Consideraţie la Sfânta Noapte de Crăciun - Anul A - 2019

Is 9,2-4.6-7; Ps 96,1-13; Tit 2,11-14; Lc 2,10-11; Lc 2,1-14

"Vă vestesc vouă o bucurie mare: astăzi vi s-a născut Mântuitorul, Cristos Domnul" (Lc 2,10-11).

Mesajul sintetizat al Crăciunului este acesta: "Un copil ni s-a născut, un fiu ni s-a dat" (Is 9,6), căci "Cuvântul lui Dumnezeu şi-a luat trup şi a locuit printre noi" (In 1,14). Isus, născut la Betleem din Fecioara Maria, este mâna pe care Dumnezeu a întins-o omenirii, pentru a o face să iasă din nisipurile mişcătoare ale păcatului şi să o pună în picioare pe stâncă, stânca tare a Adevărului său şi a Iubirii sale (cf. Ps 40,3).

De aceea, sfântul Augustin (354-430) spunea: "Trezeşte-te, omule: pentru tine, Dumnezeu s-a făcut om. Trezeşte-te, tu, care dormi, şi ridică-te dintre morţi, iar Cristos te va lumina (Ef 5,14). Pentru tine, spun, Dumnezeu s-a făcut om. Ai fi fost mort pentru totdeauna dacă el nu s-ar fi născut în timp. Nu ai fi fost niciodată eliberat de trupul păcatului dacă el nu ar fi luat unul asemenea trupului păcatului. Ai fi trăit într-o mizerie continuă dacă el nu s-ar fi milostivit de tine. Nu ai fi revenit la viaţă dacă el nu ar fi întâlnit moartea ta. Te-ai fi prăbuşit dacă el nu ţi-ar fi venit în ajutor. Ai fi pierit dacă el n-ar fi venit" (cf. Din Predicile sfântului Augustin, 185).

Isus, "cel ce mântuieşte", acesta este numelui Pruncului venit la noi din cer (cf. Mt 1,21; Lc 1,31). El a fost trimis de Dumnezeu Tatăl pentru a ne salva de tot răul înrădăcinat în noi şi în istoria noastră. A fost trimis ca să ne mântuiască prin pătimirile şi moartea sa pe cruce. De aceea, nu întâmplător s-a născut într-o iesle în Betleem, lângă locul unde păşteau mieii care se aduceau jertfe la Templu, pentru că el însuşi era adevăratul Miel care ridică păcatul lumii (cf. In 1,29)!

Da, Isus Cristos, unicul Fiu al lui Dumnezeu, conceput de Duhul Sfânt, s-a născut în Betleem din Fecioara Maria, pentru a ne mântui, cu tot ce recurge din acest mister: suferinţe, moarte, înviere şi glorificare la dreapta Tatălui, până când vom celebra cu bucurie şi recunoştinţă până la cea de-a doua lui venire, când ne va lua cu el în casa Tatălui său veşnic, în casa cea cu multe lăcaşuri (cf. In 14,2-3), în casa cea fără tânguire, ţipăt, durere şi moarte (cf. Ap 21,4), în casa palat pe care ne-a pregătit-o cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt în cer (cf. In 5,17), casă palat de aur şi smaralde (cf. Ap 21,10-21), ca noi să putem vedea şi să ne împărtăşim de gloria sa (cf. In 17,24), să mâncăm şi să bem veşnic la masa lui (cf. Lc 14,15; 22,30), având onoarea de a fi îmbrăcaţi chiar de el cu haina de nuntă curăţită şi sfinţită în sângele său (cf. Ap 7,14) şi să fim serviţi chiar de el (cf. Lc 12,37).

Acum toată această descriere biblică ar părea desprinsă dintr-un basm frumos, dar să nu uităm că nici măcar basmele cele mai îndrăzneţe nu poate descrie realităţile paradisului pe care Isus a venit să ni-l redea, căci paradisul întrece infinit tot ceea ce am putut gândi sau dori pe acest pământ (cf. Ef 3,20), căci "lucruri pe care ochiul nu le-a văzut şi urechea nu le-a auzit şi la inima omului nu s-au suit, pe acestea le-a pregătit Dumnezeu celor care îl iubesc pe el" (1Cor 2,9).

Bradul verde de Crăciun care are forma unui triunghi, este simbolul lui Dumnezeu cel întreit şi unic. Iar luminiţele, peteala, darurile şi dulciurile sunt un palid simbol a tot ceea ce ne-au Persoanele divine începând cu promisiunea mântuirii (cf. Gen 3,15), continuând cu primul Crăciun şi încheind cu venirea lui Isus de-a doua (cf. Lc 12,40).

