Lespezi: Misiuni populare dedicate familiei
În perioada 24-28 martie 2021, în Parohia Lespezi au avut loc misiuni populare despre familie și speranța creștină, predicator fiind pr. Felician Tiba, coordonatorul pastorației familiei în Dieceza de Iași. Duminică, 28 martie, de o predică sinteză s-a bucurat și filiala Gârleni. La Liturghiile de încheiere din parohie și filială ne-am bucurat și de prezența părintelui Felix Roca, senior, profesor la Iași.
Misiunile populare au debutat miercuri seara, 24 martie, cu o temă despre om, centru al creației. Părintele Felician ne-a vorbit despre demnitatea omului și a actelor lui, motiv pentru care Dumnezeu nu ne-a abandonat, în ciuda faptului că prin Adam și Eva ne-am făcut cu toții părtași de păcatul strămoșesc și de consecințele lui. Seara a avut loc o întâlnire specială cu tinerii.
Joi, fiind și solemnitatea Bunei-Vestiri, am avut bucuria să înțelegem cum familia este "vestea cea bună" a omenirii. Soții au datoria să-l facă prezent pe Isus unul altuia, nu doar prin iubirea lor, ci și prin deschiderea spre viață, ca și prin slujirea lor reciprocă. Seara a avut loc o frumoasă întâlnire cu persoanele văduve.
Vineri a fost rândul Sfintei Treimi. Familiile prezente, pornind de la numărul 11 din Amoris laetitia, s-au bucurat să audă că familia este oglinda Sfintei Treimi și că începând din momentul celebrării căsătoriei, soții și apoi împreună cu toți copiii pe care Dumnezeu li-i oferă, au misiunea nobilă de a imita persoanele Sfintei Treimi, în special în ceea ce privește lucrările pe care sunt chemați să le facă unul în favoarea celuilalt. Seara s-a încheiat cu o neuitată întâlnire dedicată familiilor.
Tema cu privire la Isus Cristos și familie a fost prezentată sâmbătă. Am înțeles că noutatea pe care a adus-o Isus în ceea ce privește familia a fost chiar ridicarea ei la rang de sacrament, la nunta din Cana Galileii, invitându-i pe soți la bucurie, temă fixată și de Papa Francisc prin exortația apostolică Amoris laetitia, pe care ne-a și prezentat-o pr. Felician. În cadrul acestei zile a avut loc și întâlnirea cu toți copiii parohiei. Seara, la cerere, după Sfânta Liturghie, a mai avut loc o întâlnire specială cu familiile parohiei.
Duminică, mai întâi a avut loc celebrarea Sfintei Liturghii la filială, la Gârleni, unde a fost prezent și pr. Felix Roca, profesor la Iași, care a fost și celebrat principal. Fiind și Duminica Floriilor, au fost binecuvântate ramurile, participând în același timp și la citirea patimii lui Isus. Pr. Felician a făcut o sinteză a celor patru zile dedicate familiei și speranței creștine.
În Parohia Lespezi ne-am bucurat de prezența acelorași preoți, a celebrării Duminicii Floriilor și a predicii de final. Pr. Felician ne-a îndemnat să fim deschiși ca soți, ca părinți, ca oameni și creștini, să fim sinceri în tot ceea ce facem și să nu imităm mulțimile care au strigat "Osana" și apoi "Răstignește-l!", să nu lăsăm iubirea care "ne-a unit" să se transforme în ură, care să ne despartă.
Mulțumiri sincere părintelui paroh Felix Roca jr. pentru ideea pe care a avut-o, de a ne oferi aceste zile minunate pline de binecuvântarea lui Dumnezeu și de învățături referitoare la familie și speranță, părintelui Felician pentru dăruire și entuziasm în prezentarea temei, părintelui vicar Paul Roca, pentru grija pe care a avut-o față de noi din confesional.
Mulțumiri și comunității din Lespezi care prin prezență și prin atenția față de restricțiile în vigoare a dat dovadă de maturitate umană și spirituală în toate acestea zile.
Mirela și Ioan Farcaș
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto:
24-28 martie: Lespezi: Misiuni populare dedicate familiei
lecturi: 1380.