1859 - 24 ianuarie - 2021: Mica Unire, libertatea acordată catolicilor şi înfiinţarea Episcopiei Catolice de Iaşi

Nu ştiu cum se va desfăşura astăzi, la Iaşi, manifestarea aniversării Unirii Principatelor Române, care s-a concretizat în urmă cu 162 de ani, dar în anii anteriori ne-am bucurat mereu cel puţin cu o fotografie frumoasă în care era prezent şi episcopul catolic de Iaşi. Chiar dacă suntem spre finalul Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor, istoricii nu pot omite faptul că până la Mica Unire catolicii au fost persecutaţi şi nu li se permitea implicarea în sfera culturală şi politică a Moldovei şi Ţării Româneşti. Ierarhii Bisericii Catolice din Bucureşti şi Iaşi nu au fost invitaţi la întrunirile în vederea Unirii, ci doar mitropoliţii Nifon al Ţării Româneşti şi Sofronie Miclescu al Moldovei. Mai mult, Adunarea Electivă a Munteniei pentru alegerea domnitorului Alexandru Ioan Cuza al Moldovei şi ca domnitor al Ţării Româneşti a avut loc într-o clădire a Bisericii Ortodoxe Române, de pe Dealul Mitropoliei. Implicarea unor politicieni în favoarea catolicilor din România va schimba radical situaţia, mai ales în contextul internaţional în care trebuia să se insereze şi ţara noastră.

Unirea Principatelor din 24 ianuarie 1859 şi toate consecinţele ei au dus la consolidarea relaţiilor diplomatice dintre Sfântul Scaun şi Regatul Român, ceea ce impunea realizarea unor acte ferme. Acestea au fost intensificate după constituirea statului Vatican (1870) şi Războiul de Independenţă (1877), rezultatele imediate fiind văzute prin înfiinţarea Arhiepiscopiei Catolice de Bucureşti (27 aprilie 1883) şi a Episcopiei de Iaşi (27 iunie 1884). Trebuie să precizăm că în acea perioadă, episcopiile şi eparhiile de dincolo de Carpaţi aveau deja statute mult mai clare, fiind dependente de alte structuri bisericeşti din Imperiul Austro-Ungar.

Pentru a arăta rolul Micii Uniri în oferirea libertăţii de exprimare culturală şi politică a catolicilor din Moldova, în continuare voi exemplifica cu două capitole însemnate din istoria Bisericii Catolice din Vicariatul Apostolic de Iaşi. Însuşi faptul că la Iaşi nu a putut funcţiona o episcopie catolică în prima parte a secolului al XIX-lea demonstrează o persecuţie din partea autorităţilor religioase şi civile de la acea vreme.

Primul exemplu îl ofer prin dârzenia şi personalitatea deputatului IANOŞ ROBU, din Săbăoani, căruia până la Mica Unire nu i s-a recunoscut dreptul de a fi implicat în viaţa politică a Moldovei pe motiv că era "catolic". În faţa opozanţilor nu s-a descurajat, ci a continuat să pledeze pentru acordarea de drepturi egale tuturor locuitorilor ţării şi în special pentru drepturile catolicilor din Moldova. Fiind locuitor al satului Săbăoani şi implicit membru al Bisericii Catolice, Ianoş Robu a fost ales reprezentant al ţăranilor clăcaşi din ţinutul Romanului şi a promovat cu fermitate dorinţelor lor, binele comun, acordarea de drepturi egale, tocmai în perioada istorică însemnată când au avut loc alcătuirea Divanurilor ad-hoc care au dus la unitatea şi renaşterea României ca stat de drept, când şi-a avut începutul parlamentul şi statul modern, când s-au constituit drepturile cetăţeneşti, când a avut loc marea împroprietărire a ţăranilor de pe timpul domnitorului Alexandru Ioan Cuza.

