Biserica din Moldova: vremuri de criză, oameni de jertfă (IX)

În condiţii speciale, am celebrat şi în acest an Paştele, solemnitatea Învierii Domnului - eveniment istoric şi mister de credinţă -, care aduce în sufletul multor creştini speranţa revenirii la o viaţă fără condiţionări şi o activitate cotidiană normală. Întrucât starea de urgenţă prin care trecem nu s-au terminat, am scotocit prin arhive, documente, articole de presă şi cărţi pentru a prezenta alţi oameni de jertfă care s-au evidenţiat în vremurile de criză de la începutul secolului trecut, marcate de două epidemii deosebite: tifosul exantematic şi gripa spaniolă. Dacă în articolele anterioare am scris despre ierarhi, preoţi, seminarişti şi persoane consacrate, în cele ce urmează voi dedica două studii pentru doi "eroi" răpuşi de aceste maladii: medicul Jean Clunet - răpus de tifos la 3 aprilie 1917 şi generalul Henri Lafont - răpus de gripă la 1918. Dacă timpul îmi va permite, voi prezenta apoi şi alţi laici care au fost alături de răniţii din război şi bolnavi, unii dintre ele slujind până la epuizarea fizică sau chiar până la dăruirea vieţii în favoarea semenilor aflaţi în suferinţă: medicul militar Ivan Stuart Campbell - răpus de septicemie la 27 iunie 1917; caporalul Gustave Leopold Delafoy - ucis de o grenadă la 23 iunie 1917, medicul Eugen Iosif Dufreche - mort la 9 mai 1917; infirmiera Maria Picard - răpusă de tifos la 20 octombrie 1917; asistenta Andreea Alfosina Filippes - răpusă de tifos la 3 aprilie 1917, sora de caritate Colette Lahovary-Plagino - "eroina" în Spitalul de contagioşi de la Căiuţi şi alţii.

Medicul Jean Clunet - un "erou mic şi plin de energie"

Pe parcursul articolelor anterioare, am scris de mai multe ori despre surorile din Congregaţia "Fiicele Carităţii ale sfântului Vincenţiu de Paul", care au fost chemate de la Bucureşti la Iaşi de Misiunea Militară Franceză, fiind cooptate pentru asistenţa medicală a răniţilor şi bolnavilor. Surorile lucrau alături de medicii Misiunii Militare Franceze, cele mai multe dintre ele activând în Institutul "Notre Dame de Sion" din Iaşi, unde a fost organizat Spitalul francez nr. 141, cu 200 de paturi, dar în care erau cazaţi uneori peste 300 de bolnavi. Documentele cercetate ne prezintă o personalitate medicală deosebită, medicul militar francez Jean Clunet, alături de care au lucrat zece călugăriţe din această congregaţie, care cer "nu numai gratitudinea noastră, dar şi pe cea a Bisericii Catolice locale". În decembrie 1916, doctorul Clunet a organizat încă un spital militar, la Vila "Greierul" din Bucium, la marginea oraşului Iaşi. Aici erau aduşi bolnavii de tifos exantematic, faţă de care cele trei infirmiere din "Societe de Secours aux Blesses Militaires", între care şi soţia medicului, Margareta Clunet, şi "Fiicele Carităţii" aveau o grijă specială.

Dar cine este doctorul Jean Clunet, răpus de tifosul exantematic la câteva luni după sosirea la Iaşi? Numele său complet era Pierre Edouard Jean Clunet, fiind născut la 28 ianuarie 1878, în capitala Franţei, la Paris. Tatăl său se numea Eduard (1845-1922) şi a fost "una din figurile baroului parizian, avocat specializat în drept internaţional", fondând în anul 1874 revista "Journal du droit international", care apare şi în prezent. Copilul Jean Clunet a urmat studiile la şcolile "Bossuet" şi "Louis le Grand" din Paris, obţinând bacalaureatul în anul 1896. A studiat apoi medicina la Facultatea de Medicină din Paris, după care a activat câţiva ani în diferite spitale din capitala Franţei şi din Nancy. În acest timp, i se atribuie un brevet de cercetare privind rolul razelor X în apariţia cancerului.

