Iaşi: "Întâlnirea cu Isus" - A cincea cateheză din Postul Mare a PS Iosif Păuleţ în Anul Sfintei Liturghii

"Întâlnirea cu Isus" a fost a cincea cateheză a PS Iosif Păuleţ prezentată joi, 26 martie 2020, ora 19.00, în catedrala "Sfânta Fecioară Maria, Regină" din Iaşi.

Relatarea învierii lui Lazăr (In 11,1-53) îl prezintă pe Isus înconjurat de persoane simple şi umile, persoane dragi care îi deveniseră prieteni. Cateheza lasă să se întrezărească faptul că în această pericopă se revelează chipul uman şi plin de compasiune al lui Isus. În faţa durerii din viaţa celor simpli, Isus se înfioară, plânge şi este profund emoţionat.

Este semnificativ faptul că aceste atitudini profund umane sunt prezentate chiar în momentul culminant din viaţa publică a lui Isus. Chemându-l la viaţă pe Lazăr, Isus afirmă pur şi simplu că mântuirea este deja prezentă în mijlocul celor care cred în el.

"Eu sunt învierea şi viaţa. Cel care crede în mine, chiar dacă moare, va trăi; şi oricine trăieşte şi crede în mine nu va muri în veci", i-a spus Isus Martei. Şi a întrebat-o: "Crezi tu aceasta?" În acel moment, luminată de har, a spus: "Da, Doamne". Contemplând izvorul învierii şi al vieţii, a mărturisit: "Eu am crezut că tu eşti Cristos, Fiul lui Dumnezeu, cel care vine în lume" (In 11,25-27).

"Moartea nu poate să fie învinsă decât de iubire - subliniază Preasfinţitul Iosif. Mai bine spus, păşim peste pragul morţii şi mergem în lumea veşnic fericită pătrunşi de iubire. Toate rămân în urmă şi se sting. Nimic vizibil nu luăm cu noi după moarte. Iubirea, însă, darul primit de la Dumnezeu, virtutea ce ne-a apropiat de ceilalţi fraţi şi ne-a arătat mereu calea spre Dumnezeu, doar iubirea ne va însoţi pentru totdeauna".

Cateheza se încheie cu invitaţia de a ne mărturisi credinţa împreună cu Marta şi Maria şi să spunem: "Da, Doamne; eu cred că tu eşti Cristos, Fiul lui Dumnezeu, cel care vine în lume".

Textele catehezelor sunt disponibile pe site-urile: www.ercis.ro şi www.cateheze.ro.

Pr. Mihai Roca
responsabilul Oficiului pentru Cateheză

* * *

Înregistrarea video a celei de-a cincea cateheze din Postul Mare a PS Iosif Păuleţ (26 martie 2020):

* * *

Versiunea pdf a acestei cateheze, aranjată pentru printare faţă-verso. pe hârtie A4, cu îndoire la mijloc:

* * *

Anul Sfintei Liturghii în Dieceza de Iaşi

Întâlnirea cu Isus

Cateheze pentru Postul Mare cu PS Iosif Păuleţ, episcop de Iaşi

Cateheza a IX-a (26 martie 2020)

Timpul Postului Mare (Anul A)

Textele liturgice: Ez 37,12-14; Ps 129; Rom 8,8-11; In 11,1-45

Învierea lui Lazăr este al şaptelea semn împlinit de Isus, dar şi cauza imediată a condamnării lui la moarte. Victoria vieţii asupra morţii se împlinea chiar în mijlocul celor simpli. Isus avea să dăruiască viaţa comunităţii celor săraci, destăinuindu-se lor ca izvor de viaţă pentru cei care cred în el.

1. În locuinţa săracilor

Vestirea evangheliei şi minunile săvârşite de Isus au o legătură foarte strânsă cu viaţa celor săraci. Tot ceea ce el a trăit şi a făcut a rămas ca o mărturie vie a iubirii sale faţă de toţi oamenii, în special faţă de cei de la marginea societăţii. Stilul de vestire a evangheliei şi modul simplu de viaţă, în dăruire totală, destăinuia prezenţa şi acţiunea mântuitoare a lui Dumnezeu între oameni. Isus vorbea despre milostivirea lui Dumnezeu în orice clipă şi prin fiecare gest. În persoana sa se revela Mesia cel promis, se lăsa descoperit Fiul Omului din profeţiile de altă dată.