Da, la venirea lui Isus de-a doua, în putere şi măreţie, se vor împlini în mod desăvârşit toate profeţiile care până atunci doar le vom citi şi medita. Abia atunci, aşa cum a vestit profetul Isaia cu şapte sute de ani înainte de naşterea lui Isus: "Poporul care umbla în întuneric va vedea lumina cea mare, căci atunci peste cei care locuiau în ţinutul întunecat al morţii va străluci lumina. Abia atunci el va mări bucuria poporului său şi va spori veselia lui. Abia atunci oamenii credincioşi se vor bucură înaintea sa cum se bucurau oamenii în timpul secerişului şi cum se veseleau pe pământ la împărţirea prăzilor. Abia atunci se vor bucura pe deplin, căci numai atunci jugul care îi apăsa, toiagul care le lovea spinarea şi biciul celui care îi asuprea, le va sfărâma ca în ziua victoriei asupra lui Madian. Căci un prunc ni s-a născut nouă, un fiu ni s-a dat nouă; semnul puterii este pe umerii lui. Iar numele lui este: Sfetnic minunat, Dumnezeu puternic, Părinte veşnic, Principe al păcii. Stăpânirea lui va creşte necontenit iar pacea în vremea lui nu va avea hotar; abia atunci el va domni pe tronul lui David şi peste împărăţia lui; abia atunci el îşi va întări împărăţia întemeind-o pe judecată şi dreptate. Abia atunci pe toate acestea le va face Domnul oştirilor în iubirea sa fără margini" (cfr. Is 9,2-7). Abia atunci "va fi luată povara de pe umerii şi jugul de pe grumazul nostru" (Is 10,27).

Cu primul Crăciun, aşa cum ne spune psalmul responsorial 96 pe care l-am cântat în această Noapte preasfântă şi de vis, am început cântul cel nou pe care ni l-au adus şi ni l-au învăţat îngerii la naşterea lui Isus, cânt prin care binecuvântăm numele lui Dumnezeu şi lăudăm mântuirea lui, cânt prin care anunţăm tuturor neamurilor şi întregii creaţii afectate de păcat, mântuirea, slava şi minunile pe care le va împlini şi desăvârşi Dumnezeu prin Duhul Sfânt la cea de-a a doua venire a lui Isus, pentru ca toţi de pe pământul nostru să se bucure în faţa Domnului care vine, pentru că vine să judece pământul. El va judeca lumea cu dreptate şi popoarele în adevărul său (cf. Ps 96,1-13).

Încă de la primul Crăciun am început să intonăm împreună cu îngerii cerului acest cântec nou, cântec nou cuprins parţial şi în lecturile biblice pe care le-am proclamat în această Noapte Preasfântă: "Astăzi ni s-a născut Mântuitorul, Domnul nostru Isus Cristos" (Lc 2,11), astăzi "harul mântuitor al lui Dumnezeu s-a arătat tuturor oamenilor. El ne învaţă să părăsim păcatul şi poftele lumeşti, pentru ca să trăim în lumea aceasta în cumpătare, în dreptate, şi în pietate, aşteptând fericirea de care sperăm să ne bucurăm, când se va arăta slava marelui nostru Dumnezeu şi mântuitor, Isus Cristos. El s-a dat pe sine pentru noi, ca să ne răscumpere de toate păcatele şi să ne cureţe sufletele, spre a fi poporul lui, popor plin de râvnă pentru fapte bune" (Tit 2,11-14). Acesta este "cântul cel nou" şi "misterul" pe care noi ca Biserică îl celebrăm în această Noapte de vis. Harul lui Dumnezeu, bogat în bunătate şi duioşie, nu mai este ascuns, ci "s-a arătat", s-a manifestat în trup, şi-a arătat chipul la Betleem, în persoana Pruncului Isus venit să ne mântuiască, în timpul împăratului Cezar August.

Da, Isus, Fiul lui Dumnezeu, este care-i mântuieşte pe toţi cei care vin la el cu viaţa şi păcatele lor: iudei şi păgâni, bogaţi şi săraci, oameni de aproape şi de departe, credincioşi şi necredincioşi, şi orice creatură. Trebuie numai ca orice fiinţa umană să-l primească, rostind "da-ul" său, asemenea Mariei. În acea noapte a primului Crăciun, au primit Cuvântul întrupat Maria şi Iosif şi păstorii, care au format prima comunitate de credincioşi (cf. Lc 2,1-20). Acesta a fost doar începutul, căci comunitatea credincioşilor, Biserica, a început să crească chiar cu miile într-o singură zi şi va creşte până ce va cuprinde întreaga omenire de mântuit, comunitate formată începând cu cei din urmă, începând cei simpli, cu cei săraci în duh, cu cei mâhniţi, cu cei blânzi, cu cei care flămânzesc după dreptate (cf. Mt 5,3-10) şi terminând cu cei puternici, dar prioritate au cei din urmă.

