Cardinalul Angelo Comastri: Ioan Paul al II-lea a transformat crucea sa în iubire

De Alessandro Gisotti

Au trecut 15 ani de la moartea lui Karol Wojtyła, aşa cum a amintit papa Francisc la audienţa generală de astăzi, 1 aprilie 2020. Sunt de neuitat zilele care au marcat trecerea sfântului Ioan Paul al II-lea la casa Tatălui, după o lungă boală trăită cu o mărturie creştină care a atras nu numai pe cei care cred, ci şi persoane departe de Biserică. Tocmai asupra învăţăturii pe care papa polonez poate să ne-o dea astăzi, într-un moment de mare suferinţă globală din cauza pandemiei, se opreşte cardinalul Angelo Comastri, vicar general al papei pentru statul Vatican, în acest interviu la mass-media vaticane.

Cardinal Angelo Comastri, la 2 aprilie în urmă cu 15 ani, după o boală lungă trăită oferind o mărturie extraordinară, murea sfântul Ioan Paul al II-lea. Ce ne oferă astăzi, într-un context dramatic ca acela pe care-l trăim din cauza urgenţei Coronavirus, viaţa şi exemplul lui Karol Wojtyła?

Răspândirea epidemiei, creşterea numărului de infectaţi şi buletinul zilnic al numărului celor morţi a găsit nepregătită societatea şi a scos în evidenţă golul spiritual din multe persoane. Jurnalistul Indro Montanelli, puţin înainte de a muri, a ieşit cu această consideraţie lucidă şi onestă: "Dacă trebuie să închid ochii fără a şti de unde vin şi unde merg şi ce am venit să fac pe acest pământ, merita oare să deschid ochii? Declaraţia mea este o declaraţie de faliment!". Aceste cuvinte ale lui Montanelli fotografiază situaţia unei părţi a societăţii actuale. Şi pentru aceasta, epidemia înspăimântă: pentru că în atâţia oameni s-a stins credinţa. Ioan Paul al II-lea era un credincios, un credincios convins, un credincios coerent şi credinţa lumina drumul vieţii sale.

În pofida multor suferinţe trăite şi a bolii lungi, Karol Wojtyła dădea mereu celui care-l întâlnea senzaţia că este un om în pace şi plin de bucurie...

Ioan Paul al II-lea ştia că viaţa este o cursă rapidă spre Marea Sărbătoare: Sărbătoarea îmbrăţişării cu Dumnezeu, cel Infinit Fericit. Dar trebuie să ne pregătim pentru întâlnire, trebuie să ne purificăm pentru a fi pregătiţi pentru întâlnire, trebuie să eliminăm rezervele de orgoliu şi de egoism pe care le avem cu toţii, pentru a-l putea îmbrăţişa pe Cel care este Iubire fără umbre. Ioan Paul al II-lea trăia suferinţa cu acest spirit: şi, chiar şi în momentele cele mai dure (ca momentul atentatului) n-a pierdut niciodată seninătatea. De ce? Pentru că avea mereu în faţă ţinta vieţii. Astăzi mulţi nu mai cred în ţinta vieţii. Pentru acest motiv trăiesc durerea cu disperare: pentru că nu văd dincolo de durere.

Ioan Paul al II-lea a găsit mereu în experienţele de suferinţă, de durere, o dimensiune de speranţă, de ocazie specială de întâlnire cu Domnul. Amintim pentru toate scrisoarea apostolică "Salvifici doloris". O reflecţie a dumneavoastră cu privire la această carismă deosebită a papei polonez?

Fără îndoială, durerea îi înfricoşează pe toţi, însă când este luminată de credinţă devine o curăţare a egoismului, a banalităţilor şi a frivolităţilor. Mai mult. Noi creştinii trăim durerea în comuniune cu Isus Răstignit: agăţaţi de El, noi umplem durerea cu Iubire şi o transformăm într-o forţă care contestă şi învinge egoismul încă prezent în lume. Ioan Paul al II-lea a fost un adevărat maestru al durerii răscumpărate de Iubire şi transformate în antidot al egoismului şi în răscumpărare a egoismului uman. Acest lucru este posibil numai deschizând inima faţă de Isus: numai cu El se înţelege durerea şi se valorizează durerea.