În anul 1914, la începutul Primului Război Mondial, medicul Jean Clunet era chirurg militar în Regimentul de linie 332, participând la mai multe campanii militare. Auzind despre declanşarea epidemiei de tifos exantematic în rândurile armatei sârbe refugiate în insula Corfu, medicul Jean Clunet a cerut să meargă la Salonic, în Grecia. Vaporul cu care călătorea a fost scufundat de armata germană, dar "doctorul voluntar" a fost printre supravieţuitori. Ajuns la Corfu, a participat la organizarea unui laborator de bacteriologie al trupelor franceze şi a ajutat mulţi bolnavi de tifos exantematic, icter şi dizenterie. De această ultimă boală se contaminează şi doctorul Clunet, dar a continuat activitatea acolo până la stăvilirea epidemiilor.

Dorinţa de a fi alături de bolnavii de tifos exantematic, l-a determinat pe medicul Jean Clunet să vină în România şi să se înscrie în Misiunea Militară Franceză. Astfel, în anul 1916, împreună cu soţia sa, Margareta Alexandrina, care era infirmieră în "Societe de Secours aux Blesses Militaires" (Societatea de Ajutorare a Răniţilor Militari), doctorul Clunet a venit în ţara noastră pe o cale ocolită, trecând prin Anglia, Norvegia şi Rusia. Ajuns la Bucureşti, este numit medic-şef al Spitalului de Boli Infecţioase, are grijă de bolnavi şi publică câteva articole despre educaţia sanitară şi tratarea tifosului exantematic.

După ce, la sfârşitul lunii noiembrie 1916, Curtea Regală, Guvernul, Parlamentul şi toate instituţiile statului, dar şi oameni din toate categoriile sociale s-au refugiat la Iaşi, medicul Jean Clunet însoţeşte Misiunea Militară Franceză în capitala Moldovei. Pe toată durata sa, misiunea franceză a fost condusă de generalul de divizie Henri Berthelot, care a asigurat simultan şi rolul de consilier militar al regelui Ferdinand, comandantul de căpetenie al Armatei României. Personalul misiunii a fost detaşat pe lângă comandamentele române, până la nivel de comandament de divizie, şi a fost împărţit în două secţiuni cu roluri distincte: Misiunea Aeronautică şi Misiunea Serviciului Sanitar. Acest serviciu includea 108 medici, trei farmacişti, trei ofiţeri administrativi, 21 de asistente, 36 de subofiţeri şi personal de trupă.

Analizând situaţia existentă în oraşul Iaşi, precum şi pericolele determinate de război şi tifosul exantematic, negăsind un spaţiu adecvat - căci toate clădirile mari erau transformate în spitale, medicul Clunet a proiectat şi improvizat un spital de campanie în Vila "Greierul" din Bucium, clădire oferită de avocatul Vasile Sculy Logothetides. Aici erau cazaţi deja câţiva bolnavi, care erau îngrijiţi fratele proprietarului, medicul Leon, care era profesor la Facultatea de Medicină din Iaşi. Doctorul Clunet a organizat rapid spitalul, cu o capacitate de 87 de paturi, pentru a-i îngriji pe bolnavii de tifos care soseau de pe front. În condiţii modeste, în decembrie 1916, doctorul Clunet declară deschis acest spital, având alături trei infirmiere din "Societe de Secours aux Blesses Militaires" (soţia Marguerite Clunet, Andrée Flippes şi Genevi?ve Hennet de Goutel) şi 10 călugăriţe din Congregaţia "Fiicele Carităţii ale sfântului Vincenţiu de Paul". Aşa cum ne prezintă statisticile vremii, Spitalul "Greierul" avea una dintre cele mai mari rate de însănătoşire din ţară.

