Vatican: Celebrarea Vesperelor şi a Te Deum-ului de mulţumire pentru sfârşitul anului

Omilia Sfântului Părinte Francisc

Bazilica Vaticană

Marţi, 31 decembrie 2020

Din cauza unei sciatalgii dureroase, celebrările din această seară şi de mâine de la Altarul Catedrei din Bazilica Vaticane nu vor fi prezidate de Sfântul Părinte Francisc.

Primele Vespere şi Te Deum din această seară, 31 decembrie 2020, vor fi prezidate de Eminenţa Sa cardinalul Giovanni Battista Re, decan al Colegiului Cardinalilor, în timp de Sfânta Liturghie de mâine, 1 ianuarie 2021, va fi prezidată de Eminenţa Sa cardinalul Pietro Parolin, secretar de stat.

Oricum, mâine, 1 ianuarie 2021, Papa Francisc va conduce recitarea rugăciunii Angelus din Biblioteca din Palatul Apostolic, aşa cum a fost prevăzut

(Declaraţie a directorului Sălii de Presă a Sfântului Scaun, Matteo Bruni).

[Omilia Sfântului Părinte, citită de Eminenţa sa cardinalul Giovanni Battista Re]

Citesc textul pe care Sfântul Părinte Papa Francisc l-a pregătit pentru această circumstanţă.

Preaiubiţi fraţi şi surori!

Această celebrare de seară are mereu un aspect dublu: cu liturgia intrăm în sărbătoarea solemnă a Preasfintei Maria Născătoare de Dumnezeu; şi în acelaşi timp încheiem anul solar cu marele imn de laudă.

Cu privire la primul aspect se va vorbi în omilia de mâine. În această seară să dăm spaţiu mulţumirii pentru anul care se îndreaptă spre sfârşit.

"Te Deum laudamus", "Pe tine, Dumnezeule, te lăudăm pe tine, Doamne, te mărturisim....". Ar putea părea forţat să-i mulţumim lui Dumnezeu la sfârşitul unui an ca acesta, marcat de pandemie. Gândul se îndreaptă spre familiile care au pierdut unul sau mai mulţi membri; ne gândim la aceia care au fost bolnavi, la cei care au îndurat singurătatea, la cei care au pierdut locul de muncă...

Uneori cineva întreabă: care este sensul unei drame ca aceasta? Nu trebuie să ne grăbim să dăm răspuns la această întrebare. La aceşti "de ce?" ai noştri mai neliniştiţi nici măcar Dumnezeu nu răspunde recurgând la "motivaţii superioare". Răspunsul lui Dumnezeu parcurge drumul întrupării, aşa cum va cânta puţin după aceea antifonul la Magnificat: "Pentru nespusa iubire cu care ne-a iubit, Dumnezeu l-a trimis pe Fiul său în trup".

Un Dumnezeu care ar jertfi fiinţele umane pentru un mare plan, fie el şi cel mai bun posibil, nu este cu siguranţă un Dumnezeu care ni l-a revelat pe Isus Cristos. Dumnezeu este tată, "Tată veşnic", şi dacă Fiul său s-a făcut om, este datorită compasiunii imense a inimii Tatălui. Dumnezeu este Tată şi este păstor, şi care păstor ar considera şi o singură oiţă, gândindu-se că şi aşa îi rămân multe? Nu, acest dumnezeu cinic şi nemilos nu există. Nu este acesta Dumnezeul pe care noi îl "lăudăm" şi îl "proclamăm Domn".

Bunul samaritean, când l-a întâlnit pe acel sărman pe jumătate mort pe marginea străzii, nu i-a făcut un discurs pentru a-i explica sensul a ceea ce i s-a întâmplat, eventual pentru a-l convinge că în fond era pentru el un bine. Samariteanul, mişcat de compasiune, s-a aplecat asupra acelui străin tratându-l ca un frate şi s-a îngrijit de el făcând tot ceea ce era în posibilităţile sale (cf. Lc 10,25-37).

Aici, da, probabil că putem găsi un "sens" al acestei drame care este pandemia, precum şi al altor flageluri care lovesc omenirea: aceea de a trezi în noi compasiunea şi a provoca atitudini şi gesturi de apropiere, de îngrijire, de solidaritate şi de afect.

Este ceea ce s-a întâmplat şi se întâmplă şi la Roma, în aceste luni; şi mai ales pentru asta, în această seară, îi mulţumim lui Dumnezeu. Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru lucrurile bune petrecute în oraşul nostru în timpul lui lockdown şi, în general, în timpul pandemiei, care încă nu s-a terminat din păcate. Sunt multe persoanele care, fără a face gălăgie, au încercat să facă în aşa fel încât povara încercării să fie mai suportabilă. Cu angajarea lor zilnică, animată e iubire faţă de aproapele, au realizat acele cuvinte din imnul Te Deum: "În toate zilele te binecuvântăm şi lăudăm numele tău în veci". Pentru că binecuvântarea şi lauda pe care Dumnezeu o preţuieşte mai mult este iubirea fraternă.

Lucrătorii sanitari - medici, asistente, asistenţi, voluntari - se află în prima linie şi pentru aceasta sunt în mod deosebit în rugăciunile noastre şi merită recunoştinţa noastră; precum şi mulţi preoţi, călugări şi călugăriţe, care s-au dedicat cu generozitate şi dăruire. Însă în această seară mulţumirea noastră se extinde la toţi cei care se străduiesc în fiecare zi să ducă mai departe în modul cel mai bun propria familie şi spre cei care se angajează în propria slujire faţă de bunul comun. Să ne gândim la directorii de şcoli şi la profesori, care au un rol esenţial în viaţa socială şi care trebuie să înfrunte o situaţie foarte complexă. Să ne gândim cu recunoştinţă şi la administratorii publici care ştiu să valorizeze toate resursele bune prezente în oraş şi în teritoriu, care s-au dezlipit de interesele private precum şi de cele ale partidului lor. De ce? Pentru că ei caută într-adevăr binele tuturor, binele comun, binele pornind de la cei mai dezavantajaţi.

Toate acestea nu pot avea loc fără harul, fără milostivirea lui Dumnezeu. Noi - ştim asta bine din experienţă - în momentele dificile suntem determinaţi să ne apărăm - este natural -, suntem determinaţi să ne protejăm pe noi înşine şi pe cei dragi ai noştri, să protejăm interesele noastre... Aşadar cum este posibil ca atâtea persoane, fără altă recompensă decât aceea de a face binele, să găsească forţa de a se preocupa de ceilalţi? Ce anume le determină să renunţe la ceva din ei, din propria comoditate, din propriul timp, din propriile bunuri, pentru a-l dărui celorlalţi? În fond, în fond, chiar dacă ele însele nu se gândesc la noi, le determină forţa lui Dumnezeu, care este mai puternică decât egoismele noastre. Pentru asta, în această seară să-i dăm laudă Lui, pentru că noi credem şi ştim că tot binele care zi de zi se face pe pământ este, până la urmă, de la El, vine de la Dumnezeu. Şi privind la viitorul care ne aşteaptă, din nou implorăm: "Fie, Doamne, mila ta asupra noastră, precum şi speranţa noastră este în tine". În tine este încrederea noastră şi speranţa noastră.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 508.