Iaşi: "Împreună cu Isus Cristos" - A doua cateheză din Postul Mare a PS Iosif Păuleţ în Anul Sfintei Liturghii

Joi, 5 martie 2020, la ora 19.00, în catedrala "Sfânta Fecioară Maria, Regină" din Iaşi, PS Iosif a prezentat a doua cateheză din Postul Mare, cu tema: "Împreună cu Isus Cristos".

Îndreptarea atenţiei şi a privirii noastre spre crucea Mântuitorului este scopul fiecărui creştin în timpul Postului Mare. Fiecare cateheză şi fiecare acţiune liturgică îl au în centru pe Isus Cristos. Pe chipul lui străluceşte slava cerească, pe chipul lui descoperim iubirea Dumnezeului nevăzut, a subliniat Preasfinţitul Iosif.

Prima parte a catehezei a descris cercul restrâns de persoane din jurul lui Isus şi a arătat originalitatea experienţelor de credinţă trăite de discipoli, prezentate în capitolul 17 din Evanghelia după Matei.

Calea aleasă de Isus devenea ceva cu totul nou de la o zi la alta, iar discipolii aveau o mare dificultate în a o urma şi a-i înţelege sensul. Ei îl urmau pe Isus pretutindeni, ascultau toate învăţăturile lui, vedeau minunile pe care le făcea. De ce aveau, aşadar, această dificultate? Pentru că ei visau la o cale presărată cu succes, victorie şi glorie. Visau la restabilirea cultului de la Templu aşa cum fusese altădată. Şi nimic din toate acestea nu se găsea în învăţăturile primite. Era prea simplă calea ce se deschidea în faţa lor, îşi spuneau între ei. Era şi deosebit de scurtă, presărată chiar cu încercări şi durere. Răsunau încă în mintea lor cuvintele Învăţătorului: "Trebuie să meargă la Ierusalim şi să sufere multe din partea bătrânilor, a arhiereilor şi a cărturarilor, să fie ucis, iar a treia zi să învie" (Mt 16,21).

Evenimentul Schimbării la Faţă a lui Isus de pe Tabor - elementul central al catehezei - a fost momentul de revelaţie şi adoraţie ce avea să rămână mereu imprimat în memoria discipolilor. Ei au contemplat pe chipul Învăţătorului lor slava dumnezeiască, iar acest fapt le-a dat încredere şi i-a ajutat să înţeleagă misterul răscumpărării ce avea s se împlinească la Ierusalim.

După descrierea teofaniei de pe Tabor, Preasfinţitul Iosif a accentuat: "Revelaţia de pe Tabor străbate secolele şi ajunge până la noi, în această seară, aici, în catedrala noastră dragă. Isus ne spune şi nouă să avem curaj şi să mergem pe calea sa. El este prezent în mijlocul nostru. El este unica revelaţie a lui Dumnezeu, este asemenea unei chei prin care putem înţelege şi sensul Vechiului Testament, şi prezenţa împărăţiei lui Dumnezeu în mijlocul nostru".

Să redescoperim chipul lui Isus Cristos în timpul acestui post! Să deschidem fereastra inimii şi să lăsăm lumina harului să pătrundă în viaţa noastră! Suntem beneficiarii harului răscumpărării! Noi retrăim acum momentele răscumpărării cu certitudinea că Mântuitorul nostru Cristos a distrus moartea şi a făcut să strălucească viaţa şi nemurirea prin vestirea evangheliei (1Tim 1,10). Să privim îndelung spre Isus Cristos, Domnul nostru. Să rămânem înaintea lui în linişte şi să contemplăm gloria lui Dumnezeu pe chipul său. "El este chipul Dumnezeului nevăzut" (Col 1,15). Acestea au fost unele dintre îndemnurile adresate de Preasfinţitul Iosif la sfârşitul catehezei.

Textele catehezelor sunt disponibile pe site-urile: www.ercis.ro şi www.cateheze.ro.

Pr. Mihai Roca
responsabilul Oficiului pentru Cateheză

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 5 martie: Iaşi: A doua cateheză din Postul Mare a PS Iosif Păuleţ

* * *

Înregistrarea video a celei de-a doua cateheze din Postul Mare a PS Iosif Păuleţ (5 martie 2020):

* * *

Versiunea pdf a acestei cateheze, aranjată pentru printare faţă-verso. pe hârtie A4, cu îndoire la mijloc:

* * *

Anul Sfintei Liturghii în Dieceza de Iaşi

Împreună cu Isus Cristos

Cateheza pentru Postul Mare cu PS Iosif Păuleţ, episcop de Iaşi

Cateheza a VI-a (5 martie 2020)

Timpul Postului Mare (Anul A)

Textele liturgice: Gen 12,1-4; Ps 32; 2Tim 1,8b-10; Mt 17,1-9

Petru, Iacob şi Ioan au contemplat pe chipul lui Isus lumina venită de la Dumnezeu. Acea unică experienţă de pe Tabor îi va însoţi pe discipoli pe calea spre Ierusalim, iar apoi îi va ajuta să dea mărturie tuturor despre Isus Cristos, ca Fiu al omului şi Fiu preaiubit al Tatălui ceresc.

