Iubirea faţă de Dumnezeu şi iubirea semenilor la Sfântul Vincenţiu de Paul

Duminică, 27 septembrie 2020, se vor împlini 360 de ani de la moartea Sfântului Vincenţiu de Paul (23 aprilie 1581 - 27 septembrie 1660).

Dintre versetele biblice care i-au călăuzit viaţa şi activitatea am remarcat două: "Duhul Domnului este asupra mea, pentru aceasta m-a uns, ca să duc săracilor vestea cea bună" (Lc 4,18) şi "Adevăr vă spun: tot ce aţi făcut unuia dintre fraţii mei mai mici, mie mi-aţi făcut" (Mt 25,40).

Cele cinci virtuţi misionare ale Sfântului Vincenţiu de Paul (simplitatea, umilinţa, blândeţea, mortificarea şi zelul) sunt mijloace pentru o mai bună evanghelizare a săracilor, dând un stil de viaţă pentru preoţi şi laici - spiritualitatea vincenţiană.

Congregaţia Misiunii (Lazariştii) a fost întemeiată de Sfântul Vincenţiu, la 17 aprilie 1625, pentru instruirea şi sfinţirea săracilor, prin misiuni populare, convins fiind că Isus Cristos se află în cel sărac. Normă scrisă a misiunii a fost intitulată "Regula Misiunii este Isus Cristos".

Societatea Fiicelor Carităţii a fost fondată, la 29 noiembrie 1633, de Sfântul Vincenţiu şi Sfânta Luiza de Marillac, având ca deviză: "Iubirea lui Cristos ne constrânge" (2Cor 5,14).

Dintre preoţii lazarişti care au rămas în istoria Bisericii din România se evidenţiază Joseph Weber, care s-a născut şi a crescut în satul Fürstental, astăzi Voivodeasa, Suceava, în anul 1846. A murit la Chicago, în anul 1918. A fost numit episcop auxiliar de Lemberg (astăzi Lvov, în Ucraina) şi vicar episcopal pentru Bucovina (1895-1906), perioadă când a încredinţat, în noiembrie 1902, preoţilor lazarişti pastoraţia Parohiei Cacica. La acel moment, credincioşii romano-catolici din Bucovina se aflau sub jurisdicţia Arhidiecezei de Lemberg (Lvov). Prin eforturile preotului paroh lazarist Kasper Słomiński şi cu sprijinul arhiepiscopului Joseph Weber, s-a clădit acolo o frumoasă biserică. Lucrările de construcţie au demarat în ziua de 16 iulie 1903, când s-a sfinţit piatra de temelie. Preoţii lazarişti au colindat comunităţile catolice din Bucovina: pr. Eugen Kolodziej a vizitat comunităţile germane, iar pr. Jan Rossmann pe cele maghiare, strângând bani pentru noua biserică. Astfel, biserica din Cacica s-a finalizat foarte repede şi a fost sfinţită la 16 octombrie 1904, de către Jósef Bilczewski, arhiepiscopul de Lemberg, asistat de Joseph Weber, episcop auxiliar de Lemberg.

Un alt preot lazarist pe care doresc să-l evidenţiez este Arthur Dennetière, care a activat la Bucureşti în calitate de capelan şi confesor al maicilor din Congregaţia "Fiicele Carităţii ale Sfântului Vincenţiu de Paul", calitate în care se dovedise a fi un "om atât de destoinic şi atât de potrivit", după cum îl caracteriza arhiepiscopul Raymund Netzhammer. În lunile august-octombrie 1916, părintele Dennetière a suplinit la parohiile Cioplea, Piteşti şi Câmpulung Muscel. Fiind cooptat de Misiunea Militară Franceză pentru a face parte din detaşamentul francez trimis în Moldova în timpul Primului Război Mondial, părintele Dennetière ajunge la Iaşi, după 15 octombrie 1916, cu misiunea de a asigura consilierea şi sprijinirea călugăriţelor franceze cooptate pentru asistenţa medicală a răniţilor şi bolnavilor. La finalul anului 1916, preotul Dennetière era la Spitalul "Galata", de la marginea oraşului Iaşi, timp în care a contractat boala nemiloasă a tifosului exantematic şi a murit în ziua de 3 martie 1917, la vârsta de 38 de ani.

