Papa Francisc: Angelus (22 noiembrie 2020)

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

Astăzi celebrăm solemnitatea Domnului Nostru Isus Cristos Regele Universului, cu care se încheie anul liturgic, marea parabolă în care se desfăşoară misterul lui Cristos: întregul an liturgic. El este Alfa şi Omega, începutul şi împlinirea istoriei; şi liturgia de astăzi se concentrează asupra lui "omega", adică asupra destinaţiei finale. Sensul istoriei se înţelege ţinând în faţa ochilor apogeul său: sfârşitul este şi scopul. Şi tocmai asta face Matei, în Evanghelia din această duminică (25,31-46), punând discursul lui Isus despre judecata universală în epilogul vieţii sale pământeşti: El, pe care oamenii urmează să-l condamne, este în realitate judecătorul suprem. În moartea şi învierea sa, Isus se va arăta Stăpânul istoriei, Regele universului, Judecătorul tuturor. Însă paradoxul creştin este că Judecătorul nu îmbracă o regalitate înfricoşătoare, ci este un păstor plin de blândeţe şi de milostivire.

De fapt, Isus, în această parabolă a judecăţii finale, se foloseşte de imaginea păstorului. Ia imaginile de la profetul Ezechiel, care a vorbit despre intervenţia lui Dumnezeu în favoarea poporului, împotriva păstorilor răi ai lui Israel (cf. 34,1-10). Aceştia au fost cruzi, exploatatori, preferând să se pască mai degrabă pe ei înşişi decât turma; de aceea însuşi Dumnezeu promite să se îngrijească personal de turma sa, apărând-o de nedreptăţi şi de samavolnicii. Această promisiune a lui Dumnezeu pentru poporul său s-a realizat pe deplin în Isus Cristos, Păstorul: chiar El este Bunul Păstor. Şi El însuşi spune despre sine: "Eu sunt păstorul cel bun" (In 10,11.14).

În pagina evanghelică de astăzi, Isus se identifică nu numai cu regele-păstorul, ci şi cu oile pierdute. Am putea vorbi ca despre o "dublă identitate": regele-păstorul, Isus, se identifică şi cu oile, adică fraţii mai mici şi nevoiaşi. Şi indică astfel criteriul judecăţii: ea va fi luată pe baza iubirii concrete date sau refuzate acestor persoane, pentru că El însuşi, judecătorul, este prezent în fiecare dintre ele. El este judecător, El este Dumnezeu-om, însă El este şi săracul, El este ascuns, este prezent în persoana săracilor pe care El îi menţionează chiar aici. Spune Isus: "Adevăr vă spun: tot ceea ce aţi făcut (sau n-aţi făcut) unuia dintre aceşti fraţi ai mei mai mici, mie mi-aţi (sau nu mi-aţi) făcut" (v. 40.45). Vom fi judecaţi despre iubire. Judecata va fi despre iubire. Nu despre sentiment, nu: vom fi judecaţi despre fapte, despre compasiunea care devine apropiere şi ajutor grijuliu.

Eu mă apropii de Isus prezent în persoana bolnavilor, a săracilor, a celor suferinzi, a celor închişi, a celor cărora le este foame şi sete de dreptate? Mă apropii de Isus prezent acolo? Aceasta este întrebarea de astăzi.

Aşadar, Domnul, la sfârşitul lumii, va trece în revistă turma sa şi va face asta nu numai din partea păstorului, ci şi din partea oilor, cu care El s-a identificat. Şi ne va întreba: "Ai fost un pic păstor ca mine?". "Ai fost păstor al meu care eram prezent în aceşti oameni care se aflau în nevoie, sau ai fost indiferent?" Fraţi şi surori, să ne ferim de logica indiferenţei, de ceea ce ne vine în minte imediat: de a privi în altă parte când vedem o problemă. Să ne amintim de parabola bunului samaritean. Acel om sărman, rănit de tâlhari, aruncat la pământ, între viaţă şi moarte, era acolo singur. A trecut un preot, a văzut, şi a plecat, a privit în altă parte. A trecut un levit, a văzut şi a privit în altă parte. Eu, în faţa fraţilor mei şi a surorilor mele aflaţi în nevoie, sunt indiferent ca acest preot, ca acest levit, şi privesc în altă parte? Voi fi judecat despre asta: despre modul în care m-am apropiat, despre modul în care l-am privit pe Isus prezent în cei nevoiaşi. Aceasta este logic, şi n-o spun eu, o spune Isus: "Ceea ce aţi făcut acestuia, acestuia, acestuia, mie mi-aţi făcut. Şi ceea ce nu aţi făcut acestuia, acestuia, acestuia, mie nu mi-aţi făcut, pentru că eu eram acolo". Fie ca Isus să ne înveţe această logică, această logică a proximităţii, a apropierii de El, cu iubire, în persoana celor mai suferinzi.

Să cerem Fecioarei Maria să ne înveţe să domnim în slujire. Sfânta Fecioară Maria, ridicată la cer, a primit de la Fiul său coroana regală, pentru că l-a urmat cu fidelitate - este prima discipolă - pe calea Iubirii. Să învăţăm de la ea să intrăm încă de acum în Împărăţia lui Dumnezeu, pe poarta slujirii umile şi generoase. Şi să ne întoarcem acasă numai cu această frază: "Eu eram prezent acolo. Mulţumesc!" sau: "Ai uitat de mine".

_______________

După Angelus

Iubiţi fraţi şi surori,

Doresc să trimit un gând special populaţiilor din Campania şi din Basilicata, la patruzeci de ani de la cutremurul dezastruos, care a avut epicentrul în Irpinia şi a semănat moarte şi distrugere. Deja patruzeci de ani! Acel eveniment dramatic, ale cărui răni şi materiale încă nu s-au vindecat total, a evidenţiat generozitatea şi solidaritatea italienilor. Sunt mărturie atâtea înfrăţiri între localităţile calamitate şi cele din nord şi din centru, ale căror legături încă subzistă. Aceste iniţiative au favorizat drumul obositor al reconstruirii şi, mai ales, fraternitatea dintre diferitele comunităţi din peninsulă.

Vă salut pe voi toţi, romani şi pelerini, care în pofida dificultăţilor actuale, şi respectând mereu regulile, aţi venit în Piaţa "Sfântul Petru". Un salut special către familii, cărora în această perioadă le este mai greu. Cu privire la asta, gândiţi-vă la atâtea familii care sunt în dificultate în acest moment, pentru că nu au loc de muncă, au pierdut locul de muncă, au un copil, doi...; şi uneori, cu un pic de ruşine nu arată asta. Însă fiţi voi cei care să mergeţi pentru a căuta acolo unde este necesitate. Acolo unde este Isus, acolo unde Isus este în nevoie. Faceţi asta!

Urez tuturor o duminică frumoasă - şi celor de la Neprihănita, care sunt puternici! - Şi vă rog, nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine. Poftă bună şi la revedere(!

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 391.