Afirmarea politică a lui Ianoş Robu a început pe fondul evenimentelor premergătoare unirii celor două Principate Române, Moldova şi Ţara Românească, odată cu constituirea Divanurilor ad hoc din anul 1857, şi mai precis, odată cu alegerile pentru constituirea Divanului ad hoc din Moldova. În cadrul acestora a fost ales mai întâi reprezentant al alegătorilor din partea ţărănimii, atât la primul cât şi la al doilea tur de alegeri, dar, din cauză că era "catolic", nu a putut fi ulterior ales ca deputat în cadrul acestor Divanuri ad hoc. Documentele istorice consemnează că la primele alegeri - cele ce mai apoi au fost anulate pentru că s-au constatat a fi falsificate de către caimacamul Nicolae Vogoride, cei 46 delegaţi din 23 de sate din Ocolul Moldovei i-au ales pe Ianoş Robu din Săbăoani şi pe Ioan Vasile din Cordun, ca alegători judeţeni; duminică, 14 iulie 1857, în jurul orei 9.00, prefectul i-a convocat pe cei opt ţărani delegaţi de rangul al doilea la sediul prefecturii. Ţăranii au fost obligaţi ca pe loc să-şi aleagă deputatul lor judeţean din ţinutul Romanului. Atunci majoritatea l-a votat pe ţăranul clăcaş Ianoş Robu, catolic din Săbăoani. Prefectul s-a opus alegerii, argumentând că Ianoş Robu nu avea dreptul să reprezinte pe ţăranii din judeţ nefiind de religie ortodoxă. Astfel, l-a numit deputat pe ţăranul clăcaş Ioan Vasile din Cordun fără să ţină seama de protestele delegaţilor şi nici de cele ale lui Ianoş Robu care a rostit cuvintele ce au rămas memorabile: "Cum, cucoane, acum când toate satele m-au ales ca să le apăr drepturile în Marea Adunare, sunt catolic şi nu pot fi deputat? Dar când ne puneţi la beilicuri, când ne luaţi birul, când vă dăm feciorii la oaste, când vă facem boeresc, atunci nu suntem catolici, ci ne priviţi ca pravoslavnici? Dacă este, cucoane, că nu putem fi deputaţi pentru că suntem papistaşi, apoi daţi-ne pace să fim papistaşi şi la biruri, şi la beilicuri şi la toate angăriile". Atunci chiar Ioan Vasile a dat exemplu de solidaritate ţărănească alăturându-se şi el protestelor când a văzut că majoritatea delegaţilor stăruiau în alegerea lui Ianoş Robu. A mers şi mai departe înaintând protestul, însoţit de semnătura a şase martori, comisiei internaţionale de la Iaşi care avea ca sarcină supravegherea alegerilor şi a alăturat protestului său scris, mandatul de deputat eliberat pe numele lui cerând comisiei să facă demersurile necesare anulării mandatului său deoarece el nu doreşte să-l folosească.

Sub presiunea forţelor unioniste patriotice şi intervenţia marilor puteri care sprijineau unirea, sultanul Imperiului Otoman, la 12 august 1857, a anulat alegerile şi a fixat un termen pentru noile alegeri. Acestea au fost finalizate pe 22 septembrie 1857, când victoria a revenit forţelor unioniste. Nici de data aceasta Ianoş Robu nu s-a aflat printre cei aleşi, ţăranii clăcaşi din ţinutul Roman fiind reprezentaţi de Ioan Vasile Levardă din Sofrăceşti; din cauză că Ianoş Robu era catolic, i s-a creat de la primele alegeri precedentul că din acest motiv el nu mai poate fi ales deputat.

Situaţia s-a schimbat după implementarea unor legi noi după Mica Unire. După noile şi marile reforme legislative şi administrative, Ianoş Robu a ajuns mai apoi să fie ales deputat în ultimii trei ani ai domniei lui Alexandru Ioan Cuza (1859-1866), într-un timp de mari frământări politice, la alegerile generale din 24 şi 25 noiembrie 1864, fiind în vârstă de 52 de ani. Noii deputaţi aleşi la această dată s-au organizat apoi în parlamentul ce s-a numit: Adunarea Electivă a României. Ianoş Robu este înregistrat în acte ca deputat începând de la aceste alegeri şi până la ultima şedinţă parlamentară a Adunării Elective a României, din 18 martie 1866. În timpul acestor ani, îl găsim pe Ianoş Robu consemnat de nenumărate ori în şedinţele parlamentare printre cei prezenţi sau printre cei care votau legile ţării. O referinţă preţioasă la deputatul Ianoş Robu din cadrul dezbaterilor Adunării Elective a României o avem în şedinţa de pe 20 ianuarie 1865. La respectiva şedinţă, primul ministru Mihail Kogălniceanu, un puternic apărător al catolicilor, într-un discurs la care a pus în discuţie problema libertăţii de cult, a spus: "Dacă e vorba de canoane, de urmarea lor întocmai, apoi să nu ne mai fălim de libertatea cultului, de egalitatea drepturilor politice fără deosebire de rituri şi să începem a face mai întâi ceea ce a făcut Adunarea mumă de la `57, să luăm pe onor. deputat de la Roman, Robu Ianoş, care la `57 s-a ales de sătenii de la Roman ca deputat al lor şi pe care administraţia l-a respins ca necreştin, fiindcă era catolic. [Atunci Mihail Kogălniceanu l-a întrebat în sala adunării:] Aşa e, domnule Robu? D-ul Ianoş Robu [a răspuns]: Da, aşa este, cu adevărat".