Să amintim câteva file şi din activitatea Congregaţiei "Fiicele Carităţii ale Sfântului Vincenţiu de Paul" în România. În primăvara anului 1906, Monseniorul Vladimir Ghika, prin sora Elisabeta Pucci, chemată de el de la Salonic, a pus bazele aşezământului Institutului Superior de Caritate "Sfântul Vincenţiu de Paul" din Bucureşti, astăzi Spitalul "C.I. Parhon", urmând planurile sorei Soize.

Astfel, "carismaticul teolog Ghika" şi doctorul Nicolae Paulescu au fost fondatorii operelor catolice de caritate din România, prin Societatea "Fiicele Carităţii ale Sfântului Vincenţiu de Paul". În timpul Celui de-al Doilea Război din Balcani, din anul 1913, sora Pucci şi însoţitoarele ei au desfăşurat o activitate eroică în cursul epidemiei de holeră. Însuşi Vladimir Ghika era de multe ori alături de "Fiicele Carităţii", care se dăruiau zi şi noapte acestei misiuni. În anul 1930, Societatea "Fiicele Carităţii" a construit, alături de spital, biserica Parohiei Romano-Catolice "Sacré Coeur", numită Biserica Franceză.

Surorile au activat şi la Iaşi, din toamna anului 1916, şi lucrau alături de medicii Misiunii Militare Franceze, cele mai multe dintre ele activând în clădirile Institutului "Notre Dame de Sion", unde a fost organizat Spitalul Francez nr. 141, cu 200 de paturi, dar în care erau internaţi, uneori, peste 300 de bolnavi. De asemenea, surorile au activat şi în Spitalul Militar Francez, amenajat la Vila "Greierul", din cartierul Bucium al oraşului Iaşi. În dimineaţa zilei de 26 martie 1918, "minunata sora Pucci", acest "suflet sfânt, un semn al milostivirii lui Dumnezeu printre oameni", a părăsit această lume. Atunci când a aflat vestea că sora Elisabeta Pucci a murit, prinţul Vladimir Ghika, care se afla la Paris, a scris: "Admirabila soră Pucci..., cu care am muncit cot la cot, timp de 15 ani, printr-o unitate în rugăciune şi în eforturi în slujba lui Dumnezeu. A fost o minune a vieţii mele".

O altă călugăriţă despre care s-a scris mult a fost sora Antoneta Roux, născută în anul 1849, care a intrat de tânără în Societatea "Fiicele Carităţii ale Sfântului Vincenţiu de Paul", a activat mulţi ani ca infirmieră voluntară în diferite spitale şi dispensare. În octombrie 1916, a ajuns la Iaşi, unde a şi murit, în martie 1917, în urma contractării tifosului îngrijind soldaţi români bolnavi, la Spitalul Militar Francez din Bucium.

În comemorarea Sfântului Vincenţiu de Paul, la 27 septembrie, avem un motiv de solemnă celebrare prin cele câteva exemple de slujire, prin care trecutul devine izvor care alimentează prezentul, stimulând viitorul. Am dorit să aduc un pios omagiu şi prinos de recunoştinţă preoţilor din Congregaţia Misiunii şi surorilor din Societatea "Fiicele Carităţii", care au urmat voinţa Providenţei divine pe calea evanghelică a carităţii, în spirit vincenţian, pe tărâm românesc. Domnul să-i răsplătească! Închei cu frumosul verset din Scrisoarea către Evrei: "Amintiţi-vă de conducătorii voştri care v-au învăţat cuvântul lui Dumnezeu şi, meditând împlinirea vieţii lor, imitaţi credinţa lor" (13,7).

Adrian Petruţ

lecturi: 865.