [Domnul nu se uită] la ce se uită omul; omul se uită la ochi, Domnul, însă, se uită la inimă". Iése l-a chemat pe Abínadab și l-a făcut să treacă prin fața lui Samuél. [Samuél] a zis: "Nici pe acesta nu l-a ales Domnul". Iése l-a făcut pe Șamá să treacă; [Samuél] a zis: "Nici pe acesta nu l-a ales Domnul". Iése i-a făcut pe cei șapte fii ai săi să treacă prin fața lui Samuél. Samuél i-a zis lui Iése: "Domnul nu l-a ales pe niciunul dintre ei". Samuél i-a zis lui Iése: "Aceștia sunt toți fiii tăi?". El a răspuns: "A mai rămas cel mai mic. Iată, păzește turma!". Și Samuél i-a zis lui Iése: "Trimite să-l aducă, fiindcă nu ne vom așeza la masă până când nu va veni aici!". Iése a trimis să-l aducă. Era roșcat, cu ochi frumoși și plăcut la vedere. Domnul i-a zis lui Samuél: "Ridică-te și unge-l! El este". Samuél a luat cornul cu untdelemn și l-a uns în mijlocul fraților lui. Duhul Domnului a venit peste Davíd din acea zi încolo. Apoi Samuél s-a ridicat și s-a dus la Ráma.

Din mesajul Papei Francisc

"Dumnezeu vede inima (cf. 1Sam 16,7) și în Sfântul Iosif a recunoscut o inimă de tată, capabilă să dea și să genereze viață în cotidianitate. La asta tind vocațiile: de a genera și de a regenera vieți în fiecare zi. Domnul dorește să plăsmuiască inimi de tați, inimi de mame: inimi deschise, capabile de mari elanuri, generoase în dăruire, compătimitori în mângâierea angoaselor și tari pentru a întări speranțele. De asta au nevoie preoția și viața consacrată, astăzi în mod deosebit, în timpuri marcate de fragilități și suferințe datorate și pandemiei, care a dat naștere la incertitudini și frici cu privire la viitorul și însuși sensul vieții. Sfântul Iosif ne vine în întâmpinare cu blândețea sa, de sfânt de la ușa vecină; în același timp mărturia sa puternică poate să ne orienteze pe drum."

Tatăl nostru

Rugăciune pentru vocații

"Tată al milostivirii, care l-ai dăruit pe Fiul tău pentru mântuirea noastră și ne susții mereu cu darurile Duhului tău, dă-ne comunități creștine vii, fervente și bucuroase, care să fie izvoare de viață fraternă și să trezească printre tineri dorința de a se consacra ție și evanghelizării. Susține-le în angajarea lor de a propune o cateheză vocațională adecvată și drumuri de consacrare specială. Dăruiește înțelepciune pentru necesarul discernământ vocațional, așa încât în toate să strălucească măreția iubirii tale milostive. Maria, Mama și educatoarea lui Isus, să mijlocească pentru fiecare comunitate creștină, pentru ca, făcută rodnică de Duhul Sfânt, să fie izvor de vocații genuine în slujba poporului sfânt al lui Dumnezeu" (Papa Francisc, Rugăciune pentru Vocații în cea de-a 53-a Zi Mondială, 17 aprilie 2016).

Ziua a II-a
Sâmbătă, 17 aprilie
Vocația la iubire

Disponibilitate la voința lui Dumnezeu: Ps 143(142),8-10

Doamne, fă să aud dis-de-dimineață îndurarea ta, căci în tine mi-am pus încrederea! Fă-mă să cunosc calea pe care voi merge, căci sufletul meu spre tine îl înalț! Eliberează-mă de dușmanii mei, Doamne, căci la tine îmi aflu adăpost! Învață-mă să fac voia ta, căci tu ești Dumnezeul meu! Duhul tău cel bun mă va călăuzi către pământul drept.

Lectură din cartea Genezei 28,10-22

Iacób a ieșit din Béer-Șéba și a mers spre Harán. A ajuns la un anumit loc și a rămas acolo peste noapte, căci soarele apusese; a luat [o piatră] dintre pietrele din acel loc, a pus-o sub cap și s-a culcat în acel loc. Și a avut un vis.

Iată, o scară sprijinită de pământ, al cărei vârf atingea cerul; iar îngerii lui Dumnezeu urcau și coborau pe ea, iar Domnul, care era deasupra ei, i-a spus: "Eu sunt Domnul Dumnezeul lui Abrahám, tatăl tău, și Dumnezeul lui Isáac. Pământul pe care dormi ți-l voi da ție și descendeței tale și va fi descendența ta ca pulberea pământului. Ei se vor răspândi spre vest și spre est, spre nord și spre sud. În tine și în descendența ta vor fi binecuvântate toate familiile pământului. Iată, eu sunt cu tine și te voi păzi oriunde vei merge; te voi aduce înapoi în pământul acesta, căci nu te voi părăsi până nu voi împlini ceea ce ți-am spus". Iacób s-a trezit din somnul său și a spus: "Într-adevăr, Domnul este în locul acesta, și eu nu știam!". S-a speriat și a zis: "Cât de înfricoșător este locul acesta! El nu-i altceva decât casa lui Dumnezeu; aceasta este poarta cerului!". Iacób s-a sculat dimineața și a luat piatra pe care o pusese sub cap, acolo a pus-o ca o stelă și a turnat untdelemn peste vârful ei. A dat locului aceluia numele de Bétel, dar, la început, numele cetății era Luz.