Aşa cum ne prezintă istoria acelor timpuri, în lunile ianuarie-martie 1917 era o situaţie de neimaginat astăzi: "În februarie 1917, cele 5.000 de paturi ale spitalelor din Iaşi găzduiau un număr de 11.000 bolnavi. Oamenii mureau în număr mare, mulţi dintre ei neputând fi îngrijiţi şi fiind aruncaţi apoi în gropi comune, fără sicrie sau o slujbă religioasă. În unele sate a pierit întreaga populaţie, iar la Regimentul 5 Roşiori caii au trebuit să fie repartizaţi altor unităţi pentru că nu mai exista niciun soldat care să-i îngrijească. Pe lângă oamenii care mureau de tifos, au căzut pradă epidemiei şi unii medici şi aşa puţini la număr, murind astfel nu mai puţin de 250 de medici şi peste 1.000 de sanitari. Printre cei care au căzut la datorie în lupta cu epidemia care ucisese un număr mare de bolnavi de tifos se numără şi doctorul Jean Clunet din Misiunea Militară Franceză".

În ediţia din 28 martie 1917 a ziarului "Evenimentul", din capitala Moldovei, se putea citi: "Iaşul devenise un oraş al spitalelor la începutul anului 1917. Liceul Internat, Liceul Naţional, Seminarul Veniamin Costachi, Notre Dame de Sion, alături de alte zeci de spaţii au ajuns spitale pentru soldaţii de pe front. Nu era însă de ajuns pentru numărul mare de răniţi ce soseau zilnic în gara Iaşi. Izbucnirea cumplitei epidemii de tifos, cauzată de starea de mizerie a populaţiei avea să pună în dificultate întregul sistem. Noi unităţi medicale pentru tifici sunt instituite la spitalul de la Socola, Vila Greierul din Bucium şi la spitalul din Galata. Aici lucrează medici francezi, cu experienţă în tratarea şi înăbuşirea epidemiilor. Tifosul se extinde fulgerător şi în lunile de iarnă se înregistrează la Iaşi câte 150 - 200 de morţi zilnic. Medicii români şi francezi, infirmierele şi surorile de caritate cad şi ele victimă distrugătorului flagel...".

După trei luni de activitate intensă, doctorul Clunet s-a molipsit de tifos, împreună cu o parte din personalul spitalului, cerând ca să fie înmormântat lângă spitalul înfiinţat de el, la Bucium, alături de infirmierele care erau foarte bolnave în acele zile: Andreea Filippes (născută în anul 1885 şi care a murit la 3 aprilie 1917), Genoveva Hennet de Coutel (născută la 11 martie 1885 şi decedată la 4 martie 1917) şi sora de caritate Antoneta Roux (decedată la 5 aprilie 1917, despre care am scris în cadrul acestui serial, în articolul nr. VII).

În ziua de 2 aprilie, cu o zi înainte de a muri, medicul Clunet, care era "aproape inconştient", a fost vizitat de regina Maria şi de regele Ferdinand. Evocând acea zi, regina Maria a scris în Jurnalul ei: "Vreme frumoasă, dar deja foarte uscată şi prăfoasă. După micul dejun am plecat cu Nando la Vila Greierul să-i vizităm pe dr. Clunet şi pe ceilalţi pacienţi. Aveam cu mine câteva documente semnate pentru decoraţii, fiindcă, din păcate, decoraţiile încă n-au ajuns. L-am găsit pe dr. Clunet foarte bolnav, cu totul inconştient, dar dr. Le Laurier, care îl înlocuieşte deocamdată, încă nu şi-a pierdut speranţa. Unii din ceilalţi se simţeau mai bine. I-am vizitat şi am vorbit cu fiecare pacient care era în stare să vorbească. Toată clădirea era scăldată în soare, dar saloanele erau pline de suferinţă. Patru surori sunt bolnave, iar una, mai în vârstă, e într-o stare foarte gravă. Sora Pucci umbla peste tot, ca de obicei, şi făcea totul pentru toată lumea, mereu veselă, mereu amuzantă. Ne-au dus să vedem totul, chiar şi spălatul rufelor, de care se ocupau doi militiens bătrâni la fântână. Bătrânii voiau ţigări, pe care le-au primit pe loc de la mine. Drumul până acolo e, din păcate, foarte prost...".

