Ep. Alexandru-Theodor Cisar

1920 - 25 august - 2020: 100 de ani de la instalarea celui de-al treilea episcop al Diecezei Romano-Catolice de Iaşi

Aşa cum s-a publicat în urmă cu câteva zile, la 15 august 2020 a fost consacrat, în catedrala "Sfântul Iosif" din Bucureşti, Mons. Alexandru-Theodor Cisar ca al treilea episcop al Diecezei Romano-Catolice de Iaşi. După moartea arhiepiscopului Nicolae-Iosif Camilii (30 decembrie 1915), Dieceza de Iaşi a fost condusă de Mons. Ulderic Cipolloni în calitate de administrator apostolic (30 ianuarie 1916 - 22 aprilie 1920). Din cauza Primului Război Mondial şi a contextului politic internaţional şi local, Sfântul Scaun nu a putut finaliza procedurile canonice pentru numirea unui nou episcop de Iaşi, până la 22 aprilie 1920, când a fost numit episcop Mons. Alexandru-Theodor Cisar. Bula de numire a fost primită de arhiepiscopul Raymund Netzhammer la 4 iulie 1920, iar consacrarea episcopală a avut loc în ziua de 15 august, în Catedrala "Sfântul Iosif" din Bucureşti.

Noul episcop de Iaşi s-a născut în urmă cu aproape 140 de ani, la 21 octombrie 1880, în Bucureşti. După ce a frecventat clasele elementare şi două clase reale la Şcoala Arhiepiscopală "Sfântul Andrei" din Bucureşti, din toamna anului 1892 a urmat cursurile Seminarului "Sfântul Duh" din aceeaşi capitală, iar în anul 1899 a fost trimis la Roma pentru studii teologice. În Cetatea Eternă a urmat cursurile de teologie la Universitatea "Urbaniana", unde a susţinut bacalaureatul şi licenţa în teologie. A fost hirotonit preot, la 6 iunie 1903, de către cardinalul Respighi, în bazilica "Sfântul Ioan din Lateran" (Roma). Întorcându-se în Arhidieceza Romano-Catolică de Bucureşti, a fost numit, la 21 iunie 1903, al doilea secretar al arhiepiscopului Francisc-Xaveriu Hornstein, iar din octombrie acelaşi an subdirector la Seminarul "Sfântul Duh" din Bucureşti. Din cauza numărului mic de preoţi, preotul Cisar a activat sporadic în Parohiile "Bărăţia" din Bucureşti şi Craiova. Aici a ocupat şi funcţia de profesor la Şcoala parohială, întocmind mai multe manuale pentru elevi. În timpul Războaielor Balcanice, din anii 1912-1913, a fost mobilizat în armată şi a luat parte la campania militară din Bulgaria din anul 1913. Revenit în România, a fost numit din nou la Craiova, unde în ziua de 15 august 1916, cu doar câteva ore înaintea intrării României în Primul Război Mondial, a fost arestat în numele Guvernului român, fiind internat în mai multe centre până în decembrie 1917. După eliberare şi carantinare, în luna ianuarie 1918 a fost numit director al Şcolii "Sfântul Andrei" din Bucureşti. La 26 martie 1919, cardinalul Willem van Rossum, prefectul Congregaţiei "De Propaganda Fide", l-a propus pe părintele Alexandru-Theodor Cisar drept candidat la scaunul episcopal de Iaşi, rămas vacant încă din 30 decembrie 1915. La 4 mai 1919, arhiepiscopul Raymund Netzhammer a redactat caracterizarea pentru preotul Cisar, ca de altfel şi pentru preotul Anton Durcovici, documentul fiind trimis la Roma prin intermediul Legaţiei Elveţiei la Bucureşti. La 19 iulie 1919, plenul cardinalilor l-a propus pe preotul Alexandru-Theodor Cisar ca episcop de Iaşi, iar cardinalul Willem van Rossum i-a solicitat arhiepiscopului Netzhammer informaţii cu privire la reacţiile Guvernului român şi Casei Regale cu privire la această nominalizare, mai ales că preotul Cisar era de naţionalitate cehoslovac. După mai multe schimburi de scrisori, la 22 aprilie 1920, Papa Benedict al XV-lea l-a numit pe preotul Alexandru-Theodor Cisar în demnitatea de episcop de Iaşi, bula de numire fiind primită de arhiepiscopul Raymund Netzhammer la 4 iulie 1920.