1. Calea lui Isus

Cateheza de astăzi ne apropie de cercul restrâns de persoane din jurul Isus şi ne arată originalitatea experienţelor de credinţă trăite de discipoli. Textul de referinţă este luat din capitolul 17 al Evangheliei după Matei. Petru, Iacob, Ioan şi ceilalţi discipoli formau micul grup ce îl urma îndeaproape pe Isus. Ei ascultaseră deja învăţăturile lui despre renunţare şi despre modul umil în care aveau să-l urmeze (Mt 16,24-26). Trecuseră doar şase zile de când, adunaţi în jurul lui Isus, auziseră pentru prima dată ce cuprindea noua cale aleasă şi cum aceasta avea să se împlinească la Ierusalim.

Calea lui Isus devenea ceva cu totul nou de la o zi la alta. Discipolii se aşteptau la o cale presărată cu succes şi glorie, visau la restabilirea cultului de la Templu aşa cum fusese altădată. Dar nimic din toate acestea nu se găsea în învăţăturile primite. Era prea simplă calea ce se deschidea în faţa lor, îşi spuneau între ei. Era şi deosebit de scurtă, presărată chiar cu încercări şi durere. Răsunau încă în mintea lor cuvintele Învăţătorului: "Trebuie să meargă la Ierusalim şi să sufere multe din partea bătrânilor, a arhiereilor şi a cărturarilor, să fie ucis, iar a treia zi să învie" (Mt 16,21).

Era vizibilă tulburarea de pe chipul celor apropiaţi lui Isus. Simţeau că nu mai au repere sigure. Ce ar fi putut să le aducă liniştea? Răstignirea pe cruce oare nu reprezenta o mare piedică pentru misiunea lui Mesia? Cum era posibil ca cel aşteptat de atâtea secole să fie condamnat la moartea pe cruce? Un răstignit era considerat ca fiind un "blestemat de Dumnezeu" (Dt 21,22-23), iar crucea era un adevărat scandal nu numai pentru iudei, ci şi pentru păgâni.

Trebuie să fi fost mare zbuciumul din viaţa discipolilor lui Isus! Nu numai clipele pe care le trăiau, dar şi speranţele lor după o viaţă mai bună erau umbrite de incertitudine în acele momente. Deşi cunoşteau bine viaţa zilnică a celor săraci, mintea lor era încă influenţată de "aluatul fariseilor" (Mc 8,15; Mt 16,23). Credeau că Mesia - Fiul omului - trebuia să fie glorios şi victorios.

2. Teofania de pe Tabor

Evenimentul Schimbării la Faţă a lui Isus a avut loc spre sfârşitul Sărbătorii Corturilor. Această sărbătoare era foarte populară. Ţinea şase zile, timp în care se celebra atât darul Legii primite de la Dumnezeu, cât şi cei patruzeci de ani petrecuţi de popor în pustiu, înainte de a intra în ţara promisă. Timp de o săptămână, toţi trebuiau să trăiască în corturi provizorii. În cazul în care acest lucru nu era posibil, regula trebuia respectată măcar în cea de-a şasea zi.

După ce au împlinit riturile sacre din timpul Sărbătorii Corturilor, Isus i-a luat pe Petru, Iacob şi Ioan şi au urcat împreună pe muntele Tabor. I-a dus deoparte. Iar acolo, sus, s-a întâmplat ceva neobişnuit. Notează evanghelistul: lui Isus "i s-a schimbat înfăţişarea înaintea discipolilor: faţa lui strălucea ca soarele şi hainele lui au devenit albe ca lumina". Şi chiar în acel moment "le-au apărut Moise şi Ilie, care vorbeau cu Isus" (Mt 17,2-3).

Petru a intervenit în dialogul dintre Isus şi cei doi mari reprezentanţi din trecut. Se bucura de ceea ce vedea, dar nu înţelegea încă momentul de har pe care-l trăia. Alături de Isus se aflau Moise şi Ilie, mediatorul Legii şi părintele profeţilor. Aceştia vorbeau cu Isus chiar despre iminenţa morţii sale la Ierusalim (Mc 9,5-6).

