Vatican: Conferinţă de presă de prezentare a Anului "Familia Amoris Laetitia" (18 martie 2021)

Joi, 18 martie 2021, la Sala de Presă a Sfântului Scaun a avut loc conferinţa de presă de prezentare a Anului "Familia Amoris Laetitia". Au intervenit: cardinalul Kevin J. Farrell, prefect al Dicasterului pentru Laici, Familie şi Viaţă; prof. Gabriella Gambino, subsecretar al aceluiaşi Dicaster; şi soţii Valentina şi Leonardo Nepi (Italia). Prezentăm în continuare intervenţiile:

Intervenţia cardinalului Kevin J. Farrell

Situaţia actuală de pandemie la nivel internaţional creează în noi toţi îngrijorare şi suferinţă, însă pentru asta nu trebuie să ne paralizeze. Dimpotrivă, tocmai în acest timp deosebit de rătăcire, noi, creştinii, suntem chemaţi să fim martori de speranţă. De fapt, aparţine misiunii Bisericii să fie mereu vestitoare a veştii bune a evangheliei. Trebuie notat că exortaţia apostolică Amoris laetitia se deschide chiar cu aceste cuvinte: "Vestirea creştină care se referă la familie este cu adevărat o veste bună" (AL 1). De aceea, este deosebit de oportun să se dedice un întreg an pastoral familiei creştine, pentru că a prezenta lumii planul lui Dumnezeu despre familie este izvor de bucurie şi de speranţă; este cu adevărat o veste bună!

Sfântul Părinte a decis să convoace acest An special despre familie, care va începe mâine, 19 martie, în solemnitatea Sfântului Iosif şi la a cincea aniversare a publicării lui Amoris laetitia. Ambele date sunt semnificative.

Înainte de toate, a fost providenţial că Sfântul Părinte a dedicat acest an Sfântului Iosif, soţ şi tată, atât de iubit încât a fost ales de Dumnezeu pentru a se îngriji de Sfânta Familie. Ca şi el, fiecare pereche de soţi trebuie să se simtă iubită şi aleasă de Dumnezeu pentru a da naştere, în trup şi în spirit, la fii ai lui Dumnezeu Tatăl. Pandemia a avut consecinţe foarte dureroase pentru milioane de persoane. Însă tocmai familia, deşi lovită dur sub atâtea aspecte, a arătat încă o dată faţa sa de "păzitoare a vieţii", aşa cum a fost Sfântul Iosif. Familia rămâne pentru totdeauna "păzitoare" a relaţiilor noastre cele mai autentice şi originare, acelea care se nasc în iubire şi ne fac să ne maturizăm ca persoane.

După aceea, cei cinci ani de la publicarea lui Amoris laetitia reprezintă un stimulent pentru toată Biserica să reia în mână acest document important, rod al unui lung drum sinodal. Anul "Familia Amoris laetitia" este o oportunitate specială pentru a face să se coacă roadele acestui drum, nu numai în diferitele contexte sociale, ci în familiile înseşi. Toate documentele ecleziale pun mereu o mare provocare: nu vorbesc aici despre compunerea lor - care poate să fie chiar complexă şi laborioasă - mă refer la provocare şi mai mare a receptării lor. Indicaţiile Bisericii, după ce au fost publicate, trebuie cunoscute, primite - cu mintea şi mai ales cu inima - şi trebuie după aceea traduse în practică. Acest lucru este valabil şi pentru Amoris laetitia. În acest An, avem oportunitatea de a prezenta mai bine, tuturor, bogăţia exortaţiei, care conţine cuvinte de curaj, stimulare, reflecţie, şi în termeni mai ampli, conţine sugestii pentru parcursuri pastorale chiar practice, pe care nu trebuie să le lăsăm să cadă în gol.

Familiile au nevoie de îngrijire pastorală, de dedicare. De fapt, în pastoraţia obişnuită, pentru multe probleme suntem încă la un stadiu iniţial: ne gândim la însoţirea cuplurilor şi a familiilor aflate în criză, la sprijinirea celui care a rămas singur, la familiile sărace, destrămate. Atâtea familii trebuie ajutate să descopere în suferinţele vieţii locul prezenţei lui Cristos şi a iubirii sale milostive. De aceea, acest An este o oportunitate de a ajunge la familii, pentru a le face să nu se simtă singure în faţa dificultăţilor, pentru a merge cu ele, pentru a le asculta şi pentru a întreprinde iniţiative pastorale care să le ajute să cultive iubirea lor zilnică.