"Acta Apostolicae Sedis" a publicat în numărul din 1 mai 1920, că "la 22 aprilie s-a ţinut în Vatican un consistoriu în care Preasfântul Părinte a citit lista noilor episcopi. Pentru Episcopia de Iaşi a fost numit Monseniorul Alexandru-Theodor Cisar, directorul Internatului "Sfântul Andrei" din Bucureşti. La aflarea acesteo veşti, revista "Lumina creştinului" consemna în numărul din luna mai 1920: "Ne cuprinde o adevărată bucurie, văzând că după patru ani şi jumătate eparhia noastră a primit în sfârşit un păstor. Îi dorim cele mai îmbelşugate binecuvântări cereşti pentru această înaltă demnitate şi dorim ca să vină cât mai curând în mijlocul nostru, să ne conducă în aceste vremuri de grea încercare".

Ceremonia de consacrare episcopală a fost stabilită pentru 15 august în Catedrala "Sfântul Iosif" din Bucureşti. Noutatea adusă de documentul papal era aceea că se dădea împuternicirea ca cei doi asistenţi ai episcopului consacrator să fie preoţi, nu episcopi, aşa cum era tradiţia în Biserica Catolică. În acest sens, episcopul numit Alexandru-Theodor Cisar i-a invitat ca asistenţi la ceremonie pe administratorul apostolic de Iaşi, Mons. Ulderic Cipolloni şi pe parohul de Craiova, canonicul Andreas Kuczka.

La Liturghia de consacrare au luat parte 18 preoţi din Arhidieceza de Bucureşti şi nouă din Dieceza de Iaşi, alături de toate comunităţile religioase, şcolile, asociaţiile şi organizaţiile din Arhidieceza de Bucureşti, cu însemnele, drapelele şi stindardele lor. Pe băncile diplomaţilor s-a aflat ministrul Cultelor, Octavian Goga, şi reprezentanţi ai legaţiilor străine. Au participat şi 54 de bărbaţi proveniţi din 17 comunităţi parohiale din Moldova, care au încheiat procesiunea de intrare şi de ieşire din catedrala din Bucureşti. "Ceremonia de consacrare - scria arhiepiscopul Raymund Netzhammer - este deschisă prin citirea solemnă a bulei populare de numire, scrisă pe pergament, un document scris şi executat cu splendoare. Litania tuturor sfinţilor este cântată de către clericul moldovean şi corul puternic al preoţilor, care stau cu demnitate în strane, ei dau o replică puternică. Lungile rugăciuni şi ceremonii sunt întrerupte prin cântarea imnului Veni Creator Spiritus, interpretat alternativ de cor pe patru voci şi de preoţi pe melodie corală. După Evanghelie urc la amvon şi ţin omilia în limba română. (...). După Crez, înainte de Offertorium, toată lumea îşi ridică privirea, căci de la altarul Maicii Domnului sunt spre altar oblaţiile, adică două lumânări mari, splendid pictate, două butoiaşe cu vin frumos împodobite cu două embleme şi două pâini, într-o procesiune solemnă, bine organizată. Este un moment deosebit de emoţionant clipa în care proaspătul uns, înainte de a păşi prin biserică binecuvântând, se îndreaptă spre mama lui, sărutându-i mâna cu pioşenie şi acordându-i prima sa binecuvântare episcopală!".

Pentru a participa şi o delegaţie din Dieceza de Iaşi la ceremonia de consacrare a noului episcop, Mons. Ulderic Cipolloni, administratorul apostolic al diecezei, anunţase din timp că "la 15 august va fi consacrarea Episcopului nostru la Bucureşti. Totodată, vesti că toţi parohii pot lua parte, dacă se vor îngriji să fie o Sf. Leturghie în reşedinţa parohială, deoarece această solemnitate cădea într'o duminică. Delegaţia preoţilor din Eparhia de Iaşi în frunte cu P.S. Sa a sosit vineri dimineaţa. Ea era compusă din următorii preoţi: Vincent Vella O.M.C., paroh de Tg. Trotuş; I. Bogleş, paroh de Gherăeşti; A. Bişoc O.M.C., paroh de Săbăoani; P. Morariu O.M.C., paroh de Hălăuceşti; Gh. Boacă, paroh de Horleşti; S. Bejan O.M.C., vicar de Bacău; St. Kochanwski O.M.C., vicar de Prăjeşti, şi subsemnatul, care venise cu o zi înainte. Şi sătenii din Moldova au venit în număr de aproape 70 de persoane să asiste la solemnitatea consacrării: din Huşi 24 persoane, Bacău 1, Butea 1, Cleja 3, Fărăoani 14, Gherăeşti 1, Hălăuceşti 4, Liuzi-Călugăra 1, Mărgineni (Bacău) 4, Oneşti (Trotuş) 2, Piatra N. 1, Pildeşti (Săbăoani) 3, Paşcani 2, Prăjeşti 1, Răchiteni 2, Scheia 2, Somoşca (Cleja) 1. Ei au fost găzduiţi aproape toţi în Convictul Sf. Andrei".

