Iași: "Împreună cu Isus Cristos" va fi tema celei de-a doua cateheze din Postul Mare cu episcopul Iosif
Joi, 5 martie 2020, la ora 19.00, în catedrala "Sfânta Fecioară Maria, Regină" din Iași, PS Iosif Păuleț va prezenta a doua cateheză din Postul Mare, cu tema: "Împreună cu Isus Cristos".
Episcopul de Iași ne invită să ne apropie de cercul restrâns de persoane din jurul Isus și să observăm originalitatea experiențelor de credință trăite de discipoli pe muntele Tabor (Mt 17,1-9.
Învățătura din Duminica a II-a din Postul Mare va fi însoțită de prezentarea rugăciunii euharistice.
Cateheza ne va apropia de calea lui Isus confirmată în teofania de pe munte, în timpul Schimbării la Față. Cu fața la pământ, Petru, Iacob și Ioan nu mai îndrăzneau să-și ridice privirea spre chipul Învățătorului lor. Adorația devenise singura lor atitudine, deoarece au înțeles că se aflau înaintea gloriei lui Isus.
Textele catehezelor sunt disponibile pe site-urile: www.ercis.ro și www.cateheze.ro.
Pr. Mihai Roca
responsabilul Oficiului pentru Cateheză
lecturi: 825.