Ştim bine că papa Francisc ne îndeamnă la o reînnoire pastorală. Şi acest lucru este valabil şi pentru pastoraţia familială.

Un prim aspect al acestei reînnoiri pastorale pe care aş vrea să-l subliniez este necesitatea unei colaborări mai mari. Şi în domeniul pastoraţiei familiale Biserica trebuie să înveţe să împărtăşească experienţele care în decursul anilor s-au arătat rodnice şi au reuşit să ducă vestea evangheliei în viaţa soţilor şi a familiilor. Mult s-a făcut şi se face deja pentru familii, nu se porneşte de la zero. Toată această muncă şi aceste experienţe ar putea să fie exemplu şi inspiraţie pentru alţii, însă încă sunt puţin cunoscute şi împărtăşite.

Un al doilea aspect al acestei reînnoiri pastorale este o schimbare de mentalitate. Mă refer la faptul că trebuie să trecem de la a ne gândi la familii ca simplu "obiect" al pastoraţiei la a le gândi în schimb ca "subiect" al pastoraţiei. Familiile sunt pline de potenţialităţi şi de daruri pentru întreaga societate şi pentru Biserică şi de aceea trebuie recunoscute şi implicate activ ca protagoniste ale pastoraţiei obişnuite a parohiilor şi a diecezelor. Un aspect important al acestui protagonism al familiilor este exemplul lor viu. Adesea, ele se remarcă prin faptul că reprezintă o credinţă trăită, sunt o "cateheză vie". De fapt, există multe familii care trăiesc credinţa lor şi vocaţia lor la căsătorie şi la familie în mod exemplar. Şi este foarte edificator a vedea cum nu capitulează şi înfruntă dificultăţile vieţii cu bucurie profundă, acea bucurie care se află în "inima" sacramentului matrimonial şi care alimentează toată existenţa soţilor şi a persoanelor care trăiesc cu ele. Aşadar, trebuie dat spaţiu mai mare familiilor. Însăşi viaţa lor este un mesaj de speranţă pentru întreaga lume şi mai ales pentru tineri, pentru că, aşa cum reiese din multe sondaje în toate părţile lumii, dorinţa de a avea o familie proprie este şi astăzi printre visele cele mai mari pe care tinerii doresc s-o realizeze.

Un al treilea aspect al acestei reînnoiri pastorale este formarea formatorilor. Suntem tot mai conştienţi de faptul că trebuie promovată formarea tuturor celor care vor desfăşura o lucrarea pastorală cu familiile: pornind de la viitorii păstori - încă din timpul seminarului - pentru a ajunge la laicii şi la familiile care se vor dedica acestui apostolat. Formatorii trebuie să fie în măsură să arate familiilor cum harul care provine din sacramentul căsătoriei poate să răspundă la provocările vieţii practice, nu în mod abstract, ci în circumstanţele concrete care se trăiesc în cadrul diferitelor culturi şi zone geografice ale lumii.

Acest An "Familia Amoris laetitia" va avea nevoie desigur de păstori care să primească invitaţia papei cu generozitate şi entuziasm. Păstori care, ca fraţi şi părinţi, să fie dispuşi să ajute familiile, dar şi să înveţe de la ele. De fapt, există un har special care provine de la soţi şi de la familii: harul matrimonial. Adică harul de a trăi iubirea ca dăruire de sine pentru alţii, făcând din această atitudine "motorul" care mişcă orice acţiune. Este harul găsirii propriei fericiri, făcând din viaţă un dar. Păstorii, stând cu familiile, intră mai profund în contact cu acest har special al căsătoriei şi sunt îmbogăţiţi de el. Şi atunci când slujirea sacerdotală este trăită în mod cu adevărat matrimonial devine şi ea mai bucuroasă şi mai rodnică din punct de vedere spiritual. Aşadar, pentru păstori putem spune: este mult de "dat" pentru familii, dar şi mai mult este de "primit" de la ele.