După Liturghia de consacrare, noul episcop de Iaşi, Alexandru-Theodor Cisar, a lansat o scrisoare pastorală "cu ocazia sosirii sale în Eparhia Catolică de Iaşi", din care am reţinut câteva pasaje: "Mănoasele câmpii ale Moldovei şi-au dat rodul îmbelşugat; spicuri şi ştulete aurii sunt răsplata hărniciei şi a unei munci bine chibzuite. Uitatu-s'au zilele grele de trudă şi sudoarea ce curse în şiroaie depe frunţile pârlite de soare şi săpate de griji, ba ce-i mai mult încă, nimeni nu se căeşte de cele trecute, ci se bucură văzând secerişul şi culesul ce-l răsplăteşte însutit, iar în sufletul fiecăruia naşte dorinţa de a-şi îndoi puterile pentru anul viitor. Dece n'am lua şi noi învăţătură din cele văzute? Ogorul Domnului este sufletul nostru, sunt anii vieţii noastre aici pe pământ. Cel de sus sădit-a cele bune, dar în timpul nepăsării din partea noastră a venit duşmanul tuturor şi a sădit şi dânsul - cele rele iară. Şi iată, după cum şi în ogorul cultivat laolaltă cresc grâul şi neghina şi dintru început aproape că nici nu se deosebesc, dar mai târziu zizania pare a căuta să înăbuşe şi să copleşească cele bune, dacă munca şi hărnicia cultivatorului nu i-ar pune stavilă, tot astfel încolţeşte des şi iute răul în noi şi prăpădeşte gânduri şi porniri nobile, dacă nu ne vom trudi să îndepărtăm prin muncă stăruitoare tot ce nu-i plăcut ochiului dumnezeesc.

Vin drept aceea în numele Domnului, viu trimes de Sf. Părinte, Papa Benedict al XV-lea, urmaşul Sf. Petru pe scaunul Apostolic al Romei, să vă călăuzesc în această muncă sufletească, fiind de acum înainte păstorul vostru sufletesc. Viu în Eparhia catolică a Iaşilor cu toată încrederea în ajutorul Celui de sus şi în bunăvoinţa voastră tuturor spre a vă fi un părinte drept şi bun, iar voi, iubiţii mei în Hristos, să vă lăsaţi a fi călăuziţi pe calea Domnului, căci nu doresc altceva decât a putea spune odată - când voiu sta în faţa Judecătorului Divin: Pe cari mi i-ai dat, nu am perdut pe niciunul dintr'înşii (Ioan 18,9), năzuiesc de a contribui la mulţumirea şi fericirea voastră ce va fi totodată "bucuria şi cununa mea" (Ep. la Filip. 4,1).

Avem noi oare o astfel de muncă în faţa noastră ori reuşit-am deja să stârpim toată neghina şi suntem suflete fără prihană? O, de-ar fi aşa, însă de voim să judecăm drept, trebue să plecăm frunţile mărturisind că suntem încă departe dela acea treaptă de sfinţenie ce ni se va cere spre a putea sta faţă în faţă cu Domnul Sfânt. Trebue să începem munca de la noi înşine ca nu cumva să ne lovească cuvintele Mântuitorului: Făţărnicie, scoate mai întâiu bârna din ochiul tău, şi atunci vei vedea să scoţi ţândăra din ochiul fratelui tău (Mat. 7,5), ori cele scrise de Sf. Pavel în epistola I cătră Corinteni, 9,27: "... ca nu cumva altora propăvăduind, însumi să mă fac netrebnic". Urmează apoi îngrijirea vlăstarelor tinere, cari într'un târziu vor forma familii cu adevărat creştine şi astfel vor contribui la regenerarea societăţii. Muncă încordată ne aşteaptă pentru răspândirea culturii religioase în toate păturile. Să nu ne retragem din cauza greutăţilor, căci Mântuitorul ne încurajează zicând: "... întristarea voastră întru bucurie se va întoarce" (Ioan 16,20).