Anul acesta din cauza urgenţei actuale, vom trăi un Paşte "inedit" pentru a respecta dispoziţiile de contrastare a infectării. Şi ultimul Paşte al lui Ioan Paul al II-lea a fost marcat de boală, de izolare. Şi totuşi toţi avem o amintire de neşters a acestui Paşte. Ce învăţătură putem scoate din acel ultim Paşte al papei Wojtyła privind la ceea ce se întâmplă astăzi?

Toţi ne amintim de ultima Vineri Sfântă a lui Ioan Paul al II-lea. Este de neuitat scena pe care am văzut-o la televizor: papa, de acum lipsit de puteri, ţinea Crucifixul cu mâinile sale şi îl privea cu iubire concludentă şi se intuia că spunea: "Isuse, şi eu sunt pe cruce asemenea ţie, dar împreună cu tine aştept Învierea". Toţi sfinţii au trăit aşa. Mă limitez s-o amintesc pe Benedetta Bianchi Porro, devenită oarbă şi surdă şi paralizată din cauza unei boli grave şi decedată senin la 24 ianuarie 1964. Cu puţin timp înainte, a avut forţa de a dicta o scrisoare minunată pentru un tânăr neputincios şi disperat numit Natalino. Iată ce a ieşit din inima lui Benedetta: "Dragă Natalino, am 26 de ani ca şi tine. Patul este de acum locuinţa mea. De câteva luni sunt şi oarbă, dar nu sunt disperată, pentru că eu ştiu că la capătul drumului Isus mă aşteaptă. Dragă Natalino, viaţa este o pasarelă rapidă: nu construim casa pe pasarelă, ci o străbatem ţinând strâns mâna lui Isus pentru a ajunge în Patrie". Ioan Paul al II-lea era pe această lungime de undă.

În această perioadă marcată de pandemie, în fiecare zi în streaming direct pe Vatican News şi pe mass-media care retransmit, foarte multe persoane se unesc în rugăciune cu recitarea lui Angelus şi a Rozariului. Este natural să ne gândim la Ioan Paul al II-lea legat cu Maria încă de la stema episcopală...

Da, Ioan Paul al II-lea a voit pe stema sa ca moto aceste cuvinte: Totus Tuus Maria. De ce? Sfânta Fecioară Maria a fost aproape de Isus în momentul Răstignirii şi a crezut că acela era momentul victoriei lui Dumnezeu asupra răutăţii umane. Cum? Prin Iubirea care este Forţa Atotputernică a lui Dumnezeu. Şi Maria, cu puţin înainte ca Isus să consume Jertfa Sa de Iubire pe Cruce, auzit cuvintele angajante pe care Isus i le-a adresat: "Femeie, iată-l pe fiul tău!". Adică: "Nu te gândi la mine, ci gândeşte-te la ceilalţi, ajută-i să transforme durerea în iubire, ajută-i să creadă că bunătatea este forţa care învinge răutatea". Din acel moment Maria se preocupă de noi şi atunci când ne lăsăm conduşi de ea suntem în mâini sigure. Ioan Paul al II-lea credea asta, s-a încrezut în Maria şi cu Maria a transformat durerea în ocazie de iubire.

În cele din urmă, există o anecdotă, un cuvânt pe care Ioan Paul al II-lea vi l-a adresat şi pe care la distanţă de 15 ani vreţi să-l împărtăşiţi şi ca semn de speranţă pentru atâtea persoane în lume, care suferă, care l-au iubit şi continuă să-l iubească pe Karol Wojtyła?

În martie 2003, Ioan Paul al II-lea m-a invitat să predic exerciţiile spirituale pentru Curia Romană. Şi el a participat la acel curs de exerciţii spirituale cu reculegere exemplară. La sfârşitul exerciţiilor, m-a primit cu atâta bunătate şi mi-a spus: "M-am gândit să vă dăruiesc o cruce aşa cum este a mea". Eu m-am jucat asupra sensului dublu al cuvântului şi i-am spus lui Ioan Paul al II-lea: "Sfinte Părinte, este greu ca să-mi puteţi da o cruce aşa cum este a dumneavoastră...". Ioan Paul al II-lea a zâmbit şi mi-a spus: "Nu... crucea este aceasta", şi mi-a indicat o cruce pectorală pe care voia să mi-o dăruiască. Şi apoi a adăugat: "Şi dumneavoastră veţi avea crucea dumneavoastră: s-o transformaţi în iubire. Aceasta este înţelepciunea care luminează viaţa". N-am mai uitat acest sfat minunat pe care mi l-a dat un sfânt.

(După VaticanNews, 1 aprilie 2020)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 1583.