Papa Francisc: "Credincioşii prea curaţi, incapabili să-şi murdărească mâinile, nu sunt creştini"

De Domenico Agasso jr

"Când văd creştini prea curaţi care au toate adevărurile, ortodoxia, şi sunt incapabili să-şi murdărească mâinile pentru a ajuta pe cineva să se ridice, eu spun: «Dar voi, nu sunteţi creştini»". Asta afirmă papa Francisc într-un interviu la Tv2000, în programul "Io credo" de preotul Marco Pozza, capelan al închisorii din Padova. Va fi transmis în opt episoade începând din 17 februarie 2020. Pontiful denunţă "un proces" în desfăşurare "împotriva creştinismului", care este "persecutat" pentru a fi "eliminat", deoarece este văzut ca o "ameninţare". Aminteşte că "credinţa trebuie transmisă în dialect", mai ales "familial, în acel limbaj care este propriu al oamenilor care se apropie de tine iubire", diferit de un lexic "intelectual". Şi încurajează să "se creadă într-un Dumnezeu care este Tată şi nu într-un dumnezeu-Mandrake, cu bagheta magică".

A treia întâlnire la Tv2000 a pontifului care încheie trilogia despre rugăciune cu Crezul, rod al conversaţiilor cu preotul Pozza, care l-a intervievat deja în anii trecuţi despre Tatăl Nostru şi Bucură-te Marie. Din întâlnirea papei cu preotul Marco a fost realizată şi cartea "Eu cred, noi credem", editată de Libreria Editrice Vaticana şi Rizzoli, care va apare în martie.

Cele opt episoade, seara, au regia lui Andrea Salvadore, coautor al programului împreună cu preotul Pozza. Ideea este aceea de a se întoarce la rădăcina celor mai vechi cuvinte de rugăciune, actualizându-le prin întâlniri şi comentarii ale martorilor din timpul nostru.

În fiecare episod, papa îi răspunde preotului Pozza despre diferitele texte din Crez. Protagoniste sunt comunităţile şi opt personalităţi din panorama culturală, artistică şi sportivă italiană: Salvatore Natoli, Martina Colombari, Paolo Bonolis, Paolo Rumiz, Carolina Kostner, Giovanni Bachelet, Massimo Bottura şi Fausto Bertinotti.

În interviu papa Francisc tratează diferite teme: de la creştinii persecutaţi la populism. Şi apoi Satana, credinţa, mondenitatea, luxul în Biserică, mişcările ecleziale, mafia şi politicienii. Îl citează de două ori pe Benedict al XVI-lea precum şi mari autori, opere şi personaje ale spectacolului: Joseph Malégue (romancier catolic), Părintele Henri De Lubac (teolog iezuit), Ludwig von Pastor (istoric), Gustav Mahler (compozitor şi dirijor), Vincent de Lerin (călugăr benedictin şi teolog din secolul al IX-lea), Anna Magnani, Turandot şi capitelul lui V?zelay. Pontiful vorbeşte şi despre Noi Orizonturi, creştinii din Thailanda, Biserica din Coreea, legenda Sfintei Fecioare a mandarinilor din Calabria.

"Uneori ne vin teorii - afirmă papa - care ne prezintă un Dumnezeu abstract, un Dumnezeu ideologic... o idee, perfect; şi care îţi dovedesc existenţa lui Dumnezeu ca şi cum ar fi o matematică". Cine a înţeles care este calea de parcurs sun "sfinţii, adevăraţii protagonişti ai creştinismului: bărbaţi şi femei care au înţeles ce înseamnă a crede într-un Dumnezeu care este Tată şi nu într-un dumnezeu-Mandrake, cu bagheta magică".