Lucrători destoinici sunt în via Domnului, deşi puţini; vor trebui deci să lucreze mult şi bine, vor trebui să lucreze cu toţii pentru unul şi unul pentru toţi în mod bine organizat şi chibzuit într'un cuget şi cu zel apostolic pentru Dumnezeu şi a lor mântuire în folosul sufletelor ce îi sunt încredinţate. Gândul nostru nu trebue să se oprească la clipele de viaţă ce le trăim, ci trebue să îmbrăţişeze şi soarta religioasă din viitor, adică felul rodnic al muncii să-l încredinţăm "la oameni credincioşi, cari destoinici vor fi a învăţa şi pe alţii" (II Tim. 2,3). Aceasta se va realiza purtând o grijă părintească pentru înfiinţarea de şcoale parohiale, pentru desvoltarea celor în fiinţă şi pentru propăşirea seminariilor şi instituţiunilor din eparhie. Şcoalele, orfelinatele şi seminariile vor spori numărul celor ce vor lucra cu râvnă şi abnegaţie în ţarina Domnului.

A chibzui astfel şi a lucra în consecinţă este sfânta noastră datorie, deoarece numai aşa vom câştiga merite pentru viaţa ce începe deabia dincolo de mormânt. Vouă deci, iubiţi preoţi. Vă repet cuvintele ce le-aţi auzit rostindu-se în ziua hirotonisirii voastre: "... învăţaţi toate neamurile... învăţându-i pre dânşii să păzească toate câte am poruncit vouă" (Mat. 28,9-20). Adăpaţi la isvorul ceresc sufletele însetate cât şi pe cele ce încă nu cunosc "cât de bun este Domnul" (Psalm 33,9) prin predici, prin misiuni ori conferinţe, prin învăţătura catehismului sau prin părinteşti sfaturi date în timpul sf. spovedanii, "ca văzând faptele voastre cele bune să slăvească pe tatăl cel din ceruri" (Mat. 5,16).

Iar voi, iubiţi credincioşi, fiţi fii supuşi şi ascultători, primiţi în inima voastră învăţătura dumnezeească orânduindu-vă traiul după dânsa, căci scris este: "Fericiţi cei ce ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi-l păzesc pre el" (Luc. 2,28), iar spre întărire nu uitaţi a citi în ore de repaus cărţi şi reviste cu conţinut sănătos şi instructiv dupăcum vi le prezintă o presă bună ce-şi dă toată osteneala de a spori numărul cititorilor şi cel al cărţilor editate. Iată ce avem de făcut "şi ştim că celor ce iubesc pe Dumnezeu toate le merg spre bine" (Ep. la Rom. 8,28).

Îmi aleg ca ocrotitoare pe pururea fecioară şi născătoare de Dumnezeu Maria, în a cărei zi de sărbătoare am fost consacrat episcop şi printr'o fericită coincidenţă am şi ţinut prima liturghie pontificală în eparhia Iaşilor, în ziua hramului bisericii Catedrale. Maica Domnului să fie pavăză, ca trăind şi lucrând sub scutul ei, să fim ajutaţi în viaţă şi în moarte de puternicile ei rugi şi astfel să ajungem sub ocârmuirea ei binecuvântată în slava cerească. "Pace vouă tuturor celor în Hristos Isus!" (Ep. I Petru 5, 4)".

Catedrala veche din Iaşi

În ziua imediat următoare consacrării, episcopul Cisar s-a întâlnit cu delegaţia preoţilor din Dieceza de Iaşi pentru a stabili detalii legate de ceremonia instalării în catedrala din Iaşi. Atunci s-a decis ca ziua aleasă să fie miercuri 25 august 1920, o zi de lucru, pentru că "alminterlea, preoţii din Eparhie nu ar putea fi prezenţi la primire".

