![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() ![]()
|
![]() |
![]() |
![]() |
![]()
La 11 februarie 2021, cu ocazia comemorării "Sfintei Fecioare Maria de la Lourdes", biserica din Tămășeni a îmbrăcat haine de sărbătoare, împreună cu întreaga comunitate păstorită de pr. paroh Laurențiu Ignat. Anul acesta, ziua hramului secundar al Bisericii "Sfânta Fecioară Maria, Regină" a fost prilej pentru prezentarea monografiei satului, "Catolicii din Tămășeni - Credință și tradiție", dar și pentru reînhumarea părintelui Vasile Gabor, care a crescut pe acele meleaguri. Cu prezența Preasfințiților Iosif Păuleț și Petru Gherghel, aceste ultime două momente au fost marcate la Sfânta Liturghie de la ora 10.00, în timp ce hramul secundar a fost celebrat în mod solemn la Sfânta Liturghie pontificală de la ora 17.00, prezidată de PS Iosif Păuleț.
Un cuvânt de cinste pentru tot ce a fost și a făcut părintele Vasile Gabor a avut și PS Petru Gherghel. Amintind de martiriul Fericitului Anton Durcovici, PS Petru a subliniat importanța tuturor martirilor și mărturisitorilor care au crezut în Cristos, indiferent de riscuri și pericole, și care s-au ghidat după cuvintele "Fericit poporul al cărui Dumnezeu este Domnul!" (Ps 143,15), motoul episcopului martir Anton Durcovici. Exemplul și jertfa lor au fost pământ fertil pentru atâtea vocații și pentru întărirea în credință a poporului român.
Sărbătoarea a continuat cu Sfânta Liturghie de la ora 17.00, prezidată tot de PS Iosif Păuleț, de această dată pentru a marca hramul secundar al bisericii, "Sfânta Fecioară Maria de la Lourdes". Imaginea Sfintei Fecioare Maria de la Lourdes a stat în centrul acestei celebrări, la care au participat numeroși preoți, dar și credincioși. Cuvântul de învățătură a fost rostit de pr. Iosif Antili, vicar episcopal și profesor de Sfânta Scriptură la Institutul Teologic "Sfântul Iosif" din Iași, care a subliniat încă de la început că apariția Mariei la Lourdes a fost un semn din cer, un mesaj la convertire și la bucurie. Apoi, pornind de la lecturile zilei, părintele Antili s-a oprit la trei puncte, amintind că din a doua lectură pot învăța că fiecare om este o idee, un gând al lui Dumnezeu, întrucât Domnul a încredințat fiecăruia o lucrare; acesta este marele mister pe care l-a înțeles și l-a trăit Sfânta Fecioară. Evanghelia, în care se regăsește cântarea Magnificat, cum Maria își exprimă bucuria sa interioară Elisabetei, învață lecția recunoștinței; Maria a înțeles că tot binele din viața ei este lucrarea Domnului. În fine, prima lectură, luată din profetul Isaia, vorbește despre legătura dintre maternitatea lui Dumnezeu și maternitatea Mariei. Părintele Iosif a încheiat predica sa cu o imagine dragă celor din Tămășeni, fântâna cu pari, un simbol al satului, făcând legătura cu Maria, care este un izvor curat și viu.
Celebrarea s-a încheiat cu tradiționala procesiune cu statuia Sfintei Fecioare Maria, în jurul bisericii, în cântări și rugăciune - anul acesta prin vânt și printre fulgii de zăpadă care între timp și-au făcut apariția - ca o jertfă oferită Domnului pentru toate harurile primite în această zi. Cântările la ambele Liturghii au fost susținute de corul parohiei, impecabil pregătit, care a înfrumusețat celebrările, întărind rugăciunea celor prezenți. Momentele de sărbătoare din această zi specială de la Tămășeni au fost transmise de ERCIS Media în direct pe canalele Episcopiei Romano-Catolice de Iași: pe site-ul Episcopiei, pe pagina de Facebook și pe canalul YouTube. Astfel, au putut fi în comuniune cu cei din Tămășeni mii de persoane din întreaga dieceză, ca și cei plecați poate în străinătate sau din alte colțuri ale țării. Alexandra Cojan * * * Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: - 11 februarie: Tămășeni: Prezentarea monografiei satului, "Catolicii din Tămășeni - Credință și tradiție", și reînhumarea pr. Vasile Gabor. Foto: Andreea Dima / ERCIS Media - 11 februarie: Tămășeni: Sfânta Liturghie pontificală a hramului secundar al bisericii. Foto: Andreea Dima / ERCIS Media - 11 februarie: Tămășeni: Prezentarea monografiei satului și reînhumarea pr. Vasile Gabor. Foto: Ștefan Boboc - 11 februarie: Tămășeni: Sfânta Liturghie pontificală a hramului secundar al bisericii. Foto: Ștefan Boboc * * * Transmisiuni în direct realizate de ERCIS Media: - Tămășeni: Sfânta Liturghie celebrată de episcopul Iosif Păuleț în memoria pr. Vasile Gabor; lansarea monografiei "Catolicii din Tămășeni - Credință și tradiție"
- Tămășeni: Sfântul Rozariu și Sfânta Liturghie pontificală a hramului secundar al bisericii, prezidată de PS Iosif Păuleț; predicator: pr. Iosif Antili:
* * * Această carte, în limita stocului disponibil, poate fi procurată prin comandă (cu plata taxelor poștale aferente expedierii): Din Librăria "Presa Bună":
* * * Vă invităm să accesați pagina "Noutăți editoriale" pe www.ercis.ro Catolicii din Tămășeni. Credință și tradiție
lecturi: 3483.
|
![]() |
![]() |
![]() |
![]() ![]()
|
![]() |
![]() |
![]() |
Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064-Iași (IS) tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro design și conținut copyright 2001-2025 * ![]() | ![]() |