ÎPS Gergely Kovács, noul administrator apostolic pentru credincioșii armeni catolici din România
Sfântul Părinte Papa Francisc l-a numit pe arhiepiscopul de Alba Iulia, ÎPS Gergely Kovács, administrator apostolic ad nutum Sanctae Sedis al Ordinariatului pentru credincioșii armeni catolici din România. Totodată a acceptat renunțarea la acest oficiu a ÎPS György Jakubinyi, arhiepiscop emerit de Alba Iulia. Anunțul a fost publicat miercuri, 2 septembrie 2020, și numirea are efect imediat.
Mons. Gergely Kovács s-a născut la 21 iulie 1968 în Târgu Secuiesc (Covasna), Arhidieceza de Alba Iulia. A studiat la Institutul Teologic Romano-Catolic din Alba Iulia până în 1990 și la Universitatea Pontificală Gregoriana până în 1992. A fost hirotonit preot pentru Arhidieceza de Alba Iulia la 3 iulie 1993, de către arhiepiscopul Lajos Bálint. A continuat studiile la Roma, unde a obținut licența în Drept Canonic, în 1994, la Universitatea Pontificală Lateran, și doctoratul în 1996. A fost preot vicar la Târgu Mureș și din 1997 se află în serviciul Sfântului Scaun activând în cadrul Consiliului Pontifical pentru Cultură. Din 2000 este capelan al Sfântului Părinte și din 2007 este director în cadrul aceluiași Consiliu Pontifical. În decursul timpului la Roma a colaborat și cu Congregația pentru Cler și Tribunalul Rota Romana fiind și Postulatorul Cauzei Slujitorului lui Dumnezeu Márton Áron. La 24 decembrie 2019 a fost numit arhiepiscop de Alba Iulia. A primit consacrarea episcopală și a luat în posesie canonică Arhidieceza Romano-Catolică de Alba Iulia la 22 februarie 2020.
Armenii catolici din România au acceptat unirea cu Roma în 1686. Sfântul Scaun a întemeiat un Vicariat Apostolic armeano-catolic de Transilvania în 1687. În urma Concordatului dintre statul român și Sfântul Scaun a fost înființat la 5 iunie 1930 Ordinariatul actual, condus de un administrator apostolic cu reședință la Gherla. Din 13 iunie 1991 Ordinariatul este în uniune personală cu Arhiepiscopia Romano-Catolică de Alba Iulia, deoarece arhiepiscopul de Alba Iulia, ÎPS György Jakubinyi, fusese numit și administrator apostolic ad nutum Sanctae Sedis pentru Ordinariatul armenilor catolici din România. În prezent acest Ordinariat numără 384 de credincioși în 4 parohii (Gherla, Gheorgheni, Dumbrăveni și Frumoasa) cu 4 preoți latini, din care 2 au permisiune de a celebra Sfânta Liturghie în ritul armean.
Pr. Francisc Ungureanu,
secretar general
* * *
Informațiile au fost preluate din comunicatul de presă nr. 160 din 2 septembrie 2020, semnat de pr. Francisc Ungureanu, secretar general al Conferinței Episcopilor din România, instituție cu următoarele date de contact: Str. Diligenței, 24, sector 3, 031555-București; tel. / fax 031/4361250; e-mail: secretariat@episcopat.ro; www.bisericacatolica.ro.
lecturi: 1216.