Lumina Păcii de la Betleem - de la Viena la Iași
În preajmă Crăciunului din anul 1996 mica flacără de la Betleem ajungea pentru prima oară la Iași, unde PS Petru Gherghel, în mica capelă a Episcopiei, încredința Lumina Păcii de la Betleem unui mic grup de lideri cercetași. Anul acesta, 2019, este a XXIV-a ediție a acestui proiect care, an după an, a avut loc în dieceza noastră și care, în aproape toate edițiile, ne-a convocat în liniștita și frumoasă catedrală catolică din Iași.
Acest proiect, care are ca promotor principal radio-televiziunea națională din Linz (Austria), a luat amploare când a fost preluat de către mișcarea scout din Austria spre a-l promova . Dar cum a fost asta?
Bertl Grunwald, animatorul principal al acestei acțiuni, povestește:
"O mică și neînsemnată întâmplare petrecută în 1988, de Crăciun, a fost începutul acțiunii de aducere și împărțire a luminii de la Betleem, de către cercetași. Totul a început atunci când, o bătrână chiriașă din casa unde locuiam, a venit cu lumina păcii, spunându-mi:
- Sunteți conducătorul cercetașilor. Am adus cu mine Lumina de la Betleem din gara din Viena. Nu doriți și dvs. s-o aveți?
- Desigur, am răspuns eu.
Am avut astfel șansa, ca în acea zi de Crăciun, în care sărbătoream nașterea Domnului, să avem o scânteie de Lumină - «Eu sunt Lumina Lumii» adusă direct din biserica nașterii Domnului din Betleem.
Un an mai târziu, în anul 1989, acest mic episod fusese de mult uitat. Dar într-un campus organizat într-un district al Vienei pentru pregătirea Adventului și Crăciunului, dintr-o dată m-a fulgerat amintirea acelei doamne în vârstă și propunerea pe care am făcut-o, de a aduce Lumina, a fost primită cu mult entuziasm. Am înregistrat o reacție pozitivă și la ORF din Linz și Viena..."
Fidel tradiției, ORF din Austria a desemnat-o anul acesta pe Victoria Kampenhuber, o fetiță de 11 ani, ca reprezentant al copiilor care se disting pentru valori umane deosebite. Victoria iubește matematica și fizica și ajută la teme colegii de clase care sunt în urmă. Este membru al Crucii Roșie pentru tineret și a fost nominalizată pentru că îi face "o mare plăcere să ajute pe oameni; pentru că a ajuta este distractiv".
La 26 noiembrie 2019, Victoria a aprins felinarul de la flacăra sfântă din grota Nașterii de la Betleem și la 14 decembrie, la Viena, a încredințat mica flacără la toate delegațiile de cercetași din Europa, SUA și America de Sud, care a avut loc în cadrul unei ceremonii religioase ecumenice în biserica "Sf. Leopold" din Viena. Printre participanții români s-au numărat liderii Ana Maria Chelariu și Andreea Bianca Mîrț, lideri din Centrul Local Adormirea Maici Domnului" din Pildești și membri delegați din partea al ONCR pentru proiectul Lumina Păcii de la Betleem din anul acesta; ambele tinere au adus LPB la Iași unde, sâmbătă, 21 decembrie 2019, după o sfântă Liturghie prezidată de PS Iosif Păuleț și concelebrată de un sobor de preoți asistenți spirituali a mișcării scout, s-a distribuit Lumina Păcii de la Betleem la toate delegațiile din centrele cercetășești din Moldova și la toate persoanele care ni s-au alăturat.
Din frumoasa ceremonie religioasă scoatem în relief omilia Preasfințitului Iosif care ne-a introdus într-o atmosferă spirituală deosebită îndemnându-ne să privim la lumina aprinsa de pe altar, care este de folos numai dacă dă lumină și se consumă. Orientând privirea noastră asupra felinarului cu lumina adusă de la Betleem, am fost provocați să răspândim lumina celor care sunt în jurul nostru. În sfârșit, episcopul ne-a îndemnat să intrăm în sufletul nostru unde este Isus, adevărata "Lumină a Lumii" (In 8,12).
Ceremonia s-a încheiat cu un cuvânt de mulțumire adresat tuturor acelora care au fost prezenți, în special din centrele de cercetași care cu efortul lor au contribuit la înălțarea acestei sărbătoare, și mai ales cercetașilor din Centrul Local din Sagna pentru excelenta animare a Liturghiei cu corul parohiei. De asemenea, cercetașilor din Centrul Local "Adormirea Maicii Domnului" din Pildești, care s-au ocupat de momentul colindării PS Iosif și la C.L. Murialdo, din Roman, care a animat momentul distractiv, încheiat cu tradiționalul "boga".
Fr. Jesus Sagredo, FSC
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto:
22 decembrie: Iași: Lumina păcii de la Betleem. Foto: Adrian Cuba
lecturi: 907.