Depăşit de cele întâmplate pe Tabor, Petru a înţeles că era mai potrivit ca el şi ceilalţi doi discipoli să rămână acolo. Se simţeau minunat. Şi i-a spus lui Isus: "Doamne, e bine că suntem aici! Dacă vrei, voi face aici trei colibe: una pentru tine, una pentru Moise şi una pentru Ilie" (Mt 17,2-3). Petru era cufundat în contemplarea chipului lui Isus. Voia acum să rămână pe munte cât mai mult timp, să se apropie de cortul Domnului (din grecescul sken?, "cort", cu referinţă la ebraicul shekinah, "slava lui Dumnezeu între oameni"). Se bucura de însăşi manifestarea slavei lui Dumnezeu.

Dorinţa lui Petru era împlinită. Pe când el mai vorbea încă, a coborât un nor luminos - norul slavei lui Dumnezeu - şi i-a învăluit pe Isus, pe Moise şi pe Ilie. Iar glasul care a răsunat la botezul lui Isus în apele Iordanului spunea: "Acesta este Fiul meu cel iubit în care este mulţumirea mea; ascultaţi de el!" (Mt 17,5). Glasul tainic, divin, confirma calea mesianică, pe care Isus avea să meargă în calitate de Slujitor suferind şi pe care se va descoperi ca Fiu preaiubit al Tatălui ceresc (cf. Is 42,1).

3. Cu faţa la pământ

Chipul învăluit de lumină al lui Isus, norul prezenţei divine şi glasul Tatălui destăinuiau împlinirea profeţiilor. Acestea se împlineau în Isus, iar discipolii începeau acum să întrezărească adevărata cale a Învăţătorului lor. În acel moment, Petru s-a speriat şi nu mai ştia ce să spună, iar Iacob şi Ioan erau toropiţi de somn (Mc 9,5-6; Lc 9,32). Ei nu aveau de unde să cunoască faţa lui Dumnezeu, deoarece nimeni nu l-a văzut vreodată pe Dumnezeu. Cu toate acestea, contemplau slava cerească pe chipul lui Isus. Recunoşteau prezenţa norului. Înţelegeau glasul venit din cer. Era acelaşi nor văzut de părinţii lor în vechime, era acelaşi glas care a răsunat pe munte vorbindu-i lui Moise.

Petru, Iacob şi Ioan au căzut imediat cu faţa la pământ. Şi nu mai îndrăzneau să-şi ridice privirea. Uimirea, teama, mulţumirea se amestecau şi deveneau una, adoraţia era singura lor atitudine. Au înţeles că se aflau înaintea gloriei lui Isus.

Viziunea de pe Tabor a fost scurtă. A fost un moment de revelaţie şi adoraţie ce avea să rămână mereu imprimat în memoria discipolilor. Notează evanghelistul: "Isus s-a apropiat de ei şi le-a zis: Sculaţi-vă, nu vă temeţi. Iar ei, ridicându-şi ochii, n-au văzut pe nimeni, decât pe Isus singur". Isus le-a cerut apoi discipolilor să nu spună nimic nimănui până când va învia din morţi (Mt 17,6-8).

Revelaţia de pe Tabor străbate secolele şi ajunge până la noi, în această seară, aici, în catedrala noastră dragă. Isus ne spune şi nouă să avem curaj şi să mergem pe calea sa. El este prezent în mijlocul nostru. El este unica revelaţie a lui Dumnezeu, este asemenea unei chei prin care putem înţelege şi sensul Vechiului Testament, şi prezenţa împărăţiei lui Dumnezeu în mijlocul nostru.

Lumina de pe Tabor revarsă lumină în viaţa noastră. Căutările şi întrebările, afirmaţiile şi răspunsurile formulate de-a lungul istoriei îşi găsesc menirea în Isus Cristos. Să ne amintim de chemarea lui Abraham. Domnul i-a cerut să părăsească Haran, să lase familia şi casa tatălui său Terah şi să meargă în ţara pe care i-o va arăta. Avea un plan cu el. I-a spus că-i va da strălucire, că va deveni izvor de binecuvântare. Şi Abraham a ascultat de glasul Domnului: s-a aşezat la Sihem, în ţara promisă (Gen 12,1-4). Chemarea, ascultarea şi credinţa lui se găsesc în planul divin al lui Dumnezeu.

Lumina de pe Tabor destăinuie chemarea sfântă pe care am primit-o. Şi cum a înţeles apostolul neamurilor această chemare? După ce i-a reamintit că a primit credinţa de la mama lui, Eunice, şi de la bunica Lois, Paul îi cere lui Timotei să participe la vestirea Evangheliei, să cunoască planul de mântuire al lui Dumnezeu, şi îi spune: "El ne-a mântuit şi ne-a dat o sfântă chemare, întemeiată nu pe faptele noastre, ci pe hotărârea harului său. Acest har ne-a fost dat în Cristos Isus mai înainte de începutul veacurilor" (1Tim 1,9).

