Iași: A șaptea zi a octavei de rugăciune pentru unitatea creștinilor
Urmând îndemnul lui Isus Cristos de a fi o singură turmă și un singur păstor, vineri, 24 ianuarie 2020, a avut loc cea de-a șapte întâlnire de rugăciune pentru unitatea creștinilor. De această dată, rugăciunea s-a desfășurat în capela Fraților Școlilor Creștine din cartierul Tătărași - Iași. Rugăciunea a fost prezidată de pr. Cătălin Gașpal, preot orionin.
Intenția specifică și tema centrală a rugăciunii din această zi a fost "Convertirea: schimbarea inimilor noastre". Ea este pregătitoare pentru sărbătoarea Convertirii Sfântului Paul, din ziua de 25 ianuarie.
Predicator a fost pr. Pius-Petru Iancu, paroh în Parohia Dancu. Alături de el a fost și pr. Anton Despinescu.
Credincioșii participanți au citit lecturile, au intonat cântece și au înălțat rugăciuni către Dumnezeu pentru ca dorința unității să devină într-o zi realitate.
Pr. Pius-Petru Iancu a ilustrat cu evlavie și competență tema zilei și ne-a încurajat să punem, fără încetare, tot interesul și cooperarea noastră, astfel încât visul lui Isus, ca toți să fie una, să devină o realitate cât mai curând posibilă. Pentru atingerea ei însă este nevoie de convertirea inimii, de schimbarea atitudinilor care favorizează disensiunile și accentul pe diferență mai mult decât pe identitatea creștină comună.
Dumnezeu să primească ofranda acestei rugăciuni, iar Duhul unității să grăbească ziua în Biserica lui Cristos va fi una!
Fr. Juan Barrera, FSC
* * *
Pe ercis.ro există o pagină specială dedicată Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Creștinului, în meniul Biblioteca > Ecumenism.
lecturi: 746.