Doctorul Jean Clunet a murit în ziua de 3 aprilie 1917, fiind vegheat până în ultima clipă de Margareta, "tânăra sa soţie, care era însărcinată". Regina Maria a venit să-l viziteze, dar "la ieşirea din spital, m-am întâlnit cu un preot catolic care tocmai venea de la Vila Greierul şi care mi-a dat vestea dureroasă că Clunet a murit! A fost o lovitură grea. Speram din toată inima să-şi revină, el, care se ocupase de tot spitalul, care cu o energie neobosită şi un curaj admirabil rânduise totul bine şi luptase împotriva unor greutăţi înfricoşătoare. Iar acum a murit şi el, victimă a propriului devotament, a propriei abnegaţii. Vai! Tristă, tristă veste. Când am ajuns acolo toată lumea era înlăcrimată. Biata lui soţie stătea pe marginea patului în care el era întins atât de liniştit, dar atât de palid şi nemişcat, el care era întruchiparea energiei şi a vieţii. Entuziasmul pe care îl arăta faţă de munca lui avea în el chiar ceva uşor exaltat, neliniştit. Erau o pereche cum nu se poate mai devotată, iar soţia lui va naşte în august. Primul copil l-a pierdut chiar înainte să vină aici, soţul o luase cu el ca să-şi mai uite durerea, iar acum l-a pierdut şi pe el, a rămas singură într-o ţară străină! Am încercat să găsesc vorbe care să-mi exprime compasiunea căci de consolare nu poate fi vorba în astfel de clipe. Dar era simplă şi demnă în durerea ei. Dacă n-ar fi fost situaţia în care se află, ar fi rămas aici, liniştită, să-i continue munca. E o femeie mărunţică şi drăguţă, cu ochi mari, negri, patetici. A fost foarte, foarte tristă vizita mea la Vila Greierul!"

Respectându-i-se ultima dorinţă, doctorul Jean Clunet a fost înmormântat în ziua de 8 aprilie 1917, alături de cele două infirmiere şi de sora de caritate, în prezenţa generalului Henri Mathias Berthelot - şeful Misiunii Militare Franceze în România, a marchizului de Saint Aulaire - ministrul plenipotenţial al Franţei în România şi domnului I.I.C. Brătianu - primul ministru al României. A fost o înmormântare "cu onoruri naţionale româno-franceze, dar Liturghia cu Requiem a avut loc în catedrala catolică "Adormirea Maicii Domnului" din Iaşi. Decesul medicului Clunet a fost considerată "o puternică lovitură atât pentru misiunea franceză cât şi pentru ieşeni".

