Papa Francisc: Audienţa generală de miercuri, 15 aprilie 2020

Cateheze despre Fericiri: 8. "Fericiţi făcătorii de pace, pentru că ei vor fi numiţi fiii lui Dumnezeu (Mt 5,9)

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

Cateheza de astăzi este dedicată celei de-a şaptea fericiri, cea a "făcătorilor de pace", care sunt proclamaţi fii ai lui Dumnezeu. Mă bucur că ea vine imediat după Paşti, pentru că pacea lui Cristos este rod al morţii şi învierii sale, aşa cum am ascultat în lectura din sfântul Paul. Pentru a înţelege această fericire trebuie explicat sensul cuvântului "pace", care poate să fie răstălmăcit sau uneori banalizat.

Trebuie să ne orientăm între două idei de pace: prima este cea biblică, unde apare cuvântul foarte frumos shalóm, care exprimă belşug, înflorire, bunăstare. Când în ebraică se urează shalóm, se urează o viaţă frumoasă, deplină, prosperă, dar şi conform adevărului şi dreptăţii, care vor avea împlinire în Mesia, principe al păcii (cf. Is 9,6; Mih 5,4-5).

Este după aceea celălalt sens, mai răspândit, prin care cuvântul "pace" este înţeles ca un soi de linişte interioară: sunt liniştit, sunt în pace. Aceasta este o idee modernă, psihologică şi mai subiectivă. Se crede în mod obişnuit că pacea este linişte, armonie, echilibru interior. Această accepţie a cuvântului "pace" este incompletă şi nu poate fi absolutizată, pentru că în viaţă neliniştea poate să fie un important moment de creştere. De atâtea ori însuşi Domnul seamănă în noi neliniştea pentru a merge în întâmpinarea lui, pentru a-l găsi. În acest sens este un important moment de creştere; în timp ce se poate întâmpla ca liniştea interioară să corespundă unei conştiinţe liniştite şi nu unei adevărate răscumpărări spirituale. De atâtea ori Domnul trebuie să fie "semn de contradicţie" (cf. Lc 2,34-35), zdruncinând siguranţele noastre false, pentru a ne duce la mântuire. În acel moment pare să nu avem pace, însă Domnul este cel care ne pune pe acest drum pentru a ajunge la pacea pe care el însuşi ne-o va da.

În acest moment trebuie să amintim că Domnul înţelege pacea sa ca diferită de cea umană, cea a lumii, când spune: "Pace vă las vouă, pacea mea v-o dau vouă. Eu nu v-o dau aşa cum o dă lumea" (In 14,27). Pacea lui Isus este o altă pace, diferită de cea lumească.

Să ne întrebăm: cum dă lumea pacea? Dacă ne gândim la conflictele războinice, războaiele se încheie, în mod normal, în două moduri: ori cu înfrângerea uneia din cele două părţi, ori cu tratate de pace. Nu putem decât să dorim şi să ne rugăm ca să se ia mereu această a doua cale; însă trebuie să considerăm că istoria este o infinită serie de tratate de pace dezminţite de războaie succesive, sau de metamorfoza aceloraşi războaie în alte moduri sau în alte locuri. Şi în timpul nostru, un război "pe bucăţi" este dus pe mai multe scenarii şi în diferite modalităţi¹. Trebuie măcar să suspectăm că în cadrul unei globalizări făcute mai ales din interese economice sau financiare, "pacea" unora corespunde "războiului" altora. Şi aceasta nu este pacea lui Cristos!

În schimb, cum "dă" Domnul Isus pacea sa? L-am ascultat pe sfântul Paul spunând că pacea lui Cristos este "să facă din două, una" (cf. Ef 2,14), să anuleze duşmănia şi să reconcilieze. Şi drumul pentru a împlini această operă de pace este trupul său. De fapt, el reconciliază toate lucrurile şi face pace cu sângele crucii sale, aşa cum spune în altă parte acelaşi apostol (cf. Col 1,20).

Şi aici mă întreb, putem să ne întrebăm toţi: cine sunt, aşadar, "făcătorii de pace"? A şaptea fericire este cea mai activă, explicit operativă; expresia verbală este asemănătoare cu aceea folosită în primul verset al Bibliei pentru creaţie şi indică iniţiativă şi hărnicie. Iubirea faţă de natură este creatoare - iubirea este mereu creatoare - şi caută reconcilierea cu orice preţ. Sunt numiţi fii ai lui Dumnezeu cei care au învăţat arta păcii şi o exercită, ştiu că nu există reconciliere fără dăruirea propriei vieţi, şi că pacea trebuie căutată mereu şi oricum. Mereu şi oricum: să nu uităm asta! Trebuie căutată astfel. Aceasta nu este o lucrare autonomă rod al propriilor capacităţi, este manifestare a harului primit de la Cristos, care este pacea noastră, care ne-a făcut fii ai lui Dumnezeu.

Adevărata shalóm şi adevăratul echilibru interior izvorăsc din pacea lui Cristos, care vine din Crucea sa şi generează o umanitate nouă, întrupată într-o infinită ceată de sfinţi şi sfinte, inventivi, creativi, care au gândit căi mereu noi pentru a iubi. Sfinţii, sfintele care construiesc pacea. Această viaţă ca fii ai lui Dumnezeu, care prin sângele lui Cristos caută şi regăsesc pe fraţii lor, este adevărata fericire. Fericiţi cei care merg pe această cale!

Şi din nou Paşte fericit tuturor, în pacea lui Cristos!

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

Notă

¹ Cf. Omilie în Mausoleul Militar din Redipuglia, 13 septembrie 2014; Omilia la Sarajevo, 6 iunie 2015; Discurs la Consiliul Pontifical pentru Textele Legislative, 21 februarie 2020.

lecturi: 1231.