În timpuri de incertitudini este nevoie de discernământ şi profeţie

S-au încheiat la Ariccia exerciţiile spirituale pentru Curia Romană

Cristos este prezent acolo unde discipolii ascultă de mandatul său, "nerămânând prizonieri în micul lor staul, ci mergând să ducă iradierea harului în lume". O "misiune supraumană, încredinţată unor oameni care au trăit experienţa fragilităţii lor" şi care "pot să asume această misiune numai pentru că Isus le spune: «Eu sunt cu voi în toate zilele până la sfârşitul timpurilor»". Aceasta este concluzia la care a ajuns părintele Pietro Bovati în a noua şi ultima meditaţie oferită participanţilor la exerciţiile spirituale pentru Curia Romană, vineri dimineaţa, 6 martie 2020, în Casa "Divin Maestro" la Ariccia.

"Prezenţa lui Dumnezeu" a fost tema tratată de secretarul Comisiei Biblice Pontificale la încheierea acestui itinerar săptămânal care a început în după-amiaza de duminica trecută, 1 martie. Inspirându-se din lecturi luate din capitolul 33 din cartea Exodului (7-17), din Evanghelia lui Matei (28,16-20) şi din psalmul 90, predicatorul a început subliniind că "Domnul este prezent în viaţa noastră, este Emanuel pentru noi şi ne însoţeşte pe drumul nostru". Şi primul care a înţeles asta a fost Moise, exemplar în conducerea Israelului "arătând că de la Dumnezeu, de la raportul cu El, în ascultare, se primeşte ca har capacitatea de a conduce poporul". În această privinţă părintele Bovati s-a declarat conştient "că Isus a recomandat să ne rugăm în secret fără exhibiţie" precum şi "că rugăciunea nu trebuie să devină niciodată spectacol şi nicidecum auto-celebrare". Totuşi - a afirmat el - "a fi un exemplu luminos este o obligaţie"; cu avertismentul că "această exemplaritate este adevărată atunci când nu are în vedere aplauzele făcute omului, ci dimpotrivă, adorarea lui Dumnezeu", printr-o "iradiere spirituală" care "vine tocmai de la cel care se roagă, pentru că atrage, îi duce pe oameni să-l iubească pe Dumnezeu".

După aceea, oprindu-se asupra termenilor din colocviul dintre Domnul şi Moise în textul meditat, părintele Bovati a remarcat că primul foloseşte un imperativ: "du-te şi pleacă de aici". Ceea ce "poate fi deranjant numai dacă este gândit pur şi simplu ca voinţa altuia; însă când porunca este promulgată de gura prietenului, de Dumnezeul iubirii, dacă este înţeles în adevărul său", atunci el "luminează, face înţelepţi, încurajează, promovează viaţa credinciosului, pentru că este ca un drum deschis larg, o poartă care se deschide asupra misterului iubirii". În afară de asta, a continuat predicatorul, "porunca divină este proporţionată mereu cu omul pentru că este posibilă, ba chiar uşor de îndeplinit, nu pentru că ordinea pe care o vrea Dumnezeu este fără trudă şi fără jertfă; ci pentru că acela care dă ordinul promite prezenţa sa, dă puterea, harul, harul, duhul" pentru îndeplinirea lui.

Mai mult: expresia a pleca face trimitere pe de o parte la "un proces continuu", la "o mişcare de eliberare care nu se va încheia niciodată atât timp cât vom fi pe acest pământ"; şi pe de altă parte "arată că există mereu un proces de ridicare"; care nu costă numai "trudă", ci este şi "promovare, înălţare, a merge spre ceva mai înalt".

Un alt element găsit de secretarul Comisiei Biblice Pontificale face trimitere la faptul că Moise nu-i cere Domnului "recompense, nici semne, nici promisiuni" pentru el, ci "cere numai să fie instrument. Este ca un profet care de fiecare dată trebuie să fie instruit de Domnul pentru a îndeplini zi după zi misiunea sa". Şi în asta păstorul are datoria de "a şti să recunoască şi să promoveze în slujirea comună persoanele pe care Dumnezeu le-a ales şi le-a consacrat, le-a trimis; aşa încât, după aceea, el să fie cel care alege pe cel care a fost ales de Dumnezeu şi să-l poată consacra pe cel care a fost sfinţit de Dumnezeu, adică înzestrat cu Duhul Sfânt pentru slujire". Aşadar, a clarificat predicatorul, Moise "a înţeles încă de la început necesitatea" de a avea "colaboratori: pentru a merge la faraon trebuie să fie însoţit de Aron; pentru a celebra triumful Domnului asupra mării trebuie să implice glasul şi tamburinele lui Miriam; pentru a-l învinge pe Amalec trebuie să-l activeze pe Iosue, dar şi pe Aron şi Hur pentru a susţine mâinile sale" şi "pentru a administra justiţia, cu nenumăratele sale exigenţe, trebuie să recurgă la un colegiu de judecători, aşa încât în subîmpărţirea îndatoririlor să fie posibilă purtarea unei poveri de atâta responsabilitate şi a activa şi o sinodalitate, adică o unitate de intenţii, o colaborare faţă de acelaşi obiectiv". Şi "o astfel de coparticipare a multora la unica misiune nu evidenţiază numai atitudinea sapienţială" a celui care "înţelege că dacă nu vrea să fie doborât trebuie să se lase ajutat, şi nici că faptul de a fi mai mulţi face lucrul mai bun, pentru că, se spune în proverb «funia cu trei capete este mai rezistentă»". Dimpotrivă, a mijloci pentru ca "alţii să fie implicaţi în aceeaşi misiune, evidenţiază, ca mărturie religioasă, că numai Dumnezeu este principiul unic al mântuirii, a cărui prezenţă invizibilă este atestată tocmai de renunţarea fiecăruia de a fi unicul făcător de bine".