Ziarul "Evenimentul" din Iaşi, consemna evenimentul în numărul din 28 martie / 8 aprilie 1917: "Funerariile naţionale a celor cinci eroi francezi. Azi la ora 10 dimineaţă s-a făcut cu o mare solemnitate, înmormântarea celor cinci suflete de elită martiri ai datoriei: Lt Colonel Georges Dubois, Dr Clunet, M-ele Antoinette soră de caritate, M-ele Filipe infirmieră majoră şi un soldat din trupa de specialităţi, trimis în ţară (Celestin Legret, n.n.). Biserica catolică unde erau depuse corpurile neînsufleţite ale acestor eroi era neîncăpătoare, faţă de numărul celor cari au ţinut să dea ultimul lor salut, asistând la oficierea serviciului religios. Erau de faţă d-nii: General Berthelot, Marchizul de Saint Aulaire ministru Franţei, I.I.C. Brătianu Preşedintele Consiliului de Miniştri, (...) toţi parlamentarii aflaţi în Iaşi, ataşaţii militari, Misiunea Sanitară Franceză, cea rusă şi un număr mare de ofiţeri francezi, ruşi şi români, precum şi un număr mare de personalităţi. Corpurile neînsufleţite ale celor cinci eroi erau aşezate pe catafalcuri în mijlocul bisericei, acoperite de tricolorul francez şi român, înconjurate de numeroase coroane şi jerbe de flori. (...) După terminarea serviciului religios, în curtea bisericei s-au ţinut mai multe cuvântări. Cel dintâi ia cuvântul d. General Berthelot, cari după ce relevă meritele fiecărui aduce elogii memoriei celor căzuţi, făcându-şi datoria până la capăt. Prin moartea lor se naşte puterea care va aduce victoria celor două drapele unite, care azi îl acoperă, căci ele înfrăţesc dreptatea şi onoarea. În urmă vorbesc d-nii General Presan şi I.I.C. Brătianu, fiecare arătând meritele şi aducând elogii celor cari au arătat un devotament neîntrecut în îngrijirea răniţilor şi bolnavilor din spitale".

După terminarea discursurilor şi a ceremoniei religioase, "corpurile neînsufleţite au fost ridicate de către soldaţii francezi şi depuse pe carurile mortuare. Cortegiul era format în ordinea următoare: carul mortuar cu rămăşiţele pământeşti ale soldatului viteaz căzut pentru patrie, apoi urma carele cu corpurile neînsufleţite ale celor două surori de caritate, carul mortuar pe care era depus corpul neînsufleţit al doctorului Clunet, un car cu coroane, după care urma un afet de tun pe care era depus corpul neînsufleţit al locot. colonelului Dubois, acoperit cu tricolorul Franţei şi înconjurat de flori. Onorurile militare au fost date de către batalionul de jandarmi pedeştri şi o companie de specialităţi sub comanda unui colonel. Cortegiul, urmat de d. general Berthelot şi d. Saint Aulaire, ministrul Franţei, de d-ni miniştri şi întreaga asistenţă au parcurs strada Ştefan cel Mare şi Cusa-Vodă până la cimitirul Eternitatea. În jalea întregei asistenţe, rămăşiţile pământeşti ale acestor suflete de elită ale Franţei, jertfe unei cauze nobile, au fost depuse într-un cavou".

Peste cinci luni, regina Maria scriind un articol dedicat doctorului Clunet şi celorlalţi membri ai Misiunii Medicale Franceze căzuţi în România, publicat de ziarul francez "Le Figaro" în ediţia din 4 septembrie 1917 şi reluat apoi, în versiunea engleză, în numărul din 21 octombrie al cotidianului american "The New York Times", amintea de înmormântarea acestei "victime a propriului devotament, a propriei abnegaţii": "Pe jumătate îngropat în zăpadă, în spitalul său îndepărtat, aproape izolat de restul lumii, înconjurat de nişte asistente medicale eroine şi de aceşti sfinţi care sunt surorile Sfântului Vincent de Paul, Jean Clunet s-a luptat eroic, fericit că poate să facă acest lucru chiar când lupta era mai grea. Vorbea despre primăvara care va veni, spunea că visul cel urât va dispărea când liliacul va înflori. Clunet nu a văzut liliacul înflorind".