Iacób a făcut un vot: "Dacă Dumnezeu va fi cu mine și mă va ocroti pe drumul acesta pe care eu merg, dacă îmi va da pâine să mănânc și haine să mă îmbrac și dacă mă va face să mă întorc în pace la casa tatălui meu, atunci Domnul va fi Dumnezeul meu. Iar această piatră pe care am pus-o ca stelă [de aducere aminte] va fi casa lui Dumnezeu și, din tot ce îmi va da, îi voi oferi a zecea parte".

Din mesajul Papei Francisc

"Sfântul Iosif ne sugerează trei cuvinte-cheie pentru vocația fiecăruia. Primul este vis. Toți în viață visează să se realizeze. Și este corect a nutri mari așteptări, așteptări înalte pe care ținte efemere - cum sunt succesul, banul și distracția - nu reușesc să le satisfacă. De fapt, dacă am cere persoanelor să exprime într-un singur cuvânt visul vieții, n-ar fi dificil să ne imaginăm răspunsul: "iubire". Iubirea dă sens vieții, pentru că îi revelează misterul. De fapt, viața o avem numai dacă o dăm, posedăm cu adevărat numai dacă dăruim pe deplin. Sfântul Iosif are multe să ne spună în această privință, pentru că, prin intermediul viselor Dumnezeu i-a inspirat, a făcut din existența sa un dar."

Tatăl nostru

Rugăciune pentru vocații

"Isuse, Fiul lui Dumnezeu, în care sălășluiește plinătatea divinității, tu chemi pe toți cei botezați «să înainteze în larg», străbătând calea sfințeniei.

Trezește în inimile tinerilor dorința de a fi în lumea de azi mărturisitori ai puterii iubirii tale. Umple-i cu Duhul tău de tărie și prudență, ca să fie capabili să descopere adevărul deplin despre sine și despre vocația proprie.

Mântuitorul nostru, trimis de Tatăl pentru a ne arăta iubirea milostivă, fă Bisericii tale darul unor tineri pregătiți să înainteze în larg, pentru a fi printre frați manifestare a prezenței tale care reînnoiește și mântuiește.

Fecioară Marie, maica Mântuitorului, călăuză sigură pe drumul către Dumnezeu și aproapele, tu care ai păstrat cuvintele sale în intimitatea inimii, sprijină cu mijlocirea ta maternă familiile și comunitățile ecleziale, ca să-i ajute pe adolescenți și pe tineri să răspundă cu generozitate la chemarea Domnului. Amin." (Sfântul Ioan Paul al II-lea, A XLII-a Zi Mondială de Rugăciune pentru Vocații, 17 aprilie 2005)

Ziua a III-a
Duminică, 18 aprilie
O inimă orientată spre Dumnezeu

Disponibilitate la voința lui Dumnezeu: Ps 143(142),8-10

Doamne, fă să aud dis-de-dimineață îndurarea ta, căci în tine mi-am pus încrederea! Fă-mă să cunosc calea pe care voi merge, căci sufletul meu spre tine îl înalț! Eliberează-mă de dușmanii mei, Doamne, căci la tine îmi aflu adăpost! Învață-mă să fac voia ta, căci tu ești Dumnezeul meu! Duhul tău cel bun mă va călăuzi către pământul drept.

Lectură din cartea întâi a lui Samuel 3, 1-10

Tânărul Samuél îl slujea pe Domnul înaintea lui Eli. Cuvântul Domnului era rar în vremea aceea, iar viziunile nu erau răspândite. În acel timp, Éli era acasă, iar ochii lui începeau să se întunece și nu mai putea să vadă. Candela lui Dumnezeu nu se stinsese încă și Samuél stătea în templul Domnului, unde era arca lui Dumnezeu. Domnul l-a chemat pe Samuél. El a răspuns: "Iată-mă!". A alergat la Éli și i-a zis: "M-ai chemat? Iată-mă!". Éli i-a răspuns. "Nu te-am chemat; întoarce-te și te culcă!". S-a dus și s-a culcat. Domnul l-a chemat din nou pe Samuél. Samuél s-a sculat, s-a dus la Éli și i-a zis: "M-ai chemat? Iată-mă!". Éli i-a răspuns. "Nu te-am chemat; întoarce-te și te culcă!". Samuél nu îl cunoștea încă pe Domnul și cuvântul Domnului nu-i fusese încă descoperit. Domnul l-a chemat pe Samuél pentru a treia oară. Samuél s-a sculat, s-a dus la Éli și i-a zis: "M-ai chemat? Iată-mă!". Éli și-a dat seama că Domnul era cel care îl cheamă pe tânăr și i-a zis lui Samuél: "Mergi și te culcă; și dacă vei mai fi chemat, spune: «Vorbește, Doamne, căci slujitorul tău ascultă!»". Iar Samuél s-a dus să se culce la locul lui. Domnul a venit, i s-a arătat și l-a chemat ca mai înainte: "Samuél, Samuél!". Samuél a răspuns: "Vorbește, Doamne, căci slujitorul tău ascultă!".

