Predica din Vinerea Sfântă 2021 a cardinalului Raniero Cantalamessa în Bazilica "Sfântul Petru"

"Primul născut între mulţi fraţi" (Rom 8,29)

La 3 octombrie 2020, pe mormântul Sfântului Francisc în Assisi, Sfântul Părinte semna enciclica sa despre fraternitate "Fratres omnes". În puţin timp, ea a trezit în atâtea inimi aspiraţia spre această valoare universală, a scos în evidenţă multele răni împotriva ei în lumea de astăzi, a indicat câteva căi pentru a ajunge la o adevărată şi dreaptă fraternitate umană şi a îndemnat pe toţi - persoane şi instituţii - să lucreze pentru ea.

Enciclica este îndreptată în mod ideal spre un public foarte vast, înăuntrul şi în afara Bisericii: în practică spre întreaga omenire. Se extinde asupra multor domenii ale vieţii: de la privat la public, de la religios la social şi la politic. Dat fiind acest orizont universal al său, ea evită - pe bună dreptate - să restrângă discursul la ceea ce este propriu şi exclusiv al creştinilor. Însă există, pe la sfârşitul enciclicei, un paragraf unde fundamentul evanghelic al fraternităţii este rezumat în cuvinte puţine, dar vibrante. Spune: "Alţii beau din alte izvoare. Pentru noi, acest izvor de demnitate umană şi de fraternitate se află în evanghelia lui Isus Cristos. Din ea izvorăşte pentru gândirea creştină şi pentru acţiunea Bisericii primatul dat relaţiei, întâlnirii cu misterul sacru al celuilalt, comuniunii universale cu întreaga omenire ca vocaţiei a tuturor" (FO, 277). Misterul pe care-l celebrăm ne determină să ne concentrăm tocmai asupra acestui fundament cristologic al fraternităţii, pentru că ea a fost inaugurată pe cruce.

În Noul Testament, "frate" înseamnă, în sens primordial, persoana născută din acelaşi tată şi din aceeaşi mamă. "Fraţi" sunt numiţi, în al doilea rând, apartenenţii la acelaşi popor şi naţiune. Astfel, Paul spune că este dispus să devină anatema, separat de Cristos, în folosul fraţilor săi după trup, care sunt israeliţii (cf. Rom 9,3). Este clar că în aceste contexte, ca în alte cazuri, "fraţi" cuprinde bărbaţi şi femei, fraţi şi surori. În această lărgire a orizontului se ajunge să fie numit frate orice persoană umană, datorită faptului că este persoană. Frate este ceea ce Biblia numeşte "aproapele". "Cine nu-l iubeşte pe fratele său..." (1In 2,9) înseamnă: cine nu-l iubeşte pe aproapele său. Atunci când Isus spune: "Tot ce aţi făcut unuia dintre fraţii mei, cei mai mici, mie mi-aţi făcut" (Mt 25,40), înţelege fiecare persoană care are nevoie de ajutor.

Însă alături de toate aceste semnificaţii vechi şi cunoscute, în Noul Testament cuvântul "frate" indică tot mai clar o categorie specială de persoane. Fraţi între ei sunt discipolii lui Isus, cei care primesc învăţăturile sale. "Cine este mama mea şi cine sunt fraţii mei? [...] Oricine face voinţa Tatălui meu din ceruri, acela îmi este şi frate şi soră şi mamă" (Mt 12,48-50).

În această linie, Paştele marchează o etapă nouă şi decisivă. Graţie lui, Cristos devine "primul născut între mulţi fraţi" (Rom 8,29). Discipolii devin fraţi în sens nou şi foarte profund: împărtăşesc nu numai învăţătura lui Isus, ci şi Duhul său, viaţa sa nouă de înviat. Este semnificativ că numai după învierea sa, pentru prima dată, Isus îi numeşte pe discipolii săi "fraţi": "Du-te la fraţii mei şi spune-le: «Mă urc la Tatăl meu şi Tatăl vostru, la Dumnezeul meu şi Dumnezeul vostru»!" (In 20,17). "Cel care sfinţeşte, şi cei sfinţiţi - se citeşte în Scrisoarea către Evrei -, toţi au aceeaşi origine. De aceea [Cristos] nu se ruşinează să-i numească fraţi" (Evr 2,11).

După Paşte, aceasta este semnificaţia mai obişnuită a termenului frate; el indică pe fratele de credinţă, membru al comunităţii. Fraţi "de sânge" şi în acest caz, dar ai sângelui lui Cristos! Asta face din fraternitatea în Cristos ceva unic şi transcendent, faţă de orice alt gen de fraternitate şi se datorează faptului că Isus Cristos este şi Dumnezeu. Ea nu înlocuieşte celelalte tipuri de fraternitate bazate pe familie, naţiune sau rasă, ci le încoronează. Toate fiinţele umane sunt fraţi pentru că sunt creaturi ale aceluiaşi Dumnezeu şi Tată. La aceasta credinţa creştină adaugă un al doilea motiv decisiv. Suntem fraţi nu numai datorită creaţiei, ci şi datorită răscumpărării; nu numai pentru că toţi avem acelaşi Tată, ci pentru că toţi avem acelaşi frate, pe Cristos, "primul născut între mulţi fraţi".