La Bucium, pe locul unde au fost înmormântaţi, a fost ridicat un monument de piatră în formă de cruce, de către sculptorul funerar Salvador Scutari (1880-1932). Pe soclul monumentului au fost săpate în piatră următoarele cuvinte în franceză şi în română: "A la memorie de ceux qui sont morts au Grierul, victimes de leur devouement. / În amintirea celor ce au murit la Vila Grierul, victime devotamentului lor". Mai jos, la baza soclului, este un pătrat tăiat în patru părţi egale, pe care sunt înscrise numele şi anii de viaţă ai celor îngropaţi acolo: "Genevieve Hennet de Goutel (1888-1917), Docteur Jean Clunet (1878-1917), Soeur Antoinette (1848-1917) şi Andrée Flippes (1885-1917). Întrucât monumentul a fost amplasat în mijlocul perimetrului mormântului, pe soclu, numele au fost scrise indicând poziţia în care cei patru "eroi" au fost înmormântaţi acolo.

După patru ani, în anul 1921, când în Cimitirul "Eternitatea" din Iaşi s-a înălţat un monument în formă de obelisc, şlefuit de sculptorul Salvador Scutari, împodobit de o placă de marmură pe care citim: "Aux Français morts en Roumanie en 1916-1918", a fost reînhumat şi trupul medicului Jean Clunet. Cu acea ocazie, în ziua de 7 ianuarie 1921, a avut loc "o frumoasă ceremonie militară şi religioasă, după ce generalul Petain, ataşatul militar francez la Bucureşti, a reuşit să adune pe toţi eroii francezi, căzuţi pe pământul Moldovei, în mausoleul pus la dispoziţie de Guvernul Român". Serviciul religios a fost prezidat de episcopul Alexandru Cisar, însoţit de preoţii Mihai Robu, Anton Romila şi Anton Gabor. În cronica vremii s-a notat: "Toate sicriele eroilor erau deja aşezate în mausoleu, afară de sicriul generalului Lafont, care era afară, acoperit de coroane, jerbe de flori şi steagurile român şi francez. După ceremonii se rostiră diferite cuvântări...", fiind evocat şi eroismul acestui medic "mic şi plin de energie". În articolul următor, voi scrie mai multe despre acest mausoleu şi "eroii" înmormântaţi acolo.

În decursul vieţii şi post mortem, doctorul Jean Clunet a primit importante decoraţii ale statelor pe care le-a slujit ca medic militar: "Legiunea de onoare" şi "Croix de guerre" (Franţa), Ordinul regal "Sfântul Sava" (Serbia) şi Ordinul "Coroana României în grad de ofiţer" (Iaşi). Academia Naţională de Medicină Franceză i-a decernat, în anul 1927, lui şi soţiei sale, premiul devotamentului medical.

Amintind de munca, devotamentul şi moartea sa eroică, clinicii din Bucium a Spitalului de Pneumoftiziologie Iaşi i s-a dat numele "Dr. Clunet". De asemenea, numele său este purtat şi de o stradă din cartierul bucureştean Cotroceni. În amintirea centenarului morţii sale, în decembrie 2017, la Muzeul de Istorie a Medicinii din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie "Grigore T. Popa" din Iaşi a fost organizată o expoziţie dedicată activităţii sale la Iaşi.

Aşadar, după mai mult de 100 de ani de la moartea medicului Jean Clunet, am adus în atenţie această personalitate medicală, plină de credinţă, energie şi devotament pentru bolnavii de tifos exantematic, faţă de care avea o grijă deosebită şi a preferat să moară alături de ei, decât să-şi continue cercetările în institutele din Franţa, care l-au apreciat mult pentru descoperirile sale.

Pr. Alois Moraru

* * *

Biserica din Moldova: vremuri de criză, oameni de jertfă (VIII)

Biserica din Moldova: vremuri de criză, oameni de jertfă (VII)

Biserica din Moldova: vremuri de criză, oameni de jertfă (VI)

Biserica din Moldova: vremuri de criză, oameni de jertfă (V)

Biserica din Moldova: vremuri de criză, oameni de jertfă (IV)

Biserica din Moldova: vremuri de criză, oameni de jertfă (III)

Biserica din Moldova: vremuri de criză, oameni de jertfă (II)

Biserica din Moldova: vremuri de criză, oameni de jertfă (I)

lecturi: 909.