Din mesajul Papei Francisc

"Evangheliile relatează patru vise (cf. Mt 1,20; 2,13.19.22). Erau numite divine, dar n-au fost ușor de primit. După fiecare vis Iosif a trebuit să-și schimbe planurile și să intre în joc, sacrificând propriile proiecte pentru a le urma pe cele misterioase ale lui Dumnezeu. El a avut încredere până la capăt. Însă putem să ne întrebăm: «Ce era un vis nocturn pentru a pune în el atâta încredere?». Oricât i s-a acordat în vechime multă atenție, era totuși mereu mic lucru în fața realității concrete a vieții. Și totuși Sfântul Iosif s-a lăsat condus de vise fără a ezita. De ce? Pentru că inima sa era orientată spre Dumnezeu, era deja dispusă față de el. Pentru «ochiul său interior» vigilent îi era suficientă o mică aluzie pentru a-i recunoaște glasul. Acest lucru este valabil și pentru chemările noastre: lui Dumnezeu nu-i place să se reveleze în mod spectaculos, forțând libertatea noastră. El ne transmite proiectele sale cu blândețe; nu ne fulgeră cu viziuni strălucitoare, ci se adresează cu delicatețe interiorității noastre, devenind intim nouă și vorbindu-ne prin gândurile noastre și sentimentele noastre. Și astfel, așa cum a făcut cu Sfântul Iosif, ne propune ținte înalte și surprinzătoare."

Rugăciune pentru vocații

"Spre tine, Doamne, ne îndreptăm cu încredere!

Fiule al lui Dumnezeu, trimis de Tatăl la oamenii din toate timpurile și din toate părțile pământului!

Te invocăm prin mijlocirea Mariei, Maica ta și a noastră: fă ca în Biserică să nu lipsească vocațiile, în particular acelea dedicate în mod special împărăției tale. Isuse, Mântuitor unic al omului! Te rugăm pentru ai noștri frați și surori care au răspuns «da» chemării tale la preoție, la viața consacrată și la misiune.

Fă ca experiențele lor să se reînnoiască zi de zi, și să devină evanghelie vie. Doamne milostiv și sfânt, continuă să trimiți lucrători noi în secerișul împărăției tale!

Ajută-i pe aceia pe care îi chemi să te urmeze în acest timp al nostru: fă așa încât, contemplând chipul tău, să răspundă cu bucurie la misiunea minunată pe care le-o încredințezi spre binele poporului tău și al tuturor oamenilor.

Tu care ești Dumnezeu și viețuiești și domnești împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt în vecii vecilor. Amin." (Sfântul Ioan Paul al II-lea, a XLI-a Zi Mondială de Rugăciune pentru Vocații, 23 noiembrie 2003)

Ziua a IV-a
Luni, 19 aprilie
A primi activ propria vocație

Disponibilitate la voința lui Dumnezeu : Ps 143(142),8-10

Doamne, fă să aud dis-de-dimineață îndurarea ta, căci în tine mi-am pus încrederea! Fă-mă să cunosc calea pe care voi merge, căci sufletul meu spre tine îl înalț! Eliberează-mă de dușmanii mei, Doamne, căci la tine îmi aflu adăpost! Învață-mă să fac voia ta, căci tu ești Dumnezeul meu! Duhul tău cel bun mă va călăuzi către pământul drept.

Lectură din cartea Exodului 3,1-12

Moise păștea turma lui Iétro, socrul său, preotul din Madián. A condus turma dincolo de pustiu și a ajuns la muntele lui Dumnezeu, la Hóreb. Îngerul Domnului i s-a arătat într-o flacără de foc din mijlocul rugului El s-a uitat și, iată, rugul ardea cu foc, dar rugul nu se mistuia. Moise a zis: "Ia să merg și să văd această mare arătare: de ce nu se mistuie rugul!". Când Domnul a văzut că el a mers să vadă, Dumnezeu l-a strigat din mijlocul rugului și a zis: "Moise! Moise!". Iar el a răspuns: "Iată-mă!". El i-a zis: "Nu te apropia aici! Scoate-ți încălțămintea din picioare, căci locul pe care stai este pământ sfânt!". Și a zis: "Eu sunt Dumnezeul tatălui tău, Dumnezeul lui Abrahám, Dumnezeul lui Isáac și Dumnezeul lui Iacób". Moise și-a ascuns fața, căci se temea să-l privească pe Dumnezeu. Domnul a zis: "Am văzut necazul poporului meu, care este în Egipt, și am auzit strigătele lor din cauza asupritorilor. Acum mergi, te trimit la Faraon! Scoate poporul meu, pe fiii lui Israél, din Egipt!".

