Papa Francisc: Audienţa generală de miercuri, 26 februarie 2020

Cateheză - Postul Mare: a intra în pustiu

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

Astăzi, Miercurea Cenuşii, începem drumul Postului Mare, drum de patruzeci de zile spre Paşti, spre inima anului liturgic şi a credinţei. Este un drum care urmează drumul lui Isus, care la începuturile activităţii sale s-a retras timp de patruzeci de zile pentru a se ruga şi a posti, ispitit de diavol, în pustiu. Tocmai despre semnificaţia spirituală a pustiului aş vrea să vă vorbesc astăzi. Ce înseamnă spiritual pustiul pentru noi toţi, şi noi cei care trăim în oraş, ce înseamnă pustiul.

Să ne imaginăm că ne aflăm într-un pustiu. Prima senzaţie ar fi aceea de a ne afla învăluiţi de o mare tăcere: fără zgomote, în afară de vânt şi de respiraţia noastră. Iată, pustiul este locul dezlipirii de zgomotul care ne înconjoară. Este lipsă de cuvinte pentru a face spaţiu unui alt Cuvânt, Cuvântul lui Dumnezeu, care ca adiere uşoară de vânt ne mângâie inima (cf. 1Re 19,12). Pustiul este locul Cuvântului, cu majusculă. De fapt, în Biblie, Domnului îi place să ne vorbească în pustiu. În pustiu îi înmânează lui Moise cele "zece cuvinte", cele zece porunci. Şi atunci când poporul se îndepărtează de El, devenind ca o mireasă infidelă, Dumnezeu spune: "Iată, eu o voi ademeni, o voi duce în pustiu şi-i voi vorbi la inimă! Acolo îmi va răspunde ca în zilele tinereţii sale" (Os 2,16-17). În pustiu se ascultă Cuvântul lui Dumnezeu, care este ca un sunet uşor. Cartea Regilor spune că acest Cuvânt al lui Dumnezeu este ca un fir de tăcere sonoră. În pustiu se regăseşte intimitatea cu Dumnezeu, iubirea Domnului. Lui Isus îi plăcea să se retragă în fiecare zi în locuri pustii pentru a se ruga (cf. Lc 5,16). Ne-a învăţat cum să-l caute pe Tatăl, care ne vorbeşte în tăcere. Şi nu este uşor să facem tăcere în inimă, pentru că noi încercăm mereu să vorbim un pic, să fim cu alţii.

Postul Mare este timpul propice pentru a face spaţiu Cuvântul lui Dumnezeu. Este timpul pentru a închide televizorul şi a deschide Biblia. Este timpul de a ne dezlipi de celular şi a ne conecta la Evanghelie. Când eram copil nu era televizorul, dar era obişnuinţa de a nu asculta radioul. Postul Mare este pustiu, este timpul pentru a renunţa, pentru a ne dezlipi de celular şi a ne conecta la Evanghelie. Este timpul pentru a renunţa la cuvinte inutile, bârfe, vorbării, pălăvrăgeli, şi a-i spune "tu" Domnului. Este timpul pentru a ne dedica unei sănătoase ecologii a inimii, a face curăţenie acolo. Trăim într-un ambient poluat de prea multă violenţă verbală, de atâtea cuvinte ofensatoare şi nocive, pe care reţeaua le amplifică. Astăzi se insultă ca şi cum s-ar spune "O zi bună". Suntem scufundaţi de cuvinte goale, de publicităţi, de mesaje false. Ne-am obişnuit să auzim de toate despre toţi şi riscăm să alunece într-o mondenitate care ne atrofiază inima şi nu există bypass pentru a vindeca asta, ci numai tăcerea. Cu greu distingem glasul Domnului care ne vorbeşte, glasul conştiinţei, glasul binelui. Isus, chemându-ne în pustiu, ne invită să dă ascultare la ceea ce contează, la ceea ce este important, la ceea ce este esenţial. Diavolului care-l ispitea a răspuns: "Nu numai cu pâine va trăi omul, ci şi cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu" (Mt 4,4). Ca şi pâinea, mai mult decât pâinea avem nevoie de Cuvântul lui Dumnezeu, avem nevoie să vorbim cu Dumnezeu: avem nevoie să ne rugăm. Pentru că numai în faţa lui Dumnezeu ies la iveală inclinaţiile inimii şi cad duplicităţile sufletului. Iată pustiul, loc de viaţă, nu de moarte, pentru că a dialoga în tăcere cu Domnul ne redăruieşte viaţa.

Să încercăm din nou să ne gândim la un pustiu. Pustiul este locul esenţialului. Să privim la vieţile noastre: câte lucruri inutile ne înconjoară! Urmărim mii de lucruri care par necesare şi în realitate nu sunt necesare. Cât de bine ne-ar face să ne eliberăm de atâtea realităţi superflue, pentru a redescoperi ceea ce contează, pentru a regăsi feţele celor care sunt lângă noi! Şi cu privire la asta Isus ne dă exemplul, postind. A posti înseamnă a şti să renunţăm la lucrurile zadarnice, la superfluu, pentru a merge la esenţial. A posti nu este numai pentru a slăbi, a posti înseamnă a merge tocmai la esenţial, înseamnă a căuta frumuseţea unei vieţi mai simple.

În sfârşit, pustiul este locul singurătăţii. Şi astăzi, aproape de noi, există atâtea pustiuri. Sunt persoanele singure şi abandonate. Câţi săraci şi bătrâni sunt lângă noi şi trăiesc în tăcere, fără a face zgomot, marginalizaţi şi rebutaţi! A vorbi despre ei nu face audience. Însă pustiul ne conduce la ei, la cei care, reduşi la tăcere, cer în tăcere ajutorul nostru. Atâtea priviri tăcute care cer ajutorul nostru. Drumul în pustiul Postului Mare este un drum de caritate faţă de cel care este mai slab.

Rugăciune, post, fapte de milostenie: iată drumul în pustiul Postului Mare.

Iubiţi fraţi şi surori, cu glasul profetului Isaia, Dumnezeu a făcut această promisiune: "Iată, eu fac un lucru nou, voi stabili un drum în pustiu" (Is 43,19). În pustiu se deschide drumul care ne duce de la moarte la viaţă. Să intrăm în pustiu cu Isus, vom ieşi de acolo gustând Paştele, puterea iubirii lui Dumnezeu care reînnoieşte viaţa. Ni se va întâmpla ca acelor pustiuri care primăvara înfloresc, făcând să răsară pe neaşteptate, "din nimic", bijuterii şi plante. Curaj, să intrăm în acest pustiu al Postului Mare, să-l urmăm pe Isus în pustiu: cu El pustiurile noastre vor înflori.

_____________________

APEL

Doresc să exprim din nou apropierea mea de bolnavii de Coronavirus şi de lucrătorii sanitari care-i îngrijesc, precum şi de autorităţile civile şi de toţi cei care se angajează pentru a-i asista pe pacienţi şi a opri infectarea.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 793.