Luncani: Zi de reculegere pentru copii
Copiii din Parohia "Sfântul Nicolae" din Bacău au pornit spre mănăstirea carmeliților de la Luncani sâmbătă, 30 noiembrie 2019, coordonatori fiind liderii din grupul de cercetași, alături de părintele Leonard Farcaș și părintele Claudiu Gabriel Neculăeși. Tema propusă pentru această zi de reculegere a fost: "Dați și vi se va da" (Lc 6,38).
Ziua de reculegere a început cu înălțarea gândurilor noastre spre Dumnezeu pentru a-l ruga să ne călăuzească pe parcursul acestei activități. După rugăciune a urmat cateheza care i-a ajutat pe copii să înțeleagă rolul și semnificația Adventului. Copiii au avut ocazia să se "întâlnească" cu cel de-al patrulea mag, de la care au învățat ce înseamnă să fii bun și generos.
În cadrul sfintei Liturghii, fiecare a experimentat dărnicia lui Dumnezeu întâlnindu-se personal cu Isus Cristos care a reactualizat sacrificiul iubirii. Părintele Claudiu Gabriel Neculăeși în cadrul predicii, le-a vorbit copiilor despre sfântul apostol Andrei ca fiind un model în urmarea lui Cristos, și i-a îndemnat pe toți să se "antreneze" prin generozitate în vederea sărbătorii Nașterii Domnului.
Activitatea a continuat cu luarea prânzului, fiind succedată de un moment de destindere, în care copii au avut posibilitatea de a se juca și a relaționa legând strânse prietenii.
După ce am luat masa și ne-am jucat împreună, copiii au vizionat filmul: "Primul Crăciun", urmând să se împarte pe patru grupe pentru a da posibilitatea fiecărui copil să împărtășească în comun trăirile din cadrul acestei zile de reculegere. După bilanțul acestor activități, cu bucurie în suflet ne-am îndreptat spre casă.
Pr. Leonard Farcaș
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto:
30 noiembrie: Luncani: Zi de reculegere pentru copii
lecturi: 719.