Din mesajul Papei Francisc

"De fapt, visele l-au dus pe Iosif în aventuri pe care nu și le-ar fi imaginat vreodată. Primul i-a destabilizat logodna, însă l-a făcut tată al lui Mesia; al doilea l-a făcut să fugă în Egipt, însă a salvat viața familiei sale. După al treilea, care prevestea întoarcerea în patrie, al patrulea iarăși l-a făcut să-și schimbe planurile, ducându-l la Nazaret, chiar acolo unde Isus avea să înceapă vestirea Împărăției lui Dumnezeu. În toate aceste răsturnări curajul de a urma voința lui Dumnezeu s-a revelat așadar învingător. Așa se întâmplă în vocație: chemarea divină determină mereu să ieșim, să ne dăruim, să mergem dincolo. Nu există credință fără risc. Numai abandonându-ne cu încredere harului, punând deoparte propriile programe și propriile comodități, spunem cu adevărat «da» lui Dumnezeu. Și fiecare «da» aduce rod, pentru că aderă la un plan mai mare, din care percepem numai amănunte, însă pe care Artistul divin îl cunoaște și îl duce înainte, pentru a face din fiecare viață o capodoperă. În acest sens Sfântul Iosif reprezintă o icoană exemplară a primirii proiectelor lui Dumnezeu. Însă primirea sa este o primire activă: niciodată demisionar sau capitulant, el «nu este un om resemnat pasiv. Protagonismul său este unul curajos și puternic» (Scrisoarea apostolică Patris corde, 4). Fie ca el să-i ajute pe toți, mai ales pe tinerii aflați în discernământ, să realizeze visele lui Dumnezeu pentru ei; fie ca el să inspire acțiunea curajoasă de a spune «da» Domnului, care întotdeauna surprinde și niciodată nu dezamăgește!"

Tatăl nostru

Rugăciune pentru vocații

Isuse, Bunule Păstor, tu ne chemi să folosim fiecare darurile primite pentru a întări trupul tău mistic. Vrem să te urmăm, acolo unde tu vrei să îndrepți pașii noștri.

Te rugăm, trimite lucrători în secerișul tău pentru ca evanghelia să fie vestită, săracii să fie slujiți cu iubire, cei bolnavi să fie alinați, iar poporul tău să fie întărit prin sfintele sacramente.

Dăruiește-i Bisericii tale laici tot mai responsabili și implicați, precum și numeroase vocații la preoție și la viața consacrată, care să colaboreze la zidirea împărăției lui Dumnezeu în lume.

Fă-ne docili pentru ca să-l lăsăm pe Duhul tău Sfânt să acționeze în noi. Tu care viețuiești și domnești în toți vecii vecilor. Amin.

Ziua a V-a
Marți, 20 aprilie
Vocația ca dăruire de sine

Disponibilitate la voința lui Dumnezeu: Ps 143(142),8-10

Doamne, fă să aud dis-de-dimineață îndurarea ta, căci în tine mi-am pus încrederea! Fă-mă să cunosc calea pe care voi merge, căci sufletul meu spre tine îl înalț! Eliberează-mă de dușmanii mei, Doamne, căci la tine îmi aflu adăpost! Învață-mă să fac voia ta, căci tu ești Dumnezeul meu! Duhul tău cel bun mă va călăuzi către pământul drept.

Lectură din cartea profetului Isaia 6,1-8

În anul morții regelui Ozía, l-am văzut pe Domnul șezând pe un tron înalt și ridicat, iar poalele mantiei lui umpleau templul. Serafimi stăteau deasupra lui; fiecare avea câte șase aripi: cu două își acopereau fața, cu două își acopereau picioarele și cu două zburau.

Strigau unul către altul și ziceau: "Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul Sabaót! Plin este tot pământul de mărirea lui!".

Se zguduiau ușorii ușii de glasul care răsuna, iar casa s-a umplut de fum. Și am zis: "Vai de mine! Sunt pierdut, căci sunt un om cu buze necurate și locuiesc în mijlocul unui popor cu buze necurate, iar ochii mei l-au văzut pe rege, pe Domnul Sabaót!".

