Ucisă pentru Satana, sora Maria Laura Mainetti va fi fericită. Postulatoarea: "Sfântă şi înainte de martiriu"

De Salvatore Cernuzio

"Mori, soră bastardă!". "Doamne, iartă-le...". Acest dialog scurt, dramatic, se auzea la 6 iunie 2000 într-o cărare întunecată din Chiavenna (Sondrio), unde trei adolescente între 16 şi 17 ani au atras-o cu înşelăciune pe sora Maria Laura Mainetti pentru a o ameţi cu o cărămidă la ceafă şi a o ucide cu nouăsprezece lovituri de cuţit. Era sacrificiul extrem dintr-un rit satanic, născut din pactul de sânge pe care cele trei minore au mărturisit că l-au organizat - aproape din plictiseală - în faţa unei beri la bar. La douăzeci de ani de la acel brutal asasinat care a tulburat Italia, în timp ce cele trei fete şi-au refăcut o viaţă după închisoare, călugăriţa de la Fiicele Crucii va deveni fericită. Asta a decis papa Francisc care i-a recunoscut martiriul "din ură faţă de credinţă". "Însă ea era o sfântă deja în viaţă, chiar fără martiriu probabil ar fi fost demarată cauza de canonizare pentru virtuţile sale", explică postulatoarea Francesca Consolini.

Italia îşi aminteşte de sora Maria Laura Mainetti ca victimă a unui rit satanic. Dincolo de uciderea sa, ce trebuie ştiut despre această soră?

Figura sorei Maria Laura trebuie separată de cronica despre care presa s-a ocupat pe larg. În aceşti ani, ca postulatoare, am descoperit o femeie care a trăit esenţa carismei Fiicelor Crucii, adică disponibilitatea totală pentru cei săraci, cei bolnavi şi mai ales cei tineri pe care-i vedea ca fragili şi expuşi. Am avut ocazia să citesc în manieră aprofundată câteva notiţe pe care sora le scria de cele mai multe ori pentru ea însăşi. Din aceste scrieri reiese faptul că ea era mereu gata să se pună în mişcare, să-şi suflece mânecile, să fie deranjată pentru a duce ajutor şi întărire. Scria ea: Să ne angajăm să trăim disponibilitatea cu acela care ne telefonează, cu acela care bate la uşa noastră. Spunea că trebuia să ne lăsăm "deranjaţi" de alţii şi atunci când acest lucru strică toate planurile, pentru că Dumnezeu trăieşte ascuns tocmai în acel frate necaptivant din punct de vedere uman. Când îl primim pe cel care ne deranjează, reflecta sora Maria Laura, nu noi evanghelizăm, ci noi suntem evanghelizaţi. Nu se înţelege martiriul său decât în această optică.

Într-adevăr, faptul că a răspuns la o falsă cerere de ajutor, la 10.00 seara, a atras-o pe sora în capcana celor trei fere care după aceea au ucis-o.

Da, a răspuns la telefonul unei fete care spunea că este însărcinată după o violenţă îndurată şi că are nevoie de ajutor. Şi a răspuns cu toată încărcătura de caritate care a animat-o mereu. Desigur, nu prevăzuse martiriul său, doar nu lucra într-un loc de persecuţie... Nu cred că s-a întrebat vreodată dacă Dumnezeu voia de la ea vărsarea sângelui, dar era pe deplin conştientă că Dumnezeu poate să ceară totul celui pe care-l iubeşte. De fapt, în scrierile despre care vorbeam spunea că trebuie să avem curajul să fim persoane "mâncate", adică să ne transformăm în hrană pentru fraţi, să devenim pâine. Disponibilitatea de a-şi da viaţa se naşte din această dăruire continuă, martiriul nu este un fapt de sine stătător, ci încoronarea unui drum de viaţă.

În afară de asta, există cererea de iertare pe care sora Mainetti a invocat-o de la Dumnezeu în momentul morţii pentru asasinele sale.

În mod normal, martirul îl ia ca exemplu pe Domnul nostru care a iertat pe cruce pe călăi şi a oferit suferinţele pentru mântuirea altora. Şi sfântul Ştefan, primul martir, a murit iertând. Sora Maria Laura privea la asta. După aceea, trebuie spus că persoane ca ea trăiesc deja aceste dimensiuni: dispoziţia de a-şi da viaţa este prezentă şi în cele mai mici lucruri, banale, cum ar fi disponibilitatea de a-l primi pe cel care eventual este antipatic sau s-a comportat rău.

Fiind martiră n-a fost necesară recunoaşterea unei minuni, dar au fost semnalate haruri primite prin mijlocirea sa?

Da, foarte multe, mai ales de când sicriul a fost mutat în februarie din cimitir într-una din capelele laterale de la biserica "San Lorenzo" din Chiavenna. Mormântul este mai accesibil şi mulţi oameni merg acolo ca să se roage. Alături a fost pus şi un registru pentru a exprima un gând, o cerere, şi sunt cu adevărat mii de mesaje adresate sorei Maria Laura. Fiind martiră, aşa cum se spunea, şi atunci când ar fi făcut o minune n-ar fi fost obiect de studiu. Va fi interesant de văzut de acum încolo ce se va întâmpla în vederea canonizării.

