Siret: Un sfânt pentru noul an
Marți, 7 ianuarie 2020, în casa Surorilor Dominicane ale Sfintei Fecioare Maria a Rozariului, un grup de aproape 50 de persoane ne-au ajutat să dăm viață și la Siret (jud. Suceava) unei frumoase tradiții aparținând Ordinului Dominican, aceea ca, în preajma solemnității Epifaniei Domnului, să alegem un sfânt care ne va călăuzi pașii pe drumul credinței în noul an.
Solemnitatea Epifaniei Domnului este foarte importantă pentru dominicani, deoarece chiar sfântul Dominic a contribuit în mod deosebit la restabilirea în Biserica Romano-Catolică a cultului adus magilor.
Încă de la începuturile creștinătății, marii învățători ai Bisericii (sfinții Ieronim, Vasile cel Mare, Ioan Crisostomul) au recunoscut în cei trei magi figuri demne de venerație și exemple de adoratori ai Pruncului, umilință, încredere în Dumnezeu, generozitate și sfințenie.
Cu trecerea timpului, în partea Occidentală a Europei, cuvântul "mag" a devenit sinonim cu "vrăjitor", a devenit un nume dat adesea persoanelor care exercitau ocultismul, persoane păgâne de care să te ferești, să stai cât mai departe de ele și de riturile lor.
În Evul Mediu, mulțumită sfântului Dominic, cultul magilor a fost restabilit pentru totdeauna în Biserica Romano-Catolică. Sfântul Dominic ni-i indică pe magi ca exemplu de mare umilință și generozitate. Aceștia, deși erau bogați și înțelepți, s-au umilit îngenunchindu-se pentru a-l adora pe un copil sărac, născut în frig, într-o peșteră și depus într-o iesle. Pentru sfântul Dominic și pentru Ordinul Predicatorilor, fiecare om ar fi trebuit să demonstreze aceeași virtute și aceeași credință ca a magilor. Din acest motiv, fondatorul Ordinului Dominican a dorit ca fiecare biserică aparținând Ordinului să conțină o reprezentare iconografică a magilor. De atunci, legătura dintre dominicani și magi s-a întărit din ce în ce mai mult, astfel încât solemnitatea Epifaniei este una cu totul specială pentru Ordinul Predicatorilor.
Sfântul Toma de Aquino a scris că steaua de deasupra grotei din Betleem nu era un simplu corp ceresc, ci o lumină miraculoasă, ba, mai mult, era chiar Duhul Sfânt, adăugând că cei trei magi erau demni să fie considerați sfinți.
De-a lungul timpului, omagiul adus magilor a fost asociat invitațiilor la convertire, la a fi milostivi, a fi perseverenți pe drumul credinței în ciuda oricărei încercări și dificultăți, a căuta mereu Lumina care este Cristos însuși (In 8,12; 9,5). S-a pus accent nu numai pe partea spirituală, ci și pe practicarea operelor de milostivire corporală, mai ales grija față de cei săraci și suferinzi.
În prima sa scrisoare enciclică, Lumen Fidei (Lumina credinței), datată 29 iunie 2013, și papa Francisc îi indică pe magi ca exemplu de căutători pe drumul credinței:
"Omul religios încearcă să recunoască semnele lui Dumnezeu în experiențele zilnice ale vieții sale, în ciclul anotimpurilor, în rodnicia pământului și în toată mișcarea cosmosului. Dumnezeu este luminos și poate să fie găsit și de cei care îl caută cu inimă sinceră. Imagine a acestei căutări sunt magii, conduși de stea până la Betleem (cf. Mt 2,1-12). Pentru ei, lumina lui Dumnezeu s-a arătat ca drum, ca stea care conduce de-a lungul unui drum de descoperiri. Steaua vorbește astăzi despre răbdarea lui Dumnezeu cu ochii noștri, care trebuie să se obișnuiască cu strălucirea sa. Omul religios este pe drum și trebuie să fie gata să se lase condus, să iasă din sine pentru a-l găsi pe Dumnezeu care surprinde mereu. Acest respect al lui Dumnezeu față de ochii omului ne arată că, atunci când omul se apropie de El, lumina umană nu se dizolvă în imensitatea luminoasă a lui Dumnezeu, ca și cum ar fi o stea înghițită de zori, ci devine mai strălucitoare cu cât este mai aproape de focul originar, ca oglinda care reflectă strălucirea" (Lumen fidei, 35).
Nu trebuie uitat faptul că în iconografie sfântul Dominic însuși este reprezentat cu o stea deasupra capului, deoarece legenda nașterii sale ne spune că mama lui, sfânta Ioana de Aza, în ziua botezului copilului, a văzut strălucind o stea pe fruntea lui.
În Ordinul Dominican steaua indică iscusința de a ști să ne orientăm viața întreagă către Cristos, dar și misiunea de a le indica și celorlalți calea spre Cristos prin cuvânt și faptă, asemenea stelei polare care îi călăuzește pe navigatori sau a stelei care i-a călăuzit pe magi către Pruncul divin.
Mulți sunt cei aparținând Ordinului care deja au trecut la cele veșnice, bucurându-se de lumină deplină în Domnul. Calendarul Ordinului Predicatorilor cuprinde o mare varietate de sfinți și fericiți: preoți, frați, surori și laici, cu caractere și carisme personale foarte diferite. Mulți s-au distins prin inteligența lor, alții prin operele de caritate, alții prin darul contemplației. Împreună fac parte din aceeași familie - Biserica - spre mai marea slavă a lui Dumnezeu. Aceștia vor să ne călăuzească și pe noi pe drumul credinței. Suntem invitați să le imităm virtuțile și să ne rugăm prin mijlocirea lor pentru ca într-o zi să putem contempla împreună cu ei slava lui Dumnezeu.
Surorile Dominicane ale Sfintei Fecioare Maria a Rozariului
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto:
7 ianuarie: Siret: Un sfânt pentru noul an
lecturi: 1390.