Aşadar, să începem acest An încercând să avem faţă de familii atitudinea de paternitate pe care o învăţăm de la Sfântul Iosif, o paternitate formată din primire, din tărie, din ascultare, din muncă. Şi să încercăm în acelaşi timp să devenim tot mai mult o Biserică "mamă" pentru familii, care să fie duioasă şi atentă faţă de nevoile lor, capabilă de ascultare, dar şi curajoasă şi mereu trainică în Duhul Sfânt.

Intervenţia profesoarei Gabriella Gambino

Am primit un dar foarte frumos de la Sfântul Părinte. Cu adevărat Anul "Familia Amoris laetitia" a făcut Biserica să tresalte de bucurie. Ca soţie şi mamă, care ca toţi trăieşte trudele acestui timp în căsătorie şi în familie, trebuie să vă mărturisesc că este emoţionant de la locul meu de muncă să pot citi mail-uri şi scrisori din toate părţile lumii, care exprimă atâta recunoştinţă şi speranţă Bisericii.

Acest an este o ocazie pentru a da un brânci înainte pastoraţiei familiale, încercând să se reînnoiască modalităţi, strategii şi probabil şi unele finalităţi ale planificării pastorale: să nu mai fie o pastoraţie a eşecurilor, spune Sfântul Părinte în Amoris laetitia, ci o pastoraţie care să ştie să revigoreze frumuseţea sacramentului căsătoriei şi a familiilor creştine. Să facă această frumuseţe perceptibilă în ochii copiilor şi tinerilor, pentru ca să se simtă atraşi de darul căsătoriei. O pastoraţie a legăturii, o numeşte papa Francisc (AL 211): o provocare enormă într-o epocă în care fragilitatea este aşa de răspândită. Nu mai putem considera nimic sigur. Există o mare dorinţă de familie, însă atâta teamă în faţa alegerii căsătoriei. Biserica trebuie să fie pregătită, să intre cu delicateţe în problemele mai dificile ale familiilor, ştiind să le însoţească. A porni din nou de la fundamentele credinţei pentru a-i conduce pe copii şi pe tineri în descoperirea frumuseţii unei vocaţii: căsătoria.

În acest sens, aniversarea lui Amoris laetitia nu este simpla comemorare a unui text scris, ci oportunitatea concretă pentru a da un impuls reînnoit aplicării sale pastorale. În ultimii ani s-a gândit şi s-a scris mult despre exortaţia apostolică: s-au publicat cărţi şi s-au făcut mari reflecţii doctrinale. Acum este timpul de a acţiona. Amoris laetitia are multe să ne spună. Conţine strategii pastorale şi sugestii pe care le putem citi printre rândurile sale cu inteligenţă şi creativitate pastorală. Papa a explicat de mai multe ori că dacă se citeşte Amoris laetitia exclusiv cu criteriul lui "se poate face sau nu se poate face" se merge în afara drumului şi nu se percepe adevăratul său scop. Din păcate, în anii trecuţi reflecţia şi dezbaterea s-au concentrat numai asupra unei părţi a documentului. De aceea, în acest An trebuie să citim Amoris laetitia ca un "tot" şi trebuie să valorizăm mai mult toate aspectele spirituale şi pastorale conţinute în document, cărora probabil că s-a dat mai puţină importanţă şi care sunt până la urmă cele care interesează mai mult cea mai mare majoritate a familiilor.

Să ne gândim numai la atitudinile de învăţat şi la virtuţile de dobândit pentru a putea trăi bine iubirea zilnică, la indicaţiile preţioase despre componentele emotive, afective şi sexuale ale iubirii; să ne gândim la naşterea şi la primirea vieţii, să ne gândim la diferitele dimensiuni relaţionale care se trăiesc în familie - cele inter-generaţionale, între fraţi şi cu bătrânii - să ne gândim la indicaţiile preţioase despre educaţia copiilor - educaţie morală, spirituală şi sexuală - la propunerea de a cultiva o spiritualitate conjugală şi familială specifică. Toate sunt probleme de care familiile sunt interesate foarte mult, faţă de care doresc să fie însoţite şi cu privire la care avem posibilitatea să le oferim conţinuturile bogate ale exortaţiei, care nu trebuie numai citite, ci conjugate în viaţa concretă de toate zilele.