Aminteaţi de faptul că sora ţinea mult la tineri, pe care-i vedea ca o categorie fragilă. Ce poate spune tinerilor de astăzi o figură ca această călugăriţă care riscă să rămână numai un caz de cronică neagră?

Ceea ce astăzi este încă de mare actualitate cred că e învăţătura pe care sora Maria Laura o transmitea tinerilor, îndeosebi fostelor sale eleve pe care le-a cunoscut de când erau mici şi cu care menţinea o bogată corespondenţă, chiar şi atunci când acestea erau adulte, căsătorite, mame. Adică învăţătura de a accepta viaţa în diferitele aspecte cu angajare, seninătate, încredere în ziua de mâine. Îi iubea mult pe tineri şi era foarte iubită de ei, care căutau şi găseau în ea persoana care dădea răspunsuri sigure. Adesea tineri sunt cam zdruncinaţi, nehotărâţi, neliniştiţi, sora Mainetti era în măsură să ofere răspunsuri juste moment cu moment. Se vede asta din scrisorile pe care le-am găsit pentru cauza de canonizare: mulţi îi scriau pentru un sfat într-un moment de dificultate, alţii pentru că trăiau un doliu. Ea ştia să insufle încredere şi să-i orienteze şi pe necredincioşi spre o plinătate de credinţă. Este frumos, de exemplu, atunci când scrie unei foste eleve: Fă orice lucru cu entuziasm, într-o viziune senină a vieţii. Nu e important să facem lucruri grandioase, ci lucruri mici în fiecare zi, fără agitaţie sau angoasă.

O femeie care îi iubea aşa de mult pe tineri, la sfârşit a murit prin mâna a trei tinere...

Nu poate fi altceva decât un mister al lui Dumnezeu. Sora Maria Laura spunea că "tinerii sunt unicul scop al vieţii mele" pentru că vedea în ei viitorul Bisericii şi al lumii. După părerea mea, lucrul cu adevărat incredibil este că, în pofida vârstei (avea 61 de ani când a murit), încă se punea în discuţie. Pentru o soră de 30 de ani eventual este uşor şi plăcut să meargă în acelaşi pas cu tinerii, ea, în pofida vârstei adulte, nu pierdea ocazia de a învăţa ceva în plus din limbajul lor, din muzică, din obiceiuri. Nu-i abandona niciodată şi îi stimula să dea ceea ce au mai bun în ei.

Există vreo anecdotă despre viaţa viitoarei fericite care v-a impresionat în mod deosebit?

Anecdotele sunt puţine, viaţa sa era una obişnuită, dacă este privită din afară. A trăit o slujire ca atâtea surori, respectând regulile. Şi, totuşi, într-o viaţă aşa de "normală" se evidenţiază atitudinea extraordinară a unei femei mereu la dispoziţia altuia. Surorile din congregaţie relatau de exemplu că seara, când erau obosite, se întâmpla să bată la uşă un sărac, chiar un pic rău îmbrăcat. Sora Maria Laura era prima care se ocupa. Îl îngrijea, îl curăţa şi gătea pentru el. Când se prezentau săracii, întrebau de ea, aşa încât o soră i-a spus odată: "Văd că ai atâţia prieteni". "Nu, acesta este Isus al meu", a răspuns ea. Acelaşi lucru îl făcea pentru bolnavi în spital sau în casă, cărora le ducea împărtăşania chiar şi atunci când nu se cerea. Îşi dăruia timpul, se oprea ca să converseze cu aceste persoane pentru a uşura greutatea tristeţii şi a singurătăţii. O doamnă relatează că uneori a început să joace cărţi cu soţul pentru că înţelegea că era un mod pentru a fi aproape. Desfăşura slujirea sa în manieră discretă, fără a face publicitate la caritate. Mulţi au descoperit figura sa numai după moarte, chiar dacă erau mult mai mulţi, inclusiv episcopul, parohul şi surorile, cei care o considerau deja o sfântă.

Din ceea ce relataţi se pare că sora Maria Laura Mainetti ar fi putut deveni fericită şi fără acel fapt sângeros. Aşa este?

Cred că s-ar fi putut demara cauza de canonizare şi pe cale obişnuită, urmând calea virtuţilor. Fiecare martir, ca sfinţii, se remarcă prin virtuţi: evanghelizarea; profesionalismul, ca în cazul medicilor ucişi în ţările de misiune; dreptatea, ca în cazul lui Romero sau Puglisi. Fiecare are o caracteristică distinctivă ce depinde de context. În cazul sorei Mainetti, conotaţia a fost caritatea. Acest lucru a făcut din ea o martiră, dar mai înainte încă, o sfântă.

(După Vatican Insider, 23 iunie 2020)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 1889.