Pregătirile liturgice şi administrative au început imediat. Pentru a retrăi momentul consemnat în urmă cu 100 de ani, vă propun spre lectură, în limbajul vremii câteva din rândurile scrise de părintele Anton Gabor în revista "Lumina creştinului": "Cu toate că nu ne puteam pune cu Bucureşti, totuş ne-am depus toate puterile pentruca primirea la Iaşi să fie cât mai bine reuşită. În acest scop s'a întors din Bucureşti P.S. Sa Păr. Ulderic Cipolloni, îndată ce a putut isprăvi conferinţele cu Î.P.S. Sa Episcopul nostru asupra afacerilor Eparhie, spre a lua toate măsurile de primire împreună cu Păr. Dr. Diomede Ulivi, Parohul Catedralei. Unii preoţi sosiseră de Marţi sara, iar ceilalţi erau aşteptaţi Miercuri dimineaţa. În curtea Catedralei se luau ultimele măsuri de aranjare. Întrucât se anunţase în jurnale şi ora sosirii, multă lume se adunase şi aştepta cu nerăbdare pe noul Păstor. Un lucru neliniştea pe toţi, nu cumva trenul să aibă o neobişnuită întârziere şi atunci s'ar fi făcut o mare încurcătură. Întârziere a fost, dar destul de mică pentru a se lua samă pe asemenea timpuri. La ora hotărâtă toţi eram însă pregătiţi pentru sosire. Un număr restrâns de invitaţi plecară la gară întru întâmpinare în frunte cu Prea Sfinţia Sa P. Cipolloni, restul poporului trebuia să se adune în curtea Bisericii Catedrale. Catedrala era special împodobită de către Călugăriţele Notre Dame de Sion; ograda era înconjurată de steguleţe tricolore şi de ramuri de stejar. În răstimpuri erau stâlpi cu steagul papal. Tot astfel şi din turnul bisericii steagul papal era înconjurat de steagurile tricolore ce fâlfâiau lin în adierea vântului. La intrarea în ogradă se ridica un mic arc de triumf. Direcţiunea şcolii primare de la Notre Dame îngrijise ca toate fetele să fie de faţă, îmbrăcate în alb, cu cununi de trandafiri pe cap; tot astfel şi orfelinele dela acea mănăstire veniseră îmbrăcate în voal alb. Aceste copile luaseră loc sub bolta ce conduce în ograda bisericii, unde îl aşteptau pe noul Episcop. Era o privelişte încântătoare, când priviai depe stradă această mulţime de fetiţe drăgălaşe, unele cu steguleţe în mână, altele cu flori pentru a le arunca înaintea iubitului Păstor.

În fruntea cortegiului stăteau reprezentanţii Societăţei catolice cu steagul, urmau îndată trei fetiţe cari trebuiau să ofere Î.P.S. Sale câte-un buchet de flori întovărăşit de cuvinte de bun sosit în mijlocul nostru. Şi preoţii, cari nu plecaseră la gară, aşteptau îmbrăcaţi în cote. Ne uitam din când în când pe strada Ştefan cel Mare în direcţia de unde trebuia să vină, dar de multe ori trebuiam să ne întoarcem fără rezultat. Deodată apar vreo două trăsuri. Era venerabila doamnă Ana Cisar, care venise cu trenul prin Vaslui. Neliniştea deveni şi mai mare, căci nu ştiam ce s'a petrecut cu Episcopul nostru. Însă nu mult după aceea ştafeta noastră depe strada Ştefan cel Mare ne aduce vestea că vin. În adevăr în depărtare se zărea un şir de trăsuri în frunte cu un cupeu, ce venia destul de dămol. Un fior de emoţiune trecu prin inimile tuturor, şi fiecare căuta să-şi ocupe locul destinat. Într'aceea şi cupeul ajunge înainte bolţii. Mergem înainte spre a da ajutor să se coboare înaltul oaspete. Când deschidem uşa, vedem foarte multe buchete cu flori depuse la picioarele lui. Erau primite în decursul călătoriei dela diferite delegaţiuni eşite întru întâmpinare.