* * *

În lumina a toate acestea, acum trebuie să facem câteva reflecţii actuale. Fraternitatea se construieşte începând de aproape, de la noi, nu cu scheme mari, cu ţinte ambiţioase şi abstracte. Asta înseamnă că fraternitatea universală începe, pentru noi, cu fraternitatea în Biserica Catolică. Las deoparte, o dată, şi al doilea cerc care este fraternitatea între toţi cei care cred în Cristos, adică ecumenismul.

Fraternitatea catolică este rănită! Tunica lui Cristos a fost făcută bucăţi de diviziunile dintre Biserici; însă - ceea ce nu este mai puţin grav - fiecare bucată din tunică este adesea divizată, la rândul său, în alte bucăţi. Vorbesc desigur despre elementul ei uman, pentru că adevărata tunică a lui Cristos, trupul său mistic însufleţit de Duhul Sfânt, nimeni nu o va putea sfâşia vreodată. În ochii lui Dumnezeu, Biserica este "una, sfântă, catolică şi apostolică" şi astfel va rămâne până la sfârşitul lumii. Totuşi, asta nu scuză diviziunile noastre, ci le face mai vinovate şi trebuie să ne determine cu mai mult forţă să le vindecăm.

Care este cauza cea mai obişnuită a diviziunilor dintre catolici? Nu este dogma, nu sunt sacramentele şi slujirile: toate sunt lucruri care prin har singular al lui Dumnezeu le păstrăm integre şi unanime. Este opţiunea politică, atunci când ea se impune asupra celei religioase şi ecleziale şi îşi însuşeşte o ideologie. În anumite părţi ale lumii, acesta este adevăratul factor de diviziune, deşi nu este spus sau este negat cu vehemenţă. Acesta este un păcat, în sensul cel mai strict al termenului. Înseamnă că "împărăţia din această lume" a devenit mai importantă, în inima proprie, decât împărăţia lui Dumnezeu.

Cred că toţi suntem chemaţi să facem cu privire la asta o serioasă examinare a conştiinţei şi să ne convertim. Aceasta este prin excelenţă opera celui al cărui nume este "diabolos", adică acela care dezbină, duşmanul care seamănă neghină, aşa cum îl defineşte Isus în parabola sa (cf. Mt 13,25).

* * *

Trebuie să învăţăm din evanghelie şi din exemplul lui Isus. În jurul lui exista o puternică polarizare politică. Existau patru partide: fariseii, saduceii, irodianii şi zeloţii. Isus nu a aderat la niciunul dintre ele şi a opus rezistenţă în mod energic tentativei de a-l trage de o parte sau de alta. Comunitatea creştină primară l-a urmat cu fidelitate în această alegere. Acesta este un exemplu mai ales pentru păstori care trebuie să fie păstori ai întregii turme, nu numai a unei părţi a ei. De aceea ei sunt primii care trebuie să facă o serioasă examinare a conştiinţei şi să se întrebe încotro duc propria turmă: dacă de propria parte sau de partea lui Isus. Conciliul al II-lea din Vatican încredinţează mai ales laicilor misiunea de a traduce indicaţiile sociale, economice şi politice ale evangheliei în alegeri chiar diferite, cu condiţia să le respecte mereu pe ale altora şi să fie paşnice.

* * *

Dacă există un dar sau o carismă proprie pe care Biserica Catolică trebuie să-l cultive în folosul tuturor Bisericilor, el este cel al unităţii. Călătoria recentă a Sfântului Părinte în Irak ne-a făcut să atingem cu mâna ce înseamnă, pentru cel care este oprimat sau supravieţuitor din războaie şi persecuţie, să se simtă parte a unui trup universal, cu vreunul care poate face să se adăugă strigătul tău la restul lumii şi să se renască speranţa. Încă o dată s-a realizat mandatul lui Cristos dat lui Petru: "Întăreşte pe fraţii tăi" (Lc 22,32).

Celui care a murit pe cruce "pentru a-i aduna laolaltă pe fiii risipiţi ai lui Dumnezeu" (In 11,52) să înălţăm, în această zi, "cu inimă căită şi duh umilit", rugăciunea pe care Biserica i-o adresează la fiecare Liturghie înainte de Împărtăşanie: "Doamne Isuse Cristoase, care le-ai zis apostolilor tăi: «Pace vă las vouă, pacea mea o dau vouă», nu privi la păcatele noastre, ci la credinţa Bisericii tale, şi binevoieşte a-i dărui pacea şi unirea după voinţa ta. Tu care vieţuieşti şi domneşti în vecii vecilor. Amin".

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

* * *

Vatican News: Rezumat video al celebrării Pătimirii Domnului:

Vatican News: Celebrarea Pătimirii Domnului, include şi predica rostită de card. Cantalamessa:

lecturi: 693.