Papa Francisc: Angelus (21 martie 2021)

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

În această a cincea duminică din Postul Mare, liturgia proclamă evanghelia în care Sfântul Ioan prezintă un episod petrecut în ultimele zile ale vieţii lui Cristos, puţin înainte de Pătimire (cf. In 12,20-33). În timp ce Isus se afla la Ierusalim pentru sărbătoarea de Paşte, câţiva greci, curioşi de ceea ce făcea el, exprimă dorinţa de a-l vedea. Apropiindu-se de apostolul Filip: "Vrem să-l vedem pe Isus" (v. 21). "Vrem să-l vedem pe Isus". Să ne amintim de această dorinţă: "Vrem să-l vedem pe Isus". Filip vorbeşte despre asta cu Andrei şi apoi împreună îi spun Învăţătorului. În cererea acelor greci putem observa cererea pe care atâţia bărbaţi şi femei, din orice loc şi din orice timp, o adresează Bisericii şi fiecăruia dintre noi: "Vrem să-l vedem pe Isus".

Şi cum răspunde Isus la această cerere? Într-un mod care ne face să ne gândim. Spune aşa: "A venit ceasul ca Fiul Omului să fie glorificat. [...] dacă bobul de grâu care cade în pământ nu moare, rămâne singur; însă dacă moare, aduce rod mult" (v. 23-24). Aceste cuvinte pare că nu răspunde la cererea adresată de acei greci. În realitate, ele merg dincolo de ea. De fapt, Isus revelează că el, pentru fiecare om care vrea să-l caute, este sămânţa ascunsă gata să moară pentru a aduce rod mult. Ca şi cum ar spune: dacă vreţi să mă cunoaşteţi, dacă vreţi să mă înţelegeţi, priviţi bobul de grâu care moarte în pământ, adică priviţi crucea.

Ne vine să ne gândim la semnul crucii, care a devenit de-a lungul secolelor emblema prin excelenţă a creştinilor. Cine vrea şi astăzi "să-l vadă pe Isus", eventual provenind din ţări şi culturi unde creştinismul este mai puţin cunoscut, ce anume vede înainte de toate? Care este semnul cel mai obişnuit pe care-l întâlneşte? Crucifixul, crucea. În biserici, în casele creştinilor, purtat chiar şi pe propriul trup. Important este ca semnul să fie coerent cu evanghelia: crucea nu poate decât să exprime iubire, slujire, dăruire de sine fără rezerve: numai aşa ea este cu adevărat "pomul vieţii", al vieţii supraabundente.

Şi astăzi atâtea persoane, adesea fără a o spune, în mod implicit, ar vrea "să-l vadă pe Isus", să-l întâlnească, să-l cunoască. De aici se înţelege marea noastră responsabilitate a creştinilor şi a comunităţilor noastre. Şi noi trebuie să răspundem cu mărturia unei vieţi care se dăruieşte în slujire, a unei vieţi care ia asupra sa stilul lui Dumnezeu - apropiere, compasiune şi duioşie - şi se dăruieşte în slujire. Este vorba de a semăna seminţe de iubire nu cu vorbe care zboară, ci cu exemple concrete, simple şi curajoase, nu cu condamnări teoretice, ci cu gesturi de iubire. Atunci Domnul, cu harul său, ne face să aducem rod, chiar şi atunci când terenul este uscat din cauza neînţelegerilor, dificultăţilor sau persecuţiilor, sau a pretenţiilor de legalisme sau moralisme clericale. Acesta este terenul uscat. Chiar atunci, în încercare şi în singurătate, în timp ce sămânţa moare, este momentul în care viaţa încolţeşte, pentru produce roade coapte la timpul său. În această împletire de moarte şi de viaţă putem experimenta bucuria şi adevărata rodnicie a iubirii, care mereu, repet, există în stilul lui Dumnezeu: apropiere, compasiune, duioşie.

Fecioara Maria să ne ajute să-l urmăm pe Isus, să mergem puternici şi bucuroşi pe calea slujirii, pentru ca iubirea lui Cristos să strălucească în fiecare atitudine a noastră şi să devină tot mai mult stilul vieţii noastre zilnice.

________________

După Angelus

Iubiţi fraţi şi surori,

Astăzi în Italia se celebrează Ziua amintirii şi a angajării în memoria victimelor nevinovate la mafiilor. Mafiile sunt prezente în diferite părţi ale lumii şi, exploatând pandemia, se îmbogăţesc prin corupţie. Sfântul Ioan Paul al II-lea a denunţat "cultura lor de moarte", iar Benedict al XVI-lea le-a condamnat ca "drumuri de moarte". Aceste structuri de păcat, structuri mafiote, contrare evangheliei lui Cristos, schimbă credinţa cu idolatria. Astăzi comemorăm toate victimele şi reînnoim angajarea noastră împotriva tuturor mafiilor.

Mâine este Ziua Mondială a Apei, care ne invită să reflectăm asupra valorii acestui dar minunat şi de neînlocuit al lui Dumnezeu. Pentru noi, credincioşii, "sora apă" nu este o marfă: este un simbol universal şi este izvor de viaţă şi de sănătate. Prea mult fraţi, atâţia, atâţia fraţi şi surori au acces la puţină apă şi eventual poluată! Este necesar să se asigure pentru toţi apă potabilă şi servicii igienice. Le mulţumesc şi încurajez pe cei care, cu diferite profesionalităţi şi responsabilităţi, lucrează pentru acest scop aşa de important. Mă gândesc de exemplu la Universitatea Apei, în patria mea, la cei care lucrează pentru a o duce înainte şi pentru a face să se înţeleagă importanţa apei. Multe mulţumiri vouă argentinienilor care lucraţi în această Universitate a Apei.

Vă salut pe voi toţi sunteţi conectaţi prin media, cu o amintire deosebită pentru bolnavi şi pentru persoanele singure. Vă urez o duminică frumoasă. Vă rog, nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine. Poftă bună şi la revedere!

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 652.