Dar unul dintre serafimi a zburat spre mine cu un cărbune aprins în mână, pe care-l luase cu cleștele de pe altar. Mi-a atins gura și a zis: "Iată, atingându-se acesta de buzele tale, vinovăția și păcatul tău sunt acoperite!". Am auzit glasul Domnului, zicând:

"Pe cine voi trimite și cine va merge pentru noi?". Iar eu am răspuns: "Iată-mă, trimite-mă pe mine!".

Din mesajul Papei Francisc

"Un al doilea cuvânt marchează itinerarul Sfântului Iosif și al vocației: slujire. Din evanghelii reiese cum el a trăit întru totul pentru alții și niciodată pentru el însuși. Poporul sfânt al lui Dumnezeu îl numește soț preacurat, dezvăluind cu asta capacitatea sa de a iubi fără a reține nimic pentru sine. Eliberând iubirea de orice posesie, s-a deschis de fapt unei slujiri și mai rodnice: grija sa iubitoare a străbătut generațiile, paza sa grijulie l-a făcut patron al Bisericii. Este și patron al morții bune, el care a știut să întrupeze sensul jertfelnic al vieții. Însă slujirea sa și jertfele sale au fost posibile numai pentru că au fost susținute de o iubire mai mare: «Fiecare vocație adevărată se naște din dăruirea de sine, care este maturizarea jertfei simple. Chiar și în preoție și în viața consacrată este cerut acest tip de maturitate. Acolo unde o vocație, matrimonială, celibatară sau feciorelnică, nu ajunge la maturizarea dăruirii de sine oprindu-se numai la logica jertfei, atunci în loc să devină semn al frumuseții și bucuriei iubirii riscă să exprime nefericire, tristețe și frustrare»."

Tatăl nostru

Rugăciune

Spre tine, Doamne, ne îndreptăm cu încredere! Fiule al lui Dumnezeu, trimis de Tatăl la oamenii din toate timpurile și din toate părțile pământului! Te invocăm prin mijlocirea Mariei, Maica ta și a noastră: fă ca în Biserică să nu lipsească vocațiile, în particular acelea dedicate în mod special împărăției tale.

Isuse, Mântuitor unic al omului! Te rugăm pentru cei care au răspuns "da" chemării tale la preoție, la viața consacrată și la misiune.

Fă ca experiențele lor să se reînnoiască zi de zi, și să devină evanghelie vie. Doamne milostiv și sfânt, continuă să trimiți lucrători noi în secerișul împărăției tale!

Ajută-ne și pe noi să te urmăm în acest timp al nostru: fă așa încât, contemplând chipul tău, să răspundem cu bucurie la misiunea minunată pe care ne-o încredințezi spre binele poporului tău și al tuturor oamenilor.

Tu care ești Dumnezeu și viețuiești și domnești împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt în vecii vecilor. Amin.

Ziua a VI-a
Miercuri, 21 aprilie
A fi mâinile active ale Tatălui

Disponibilitate la voința lui Dumnezeu: Ps 143(142),8-10

Doamne, fă să aud dis-de-dimineață îndurarea ta, căci în tine mi-am pus încrederea! Fă-mă să cunosc calea pe care voi merge, căci sufletul meu spre tine îl înalț! Eliberează-mă de dușmanii mei, Doamne, căci la tine îmi aflu adăpost! Învață-mă să fac voia ta, căci tu ești Dumnezeul meu! Duhul tău cel bun mă va călăuzi către pământul drept.

Lectură din Cartea Genezei 1,26-30

Și a zis Dumnezeu: "Să-l facem pe om după chipul și asemănarea noastră și să stăpânească peste peștii mării și peste păsările cerului, peste animale, peste tot pământul și peste toate reptilele care se târăsc pe pământ!".

Și l-a creat Dumnezeu pe om după chipul său. După chipul lui Dumnezeu l-a creat; bărbat și femeie i-a creat.

Și i-a binecuvântat Dumnezeu. Dumnezeu le-a zis: "Fiți rodnici, înmulțiți-vă, umpleți pământul și supuneți-l; stăpâniți peste peștii mării, peste păsările cerului și peste toate ființele care se târăsc pe pământ!". Și a zis Dumnezeu: "Iată, v-am dat toată iarba care face sămânță de pe toată fața pământului și tot pomul ce are rod cu sămânță în el. Acestea vor fi hrana voastră. Iar tuturor ființelor pământului și tuturor păsărilor cerului și tuturor animalelor ce se târăsc pe pământ, care au în ele suflare de viață, le dau toată iarba verde ca hrană". Și așa a fost. Și Dumnezeu a privit toate cele pe care le făcuse și, iată, erau foarte bune.