Susţine pontiful: "Există un proces, mereu, împotriva creştinismului - împotriva - deoarece creştinismul este persecutat - am ispita de a spune «trebuie persecutat»: nu; este persecutat, dar se pare... este un proces de a voi eliminarea lui deoarece creştinismul este o ameninţare. Este o ameninţare a drojdiei la făină, a ceea ce vrea să facă azima: este o ameninţare". Şi în timpul lui Isus, "gândiţi-vă la toate acele calomnii despre Isus, procesul intentat lui Isus, gândiţi-vă şi la procesele primilor martiri, al lui Ştefan, pe care ni le relatează Biblia, apoi istoria romană, martirii". Istoria creştinismului "este o istorie de persecuţii, de a încerca eliminarea lui şi de succese? Nu: de perseverenţă. Este adevărat că creştinismul nu trăieşte din succese".

Într-un alt punct al dialogului papa spune că "credinţa trebuie transmisă în dialect", mai ales "în dialect familial. Adică, credinţa trebuie transmisă în acel limbaj care este propriu al familiei, care este propriu al oamenilor care se apropie de tine cu iubire, un limbaj diferit de un limbaj intelectual". Apoi scoate în evidenţă: "Ascultă astăzi, asta, aici la Roma se întâmplă cu femeile filipineze care se îngrijesc de copii. Probabil familii bune, dar cu o credinţă superficială, merg la Liturghie de două-trei ori pe an, oameni buni: nu pot să transmită acasă credinţa cu dialectul familiei; caută îngrijitoare filipineze pentru că vorbesc engleza şi astfel copiii exercită engleza". Subliniază papa: "Dar acestea sunt contrabandiste, eh?, aceste îngrijitoare filipineze sunt contrabandiste: cu engleza îţi aduc credinţa. Şi sunt acelea care transmit credinţa cu dialectul convieţuirii afectuoase cu copiii".

Episcopul de Roma reflectă asupra modului de a mărturisi Evanghelia cu viaţa. Atunci când vede creştini "prea curaţi care au toate adevărurile, ortodoxia, învăţătura adevărată, şi sunt incapabili să-şi murdărească mâinile pentru a ajuta pe cineva să se ridice, nu ştiu să-şi murdărească mâinile; când văd aceşti creştini eu spun: «Nu, eu nu reuşesc, până aici...», bine; dar n-ai ajuns să fii creştin, eşti un creştin pe jumătate, un creştin superficial, nici măcar un creştin: un om care crede în Dumnezeu, care are idei clare despre răscumpărare, care crede în satana, ştie că satana există, dar se opreşte la poarta iadului, face calcule". Este vorba de "mondenitate", care "face aceste lucruri. Pentru aceasta, atunci când părintele De Lubac, la sfârşitul cărţii sale «Méditations sur l'Eglise» spune că mondenitatea spirituală este răul cel mai rău care i se poate întâmpla Bisericii, corupţia cea mai mare, are dreptate, pentru că atinge asta. Mondenitatea spirituală opreşte coborârea lui Dumnezeu în iad: la jumătate. A coborât, acolo, în Galileea a predicat, apoi a plecat. Nu...".

În timp ce la întrebarea: "Cât de mult contează imaginea despre Dumnezeu pe care un copil, o persoană, o cultivă în copilăria sa pentru a scrie după aceea toată istoria sa sau a refuza istoria sa cu Dumnezeu?", papa Francisc răspunde, cu ideile clare: "Depinde de Dumnezeul pe care tu îl arăţi copilului. Există Dumnezeul de la teatru, Dumnezeul de la circ, Dumnezeul istoriilor minunate, Dumnezeul care se aseamănă probabil cu lupul din Scufiţa Roşie, care este crud, dar care Dumnezeu îl arăţi tu unui copil? Noi - aminteşte el - începem crezul spunând «Cred în Dumnezeu Tatăl»: dar tu arăţi un Dumnezeu Tatăl, copilului, un Dumnezeu care să-l inspire pe copil să trăiască aşa?".

(După Vatican Insider, 8 februarie 2020)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 1630.