Această cateheză ne apropie de un moment crucial din viaţa lui Isus. Ştim că Isus nu avea o casă. Nu avea unde să-şi plece capul. Era cunoscut ca Învăţătorul din Nazaret, cel care mergea pretutindeni pentru a-i întâlni pe oameni şi a le vesti sosirea împărăţiei lui Dumnezeu. Intra unde era primit. Stătea la masă cu cei simpli şi nu ocolea pe nimeni. Făcea bine tuturor şi îi asculta. Avea un cuvânt de îmbărbătare pentru cei care se apropiau de el, dar şi cuvinte potrivite pentru făţarnici. Acelaşi stil de viaţă simplă era împărtăşit şi de discipolii lui, şi de cei care îi voiau binele şi îl primeau în casa lor. Despre viaţa umilă a Învăţătorului din Nazaret, Ioan ne-a lăsat pagini de o frumuseţe unică.

Aproape de Ierusalim, la poalele Muntelui Măslinilor, se afla Bet?nia, care înseamnă "Casa Săracilor". Trăiau aici trei fraţi: Lazăr, Marta şi Maria. În timpul zilelor de sărbătoare de la Ierusalim, Isus vizita familia lui Lazăr, se bucura de ospitalitatea oferită şi devenise un adevărat prieten de familie. Cei trei fraţi îl primeau cu mare bucurie în casa lor, împărtăşind puţinul pe care-l aveau. Învăţătorul le devenise nu doar oaspete, cât mai ales frate şi prieten. Era o nespusă bucurie prezenţa lui Isus la aceeaşi masă. Numai că bucuria lor avea să fie frântă. Dispăruse liniştea din casa primitoare. Lazăr era pe moarte. Îngrijorate, cele două surori au trimis un mesager să-i spună lui Isus: "Doamne, iată, cel pe care-l iubeşti, este bolnav" (In 11,3).

Vestea despre durerea lui Lazăr, Marta şi Maria a ajuns în cele din urmă la Isus. Din cauza iudeilor, fusese constrâns să se retragă dincolo de Iordan, unde Ioan începuse să boteze. La sărbătoarea Înnoirii, când predicase poporului în curtea exterioară a templului, în porticul lui Solomon, spusese: "Eu sunt păstorul cel bun". Acela a fost punctul culminant al tensiunii dintre Isus şi iudei. Îl înconjuraseră şi i-au zis: "Până când ne chinuieşti sufletul? Dacă tu eşti Cristos, spune-ne deschis!". Când le-a spus: "Eu şi Tatăl una suntem" (In 10,30), luaseră pietre ca să arunce asupra lui.

La aflarea veştii despre boala lui Lazăr, Isus nu a zăbovit o clipă; le-a spus discipolilor că trebuie să se întoarcă la Ierusalim. Aceştia erau însă erau de altă părere. Plecaseră în grabă pentru că iudeii voiau să-l omoare cu pietre. De ce să se întoarcă? Preocupaţi pentru viaţa lui, căutau să-l convingă de pericolul la care s-ar fi expus. Dar Isus le-a cerut să-l urmeze până când va împlini misiunea încredinţată de Dumnezeu. Lazăr a adormit (a murit), iar el doreşte să-l trezească. Moartea lui Lazăr devenise semnul unei noi speranţe.

2. Eu sunt învierea şi viaţa

Auzind de venirea lui Isus, Marta a ieşit din Bet?nia şi i-a alergat în întâmpinare. Încrederea ei era mare. Şi la fel de mare era credinţa ei în înviere. Se aflase la ceas de grea cumpănă când Isus nu era prezent. Dacă ar fi fost în preajmă, cu siguranţă l-ar fi vindecat pe Lazăr, gândea Marta pe drum. Ce îi va spune acum? Fratele ei este deja în mormânt de patru zile, iar durerea a învăluit totul. Dar o convingere îi apăru în acel moment ca o rază salvatoare şi îşi spuse: Isus are puterea de a-i reda viaţa lui Lazăr. Şi i-a zis cu încredere: "Doamne, dacă ai fi fost aici, fratele meu nu ar fi murit". Marta spera într-o minune.