Din mesajul Papei Francisc

"Slujirea, exprimare concretă a dăruirii de sine, n-a fost pentru Sfântul Iosif numai un ideal înalt, ci a devenit regulă de viață zilnică. El s-a străduit pentru a găsi și a aranja o găzduire unde să se nască Isus; s-a dedicat pentru a-l apăra de furia lui Irod organizând o călătorie rapidă în Egipt; a fost gata să se întoarcă la Ierusalim în căutarea lui Isus rătăcit; a întreținut familia muncind, chiar în țară străină. Așadar, s-a adaptat la diferitele circumstanțe cu atitudinea celui care nu se descurajează dacă viața nu merge așa cum vrea: cu disponibilitatea celui care trăiește pentru a sluji. Cu acest spirit Iosif a primit călătoriile numeroase și adesea neprevăzute ale vieții: de la Nazaret la Betleem pentru recensământ, apoi în Egipt și iarăși la Nazaret, și în fiecare an la Ierusalim, foarte dispus de fiecare dată să vină în întâmpinarea noilor circumstanțe, fără a se plânge de ceea ce se întâmpla, gata să dea o mână de ajutor pentru a ajusta situațiile. Se poate spune că a fost mâna întinsă a Tatălui ceresc spre Fiul său pe pământ. Așadar, nu poate decât să fie model pentru toate vocațiile, care la asta sunt chemate: să fie mâinile active ale Tatălui pentru fiii săi și fiicele sale."

Tatăl nostru

Rugăciune pentru vocații

Doamne Isuse, a te întâlni pe tine înseamnă a lăsa ca privirea ta să ne întâlnească acolo unde ne-am ascuns. Doar ochii tăi văd și iubesc totul din noi: dăruiește-ne lumina Duhului tău pentru ca privind la tine să putem cunoaște adevăratul nostru chip de fii iubiți.

Doamne Isuse, a te alge pe tine înseamnă a lăsa ca tu să învingi amărăciunea singurătăților noastre și teama fragilităților noastre; doar cu tine realitatea se umple de viață. Învață-ne arta de a iubi: aventură posibilă pentru că tu ești în noi și cu noi.

Doamne Isuse, a te urma pe tine înseamnă a permite viselor să înflorească și a lua decizii, a-ți dărui ce este mai bun de la viață. Atrage-ne la întâlnirea cu tine și cheamă-ne să te urmăm pentru a primi de la tine darul vocației: a crește, a ne maturiza și a deveni dar pentru alții. Amin!

Ziua a VII-a
Joi, 22 aprilie
O vocație reușită

Disponibilitate la voința lui Dumnezeu: Ps 143(142),8-10

Doamne, fă să aud dis-de-dimineață îndurarea ta, căci în tine mi-am pus încrederea! Fă-mă să cunosc calea pe care voi merge, căci sufletul meu spre tine îl înalț! Eliberează-mă de dușmanii mei, Doamne, căci la tine îmi aflu adăpost! Învață-mă să fac voia ta, căci tu ești Dumnezeul meu! Duhul tău cel bun mă va călăuzi către pământul drept.

Lectura din cartea lui Iona 3,1-10

Cuvântul Domnului a fost către Ióna a doua oară. "Ridică-te, mergi la Niníve, cetatea cea mare, și vestește acolo vestea pe care ți-o spun eu!". Ióna s-a ridicat și a mers la Niníve, după cuvântul Domnului. Niníve era o cetate foarte mare, cât trei zile de mers. Ióna a intrat în cetate; mergând o zi [întreagă], striga și zicea. "Încă patruzeci de zile și Niníve va fi distrus". Și au crezut oamenii din Niníve în Dumnezeu: au vestit un post și s-au îmbrăcat cu sac de la cel mai mare până la cel mai mic dintre ei. Cuvântul a ajuns la regele din Niníve. S-a ridicat de pe tronul său, și-a îndepărtat mantia de la el, s-a acoperit cu sac și s-a așezat pe cenușă. A făcut să se strige și să se zică în Niníve un decret al regelui și al mai-marilor lui: "Niciun om și niciun animal din cireadă și din turmă să nu guste nimic, să nu pască și să nu bea apă! Să se acopere oamenii și animalele cu sac și să-l invoce pe Dumnezeu cu putere, să se întoarcă fiecare de la calea lui cea rea și de la violența lui! Cine știe dacă Dumnezeu nu se va întoarce și se va îndura? Poate se va întoarce da la mânia lui aprinsă și nu vom pieri". Dumnezeu a văzut faptele lor, că s-au întors de la calea lor cea rea, și a regretat răul pe care spusese că li-l va fi făcut și nu l-a mai făcut.