Cel dintâi preot din Eparhia de Iaşi care a eşit întru întâmpinare la gară a fost Prea Cucernicia Sa Păr. Paul Mosel O.M.C., Paroh de Bacău, şi Vicarul Foran al districtului cu acelaş nume. La Roman îl aşteptau delegaţii de săteni din mai multe sate în frunte cu preoţii Grigorie Enariu, Iosif Berni O.M.C., Mihail Dumea şi Dr. Ioan Ferenţ. Cel dintâi ţinu un mic discurs de salutare în numele sătenilor adunaţi, cari apoi prezentară buchete de flori. Episcopul se întreţinu cu dânşii în mod familiar până la plecarea trenului, în care se suiră şi preoţii amintiţi spre a veni împreună la Iaşi. În gara Mirceşti erau adunaţi numai săteni de prin satele învecinate, cari făcură ovaţiuni călduroase noului Păstor. La Hălăuceşti i se făcu iarăş o primire foarte frumoasă. Afară de mulţi poporeni erau de faţă Părinţii Franciscani Francisc Mattas, Petru Morariu, Felix Rafaelli, Anton Bişoc, Iosif Tălmăcel şi Petru Pal. Tot aşa au fost orfelinele în frunte cu Contesa Lucia de Rochefort şi Maicile Franciscane. La Paşcani Păr. Iacint Bock O.M.C. a îndemnat pe enoriaşi de a eşi la gară întru întâmpinarea Î.P.S. Sale. Şi Păşcănenii au făcut-o bucuros. Şi aci a căpătat multe flori. La Tg. Frumos s'au urcat preoţii Iuliu Abescu, paroh de Butea şi Gheorghe Istoceanu, paroh de Oţeleni. Iată deci de unde se adunaseră acele buchete.

Palatul episcopal din Iaşi

Preoţii, cari eram lângă cupeu, îi sărutăm inelul, pe când el zâmbeşte binevoitor fiecăruia, apoi ne apropiem de boltă, unde îi ieşiră întru întâmpinare cele trei fetiţe şi îi oferiră buchetele, şi în urmă întreaga procesiune se puse în mişcare spre sala Piu X, unde Î.P.S. Sa trebuia să îmbrace hainele pontificale. De aici procesiunea porneşte spre Catederală. În frunte era steagul Neprihănitei, purtat de o orfelină, urmau fetele cari aruncau flori în cale. Imediat înaintea Episcopului erau preoţii îmbrăcaţi în cote. Patru membri din Societatea catolică purtau baldahinul, sub care Păstorul, ajuns în mijlocul turmei sale, dădea binecuvântarea poporului îngenunchiat. Era o scenă măreaţă să-l vezi îmbrăcat în hainele preţioase episcopale, cu mitra pe cap, cu cârja în mână, strălucind la toate razele binefăcătoare ale soarelui. Ajuns la uşa Catedralei, P. Ulderic Cipolloni, care-l aştepta acolo, îi prezintă agheazmă şi apoi procesiunea îşi urmă cursul mai departe. Orga, sub mânile dibace ale unei călugăriţe dela Notre Dame de Sion, intonă solemn Te Deum. Biserica era ticsită de lume, cu toate că era o zi de lucru şi ceremonia începuse pe la orele 12 jumătate. La sunetul orgei, toţi se sculară în picioare şi îndreptară privirile spre intrare. Fetele ocupară drumul spre altar din amândouă părţile, se puseră în genunchi şi astfel Păstorul nostru, trimes de supremul Cap al Bisericii catolice, păşia maestos pentru întăia dată spre tronul episcopal, neocupat vreme atât de îndelungată. Înaintea altarului se face o scurtă rugăciune în tăcere, apoi Administratorul Apostolic cântă rugăciunile prescrise în asemenea împrejurări. Sfârşindu-se aceste rugăciuni, după ce Î.P.S. Sa ocupă tronul, urcă şi dânsul treptele altarului şi rosteşte un frumos discurs de salutare şi urare de bun sosit. Sfârşeşte cu cuvintele că depune la picioarele tronului episcopal toată autoritatea, fiind de acum numai el singur stăpân pe Dieceză şi pe noi toţi: "Depunând această autoritate, care greu apasă pe umerii mei slabi, cel dintâi mă arunc la picioarele Înalt Prea Sfinţiei Voastre spre a Vă mărturisi şi spre a Vă jura şi în numele Cerului şi al Poporului catolic din Eparhia Iaşilor supunere necondiţionată, ascultare neîncetată şi tot respectul datorit legitimului nostru Păstor. La mulţi ani Înalt Prea Sfinte". Sfârşind aceste cuvinte, se îndreaptă către tron, înmână Episcopului cheia Catedralei, simbolul autorităţii, se puse în genunchi, sărută inelul şi apoi se retrase la dreapta lui. Acelaş lucru l-au făcut toţi preoţii de faţă în semn de supunere faţă de dânsul.