Dicasterul nostru a propus şi douăsprezece parcursuri posibile, pentru ca fiecare realitate eclezială să fie solicitată să ia iniţiativa cel puţin în unele domenii ale pastoraţiei familiale. Sunt propuneri pe care le-am pus împreună pornind de la necesităţile concrete care reies din pastoraţia familială din toată lumea şi cu privirea lui Amoris laetitia. Criteriul: a face transversale proiectele pastorale, pentru ca să nu mai fie compartimente stătute. A-i însoţi pe copii, pe tineri, pe logodnici, pe soţi şi pe bătrâni ar trebui să aibă loc în lumina unei viziuni integrale şi unitare a planificării pastorale, care poate să se reveleze izvor de mare creativitate. A pune în dialog pe lucrătorii pastorali din zone diferite, a acţiona într-un spirit sinodal, este important pentru a da continuitate şi gradualitate parcursului de creştere a laicilor în credinţă.

De exemplu, dacă s-ar da o amprentă vocaţională parcursurilor catehetice pentru copii, continuând să fie însoţiţi după prima împărtăşanie şi mir cu o formare îndepărtată la vocaţia matrimonială, în multe contexte pastorale s-ar putea evita riscul de a pierde pe drum atâţia tineri, care după prima împărtăşanie nu mai sunt văzuţi în biserică. Nu pentru că sunt cu adevărat dezinteresaţi, ci pentru că nu mai este oferit nimic, nici lor nici părinţilor, pentru a-i însoţi în creşterea spirituală a copiilor.

Este frumos că Biserica îşi acordă acest timp de convertire pastorală. Este semn al unei Biserici care doreşte să crească, să devină adultă, care nu se mulţumeşte să folosească metode vechi şi ineficace, pentru că ştie să intre în joc din iubire faţă de familie. Pentru că şi-a dat seama că pentru scopurile practice ale evanghelizării, familia este calea prin care trebuie să treacă Biserica. Există un pasaj foarte incisiv din Evangelii gaudium, document programatic al actualului pontificat, în care papa Francisc spune: "cutumele, stilurile, orarele, limbajul şi orice structură eclezială devin un canal adecvat pentru evanghelizarea lumii actuale, mai mult decât pentru autoapărare" (EG 27). Dacă aplicăm aceste cuvinte familiilor, deja avem unele indicaţii clare ale convertirii pastorale pe care trebuie s-o punem în practică. De exemplu: obiceiurile, stilurile, orarele, limbajul şi structurile noastre ecleziale sunt potrivite pentru viaţa concretă a familiilor? Dacă ne gândim la familiile care trăiesc în marile oraşe şi care trebuie să ţină împreună activităţile de muncă ale soţilor şi activităţile şcolare şi extraşcolare ale copiilor, lucruri care comportă toate transferări continue dintr-o parte în alta a oraşului. Şi adesea fără multe ajutoare din partea rudelor apropiate - ne vom da seama că pentru multe familii este aproape imposibil să participe la evenimentele parohiale sau diecezane dacă acestea nu se adaptează la posibilităţile concrete ale familiilor.

Trebuie să recunoaştem că multe structuri ecleziale, probabil fără a fi pe deplin conştiente de aceasta, s-au orientat mai degrabă spre bătrâni sau spre single. Aşadar, este vorba de o mare provocare pentru Biserică. De aceea, toţi lucrătorii pastorali ar trebui să ţină mai mult în consideraţie familiile, să meargă în întâmpinarea lor, să găsească noi moduri, noi timpuri şi noi spaţii pentru a stabili cu ele un dialog şi a se îngriji de ele.

Aşa cum avut deja ocazia de a explica, Dicasterul nostru se va strădui să răspândească unele instrumente pastorale pentru familii, parohii şi dieceze, pentru a ajuta şi a susţine munca uneori foarte obositoare a Bisericilor locale.

Periodic vom pune pe situl nostru resurse şi mici instrumente pastorale, despre care vom informa de fiecare dată. Este un mod pentru a ţine vie atenţia Bisericii asupra atâtor domenii ale pastoraţiei pentru toate aceste luni. Vor fi materiale video despre exortaţia apostolică, ce vor apare cu ritmicitate lunară: în ele, va fi participarea Sfântului Părinte, cu unele familii testimonial din toată lumea, care împreună cu papa vor relata cum trăiesc acele aspecte ale vieţii familiale despre care vorbeşte papa în Amoris laetitia. Vor fi însoţite de materiale pastorale simple, care se vor putea utiliza în atâtea contexte ecleziale şi chiar în familii şi, să nu uităm, în acest an, la 25 iulie va fi celebrată prima Zi Mondială a Bunicilor şi a Bătrânilor.