Prin credinţă recunoaştem harul lui Dumnezeu oriunde se manifestă, ne bucurăm de acest har şi facem ca să devină izvor de alte haruri pentru cei din jurul nostru. Când credem, vedem prezenţa lui Dumnezeu în creaţie, auzim glasul lui Dumnezeu, ne înţelegem chemarea, participăm cu bucurie la vestirea Evangheliei. Şi deoarece harul ne-a fost dat în Isus Cristos, prin moartea şi învierea sa, ne bucurăm că mântuirea este cel mai mare dar ce ne apropie de Dumnezeu.

* * *

Să ne îndreptăm acum atenţia spre a doua parte de la Sfânta Liturghie. Fiind cea mai solemnă dintre toate rugăciunile - deoarece cuprinde prezenţa sacramentală a lui Cristos -, rugăciunea euharistică începe cu un dialog. Preotul invită credincioşii să se elibereze de orice preocupare, pentru ca împreună să-i aducă laudă, mulţumire şi slavă lui Dumnezeu. În timp ce rugăciunea de mulţumire este înălţată către Dumnezeu "prin Cristos, Domnul nostru", cea de slavă uneşte pământul cu cerul. Preotul, credincioşii şi corurile de îngeri cântă împreună glorie lui Dumnezeu. Prin aclamaţii biblice şi rugăciuni ebraice, aduc slavă lui Dumnezeu şi binecuvântare lui Cristos Domnul, cântând: "Sfânt, sfânt, sfânt e Domnul Dumnezeul oştirilor cereşti. Osana în înaltul cerului!"

4. Chipul lui Isus Cristos

Evenimentul Schimbării la Faţă a lui Isus ne luminează calea pe care trebuie să o parcurgem în perioada Postului Mare. Să redescoperim chipul lui Isus Cristos în timpul acestui post! Cum să facem aceasta? În special prin fapte de caritate (pomană), rugăciune şi sobrietate, în linişte şi contemplaţie, participând la Sfânta Liturghie, meditând şi aprofundând viaţa lui Isus şi participând împreună cu ceilalţi fraţi la Calea crucii.

Chipul lui Cristos învăluit de lumină ne oferă harul de a înţelege semnificaţia mântuitoare a răstignirii şi morţii sale pe lemnul crucii. Să deschidem fereastra inimii şi să lăsăm lumina harului să pătrundă în viaţa noastră! Suntem beneficiarii harului răscumpărării! Noi retrăim acum momentele răscumpărării cu certitudinea că Mântuitorul nostru Cristos a distrus moartea şi a făcut să strălucească viaţa şi nemurirea prin vestirea evangheliei (1Tim 1,10).

La sfârşitul acestei cateheze, să ne întrebăm:

- Care sunt emoţiile pe care le simţim atunci când participăm la Calea crucii? Care sunt momentele în care Isus se destăinuie ca Fiu al omului?

- Ce trebuie să ştim despre misterul răscumpărării? De ce răstignirea lui Isus pe cruce nu a fost un scandal sau o nebunie, ci o manifestare a puterii şi înţelepciunii lui Dumnezeu (cf. 1Cor 1,18-31)?

- Ce credem despre persoanele cu o faţă luminoasă, ce exprimă o seninătate molipsitoare? Ne dorim să rămânem mai mult timp în preajma lor? Ne bucurăm de momente de pace şi linişte sufletească trăite împreună? Cum ne explicăm faptul că lumina de pe chipul acestor persoane este alimentată de prezenţa lui Isus Cristos în viaţa lor (cf. Mt 18,20)?

Să recunoaştem şi noi glasul divin care vorbeşte în cuvântul revelat din Sfânta Carte. Să înţelegem că acest glas ne spune să ascultăm de Isus, să avem încredere în el şi să-l urmăm pe calea ce duce mai întâi la Ierusalim, iar mai apoi pe Golgota. Să parcurgem împreună cu cei dragi această cale în timpul Postului Mare. Să nu ne fie teamă de a ne apropia de Isus şi de a-i asculta cuvintele.

Să privim îndelung spre Isus Cristos, Domnul nostru. Să rămânem înaintea lui în linişte şi să contemplăm gloria lui Dumnezeu pe chipul său. "El este chipul Dumnezeului nevăzut" (Col 1,15). În Săptămâna Mare, când va fi înlăturat vălul de pe misterul lui Isus, liturgia Bisericii ne va ajuta atunci să-l contemplăm ca Fiu al omului şi Fiu preaiubit al Tatălui ceresc.

* * *

Secţiunea "Anul Sfintei Liturghii în Dieceza de Iaşi * 2019-2020" pe www.ercis.ro

lecturi: 1251.