Î.P.S. Sa, într'un discurs plin de vieaţă, mulţumeşte tuturor pentru frumoasa primire atât prin diferitele staţiuni, precum şi în oraşul reşedinţei episcopale. Arată apoi dorinţa muncii sale pastorale simbolizate prin stema episcopală. Cele trei stele sunt credinţa, nădejdea şi dragostea, ce călăuzesc ca nişte stele pe tot creştinul doritor să ajungă la limanul fericirii cereşti. Aceste virtuţi vor aduce atunci o adevărată armonie între toţi, ce se exprimă de Mântuitorul prin cuvintele rostite către Apostoli după înviere "Pace Vouă" - Face apel la toţi să-i dea mână de ajutor spre propăşirea Ţării, spre folosul Bisericii spre mântuirea tuturor. După binecuvântarea solemnă şi depunerea hainelor episcopale, se formă din nou procesiunea spre a duce pe noul Episcop la reşedinţa sa. În sunetul orgei şi al clopotelor procesiunea porneşte în rânduiala care intrase. Înaintea palatului episcopal fetele se opresc, se pun în genunchi şi aruncând flori, primesc binecuvântarea. Preoţii înaintează în lăuntru, se pun în genunchi spre a căpăta şi ei binecuvântarea pastorală. Apoi el se urcă în saloanele episcopale, condus de P. Ulderic Cipolloni. În urmă vin cei invitaţi special spre a prezenta urările lor de bună sosire.

Toţi se coboară apoi în sala de mâncare, unde li se serveşte o gustare. La ora 2 era linişte în palat. Masa de gală era hotărâtă pentru ora 5. Înainte de aceasta s'au luat două fotografii, una cu Î.P.S. Sa împreună cu toţi preoţii iar a doua cu toţi cei de faţă. La masă a domnit o mare înfrăţire. Şirul toasturilor l-a început P. Francisc Orlandi O.M.C. Provincialul Franciscanilor. A mai vorbit P. Pogluţ, P. Emil Svirski, P. I. Tălmăcel etc.

Omagiu redactat de pr. Gabor

Astfel s'a sfârşit şi ziua solemnă a primirei. Toţi îşi păstrează o amintire cât mai plăcută despre dânsa, admirând mai pe sus de toate blândeţa şi bunătatea noului nostru Episcop. Dea Dumnezeu să-l avem mulţi ani în mijlocul nostru spre a ne conduce cu înţelepciune pe calea adevărului şi a fericirii".

Iată doar câteva pagini din cele consemnate în urmă cu 100 de ani, când a fost instalat al treilea episcop al Diecezei de Iaşi. Au fost zile pline de bucurie şi speranţă că tânăra Episcopie de Iaşi îşi va relansa entuziasmul pastoral şi îşi va reveni după crizele cauzate de război şi epidemiile care au bântuit comunităţile catolice din Moldova.

Ca episcop de Iaşi, Alexandru-Theodor Cisar, a desfăşurat o activitate pastorală deosebită, dar nu este acum şi aici spaţiul potrivit pentru a trece în revistă principalele sale iniţiative. După retragerea arhiepiscopului Raymund Netzhammer de la conducerea Arhidiecezei de Bucureşti, în iulie 1924, episcopul Cisar a fost transferat la Bucureşti în calitate de administrator diecezan. La 12 decembrie acelaşi, a fost numit arhiepiscop de Bucureşti şi administrator apostolic ad interim al Episcopiei Catolice de Iaşi, până la 5 iulie 1925, când a fost numit episcopul Mihai Robu. Păstorirea sa la Bucureşti a durat până în ziua de 12 ianuarie 1949, când s-a retras de la conducerea arhiepiscopiei, fiind numit episcop de Nicopolis. Fiind persecutat de regimul comunist, în perioada 1949-1953 i s-a fixat domiciliu obligatoriu la mănăstirea franciscană din Orăştie, de unde, în octombrie 1952 şi iunie 1953, cu aprobare specială din partea statului comunist, s-a putut deplasa la Alba-Iulia pentru hirotoniri de preoţi. La sfârşitul anului 1953 i s-a îngăduit să se întoarcă la Bucureşti, unde a murit la 7 ianuarie 1954.

Pr. Alois Moraru

lecturi: 1038.