Al doilea exemplu îl voi da din activitatea episcopului ANTON DE STEFANO, care până la Mica Unire s-a străduit să redacteze şi să tipărească unele cărţi pentru copiii din Moldova. Împreună cu colaboratorii săi, episcopul a lucrat în condiţii deosebit de vitrege, cum ar fi lipsa mijloacelor financiare, lipsa tipografiilor proprii, situaţia culturală deplorabilă a sătenilor catolici - majoritatea neştiutori de carte, adversitatea Eforiei Şcolilor Publice şi a ierarhiei ortodoxe care controla această instituţie în problema şcolilor confesionale şi a tipăriturilor adresate catolicilor. Episcopul Anton are meritul de a fi înţeles legătura dintre tipărirea unor cărţi fundamentale şi dezvoltarea sistemului şcolar în satele şi comunităţile catolice. Lucrările tipărite în perioada 1841-1859 demonstrează fără echivoc existenţa şcolilor catolice româneşti, căci ele puteau fi adresate doar unor cititori. Episcopul de Stefano a optat pentru scrierea chirilică deoarece aceasta era oficială la acea dată în Principatul Moldovei.

Adversităţile politice şi religioase l-au determinat pe episcopul Anton de Stefano să apeleze la tipografii din afara graniţelor Moldovei. Astfel, "Kalea Crucii" şi "Katehismul Krestinesc pentru junimea de religia romano-catolică" au fost tipărite la Braşov, în timp de "Katehismul krestinesc pentru Junimea Romano-Catolică iar mai ales pentru cei în vârstă" a văzut lumina tiparului la Liov. Adversităţile împotriva acestor tipărituri au debutat chiar în anul 1848, o dată cu aducerea lor în ţară. La acea dată, mitropolitul Meletie Brandanbur a dat ordin ca ele să fie reţinute la vama de la Roman în aşteptarea avizului din partea Secretariatului de Stat privind decuparea dedicaţiei incriminate: "Catehismul creştinesc pentru daco-romano-catolicii şi mai ales pentru cei ce frecventează şcoalele". În anul 1851, mitropolitul Sofronie Miclescu a preluat iniţiativa scoaterii din circulaţie a tipăriturilor episcopului de Stefano, pretextând că acestea conţineau elemente contrare dogmelor ortodoxe. În baza referatelor favorabile acestor cărţi pe care le-a primit din partea lui A. Sihleanu, directorul Oficiului Cenzură şi a revizorului şcolar Th. Codrescu, domnul Moldovei Grigore Al. Ghica a dat câştig de cauză episcopului Anton de Stefano.

Imediat după Unirea Principatelor, în vara anului 1859, episcopul de Stefano a tipărit la Iaşi a patra lucrare, intitulată "Explicaţiuni evanghelice", fapt datorat schimbării de atitudine a Guvernului român faţă de credincioşii catolici, graţie şi demersurilor lui Mihail Kogălniceanu în favoarea libertăţii cultelor. La rândul său, episcopul Anton de Stefano a înţeles la vremea respectivă rolul pe care şi-l asumase ministrul Kogălniceanu, acela de apărător al drepturilor catolicilor din Moldova. Lucrările episcopului de Stefano, în special catehismele, au fost folosite ca texte oficiale diecezane până în anul 1885 când au fost înlocuite de "Micul catehism pentru copiii din Moldova", respectiv "Catehismul pentru adulţi", tipărite de preotul Iosif Malinowski. În paralel, începând din 1866 a fost folosit în şcoli şi catehismul episcopului Iosif Salandari. Mai târziu, în anul 1886, episcopul Anton de Stefano a tipărit la Napoli, tot pentru catolicii români, lucrarea intitulată "Rugăciuni către Dumnezeu şi Imnuri sacre". Cartea se încheia cu câteva gânduri adresate catolicilor din Moldova: "Fraţilor scumpi ai mei, care vieţuiţi în Moldova, făcând aceste şi altele rugăciuni, să binevoiţi a vă aminti şi de mine, ca să am de la Domnul Isus Cristos lumina trebuincioasă spre a putea bine făptui şi a umbla pe calea ducătoare la gloria eternă a paradisului. (...) Amintiţi-vă de mine, care vă trimet metodul acesta de rugăciuni în semnul dragostei ce pururea am nutrit către voi; care nu numai că nu este strânsă în inima mea, ci nu s-a răcit măcar, deşi mă aflu în loc îndepărtat".

Exemplele pot continua, dar mă limitez la acestea două, conchizând că Unirea Principatelor Române marchează momentul istoric în care românii au conştientizat că împreună sunt mai puternici decât separaţi, că interesele unei naţiuni sunt mai presus de interesele individuale, că valorile creştine trebuie căutate în toate Bisericile, iar cei mai mulţi dintre catolicii din Moldova au fost şi sunt români.

Pr. Alois Moraru

* * *

24 ianuarie 2021: Iaşi: Prezenţă catolică la Ziua "Micii Uniri". Foto: Adrian Cuba

lecturi: 864.