"Fratele tău va învia", a auzit Marta de pe buzele lui Isus (In 11,23). Aceste cuvinte nu-i aduceau însă nicio alinare. Credea în marea promisiune din ziua de pe urmă, când Dumnezeu va îndepărta moartea, dar inima ei era sfâşiată. De ce nu face Isus o minune? De ce nu îi redă viaţa lui Lazăr?

"Eu sunt învierea şi viaţa. Cel care crede în mine, chiar dacă moare, va trăi; şi oricine trăieşte şi crede în mine nu va muri în veci", i-a spus Isus Martei. Şi a întrebat-o; "Crezi tu aceasta?" În acel moment, luminată de har, a spus: "Da, Doamne". Contemplând izvorul învierii şi al vieţii a mărturisit: "Eu am crezut că tu eşti Cristos, Fiul lui Dumnezeu, cel care vine în lume" (In 11,25-27).

Lumina harului s-a aprins în viaţa Martei. Isus era prezent, acolo, şi a înţeles că viaţa poate să continue. I-a vorbit, iar ea l-a auzit. L-a privit, iar ea şi-a mărturisit credinţa în el. A mers imediat la Maria şi a chemat-o, şoptindu-i: "Învăţătorul este aici şi te cheamă". Maria s-a ridicat, a ieşit din casă şi au alergat împreună în întâmpinarea lui Isus. Aruncându-se la picioarele lui, i-a adresat aceeaşi rugăminte. Şi Isus s-a înfiorat în spirit şi a lăcrimat. Împreună cu cele două surori şi cu persoanele venite să-l plângă pe Lazăr, Isus a mers la mormânt şi, înfiorându-se din nou, a zis: "Ridicaţi piatra!" Exprimând comuniunea sa cu Tatăl ceresc, a rostit o rugăciune de mulţumire şi, chemându-l pe prietenul său, a strigat cu glas puternic: "Lazăr, vino afară!" Lazăr a înviat şi a ieşit din mormânt. Avea fâşii de pânză în jurul picioarelor şi a mâinilor şi un ştergar pe faţă. Purta încă semnele morţii.

Mulţi dintre iudeii părtaşi la minunea învierii lui Lazăr au crezut în Isus. Alţii însă au refuzat cu înverşunare minunea şi căutau motive să-l învinuiască. Aveau să meargă la farisei, care, convocând sinedriul în secret, îl vor condamna la moarte pe Isus. Se confirma şi de data aceasta că există cei care cred şi cei care nu vor să creadă. În faţa victoriei iubirii asupra morţii, doar cei care au credinţă se apropie de Isus şi mărturisesc faptul că el este învierea şi viaţa.

Spre o viaţa nouă

Discipolul Ioan a creionat în evanghelie sensul profund al evenimentelor din viaţa lui Isus, un sens pe care doar credinţa îl vede prin intermediul Duhului (In 14,26; 16,19). Minunea învierii lui Lazăr anticipa gloria învierii - darul lui Dumnezeu oferit oamenilor prin Duhul lui Cristos. În acele zile, la Bet?nia şi în Ierusalim, gestul lui Isus avea să le dea discipolilor curajul de a nu ceda fricii şi urii. Le va întări credinţa şi îi va ajuta să reziste în momentele grele de durere şi de doliu de pe Calvar.

Aprofundând victoria Duhului lui Cristos asupra trupului, Paul explică faptul cum fiecare dintre noi primeşte harul de a fi în comuniune cu Dumnezeu. Când Cristos locuieşte în noi, desigur, continuăm să rămânem supuşi morţii, aceasta este o consecinţă a umanităţii noastre. Prin acţiunea Duhului suntem însă părtaşi deja la izvorul vieţii (Rom 8,8-11). Dumnezeu ne iubeşte! Noi suntem copii ai lui Dumnezeu (Rom 8,14-17). Şi întrucât Dumnezeu ne dăruieşte acelaşi Duh prin care l-a înviat pe Isus din morţi, noi întrezărim încă de acum viaţa cea nouă de care se bucură Domnul Cristos.