Însă cea mai mare parte a resurselor vor veni de la dieceze, de la mişcări şi de la asociaţiile familiale, care sub impulsul nostru şi cu un spirit de comuniune autentică lucrează intens pentru a implementa tot ceea ce deja fac bine şi pentru a lua noi iniţiative. În acelaşi mod, instituţii academice catolice şi pontificale se mişcă pentru a promova reflecţii capabile să aibă repercusiuni concrete, în dialog cu pastoraţia. Ele, în fond, elaborează acea gândire creştină, de care astăzi lumea este urgent să se poată folosi. Temele de tratat sunt multe, dificultăţile familiilor în societăţi complexe cum sunt cele actuale sunt numeroase şi adesea corelate între ele. Ca fiecare Biserică locală să se simtă chemată să intervină acolo unde întrevede urgenţele familiale mai mari, ascultând familiile, dându-le spaţiu şi mergând cu ele.

Astăzi trăim o urgenţa vocaţională, nu numai la viaţa călugărească, ci şi la căsătorie, pentru că am spus asta: a alege căsătoria nu este ca a alege un loc de muncă: este o vocaţie. Anul acesta, mai mult ca oricând, suntem chemaţi toţi să ne străduim pentru a revigora instituţia familială, nu numai în Biserică, ci şi în societate. Este un drum lung şi nu se va termina cu Întâlnirea Mondială a Familiilor din 2022.

Intervenţia soţilor Valentina şi Leonardo Nepi

Suntem foarte bucuroşi să fim aici astăzi ca pereche de soţi care, în Anul dedicat "Familiei Amoris laetitia", aşteaptă să trăiască cu spirit reînnoit propria apartenenţă la Biserică, într-o perioadă caracterizată de urgenţa sanitară foarte obositoare, dar şi de perspective concrete de intervenţie, graţie dezvoltării vaccinurilor. În acest orizont de speranţă primim invitaţia papei Francisc de a trăi conţinuturile din Amoris laetitia în toată bogăţia lor.

În viaţa noastră familială şi zilnică, propunându-ne cu perseverenţă să utilizăm fără teamă cele trei cuvinte "te rog", "mulţumesc" şi "iartă-mă", Sfântul Părinte ne aminteşte că relaţia dintre membrii familiei, şi dintre soţi în mod deosebit, se păstrează pornind de la cuvinte şi gesturi aparent simple, care provin totuşi din atitudini profunde de deschidere, respect, răbdare, încredere, împărtăşire şi iertare. Acestea sunt fundamentele unui raport de iubire familială care trebuie alimentat în fiecare zi, atât în bucurii cât şi în dificultăţi.

Apelul papei Francisc la iubirea şi la armonia familială poate să fie primit de cel care trăieşte căsătoria ca sacrament, dar este şi un apel universal valabil: acest An este înainte de toate un timp propice pentru a cultiva relaţii conjugale şi familiale bune. Sperăm şi ca familia să poată fi valorizată mai mult în societate: a promova dimensiunea socială a familiei, capacitatea sa de a educa pe copii, de a însufleţi locurile şi comunităţile cu valori pozitive şi generative, cultivând dialogul între generaţii, nu poate decât să aibă efecte binefăcătoare pentru toată societatea.

În familie experimentăm nevoia de a împărtăşi, de a nu ne simţi singuri, de a învăţa că "se poate face bine", şi în iubirea familială găsim un răspuns la aceste nevoie". Pentru noi ca pereche şi ca părinţi ai unei fetiţe de cinci ani este important pentru a putea întâlni celelalte familii şi a împărtăşi experienţele noastre, pentru a evita o izolare care nu foloseşte nimănui.

Mai ales în această perioadă, în care distanţarea este impusă de urgenţa sanitară, am încercat să fim creativi cu rudele şi prietenii noştri, folosind instrumentele digitale pe care le avem la dispoziţie cu care am intrat în confidenţă. Desigur, întâlnirea personală este mai intensă şi nu poate să fie înlocuită integral cu un video-telefon, însă remediul care ne este oferit de aceste tehnologii este oricum important şi l-am pus în aplicare şi în decursul întâlnirilor noastre din parohie, în care ne rugăm şi împărtăşim citirea Cuvântului împreună cu alte familii. Climatul de comunitate, construit în mulţi ani de prietenie în Cristos, se respiră şi în cursul acestor reuniuni online şi nu lipsesc niciodată schimburi de vederi cu privire la săptămâna abia trecută, la raportul cu copiii noştri, la ceea ce ne aşteptăm în zilele noastre, la viaţa Bisericii noastre.