Iată aşadar importanţa capitală a discernământului: "desigur, nu criteriile lumeşti de prietenie, simpatie, afinitate culturală sau orice altceva, nici o simplă considerare a calităţilor obiective în domeniul intelectual sau practic asigură competenţa, eficienţa, credibilitatea". Ci, a explicat părintele Bovati, "toate acestea trebuie supuse unei intuiţii spirituale de ordin profetic care să ştie să recunoască ceea ce vrea Dumnezeu, ceea ce Dumnezeu a pus deja într-o persoană determinată, eventual şi fără ca ea să ştie, pentru ca să fie pregătită pentru misiunea pe care Domnul i-o va încredinţa". De altfel, însuşi Moise formulează cererea "să ştie să-l recunoască pe cel pe care Dumnezeu l-a ales", aşa cum el însuşi "a fost ales personal şi cunoscut pe nume", deşi "probabil că el nu s-ar fi ales în niciun fel".

Actualizând reflecţia, predicatorul a vorbit după aceea despre parcursul pe care păstorul trebuie să-l urmeze pentru a duce turmele la păşunile veşnice: "într-un timp de schimbări, de dificultăţi, de incertitudini ca acela de astăzi - a spus el - este deosebit de necesar a şti să se găsească drumul potrivit pentru ceea ce Dumnezeu vrea astăzi". Cu o certitudine: că "drumul corect" este cel "trasat de porunci, care sunt ca nişte pietre de hotar, schiţează cărarea, luminează parcursul", exact ca şi Moise "ca a primit Torah, a şi scris-o, apoi a comunicat-o şi a explicat-o poporului după ce a fost în mod repetat în ascultarea Domnului pe muntele sfânt". Iată aşadar că revine tema "discernământului", la care biblistul a adăugat adjectivul "practic" pentru a indica "acea capacitate sapienţială de natură profetică - dăruită de Dumnezeu rugăciune - de a recunoaşte în concret, în circumstanţele complicate ale istoriei, în prezent, în varietatea persoanelor, a momentelor, priorităţile de urmat; deci a recunoaşte în fiecare realitate ceea ce vrea Dumnezeu". Şi pentru a face asta, a recomandat el, "nu este suficientă cunoaşterea teoretică sau o competenţă în ştiinţele teologice. Este necesar un dar spiritual, necomunicat o dată pentru totdeauna, ci «distilat» zi după zi pentru a ajuta persoanele să aleagă calea care a fost indicată, pentru a-l ajuta pe păstor să conducă pe căile bune". Aşadar, este vorba de "un dar spiritual şi ca atare este intrinsec iubitor, nu se prezintă ca pretenţie a învăţatului, a competentului, care ştie mereu totul", ci este "conştiinţa utilă a discipolului care a fost instruit de Domnul".

În sfârşit părintele Bovati a îndemnat să se mediteze ultimele versete din capitolul 28 din Evanghelia lui Matei, dedicate întâlnirii lui Isus Înviat cu apostolii săi. El le cere celor unsprezece să se întoarcă în Galileea, în locul unde a început vocaţia lor, pentru a retrăi credinţa "care probabil şi acum este şovăitoare" după răstignirea sa. Însă, a remarcat iezuitul, nu este vorba de o "procedură nostalgică", ci mai ales de a înţelege "darul fondator care constă în urmarea lui Isus, a fi cu El, a trăi din cuvântul său şi din iubirea sa". În afară de asta, îi trimite într-un "ţinut de graniţă, Galileea naţiunilor", făcându-i "să iasă din ghetoul glorios dar şi orgolios din Ierusalim pentru a-i duce la frontiere" şi să-i trimită să "facă discipoli în toate naţiunile". De fapt, "Cristos şi-a vărsat sângele pentru mulţime". Şi acum, ca "păstor suprem al oilor, promovează păstori pe discipolii săi" pentru "o continuare, o dilatare a lucrării sale de iubire", a argumentat predicatorul terminând reflecţia sa.

(După L'Osservatore Romano, 7 martie 2020)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 235.