Noi l-am primit pe Duhul Sfânt şi suntem deja părtaşi la viaţa cea nouă dăruită de Cristos. Sângele său preţios a fost preţul plătit pentru acest dar inestimabil. Ştim că nu am ajuns încă la împlinire, existenţa aceasta este încă însemnată de suferinţă şi moarte. Dar suntem fii ai lui Dumnezeu. Avem harul şi curajul de a întrezări împlinirea din viaţa de dincolo. Numai aici şi acum descoperim darurile lui Dumnezeu prin care ne bucurăm de o viaţă adevărată şi plină de sens. În viaţa pe care o trăim, în relaţia de iubire cu semenii şi cu Dumnezeu este prezent darul mântuirii adus de Cristos. Iar tot ce am făcut în această viaţă se va manifesta în plinătatea de dincolo, în Dumnezeu.

* * *

Cateheza liturgică aprofundează ritul împărtăşaniei. Preluând cuvintele lui Isus din evanghelie, ne rugăm mai întâi Tatăl nostru şi ne dăruim un gest de pace. Frângerea pâinii, Mielul lui Dumnezeu şi rugăciunile de pregătire ne apropie pas cu pas de primirea Euharistiei, iar prin rugăciunea de după împărtăşanie îi cerem Tatălui ceresc să reverse asupra noastră belşugul darurilor divine.

4. Iubirea învinge moartea

Moartea nu poate să fie învinsă decât de iubire. Mai bine spus, păşim peste pragul morţii şi mergem în lumea veşnic fericită pătrunşi de iubire. Toate rămân în urmă şi se sting. Nimic vizibil nu luăm cu noi după moarte. Iubirea, însă, darul primit de la Dumnezeu, virtutea ce ne-a apropiat de ceilalţi fraţi şi ne-a arătat mereu calea spre Dumnezeu, doar iubirea ne va însoţi pentru totdeauna.

"Eu sunt învierea şi viaţa", i-a spus Isus Martei. Să medităm asupra acestor cuvinte atât în momentele de rugăciune şi de linişte, cât şi în catehezele şi predicile pe care le facem în acest timp de post.

- "Eu sunt". Isus este învierea şi viaţa. Este acum. Nu este în viitor. Nu este în trecut. El este. Este Dumnezeu. Este una cu Dumnezeu. Este prezent, ne arată calea spre Dumnezeu şi ne conduce spre Dumnezeu. Acesta este misterul Fiului lui Dumnezeu făcut om, prezent în persoana lui Isus din Nazaret, răstignit şi mort pe cruce, înviat a treia zi din morţi. Cel primit de Lazăr, Marta şi Maria în casa din Bet?nia este om adevărat. Este Învăţătorul divin, pe care l-au urmat discipolii şi despre care ne vorbeşte Ioan în evanghelie. Este Domnul, pe care Dumnezeu l-a înviat, în care au crezut şi pe care l-au mărturisit discipolii, comunitatea primilor creştini şi cei care au primit mărturia lor.

- "Învierea". Eu sunt învierea! Viaţa nouă a învierii apare odată cu Isus şi este prezentă în istorie aici şi acum. Această înviere reînnoieşte viaţa. Învierea este prezentă astăzi în persoana lui Isus şi în toţi cei care cred în el. Şi deoarece Isus este "învierea şi viaţa" celor care cred, moartea nu mai are nicio putere asupra lor. Şi noi credem că Isus învinge moartea încă de acum.

- Viaţa. Eu sunt viaţa! Isus este prezent pentru a aduce victoria asupra morţii, pentru ca noi să ne bucurăm acum de viaţă. Când Marta şi Maria plâng, Isus se înduioşează. Când săracii plâng, Isus se emoţionează şi plânge: îşi arată iubire faţă de oameni şi îi conduce la izvorul vieţii. Să medităm îndelung la această situaţie: când dăm piatra la o parte, Isus face ca viaţa să triumfe asupra morţii.

Să ne mărturisim credinţa împreună cu Marta şi Maria şi să spunem: "Da, Doamne; eu cred că tu eşti Cristos, Fiul lui Dumnezeu, cel care vine în lume." Cu această convingere să continuăm drumul Postului Mare şi să cerem harul de a ne apropia cu pietate de misterul pascal al lui Isus Cristos.

* * *

Secţiunea "Anul Sfintei Liturghii în Dieceza de Iaşi * 2019-2020" pe www.ercis.ro

lecturi: 1851.