În lume nu se suferă decât de o singură boală. Problema noastră fundamentală este una cardiacă. Avem nevoie să ne fie schimbată inima, avem nevoie de o inimă transformată. Deci, trebuie să ne convertim şi ne facem o inimă simplă. Henry Ward Beecher (1813-1887), un cleric american cunoscut pentru sprijinul său în abolirea sclaviei, spunea referitor de convertirea la care Dumnezeu ne cheamă: "Atunci când cineva se converteşte vizavi de semenii săi, e ca şi cum s-ar pocăi pe buza unei prăpăstii. Când se converteşte faţă de Lege e ca şi cum s-ar pocăi între fălcile crocodilului. Când se converteşte vizavi de sentimentul public e ca şi cum s-ar arunca într-o tufă de mărăcini. Dar când se converteşte faţă de Dumnezeu, se converteşte faţă de toată iubirea şi blândeţea lui. Dumnezeu primeşte sufletul lui aşa cum marea primeşte înotătorul, doar pentru a-l întoarce mai curat şi mai alb decât atunci când l-a primit". Trebuie să ne convertim la o inimă simplă şi umilă, cum simplu şi umil s-a arătat Cristos între noi.

Apropo de păstorii simplii, care au venit la ieslea lui Isus, unii comentatori observă faptul că păstorii, oameni care simbolizează sufletele simple, au fost primii care au venit la Isus la iesle şi l-au întâlnit pe Răscumpărătorul lor şi al lumii. Apoi mai observă că magii din Orient, reprezentându-i pe cei cu rang şi renume, au venit mult mai târziu. Comentatorii continuă: Păstorii, care locuiau aproape, au trebuit să parcurgă doar o mică distanţă mică pentru a ajunge la el (cf. Lc 2,15), în schimb magii care locuiau departe de "spiritul lui", au trebuit să parcurgă un drum lung şi anevoios, cu pericole şi capcane, pentru a putea ajunge la Betleem. Unora le-a fost suficient doar cântul şi chemarea îngerilor, pe când ceilalţi au avut nevoie de o stea minune şi de intermediari care să-i călăuzească şi să-i îndrume până la Betleem (cf. Mt 2,1-2). Ei bine, la fel este şi astăzi. Există suflete simple şi umile care "spiritual" locuiesc foarte aproape de Domnul. Ele sunt, să spunem aşa, vecinii săi şi pot să meargă cu uşurinţă să îl vadă. Dar cei mai mulţi dintre oamenii "moderni spiritual" locuiesc departe de Isus Cristos, de Cel care s-a întrupat şi a venit în mijlocul nostru. Trăiesc cu filosofii, afaceri şi ocupaţii lumeşti care îi absorb şi îi ţin la distanţă de iesle. Pentru ei este nevoie de semne şi minuni, de îndrumări şi peripeţii pentru a porni la drumul de întâlnire cu Isus, drum pe care Isus de mult timp s-a pornit în întâmpinarea lor.

Dar mai este un aspect de analizat: cum să devenim şi noi mame ale lui Isus? La această întrebare ne răspunde însuşi Isus: ascultând Cuvântul şi punându-l în practică (cf. Mt 12,49-50). Sfântul Francisc de Assisi (1181-1226) spune: "Suntem mame ale lui Cristos când după ce îl purtăm în inima şi în trupul nostru prin intermediul iubirii divine şi al conştiinţei curate şi sincere, îl naştem apoi prin fapte sfinte care strălucesc pentru alţii ca exemplu".

Închei această consideraţie din Noaptea de Crăciun cu nişte cuvinte frumoase atribuite Papei Francisc: "De Crăciun Bradul verde eşti tu, atunci când rezişti împotriva vânturilor şi a greutăţilor vieţii. Globurile Pomului de Crăciun eşti tu, atunci când îţi colorezi viaţa cu cele mai frumoase virtuţi şi calităţi. Luminiţele de Crăciun eşti tu, când luminezi drumul celorlalţi cu bunătate, veselie, răbdare şi generozitate. Urarea de Crăciun eşti tu, când ierţi şi restabileşti pacea chiar dacă pentru asta trebuie să suferi!"

Crăciun Fericit şi Sărbători frumoase cu Isus, Maria şi Iosif!

Pr. Ioan Lungu

lecturi: 1642.