Din mesajul Papei Francisc

"Așadar, îmi place să mă gândesc la Sfântul Iosif, păzitor al lui Isus și al Bisericii, ca păzitor al vocațiilor. De fapt, din disponibilitatea sa de a sluji derivă grija sa în a păzi. «Sculându-se, Iosif a luat copilul și pe mama lui în timpul nopții și a plecat în Egipt» (Mt 2,14), spune evanghelia, semnalându-i promptitudinea și dedicarea pentru familie. N-a pierdut timp pentru a-și bate capul despre ceea ce nu mergea, pentru a nu lipsi celui care i-a fost încredințat. Această îngrijire atentă și grijulie este semnul unei vocații reușite. Este mărturia unei vieți atinse de iubirea lui Dumnezeu. Ce exemplu frumos de viață creștină oferim atunci când nu urmărim cu încăpățânare ambițiile noastre și nu ne lăsăm paralizați de nostalgiile noastre, ci ne îngrijim de ceea ce Domnul, prin Biserică, ne încredințează! Atunci Dumnezeu revarsă Duhul său, creativitatea sa, asupra noastră; și realizează minunății, ca în Iosif."

Tatăl nostru

Rugăciune pentru vocații

Isuse, Fiul lui Dumnezeu, în care sălășluiește plinătatea divinității, tu chemi pe toți cei botezați "să înainteze în larg", străbătând calea sfințeniei.

Trezește în inimile tinerilor dorința de a fi în lumea de azi mărturisitori ai puterii iubirii tale. Umple-i cu Duhul tău de tărie și prudență, ca să fie capabili să descopere adevărul deplin despre sine și despre vocația proprie.

Mântuitorul nostru, trimis de Tatăl pentru a ne arăta iubirea milostivă, fă Bisericii tale darul unor tineri pregătiți să înainteze în larg, pentru a fi printre frați manifestare a prezenței tale care reînnoiește și mântuiește.

Fecioară Marie, maica Mântuitorului, călăuză sigură pe drumul către Dumnezeu și aproapele, tu care ai păstrat cuvintele sale în intimitatea inimii, sprijină cu mijlocirea ta maternă familiile și comunitățile ecleziale, ca să-i ajute pe adolescenți și pe tineri să răspundă cu generozitate la chemarea Domnului. Amin.

Ziua a VIII-a
Vineri, 23 aprilie
Maturizarea prin fidelitate

Disponibilitate la voința lui Dumnezeu: Ps 143 (142),8-10

Doamne, fă să aud dis-de-dimineață îndurarea ta, căci în tine mi-am pus încrederea! Fă-mă să cunosc calea pe care voi merge, căci sufletul meu spre tine îl înalț! Eliberează-mă de dușmanii mei, Doamne, căci la tine îmi aflu adăpost! Învață-mă să fac voia ta, căci tu ești Dumnezeul meu! Duhul tău cel bun mă va călăuzi către pământul drept.

Citire din evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 1,18-23

Nașterea lui Isus Cristos însă a fost astfel: mama lui, Maria, fiind logodită cu Iosíf, înainte ca ei să fi fost împreună, ea s-a aflat însărcinată de la Duhul Sfânt. Iosíf, soțul ei, fiind drept și nevoind s-o expună, a vrut să o lase în ascuns. Cugetând el la acestea, iată că un înger al Domnului i-a apărut în vis, spunându-i: "Iosíf, fiul lui Davíd, nu te teme să o iei pe Maria, soția ta, căci ceea ce s-a zămislit în ea este de la Duhul Sfânt! Ea va naște un fiu și-i vei pune numele Isus, căci el va mântui poporul său de păcatele sale". Toate acestea s-au petrecut ca să se împlinească ceea ce fusese spus de Domnul prin profetul care zice: "Iată, fecioara va zămisli și va naște un fiu și îi vor pune numele Emanuél!", care, tradus, înseamnă: "Dumnezeu-cu-noi". Trezindu-se din somn, Iosíf a făcut după cum i-a poruncit îngerul Domnului și a luat-o la sine pe soția lui și nu a cunoscut-o până când ea a născut un fiu. Și i-a pus numele Isus.

Din mesajul Papei Francisc

"În afară de chemarea lui Dumnezeu - care realizează visele noastre cele mai mari - și de răspunsul nostru - care se realizează în slujirea disponibilă și în îngrijirea atentă -, există un al treilea aspect care străbate viața Sfântului Iosif și vocația creștină, ritmându-i cotidianitatea: fidelitatea. Iosif este «omul drept» (Mt 1,19), care în activitatea tăcută de fiecare zi perseverează în adeziunea la Dumnezeu și la planurile sale. Într-un moment deosebit de dificil începe «să cugete la toate acestea» (cf. v. 20). Meditează, cântărește: nu se lasă dominat de grabă, nu cedează ispitei de a lua decizii pripite, nu merge după instinct și nu trăiește clipa. Cultivă totul în răbdare. Știe că existența se edifică numai pe o adeziune continuă la marile alegeri. Asta corespunde hărniciei blânde și constante cu care a desfășurat meseria umilă de tâmplar (cf. Mt 13,55), motiv pentru care n-a inspirat cronicile timpului, ci cotidianitatea fiecărui tată, a fiecărui muncitor, a fiecărui creștin de-a lungul secolelor. Pentru că vocația, ca viața, se maturizează numai prin fidelitatea de fiecare zi."