Aşadar, forţa familiei nu se epuizează în intimitatea caselor noastre, deoarece este izvor de valori pozitive pentru toată comunitatea. Avem încredere că acest An să fie timp propice şi pentru a dobândi conştiinţa misiunii noastre ecleziale, căreia ne dedicăm ca familie şi nu numai la nivel personal. Botezul şi Căsătoria ne fac martori vii ai Iubirii lui Dumnezeu, la a cărui chemare am răspuns cu bucurie şi curaj. Aşadar, dorinţa este ca noi familiile să ne putem simţi angajate să contribuim la evanghelizare şi să ne lăsăm implicate cu generozitate în vestirea creştină. Noi să fim martorii vii ai frumuseţii pe care familia poate s-o exprime.

Este fundamental ca această vestire să ajungă mai ales la cei mai tineri, adică aceia care sunt chemaţi să discearnă propria vocaţie şi să constituie familiile de mâine. De fapt, seminţele acestei veşti sunt aruncate deja la vârsta tânără şi este important ca pastoraţia familiară şi a tinerilor să fie strâns legate. Ca pereche care s-a cunoscut şi s-a format în parohia din Saione, la Arezzo, am experimentat frumuseţea vieţii creştine încă din adolescenţă, când alţi tineri, un pic mai mari decât noi, s-au angajat pentru a ne oferi ocazii de fraternitate şi de întâlnire. Era vorba de tineri animatori, uneori chiar perechi de logodnici, dintre care mulţi s-au căsătorit după aceea. Ne amintim bine ziua căsătoriei a lor a tuturor! Le suntem recunoscători pentru prietenia pe care ne-au dăruit-o, în pofida diferenţei de vârstă, care trecea în al doilea plan în momentul în care ne rugam împreună, ne angajam în opere de caritate, ne distram împreună.

Cu mulţi dintre ei această experienţă de comunitate continuă şi astăzi, însă chiar când eram adolescenţi, a fost important să vedem perechi tinere de logodnici şi de soţi care dedicau timpul lor în manieră gratuită nouă tinerilor, animaţi de un puternic simţ de comunitate creştină. Urmând acest exemplu, şi noi ne-am angajat după aceea în animarea celor care sunt după primirea Mirului, împărtăşind frumuseţea şi responsabilitatea de a anima un grup de tineri adolescenţi condus de paroh. Ne aminti îndeosebi de experienţa de la ZMT din Köln în 2005, dar şi de săptămânile de vară la munte, reculegerile, întâlnirile de împărtăşire de sâmbăta după-amiază despre teme de interes pentru tineri, animarea Sfintei Liturghii, operele de caritate.

Ca logodnici, uneori a fost angajant să găsim un echilibru despre diferite puncte de vedere referitoare la activităţile de propus tinerilor şi n-au lipsit momente de tensiune pentru a găsi un acord şi a ne prezenta uniţi în faţa grupului. Credem că a fost un antrenament fundamental pentru a învăţa să ne confruntăm în manieră respectuoasă, ţinând cont că nu căutam să ne afirmăm unul asupra altuia, ci dialogam (uneori în mod viu!) pentru binele comunităţii. Şi astăzi în educaţia fiicei noastre Ilaria, care are cinci ani, se poate întâmpla ca vederile noastre să fie divergente în unele puncte, însă încercăm mereu să depăşim aceste divergenţe prin dialog şi arătându-ne uniţi.

Când ne gândim la aceşti ani de angajare ca tineri în parohie, nu putem să nu ne gândim că aceia au fost şi ani de formare la căsătorie, la dialogul deschis, la gestionarea de responsabilităţi împărtăşite, la depăşirea crizelor, adică la construirea unui noi întemeiat pe cunoaşterea reciprocă şi pe sprijinul lui Dumnezeu. Aşadar, suntem convinşi că acest An este o ocazie frumoasă pentru a relansa o abordare pastorală transversală, capabilă să transmită tinerilor frumuseţea iubirii familiale creştine.

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 457.