Tatăl nostru

Rugăciune pentru vocații

Tată sfânt, privește omenirea întreagă, care face primii pași pe drumul celui de-al treilea mileniu. Viața sa este marcată destul de puternic de ură, de violență de asuprire,

dar foamea de dreptate, de adevăr și de har găsește încă spațiu în inima atâtor oameni, care așteaptă să-i conduci la mântuirea adusă de tine prin Fiul tău Isus.

Este nevoie de vestitori curajoși ai evangheliei, de slujitori generoși ai omenirii care suferă. Te rugăm trimite Bisericii tale preoți sfinți, care să sfințească poporul tău cu instrumentele harului tău. Trimite un număr cât mai mare de persoane consacrate care să arate sfințenia ta în mijlocul lumii.

Trimite în via ta lucrători sfinți, care să lucreze cu ardoarea carității, ca îndemnați de Duhul tău Sfânt, să ducă mântuirea lui Cristos până la marginile îndepărtate ale pământului. Amin.

Ziua a IX-a
Sâmbătă, 24 aprilie
A răspunde fără teamă chemării lui Dumnezeu

Disponibilitate la voința lui Dumnezeu: Ps 143(142),8-10

Doamne, fă să aud dis-de-dimineață îndurarea ta, căci în tine mi-am pus încrederea! Fă-mă să cunosc calea pe care voi merge, căci sufletul meu spre tine îl înalț! Eliberează-mă de dușmanii mei, Doamne, căci la tine îmi aflu adăpost! Învață-mă să fac voia ta, căci tu ești Dumnezeul meu! Duhul tău cel bun mă va călăuzi către pământul drept.

Lectură din evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 4, 18-22

Umblând de-a lungul Mării Galileii, a văzut doi frați: pe Símon, cel numit Petru, și pe Andrei, fratele lui, aruncând plasa în mare, căci erau pescari, și le-a spus: "Veniți după mine și vă voi face pescari de oameni!" Iar ei, părăsind îndată năvoadele, l-au urmat. Plecând de acolo, a văzut alți doi frați, pe Iacób, fiul lui Zebedéu, și pe Ioan, fratele lui, în barcă, împreună cu Zebedéu, tatăl lor, reparându-și năvoadele și i-a chemat. Iar ei, părăsind îndată barca și pe tatăl lor, l-au urmat.

Din mesajul Papei Francisc

"Cum se alimentează această fidelitate? În lumina fidelității lui Dumnezeu. Primele cuvinte care i-au fost adresate în vis Sfântului Iosif au fost invitația de a nu se teme, pentru că Dumnezeu este fidel față de promisiunile sale: «Iosif, fiul lui David, nu te teme» (Mt 1,20). Nu te teme: sunt cuvintele pe care Domnul le adresează și ție, dragă soră, și ție, dragă frate, atunci când, deși printre incertitudini și șovăieli, simți că nu mai poate fi amânată dorința de a dărui lui viața. Sunt cuvintele pe care ți le repetă atunci când, acolo unde te afli, eventual în mijlocul încercărilor și neînțelegerilor, lupți pentru a urma în fiecare zi voința sa. Sunt cuvintele pe care le redescoperi atunci când, de-a lungul drumului chemării, te întorci la prima iubire. Sunt cuvintele care, ca un refren, însoțesc pe cel care spune «da» lui Dumnezeu cu viața ca Sfântul Iosif: în fidelitatea de fiecare zi."

Tatăl nostru

Rugăciune pentru vocații

Tată ceresc, dă Bisericii tale preoți zeloși, care să știe să-i însoțească pe tineri ca "însoțitori de călătorie" pentru a-i ajuta să recunoască, în drumul uneori întortocheat și întunecat al vieții, pe Cristos, Cale, Adevăr și Viață; pentru a le propune lor cu curaj evanghelic frumusețea slujirii lui Dumnezeu, a comunității creștine, a fraților. Preoți care să arate rodnicia unei angajări entuziasmante, care conferă un sens de plinătate propriei existențe, pentru că este întemeiată pe credința în acela care ne-a iubit cel dintâi.

Fă ca tinerii, în mijlocul atâtor propuneri superficiale și efemere, să știe să cultive atracția spre valori, țintele înalte, alegerile radicale, pentru o slujire a celorlalți pe urmele lui Isus. Să nu le fie frică să urmeze și să parcurgă căile exigente și curajoase ale carității și angajării generoase pentru ca astfel să fie fericiți să slujească, să fie martori ai acelei bucurii pe care lumea n-o poate da, să fie flăcări vii ale unei iubiri infinite și veșnice. Aceasta ți-o cerem prin Cristos Domnul nostru. Amin.

Pr. Alexandru Percu,
Oficiul pentru Vocații

* * *

Oficiul pentru Vocații: Adorație euharistică pentru Ziua Mondială de Rugăciune pentru Vocații


 

lecturi: 1290.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat